Sfântul Impărat Constantin cel Mare

Freud spunea candva referitor la religie: Intreaga afacere este atat de evident infantila, atat de departe de realitate, incat oricine cu o atitudine de simpatie si compasiune pentru omenire, va resimti o mare durere gandindu-se ca o majoritate a muritorilor, nu se va ridica niciodata deasupra acestei viziuni despre viata. – Sigmund Freud, ‘Civilizatia si nemultumitii ei, 1930.

Insa credinciosul mediu, victima a naivitatii si mediului in care evolueaza, ignora adesea istoria, acestia rareaori cunoscand-o; ei bine, desigur, exista clerul si teologia angajata, care ei stiu exact detaliile, insa tin gelos pentru ei tot adevarul… Sa luam cazul “sfantului” Constantin cel Mare; e vorba de SFINTII IMPARATI CONSTANTIN (CEL MARE) SI MAICA SA ELENA

E prea-cunoscut deja citatul din lucrarea ‘Declinul si caderea Imperiului Roman’ a celebrului istoric Edward Gibbon:

‘…Trebuie sa recunoastem ca preotimea Bisericii Catolice a copiat fidel ritualul profan al paganismului pe care se straduiau de fapt sa-l distruga. Cei mai importanti si respectabili episcopi s-au auto-convins ca taranimea ignoranta va fi mai usor facuta sa renunte la superstitiile paganismului daca vor gasi o asemanare cu efect compensatoriu in sanul crestinismului insusi. Religia lui Constantin si-a incheiat marsul triumfal de cucerire a Imperiului Roman, in mai putin de un secol, dar atunci, invingatorii insisi erau deja sclavii furorilor rivalilor lor invinsi.’

La subiectul ‘IMPERIUL ROMAN SI ISTORIA SA’, se poate gasi insa o imensa colectie de informatii despre crestinism si povestea acestei superstitii care a insangerat istoria. De exemplu, crestinii ii sarbatoresc cu mult fast pe ‘Sfintii Imparati Constantin (cel Mare) si Maica Sa Elena’ in fiecare an pe 21 mai, desi 99,99 la suta dintre ei, habar n-au ce au facut prin viata lor “pamanteasca”, acesti asa-zisi sfinti; e adevarat, o parte dintre ei detin “pretiosul” detaliu istoric ca ‘Sfantul Constantin’ a fost un Imparat roman care s-a convertit la Crestinism, apostaziind astfel de la religia Romei si promovand din rasputeri noua sa credinta de la inaltimea functiei sale; dar la cam atat se reduce cunoasterea lor despre Constantin si viata sa.

De ce a fost facut sfânt de catre biserica? Toti iti vor raspunde si pe buna dreptate, ca pentru serviciile sale aduse acesteia, dupa vechiul prinicipiu “o mana spala pe alta……”
Sa vorbim deci despre Constantin, care aproape sigur a fost ‘cel Mare’ insa tot atat de sigur nu este si “cel Sfant”, asta cel putin pentru un om care inca mai poseda o minima judecata si o bruma de bun-simt; este ca si in cazul lui Stefan cel Mare, devenit brusc si ”cel Sfant”…..

Sa revenim la Constantin. Fapte istorice:

S-a nascut dintr-un concubinaj, o legatura neoficializata intre o femeie din popor – Elena – si un ofiter roman numit Constantius Clorus; de altfel, tatal lui Constantin cel Mare, Constantius Clorus, o va parasi pe umila Elena si se va casatori in 293 A.D. din interese politico-militare (titlul de Cezar, deh!) cu Teodora, fata lui Maximian (co-imparatul lui Diocletian); mai tarziu, acesta (Constantius Clorus) va ajunge August (al Vestului); la inca un an, Clorus moare, iar fiul sau (Constantin-sfantul) ii va prelua functia, cu consimtamantul… propriilor trupe; la inca un an dupa aceea, ”mititelul”, Constantin adica, se casatoreste cu fata lui – ghiciti cui! – a lui Maximian, numita Fausta; e o minunatie sfinteasca cum se “târguiau” femeile la baietii astia ai Romei târzii, tatal cu una, fiul cu sora-sa; ma rog, din respect pentru adevarul istoric trebuie sa precizam ca Teodora era sora vitrega cu Fausta sau cel putin asa s-ar parea, istoricii inca ne-elucidând cu certitudine aspectul; pentru a se casatori cu Fausta insa, “Sfantul” Constantin a trebuit sa renunte la ‘serviciile’ iubitei (concubinei) sale Minervina, desi aceasta mititica ii nascuse deja primul copil, pe Crispus; si care Crispus, vom vedea mai tarziu, va lupta cu mare vitejie pentru taticul lui, dar care de asemenea vom vedea cu ce se va alege si el, la rândul sau, din partea cuviosului sau tata.

Din cei sase plozi pe care ii va avea Constantius Clorus cu noua sa nevestica Teodora, trebuie retinuta Constantia; ea va aparea ceva mai tarziu in povestea noastra cu sfinti.

Ce a mai facut taticul sfantului in afara de maceluri (”batalii”) pentru pastrarea puterii? Nu prea mare lucru, poate doar merita amintit ca l-a lasat inimioara sa de tata sa isi dea feciorul, primul sau copil, pe Constantin-sfantul adica, ca ostatic-garant al bunei sale comportari lui Galerius, Cezarul Estului (imparat-adjunct) pentru Augustul (imparatul-senior sau co-imparatul Imperiului) Diocletian in cadrul unor aranjamente in schema de putere prin care a acces la functia de Cezar al Vestului; dar atat cu aleasa obârsie a lui Constantin, de acum inainte ne ocupam numai de faptele sale, ca doar nu suntem crestini sa acceptam dogma “vinei mostenite pana la a n-spea generatie”, invinuind astfel bietul om pentru faptele marsave ale taticului lui, nu?

Maximian nu a avut bietul numai fete, a avut si un baiat, numit Maxentius; acum daca te apuci sa faci genograma pe hartie, innebunesti neneaca cu astia… cumnat… unchi… unchi de-al doilea… ce mai, e bordel curat, sau ‘bordel de bordel’ cum se zice azi la noi.

Ideea e ca declaratul August Constantin si declaratul August Maxentius (declarat, e adevarat, nu de propriile trupe ci de Senatul roman, Garda pretoriana si plebea Romei, cu sprijinul taticului sau si el celebru) aveau toate motivele sa se urasca desi cumnati (prin Fausta) si nepot-unchi prin Teodora, nevasta lui Clorus-taticul; si s-au urat ei, insa nu ca-n basmele romanesti, “de la tinerete pana la batranete”, nu de alta, dar nu au apucat-o mititeii, ci s-au urat… pana s-au omorât, sau mai exact sfintisorul iese viu iar Maxentius mort din celebra batalie din 27 oct. 312 A.D.; a “cazut” un cumnat deci; buuuun, sa mergem mai departe cu Constantin, prin aventuroasa si cucernica-i viata.

Noul August al Estului, Licinius, se va casatori dupa deja banalul obicei cu sora lui Constantin, cu Constantia, minunata Constantia de care vorbeam ceva mai sus deci; cumnati-cumnati, dar fiecare vroia ‘jumaua’ celuilalt si de aici – natural! – “inaltatorul” si atat de umanul sentiment de ura intre sfant si cumnatel; prin 316 A.D., Constantin ii administreaza cumnatelului 2 batute pe cinste; ii ia o “halca” de imperiu cumnatelului mai ‘firav’, asaaaa crestineste, dupa care trece la distribuirea functiilor pentru noile “mosii”; de aici, primogenitura sa Crispus, se alege cu o functie de Cezar la doar 12 anisori; nuuuuuu, nu va mirati, ca intre timp sfantul nostru nu-si zvarli samanta-n buruieni, ci a mai plodit un pic, avand acum un puiutz numit… Constantin, si care mititelul e facut si el Cezar cu aceasi ocazie, la doar 7 luni; Eh, ziceti si voi, era paranoic si despot Ceausescu cand il proptea sus pe dementul sau plod Nicusor?

Culant cum il stim deja, Constantin insa, rezerva un titlu de Cezar si pentru copilasul surioarei sale Constantia, adica lui Licinius, care e copilul lui… hai ghiciti!… lui Licinius-“firavul”, care tocmai o luase pe coaja. Doamne-sfinte, cata lipsa de imaginatie pe baietii astia… nicu tatal, nicu fiul.

Dar gata cu amabilitatile, ca vine anul 324 A.D. si e iar “razbel”; si iar Constantin-sfantul ii da 2 batute lu’ Licinius-cumnatel; de data asta insa, inima de pios a sfantului cedeaza brusc si desi acesta ii promisese solemn surioarei lui (Constantia) sa-i crute sotul, acesta il lichideaza exaaact ca cel mai josnic stalinist-ateu; Asta e! Inca un cumnat pe raboj… Dar nu-i bai, viata merge inainte (pentru unii… ).

Dar ce e cu Licinius-cel-mic??, veti intreba voi acum; cu cel proaspat uns Cezar; pai ce sa fie, ”sfantul” il trimite si pe el urgent la doamne-doamne, dupa taticul lui, asta probabil tot din dragoste crestineasca. Viata de familie a lui Ivan cel Groaznic – pot sa va spun, pentru ca m-a pasionat candva istoria Rusiei – seamana foarte bine cu cea a Sfantului Constantin.

Dar ce conteaza aceste plictisitoare si insignifiante amanunte, iata, acum Constantin-cel-praznuit-pe-21-mai, este stapanul de necontestat al intregului Imperiu; Apus si Rasarit, ale lui sunt amandoua; ziceti si voi, nu merita 2 cumnati si-un nepot pentru-n Imperiu, eh? “Sfantul” ne face semn dinspre posteritate ca da…

Cu psihicul “zguduit”, se pare, de aventurile sale din ultimii ani tulburi, acesta se apleaca acum asupra problemelor religioase pentru a doua oara in celebra sa viata; dar nu voi intra in amanuntele privitoare la o astfel de problema serioasa, o rezerv unui seminar special dedicat, asa cum se cuvine.

Vom reveni deci la cele ‘lumesti’ si il vom regasi pe Constantin prin 326 A.D. omorandu-si – cum altfel dragii mei?!! – propriul fiu, pe Crispus adica, primogenitura sa si un element-cheie in victoria din ultima sa confruntare cu acum defunctul Licinius. “Dupa fapta si rasplata”, s-ar zice “pe crestineste”, nu? Ca doar e de presupus, ca daca ei, crestinii, l-au facut sfant si il praznuiesc cu atat fast, ii apreciaza faptele si personalitatea, nu e asa?

Dar asta nu e totul prieteni, pentru ca daca Constantin-sfantul a parasit-o pe mama primului sau copil, mama lui Crispus adica, l-a ucis pe acesta mai tarziu, tot sfintisorul nostru isi incheie existenta pe acest pamant – unica sa existenta de altfel – nu inainte de a mai scrie o fila de istorie intr-o nota deja devenita uzuala: in acelasi an in care isi ucide fiul (pe Crispus), isi ucide si sotia, pe Fausta, mama a celorlalti trei copii ai sai.

In final discutiei despre viata unui “sfant” al bisericii noastre, cred ca nu mai ramane decat sa adaugam, traditionalul “Amin!”

P.S.: Desi nu pun responsabilitatea mortii lui Fausta pe umerii mamicii-cea-sfanta-Elena, istoricii accepta o oarecare implicare a sa in aceasta ultima tragedie familiala.

Alte Pasaje din Cartea lui Ed. Gibbon despre caderea Imperiului Roman, cu referiri la crestinism:

“Influenta clerului intr-un ev al superstitiei, poate fi folosita in mod pozitiv pentru afirmarea drepturilor omenirii; insa atat de intima a fost legatura intre tron si altar, ca steagul bisericii a fost extrem de rar vazut de partea poporului.” – Capitolul 3, primul paragraf.

“In mainile stangace ale lui Iustin si ale apologetilor care i-au urmat, intelesul sublim al oracolelor iudaice se evapora in tipuri indepartate, ingamfari, afectate si alegorii reci; chiar autenticitatea lor devenea suspecta unui ne-iudeu (politeist – ‘gentile’) neluminat, prin amestecul de contra-faceri pioase, care sub numele de Orfeu, Hermes, Cibela, ii erau impuse ca de egala valoare cu niste inspiratii veritabile ale divinitatii.”
Aici este o nota de subsol, care zice:
“Filosofii care au luat in bataie de joc cele mai vechi preziceri ale Cibelei, ar fi detectat cu usurinta falsurile si contrafacerile evreiesti si crestine care au fost atat de triumfator citate de Sfintii Parinti, de la Iustin Martir la Lactantius. […]”

“Crispus, fiul cel mare al imparatului si presupusul mostenitor al Imperiului, este prezentat de istoricii impartiali ca o fiinta draguta si ca un tanar implinit. Grija pentru educatia sa, sau cel putin pentru studiile sale, a fost incredintata lui Lactantius, cel mai graitor dintre crestini. […] Aceasta popularitate (a lui Crispus) a atras repede atentia lui Constantin, care ca tata si rege, era ingrijorat de aparitia unui egal. In loc sa-si asigure fidelitatea fiului sau prin generoasele legaturi de incredere si gratitudine, Constantin hotara sa “previna raul” de care se putea teme ca urmare a unei ambitii nemultumite: Crispus, curand avuse motive sa se planga ca in timp ce fratele sau mau mic Constantius, era trimis cu titlul de Cezar sa domneasca peste departamentul provinciilor Galiei, el, un print de varsta matura care isi adusese atat de curand si stralucit serviciile sale Imparatului, in loc sa fie ridicat la rangul superior de Augustus, era aproape inchis ca un fel de prizonier la curtea tatalui sau; si expus, fara orice putere de aparare, la orice calomnie pe care rautatea inamicilor sai o putea inventa. In astfel de circumstante penibile, tanarul print nu putea evita intotdeauna manifestarea nemultumirii sale; si putem fi siguri ca era inconjurat de o serie de sustinatori indiscreti si perfizi, care cautau cu asiduitate sa inflameze situatia si care erau probabil instruiti sa tradeze fierbinteala nestapanita a resentimentelor lui. Un edict al lui C. publicat in acel moment, indica manifest suspiciunile sale reale sau pefacute, ca o conspiratie secreta a fost formata impotriva persoanei sale si a guvernului sau. Prin toate ispitele cu onoruri si prin tot felul de rasplate promise, el invita informatori de orice grad sa acuze fara exceptie magistratii si ministrii sai, prietenii sau cei mai intimi favoriti, sustinand printr-o solemna declaratie, ca el insusi va lua nota de acuze, ca el insusi se va razbuna; incheie cu o rugaciune, ca fiinta suprema sa continue sa protejeze Imparatul si Imperiul, care indica o oarecare teama de pericol.
Informatorii care se grabira sa se plieze pe o astfel de invitatie usuratica, au fost suficient de versati in dedesubturile curtii, pentru a indica prietenii si aderentii lui Crispus ca persoanele vinovate. Nu este nici un motiv de a ne indoi de sinceritatea Imparatului, care promisese ample masuri de razbunare si pedeapsa. Politica lui C. vis a vis de fiul sau a ramas aceasi totusi in termeni aparenti, ce tineau de pretuire si incredere in fiul sau pe care insa incepu sa-l perceapa ca pe cel mai mare inamic al sau. […]
Si venise timpul celebrarii augustei ceremonii a celei de-al 20-lea an de domnie al lui C.; si Imparatul in acest scop isi muta curtea de la Nicomedia la Roma, unde au fost facute cele mai splendide pregatiri in vederea primirii sale. Toata lumea se grabea sa exprime sensul general de bucurie, iar voalul ceremoniei si prefacatoriei fuse tras pentru un timp peste cel mai intunecat plan de razbunare si omor. In mijlocul festivalului, nefericitul Crispus a fost arestat din ordinul Imparatului care lasa de o parte mila paterna, fara a-si asuma insa macar dreptatea unui judecator. Judecata a fost scurta si cu usile inchise; si intrucat s-a considerat de cuvinta ascunderea soartei tanarului print de ochii poporului roman, acesta a fost trimis sub puternica garda la Pola, Istria, unde curand dupa aceea a fost ucis, fie de mana unui calau sau prin mai blanda actiune a otravii.”

Mai departe Gibbon face o excursie, trasand o paralela scurta cu uciderea de catre C. a nepotului sau. Aici el zice: “Istoria acestor printi nefericiti, natura si dovada vinei lor, forma proceselor si circumstantele mortii lor, sunt ingropate in obscur misterios; iar Episcopul de curte (aluzie la Eusebiu, ‘biograful’-episcop al binefacatorului acestei secte asiatice numite Crestinism) care a celebrat intr-o opera ampla virtutile si pietatea eroului lui, pastreaza o tacere prudenta asupra acestor tragice evenimente.
[… ] Inocenta lui Crispus a fost atat de universal recunoscuta, ca grecii moderni, care adora memoria intemeietorului lor, sunt obligati sa scuze vina paricidului, lucru pentru care insa sentimentele comune ale naturii umane interzic orice justificare.”

Dupa care Gibbon povesteste si judeca istorioarele naive ale grecilor-moderni care pretind ca C. s-ar fi cait, ca de fapt ar fi fost indus in eroare, ca ar fi facut publice remuscarile sale. Gibbon, ia oarecum in ris aceste pretentii spunand:
“Insa daca consultam scriitori mai vechi si mai autentici, acestia ne vor informa ca asa-zisa cainta a lui C., s-a manifestat numai prin acte de sange si razbunare, “rascumparându-si” crima contra fiului sau inocent, prin… executia unei sotii, poate vinovate.”

“Daca Constantin ar fi fost infrant pe malurile Tibrului sau pe campiile Adrianopolelui, o astfel de imagine a sa ar fi ramas pentru posteritate, doar cu mici exceptii. Insa finalul domniei sale (conform aprecierilor moderate si in fapt blande ale unui scriitor din timpul sau) l-au facut sa decada de la statutul obtinut de “unul dintre cei mai merituosi printi ai Romei”. In viata lui Augustus, admiram tiranul Republicii, convertit printr-o evolutie imperceptibila, intr-un tata al tarii sale si al omenirii. In viata lui Constantin, vom contempla insa un erou care si-a inspirat atata timp supusii cu dragoste iar pe inamici cu teroare, degenerand intr-un monarh crud si destrabalat (dissolute!!!!), stricat de propriul sau noroc.”

Mai departe, autorul vorbeste despre situatia sociala si economica dezastruoasa din ultimii sai 16 ani de domnie, subliniand insa si acel fapt pentru care acesta este azi detestat de toti oamenii cu educatie si ratiune: anume ca ODATA CU CONSTANTIN, IMPERIUL A LUAT IN MOD DEFINITIV SI DECISIV FORMA UNEI MONARHII ABSOLUTE DE DREPT DIVIN, PREFIGURAND LUGUBRELE EVURI ALE INTUNERICULUI MOANRHIC de dubla obedienta, seniorala si pontificala. Rolul Senatului Roman, a fost redus la cel de ‘consiliu municipal’, in concurenta cu cel al prafuitului Constantinopol (a carei inaltare reprezinta o urma inconfundabila a paranoiei asiatice in actiune).
Odata cu el deci, se pune punct unui lung proces de decadere a democratiei romane, in timpul lui titlul de Consul devenind pur onorific. Curtea devine astfel centrul Statului. Cancelaria, Consistoriul si marile servicii vor fi “inarmate” cu mari puteri administrative in care reprezentantul suveranului detine toate pârghiile statului. Intr-o societate din ce in ce mai ierarhizata, in 323, colonii vor fi legati finalmente de pamânt. Atat de democraticele functii publice romane, ca cea de responsabil municipal, devin ereditare, intr-o reflexie morbida in adancime a absolutismului monarhic. Evident, ca un corolar etern al etatizarii crescânde, fiscalitatea devine din ce in ce mai inrobitoare, participand si ea alaturi de alti factori la decadere. Astfel, C. creaza obligat-fortat “solidusul”, moneda de aur succedand “aureusului”, ros intre timp de inflatie. Revenind la cartea lui Gibbon, doar cateva pagini mai incolo, acesta evident povesteste acuzator si uciderea fiului Crispus de catre paranoicul sau tata.

* Timp de peste 600 ani (intre sec. 9 – 15) biserica crestina s-a servit de documentul falsificat “Donatio Constantini” (Dania Imparatului Constantin cel Mare) spre a-si justifica pretentia de rol conducator in lume. Sustinea acesta, ca drept recunostinta pentru faptul ca Papa Silvestru l-ar fi vindecat pe C. de lepra, acesta ar fi acordat printr-un document scris in anul 315 A.D., dreptul de domnie a Papei Silvestru (si a viitorilor papi) asupra Romei, Italiei si provinciilor romane din estul bazinului mediteranean. DANIA AR FI RECUNOSCUT TOTODATA SI PRIMATUL SPIRITUAL AL SFÂNTULUI SCAUN ASUPRA TUTUROR BISERICILOR LUMII. Donatio Constantini (cuprinzand cca. 3000 cuvinte) a fost mentionat insa pentru prima data in secolul 9, constituind o arma redutabila in cadrul aprinselor dispute pentru intâietate dintre Biserica de vest (Roma) si cea est (Constantinopol). Controversa a culminat cu Marea Schisma din anul 1054, dupa care cele doua mari biserici (Catolica si Ortodoxa) s-au despartit. Multi papi s-au bazat pe acel act, a carei autenticitate nu a fost pusa la indoiala timp de peste 600 ani. Nikolaus von Kues (1401 – 1464), o somitate istorica a vremii sale, a observat pentru prima data, ca actul Donatio Constantini nu a fost amintit niciodata in lucrarile istorice ale episcopului Eusebius, contemporanul si biograful imparatului Constantin cel Mare. Cercetarile ulterioare au confirmat faptul ca Donatio Constantini este un fals istoric, intocmit probabil in jurul anului 760 A.D. spre a sustine primatul papal.

Capitolul 21, Persecutia ereziei, statul bisericii’ – primele randuri: “Aplauzele indatorate ale clerului au consacrat o memorie a unui print care le-a iertat patimile si le-a promovat interesele. C. le-a dat siguranta, bogatie, onoare si razbunare; si sprijinul ortodoxiei (aici cu sensul de sectiune/interpretare majoritara a Bisericii Crestine a timpului) a fost considerata ca cea mai sfanta si cea mai importanta sarcina a unui magistrat civil. Edictul de la Milano, aceasta mare Carta a tolerantei, a confirmat fiecarui cetatean al lumii romane priviliegiul de a alege si a-si profesa propria religie. Insa acest privilegiu inestimabil a fost in curand violat; in cunostinta de cauza, Imparatul a umplut preceptele de persecutie; si sectele care nu erau de acord cu Biserica Catolica, au fost lovite si oprimate de triumful Crestinismului. Viziunea adoptata de C. cu mare usurinta, era ca “ereticii” care indrazneau sa-i dispute opiniile sau sa se opuna ordinelor sale, erau vinovati de cea mai absurda si criminala incapatânare. Si ca o aplicare potrivita a unei severitati moderate poate mântui acesti nefericiti, de pericolul pedepsei vesnice. El s-a grabit sa excluda ministrii si profesorii de alte confesiuni separate de orice rasplata si imunitati pe care insa acesta, ca Imparat, le-a acordat atat de usuratic clerului ortodox.’

“Aceleasi pasiuni s-au perpetuat intr-o oarecare masura generatiilor care au urmat, iar Constantin este considerat chiar si azi un obiect fie de satira, fie de osanale colective (‘panegiric’). Prin cuplarea impartiala a acelor defecte reliefate de admiratorii sai cei mai infocati si a acelor virtuti recunoscute de catre inamicii sai implacabili, am putea spera sa conturam un portret corect al acestui om extraordinar, pe care adevarul si sinceritatea istoriei ar trebui sa-l adopte (portretul) fara teama de a rosi. Insa repede vom constata ca, inercarea inutila de a amesteca astfel de culori discordante si a reconcilia aceste calitati incompatibile, vor produce o figura mai mult monstruasa decat umana, in masura in care nu este analizata corespunzator, separând diferitele perioade ale domniei lui Constantin.”

22 responses to “Sfântul Impărat Constantin cel Mare

  1. Inca o data : FELICITARI !

    Iar habotnicii, sa se abtzina ori sa se duca la biserica… !

  2. Interesant e că deşi personajul nu vă place v-aţi asumat dorinţele şi rezultatele muncii sale: introduceţi tot ce înseamnă viaţă creştină laolaltă fără să vă pese de calitatea credinţei în Hristos şi de oamenii sinceri care au urmat-o. Constantin a fost un geniu politic ( cred că unul malefic ) şi a intuit multiplele calităţi ale creştinismului. A manipulat această credinţă prin episcopat şi prin centralizarea eclezială în aşa măsură încât a devenit de nerecunoscut. Şi totuşi… dacă ne considerăm destupaţi la minte şi oneşti trebuie să avem nu o atitudine ci o altitudine diferită. Poate fi cunoscut Hristos în afara produselor lui Constantin? Merită? Avem o altă alternativă? E greu să-l urmezi pe Hristos pentru că trebuie să te schimbi, mima este imposibilă, e uşor însă să îţi construieşti idoli, cum este acest Constantin, cum este omul umanist de azi, autosuficient şi trist.

  3. biserica nu ratat nimic din ceea ce era socotit important scoputilor sale. si totusi, raspunsul dat lui Napoleon, de catre papa Pius al VII-lea, cand primul il ameninta ca va distruge biserica, este poate una din secundele de sinceritate, care se rasfrange insa grav asupra multimilor credule:”de 1800 de ani noi, preotii, incercan asta(distrugerea) si n-am reusit. Crezi ca vei putea tu?!” Incetul cu incetul insa, nu mai cred nici eu in distrugere, distrugerea e derizorie, dar adevarul, ADEVARUL ne-ar putea salva din disconfortul care ne macina pe unii…

  4. Mai Bogdan, esti preot cumva? Ori vreun fel de pastor?

  5. Onorati atei, va rog si eu sa studiati cu mai multa atentie problema crestinismului,facind diferenta intre religiile ”crestine ”,si invatatura crestina [vezi Noul testament.Pentru a va da un punct de plecare in exercitiul de evaluare a crestinismului :1cum sa abolit sclavia in SUA;2cum sa abolit sclavia in UK . Astept cu rabdare sa vad la ce concluzii ajungeti.

  6. Bogdan ,foarte frumos raspuns.

  7. am o sora pe care o cheama ELENA ,casatorita cu un tip pe care il cheama COSTEL. impreuna cresc cu mari dificultati finaciare 2 copii.pot sa afirm cu mana pe inima ca sunt mult mai sfinti decat aceasta pereche lugubra de imparati,declarati sfinti pt ca au autorizat o secta religioasa.sa-ti omori propiul copil,nepot fosta nevasta…si apoi sa fii declarat sfant… mi se face greata…cred ca cei care stiu adevarul despre viata acestor imparati si totusi ii considera ,,sfinti” la recomandarea bisericii sunt retardati .

  8. Augustus eu le spun ca sunt indiferenti la adevar ,lasi in a urmari lucrurile care sunt de valoare si mincinosi in ceea ce prezinta altora.Stefan cel Mare a avut 42 amante si e sfint!!A omorit oameni fara sa-i judece si e sfint.!!Intr-o tara crestina sunt anual peste 300 mii avorturi inregistrate;,casatorii:1\3 se soldeaza cu divort …ma cutremur.

  9. mantu eu sunt moldovean nascut in vaslui si NICIODATA in viata mea nu am crezut si nici nu o sa cred in ,,sfintenia” lui STEFAN CEL MARE !!!!!!!!!!!!! a fost un genial conducator politic si atat.ii datoram foarte multe daca e sa ne gandim la istoria continuitatii romanilor in moldova dar in nici un caz nu ii putem noi oferi titlul de ,,sfint”.asta e o mistificare nerusinata a bisericii,care hoatraste ea acum sa ,,sfinteasca” sau sa ,,beatifice” oameni,pt ca asa considera ea de cuviinta.

  10. @ mantu
    Poate poti da vreo referinta ceva , privind informatia cum ca Stefan cel Mare a avut 42 de amante .

  11. ceva mai corect puteti da?

  12. Pare interesant.. In sfarsit un blog decent. O sa fi recomandarea mea catre ONBR (Organizatia Nationala a Bloggerilor din Romania).

  13. din cate m-am documentat…Constantin cel Mare s-a botezat la crestinism chiar in anul in care a murit…eu am inteles ca tu nu te bagi la chestiile religioase,insa observ ca intr-una scrii sfant in ghilimele si faci referiri la lucrurile astea…dar mai departe nu te bagi…in fine…tu stii ce zici. Acum trebuie sa tinem cont si de conditiile in care le-a omorat pe acele rude….din moment ce ala il alerga sa-l omoare el fiind imparat trebuiau luate masuri…nu e o scuza…dar este o situatie atenuanta…si daca s-a botezat abia inainte de moarte,toate pacatele dinainte i-au fost sterse…si trebuie calculat cum si-a trait viata abia dupa ce s-a botezat,ca asta aduce botezul, stergerea tuturor pacatelor dinainte si venirea Duhului Sfant asupra acelui om…”dar tu nu te bagi la astea”…stim!si tinand cont ca a sustinut Biserica atat de mult in fatza atator dusmani care il prigoneau pe Hristos, mi se pare normal sa fie laudat pentru asta…dar cand nu vrei sa vezi lumina,vezi numai intunericul….cand NU VREI sa crezi in Hristos, e normal sa vezi doar ce-i rau si nu ce-i bine!sa traiesti cu numele…este un blog pentru atei

  14. @ tuturor celor care credeti ca aceasta sectiune este sau aproape ca este o blasfemie
    Eu inteleg ca , considerati acest blog pentru atei, dar ganditi-va mai bine la cele peste 80 de evanghelii scoase din Biblia actuala. Ma cutremur doar cand ma gandesc cat de politica este acuma, si a fost si in anii 300 biserica, Consiliul de la Niceea? Sincera sa fiu mi se pare o chestie PUR politica la mijloc. Mintea mea imi spune ca nu-l voi intelege pe Dumnezeu nicicand, in totalitate. Daca nu va convine, nu cititi. Dar duceti-va la Biserica, nu e rau. Dar dupa ce iesiti de acolo, nu injurati ca la usa cortului, nu va bateti, nu barfiti sau alte chestii. Sau de ce va numiti pana la urma “crestini”? Ca eu nu va inteleg DELOC. Toti suntem crestini, ai? Ca mergem duminica la Biserica? Dupa mine sunteti deoarte de adevar !

  15. Din punctul meu de vedere toti suntem ca si ei..sa nu uitam ca suntem oameni si toti gresim.In ceea ce priveste din punct de vedere social si moral , acelea erau vremurile, acelea erau obiceiurile..daca citim istoria antica a Romei aflam foarte multe lucruri interesante si ” nemorale ” ale vietii sociale care azi par poate iesite din comun sau poate par mai degraba normale. Totusi, acest Constantin este unul din stalpii societatii civile de azi , poate prin viata si gandirea lui ” complexa ” a dat omenirii ceea ce avem azi si de care ne bucuram sau de ce nu.. avem ce discuta acum…D-zeu exista in fiecare din noi. Fiecare reprezentam o farama din fiecare sfant ce este mentionat in orice religie prin numele ce il purtam , prin faptele noastre de zi cu zi. Si eu port numele de Elena si sunt mandra de acest lucru..

  16. @tutenes…a avut copii din flori , gen Petru rares..iar Vrancioaia a adus fiii la lupta, ca ma-ntelegi, eru cam ai lui…@ bogdan; bogdane, parcva vrei sa dai dreptate tezei ca religiosii nu sunt instruiti ;”alta alternativa” este pleonasm, omule!De ce nu ar putea fi Hristos cunoscut si din alte surse? ca le-a sters Constantin? orice cunoastere e cu atat mai obiectiva cu cat provine din surse mai diverse;si mai independente;doar nu o sa consulte doar surse crestine tocmai despre capul bisericii crestine [chair, foarte interesante sursele e.vreiesti despre conceptia pe cale naturala a lui Iisus de catre maria si soldatul roman Pandera]; si de ce sa ma schimb daca il cunosc pe Hristos?nu pot sa ma schimb si fara, sau daca il cunosc pe, sa zicem, Nichita Stanescu, B Russel sau Jean paul Sartre?De ce ar fi Hristos altceva ?cred ca dta esti pastor neoprotestant, daca pui accentul pe schimbare doar in raport cu respectivul personaj.

  17. Ce dovezi istorice se potgasi pentru faptul ca Imparatul Constantin cel Mare a trait, adica avut sau nu relatii se.xuale sistematice cu mama sa, Elena?Inafara de cele implicite, si anume ca afacut-o imparateasa, si sa afisat cu ea, dupa uciderea sotiei sale?Si ca , in lumea romana, mai ales la imparati, nu era lucru nou? (vezi Claudius cel putin).Si era sigura ca nu va zamisli, probabil era deja la menopauza.

  18. hai ca de iisus Christos s-ar mai putea discuta, dar de Duhul Sfant care i-a inspirat pe episcopi si pe Ctin cel mare, s-avem pardon, asta n-o mai cred. Si ca nu sunt tam.pit sau re.tard si ca nu ma obliga nimeni, ca pe vremea lui Teodosius si a Inchizitiei.Chiar, ce ar fi fost crestinismul daca n-at fi fost obligatoriu 1000-1400 de ani?si daca nu ar fi omorat pe necrestini?

  19. Oare a facut Constantin cel Mare si ceva bun? Se pare ca el a oprit “fiestele” cu lei si crestini, si spectacolele de tortura a crestinilor in pietele publice. Astazi o fi apreciat sau hulit? Cred ca de ziua sa este cinstit de multi; realitatea arata ca sunt si destui hulitori. Insa despre uciderea fiului sau se cunosc foarte putine lucruri; se pare ca a fost suspectat de complot.

  20. da , Costin, le-a oprit pe cele incare erau victime crestinii. A deschis calea celor in care crestinii devin calai.

  21. iar fi-su bun a fost suspectat ca traia cu maica-sa, (mama vitrega a fiului si sotia lui Constantin) ca de aceea suspectati de complot impreuna si ucisi impreuna; cred ca fi-su prin fierbere in ulei

  22. ar fi interesant de vazut ce surse, scrieri si documente ai folosit in argumentarea ta..ar fi interesant

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s