Singura scuză a lui Dumnezeu este că nu există

Raspuns Doamnei Diana D. :

motto-uri:

„Diavolul nu este decat trândavia lui Dumnezeu” – Parintele Sertillanges

„Singura scuză a lui Dumnezeu este că nu există” – Stendhal

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare: „Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?” Un student a raspuns ferm: „Da!” Profesorul a pus o noua intrebare: „Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu e cel rau? Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, lasand profesorul sa concluzioneze ca el a „demonstrat” ca „credinta in Dumnezeu” este o poveste pentru copii, deci prea putin credibila.

Stimata Doamna Diana D., este amuzant sa vezi o teodicee clasica (anume aceea „a contrastului”) pusa in gura „elevului Einstein”. . . . E adevarat, da bine la imaginea religiei si religiosilor, insa e incorect, tare incorect ca cimilitura matale veche, falsa (întrucat foloseste fara acoperire numele unui savant) si slaba, sa ascunda veritabilul autor (anume Sfantul Augustin) si nu face mai nimic pentru a respinge argumentele din „problema raului” sau „problema existentei diavolului”. Si asta e cel mai grav, caci din cat am putut intelege, asta ii era scopul. Aceste 2 probleme filozofice amintite care au bântuit însa teologia, au primit (cat s-a putut) replici inteligente de la mari teologi si filozofi crestini. Insa nu de la elevul Einstein . . . . tooocmai el, un individ care respingea ferm credinta intr-un dumnezeu personal, cum este cel al crestinismului, iudaismului si islamului. E pacat sa constati ca crestinii daca nu pot sa se înalte intelectual si spiritual, încearca atunci sa-i coboare si pe ceilalti la nivelul lor . . . .

Ca sa va lamuriti insa cat de cat in chestiunea Einstein, va sugerez sa cititi o biografie (eventual si mai multe, cu fiecare afli ceva nou si particular) a învatatului. Sau macar sa va verificati informatiile (si sursele) inainte de a le folosi.

http://en.wikipedia.org/wiki/Einstein

I believe in Spinoza’s God who reveals Himself in the orderly harmony of what exists, not in a God who concerns himself with fates and actions of human beings. – Albert Einstein

Although he was raised Jewish, he was not a believer in Judaism. He simply admired the beauty of nature and the universe. From a letter written in English, dated March 24, 1954, Einstein wrote, „It was, of course, a lie what you read about my religious convictions, a lie which is being systematically repeated. I do not believe in a personal God and I have never denied this but have expressed it clearly. If something is in me which can be called religious then it is the unbounded admiration for the structure of the world so far as our science can reveal it.”

He also expressed admiration for Buddhism, which he said „has the characteristics of what would be expected in a cosmic religion for the future: It transcends a personal God, avoids dogmas and theology; it covers both the natural and the spiritual, and it is based on a religious sense aspiring from the experience of all things, natural and spiritual, as a meaningful unity.”

http://www.positiveatheism.org/hist/einprayr.htm

On 22 March 1954 a self-made man sent Einstein in Princeton a long handwritten letter-four closely packed pages in English. The correspondent despaired that there were so few people like Einstein who had the courage to speak out, and he wondered if it would not be best to return the world to the animals. Saying „I presume you would like to know who I am,” he went on to tell in detail how he had come from Italy to the United States at the age of nine, arriving in bitter cold weather, as a result of which his sisters died while he barely survived; how after six months of schooling he went to work at age ten; how at age seventeen he went to Evening School; and so on, so that now he had a regular job as an experimental machinist, had a spare-time business of his own, and had some patents to his credit. He declared himself an atheist. He said that real education came from reading books. He cited an article about Einstein’s religious beliefs and expressed doubts as to the article’s accuracy. He was irreverent about various aspects of formal religion, speaking about the millions of people who prayed to God in many languages, and remarking that God must have an enormous clerical staff to keep track of all their sins. And he ended with a long discussion of the social and political systems of Italy and the United States that it would take too long to describe here. He also enclosed a check for Einstein to give to charity.

On 24 March 1954 Einstein answered in English as follows:

I get hundreds and hundreds of letters but seldom one so interesting as yours. I believe that your opinions about our society are quite reasonable. It was, of course, a lie what you read about my religious convictions, a lie which is being systematically repeated. I do not believe in a personal God and I have never denied this but have expressed it clearly. If something is in me which can be called religious then it is the unbounded admiration for the structure of the world so far as our science can reveal it. I have no possibility to bring the money you sent me to the appropriate receiver. I return it therefore in recognition of your good heart and intention. Your letter shows me also that wisdom is not a product of schooling but of the lifelong attempt to acquire it.

Dar să revin la teologie: Răspunsul la „Problema Răului” aşa cum a fost el articulat de Sfântul Augustin (răul = „lipsa binelui”) în lucrarea „Cetatea (Oraşul) Domnului” şi mai târziu de către marii „descendenţi” într-ale filzofiei creştine, a primit la rândul lui răspuns din partea diferiţilor filozofi şi gânditori, fie ei sceptici sau credincioşi (căci există credincioşi care resping însăşi ideea de teodicee!!!), totul este să vrei să ştii şi cealaltă opinie. Sincer însă, după ce am citit întreg textul mesajului dumitale, mie mi se pare că dumneata nu ştii de fapt nici măcar opinia calificată a religiei . . .

Sunt zeci, cred ca nu exagerez, de respingeri rationaliste sau nu ale acestei idei, cum sunt si mii de variante de teodicee . . . . voi reveni mai jos in comentariul mesajului dumitale.

Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. Studentul s-a ridicat in picioare si a intrebat: „D-l Profesor, starea de frig exista?” „Bininteles!”, i-a raspuns profesorul. „Ce fel de intrebare este aceasta?”, a continuat profesorul… Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata? Proaspatul student raspunse: „De fapt starea de rece nu exista.

Confuzie jenanta între „stare” (fizica) si „senzatie”, între „rece” (notiune care poate avea si valente fizice obiective) si „frig” (notiune ce desemneaza un fenomen care chiar daca are în adâncime cauze obiective, nu este el însasi obiectiv deloc, în masura în care variaza de la individ la individ si chiar la acelasi individ de la un moment la altul): senzatia, in masura in care este perceputa pentru ca are motive obiective si naturale pentru a fi perceputa (chiar si diferentele de senzatie a frigului de la un om la altul au cauze obiective!), ea exista in mod absolut.

In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii.

Slab de tot . . . . Nota 2! Ce consideram obiect „rece” reprezinta un obiect care are o temperatura masurata mai mica decat o alta a altui obiect, sau in raport cu o referinta aleasa. Nu trebuie sa confunzi cauza temperaturii scazute, anume lipsa de energie la nivel molecular/atomic (in fapt chiar asa se defineste temperatura), cu efectul, anume o masura de temperatura mai mica sau mai mare in raport cu o alta masura de temperatura. Astfel, in masura in care un obiect are o temperatura de ~ 0K (fizica poate azi „raci” mase extrem de mici pana la doar miimi de grad peste zero absolut), el poate fi calificat ca foarte rece, exact in sensul definitiei recelui.

Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista.

Aiureli . . . . ce sa mai zic?

Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.

Aia e senzatia, nu starea, o întreaga „filozofie” bazata pe o confuzie.

Si, continua studentul, „intunericul exista”? „Bineinteles!” raspunse profesorul. De aceasta data studentul zise: „Va inselati din nou, domnule Profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii.

Pai asa e definit chiar! Cum naiba sa nu existe, în masura in care ca om ai avut experienta lui nemijlocita si ai simtit nevoia sa-l definesti!!??? Absenta luminii, aceasta manifestare, este chiar definitia întunericului . . . . ca-l numesti „tic” sau „tac”, el exista acolo si te asteapta daca stingi becul, ti-o jur! Ceea ce se defineste ca o negatie, nu reprezinta o non-existenta: prostii, sunt definiti ca cei lipsiti de desteptaciune, asta însa nu îi face mai putini „existenti” si „reali”. Un spatiu lipsit de fotonii spectrului vizibil, e numit întunecos si acolo zicem ca este întuneric. Este.

Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.

Adica descrie un fenomen obiectiv, care exista. :) Dar care totusi cica nu exista dupa unii . . . .

In sfarsit studentul il intreba pe profesor, Domnule Profesor, exista raul absolut?” profesorul ii raspunde „Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei, vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.” Studentul raspunse ” Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului.

Hait! Seamana cu o chestie pe care am citit-o cândva, însa e un pic „aranjata”, asa, cât sa devina o aiureala: Sursa dumitale îi cenzureaza pâna si pe marii filozofi si teologi crestini! Leibnitz („raul este relativ”), Augustin, Aquino, Pascal si alti mari filozofi crestini, în contrast cu Einstein-ul dumitale (nu cel real, evident!), spuneau asa: ” Raul absolut nu exista, fiind doar rezultatul lipsei (absentei) binelui; de aceea se vorbeste in filozofie de „teodiceea contrastului”. Ei bine, sursa matale cam analfabeta, a gasit ca e mai bine sa înlocuiasca ceva termeni pe acolo . . . ceea ce a facut însa ca întregul excurs analogic prin fizica facut mai sus sa devina inutil . . . . caci opusul si antonimul raului este binele, nu Dumnezeu. Cea mai buna dovada, stimata doamna, este chiar opera si pledoaria teologilor amintiti, în care binele se contrapune în aceasta problema filozofica a raului, Dumnezeu fiind doar „client al apararii” (vezi întelesul termenului de „teodicee”).

Dupa toate acestea, profesorul isi dadu jos palaria si nu mai spuse nimic. ALBERT EINSTEIN.

Ha, ha, ha . . . . . ca gluma e buna.

la fel si „lipsa” Lui Dumnezeu” este un astfel de termen creat pt a arata tocmai absenta Lui. „greseala nu sta în gândul meu ca Dumnnezeu exista, ci in Dumnezeu ca nu exista.” cred ca va pierdeti timpul. Desi alergati dupa „cunoastere” in final intrebarea este aceeasi crezi sau nu…

Evident ca asta ramane intrebarea, ia are insa si un raspuns, desi nu cel pe care mi-as dori sa-l pot da . . . . El este „nu”, nu cred, desi ca o parte destul de mare dintre atei, as vrea sa pot raspunde „da”. Singura diferenta intre ateul educat (exista si atei tâmpiti, ne-a aratat-o foarte bine istoria nationala) si credincios, este aceea ca primul doar isi doreste, iar cel de-al doilea isi si ia dorintele drept realitate.

Si acum un scurt curs de teodicee si respingere a ei, cu sursa intr-un manual de filozofie (asta in masura care va intereseaza):

motto: „Dumnezeu este un zeu artist, dar in sens neronian.” – Leon Brunschvicg, 1869 – 1944, filozof francez

Baruch Spinoza a fost primul care a observat fundamentele psihologice ale teodiceelor, spunând in adausul la partea 1 a Eticii sale: „Oamenii savârsesc totul în vederea unui scop, adica pentru folosul pe care doresc sa-l obtina. Cum ei gasesc în ei însisi si în afara lor multe mijloace care contribuie la obtinerea propriului folos, ca, bunaoara, ochii pentru a vedea, dintii pentru a mesteca, plantele si animalele pentru hrana, soarele pentru lumina, marea pentru a hrani pestii si alte asemenea, ei socotesc toate lucrurile naturale ca fiind mijloace pentru folosul propriu. Dupa ce au socotit lucrurile ca mijloace, ei nu au mai putut sa creada ca s-au facut singure, ci au trebuit sa conchida ca exista unul sau mai multi cârmuitori ai naturii, care poarta de grija tuturor lucrurilor în favoarea omului si a facut totul pentru folosul sau. Printre atâtea lucruri din natura care le sunt prielnice, oamenii au trebuit sa gaseasca si destule neprielnice, cum sunt furtunile, cutremurele, bolile, etc. Au crezut ei atunci ca acestea s-au întâmplat fiindca zeii s-au mâniat pe oameni din cauza ca au fost jigniti de acestia sau fiindca au pângarit cultul lor. In ciuda dezmintirilor zilnice pe care le da experienta vietii, aratând printr-un numar nesfârsit de exemple ca lucrurile prielnice si neprielnice li se întâmpla deopotriva si celor evlaviosi si celor neevlaviosi, ei nu s-au lepadat de aceasta prejudecata învechita.”

Toediceea leibnitziana este respinsa de Voltaire, Malbranche (acesta observa ca nu întelege cum niste monstrii de felul copiilor nascuti cu grave malformatii puteau face sa iasa in relief „muzica universului” (asa zicea Leibitz – „simfonia cosmica pusa in evidenta de disonante”), „deoarece acestia nu traiesc de regula decat câteva zile si nu sunt vazuti decat de mamele lor si de catre moase.”)

Pana si Biblia ia nota, în felul ei, prin exemplul dilemelor lui Iov, sau a spuselor „Mântuitorului” in evanghelia dupa Luca, cap13:1 – 4 („turnul din Siloam” omoara pacatosi si nepacatosi deopotriva) de acest fapt.

O alta teodicee înrudita, anume aceea a filozofului si teologului Aquino, pretinde ca „raul nu exista, fiind o negatie”; Lumea si Omul nu sunt Dumnezeu însusi, neputând fi astfel perfecti cum numai El este”. Filozofii raspund ca aceasta explicatie nu tine, întrucat în masura în care vrea, o fiinta perfecta poate crea „opere” perfecte fara sa se produca identitate si ca în plus explicatia nu raspunde de ce nu a stat în puterea sau vointa lui Dumnezeu de a crea o lume si un om în care suferinta sa fie macar mai putina.

O alta teodicee (Pascal, printre multi altii), mai putin inspirata decat aceea „a contrastului” si „negatiei”, sustine ca raul exista datorita vinei mostenite (pacatul originar). Insa asa cum nu poti mosteni merite, nu poti mosteni nici vinovatii, si în masura în care imperfecta justitie umana poate sa înteleaga asta, atunci de la aceea a unui pretins Atotputernic si Atotstiutor, asteptam mai mult si mai bine, nu mai putin si mai rau.

Cea mai mare problema a (tuturor) teodiceelor ramâne însa aceea a moralei: daca justificam existenta si acceptarea unor rele de catre Dumnezeu, indiferent de sursa sau geneza lor intima, atunci de ce nu am accepta toate relele existente în lume? Nu sunt cumva – viata ne arata – toate tolerate si totusi macar indirect create de . . . . Creator? Mai exista morala atunci?

5 responses to “Singura scuză a lui Dumnezeu este că nu există

  1. (Banuiesc ca stii ca Diavolul a fost initial un inger, creat de Dumnezeu, care s-a razvratit si a fost aruncat din cer.)
    Nu ma indoiesc ca ateii au avut momente in viata lor cand au crezut in Dumnezeu, dar imediat au alungat speriati ideea, s-au fortat sa nu creada .. „n-are mai cum sa existe .. ce-ai?!!”.
    Uite 2 motive pt care existenta raului nu afecteaza credibilitatea existentei Creatorului (idei biblice):
    1. daca Dzeu exista, atunci pt vesnicia in Rai pe care ne-a promis-o merita sa rabzi orice pe pamantul asta. La urma urmei cat poate sa dureze .. in comparatie cu o VESNICIE.
    2. Dzeu ingaduie sa trecem prin necazuri si incercari stiind mai dinainte cat putem sa induram: daca El trimite pe cineva in iad, atunci acel cineva cu siguranta a avut sansa sa aleaga intre Rai sau Iad, pt ca Dzeu e drept. (daca nu e drept, at nu e Dzeu deci nici iadul/raiul nu exista, nu?)

  2. nu ti se pare ciudat, omule care il negi pe Dumnezeu, ca tu traiesti si esti creat atat de min unat?
    Eu am nevoie de credinta, sa cred ca Dumnezeu a creat toate lucrurile, dar tu ai nevoie de o si mai mare credinta, sa crezi ca TOTUL s-a facut din NIMIC..

  3. Eu nu te condamn. Articolele tale sunt deştepte. Eşti rece, eu un biet căldicel ipocrit. Dumnezeu care nu poate fi cunoscut, nici cântărit te preferă pe tine.

  4. E ciudat cat de neterminati trebuie ca ne simtim uneori, daca ceea ce suntem nu ne ajunge pentru a fi buni, sau a rezista unei probleme. Asa ca il invocam pe dumnezeu, ca pe o carje care sustine, iar daca intamplator cineva ar vrea sa-ti arate ca se poare umbla si fara, il pocnesti cu „sprijinul” in cap. maniere tipic crestine de altfel… :D

  5. este bine ca sunteti totusi preocupati de ideea de Dumnezeu,asta demonstreaza ca va puneti serios problema vesniciei. Mi-a placut mult ce a zis Pascal: daca Dumnezu nu exista n-am pierdut nimic,dar daca Dumnezeu exista ampierdut totul:cred ca ar trebui sa va puneti aceasta intrebare si sa va asumati risculsasi raspundeti,si in functie de raspuns dirijati-va viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s