Cuantica, ‘Principiul’ incertitudinii si… Dumnezeu

Inceput in 12.09.2004; continuat 10.01.2005

Calitatea unei teorii nu sta in rigoarea sa matematica, ci in masura in care aceasta traduce mai exact sau mai putin exact realitatea fizica. – Louis De Broglie

Niciodata nu as fi crezut ca am sa comentez fizica cuantica si Dumnezeu impreuna, 2 subiecte care in mintea mea, nu au nici o tangenta.

Candva promiteam sa dezvolt pe site subiectul teoriei evolutiei si iata ca sunt inca la momentul zero!

Ca si acest subiect neglijat dar totusi drag mie, o tratare a interpretarilor mecanicii cuantice ar putea sa ia ani multi, fara exagerare. Caci in contrast cu situatia din biologie, acesta este un subiect aflat inca in disputa, in contrast cu aplicatiile si utilizarile formalismului acestei discipline, care nu trezesc deloc mari pasiuni, fiind considerate ca „chestiuni rezolvate”, cel putin de catre o majoritate dintre fizicienii contemporani.

Pe un forum torontez, anul acesta, mi s-a pus prima oara problema asta, in cadrul unei parca infinit de largi serii a ignorantei, de catre o echipa de fraţi-romani inimosi si piosi, posibil „born-again”-i, softisti pesemne de meserie, asta dupa nivelul de cultura dar si dupa „virulenţa” gargaunului informatic care mi-a distrus in doi timpi si trei miscari HDD-ul de o astfel de maniera, ca baietii de la FutureShop s-au uitat crucis o vreme luuuunga la paradeala care a fost candva memoria permanenta a bietului meu Compaq, inainte de a-mi spune, spasiti, ca se dau batuti. Au urmat 200 de „taleri” factura pentru mine, avantaj „Oastea Domnului” de la Toronto. :)

Eu nu pot decat sa le multumesc totusi pentru acest clasic gest crestin si amical al compatriotilor mei intru aducerea la zi a dimensiunii discului meu magnetic, acesta trecand de curand de la 30 de GB la 80 de GB. E de altfel in buna si „constructiva” traditie legionara de distrugere a tot ce nu ne seamana si nu intelegem, dar si in mai recenta tehnica „bushista” de a „bushi” tot ce misca da’ n-are stele-n coltul stanga sus.

N-am mai apucat, cum ziceam, sa completez sirul de „instrucţie la seral” pentru prietenii mei iritabili si nervosi tare, insa subiectul mi-a trezit oarecum apetit, cu atat mai mult cu cat fizica a fost candva, de mult, o prima pasiune a mea.

Mai sunt niste detalii totusi, care m-au determinat sa vreau sa scriu acest material: pe netul romanofon exista cateva mentiuni inepte ale cuanticii ca argument suprem pentru religie sau superstitii in general; una, amuzant, se afla pe o pagina de astrologie. :) Care daca nu stiti inca, este cu totul alta mancare de peste decat astronomia: DEX-ul va explica ca ultima este o stiinta, prima nu, fiind doar o superstitie ce tine mental mai mult de antichitate si evul mediu…

Indraznesc pe de alta parte sa-mi inchipui ca macar sensul acestui text n-ar displace fizicianului si refugiatului roman cu destin tragic Mihai Georgescu, care candva, demult in Franta, a incercat sa „sparga” misterele comportamentului, aparent bizar, al particulelor elementare.

Inainte sa purcedem, vreau sa precizez ca textul va suferi permanente modificari, in sensul adaugirilor dar si al schimbarilor de forma a materialului, caci cum spuneam, subiectul este amplu, judecand asta fie si numai dupa ce am reusit eu, biet amator, sa strang ca material de inspiratie. Adica: „Certitudinile si incertitudinile stiintei, Louis De Broglie, Filozofia mecanicii cuantice, Richard Healey, Introducere in mecanica cuantica, Bransden & Joachain, Plenitudinea lumii si ordinea ei, David Bohm, plus o suma de articole in reviste americane si franceze de fizica aparute intr-o perioada de timp de 25 de ani. Vor fi amintite in bibliografia finala.

Prima observatie pe care trebuie sa o fac: aducerea in discutie a cuanticii in sprijinul teismului este fara sens, intrucat aceasta nu arata nicicum nici ca Dumnezeul biblic, sa zicem, exista, nici ca ceva „mistic” se gaseste cumva prin fizica.

Cuantica, cum ziceam, este un domeniu al fizicii a carei interpretare exacta inca lipseste, asa cum au spus de la inceputuri creatorii acestei stiinte, dar si mari fizicieni ca Einstein sau daca vreti celebrii fizicieni de azi, din orice scoala de interpretare ar proveni ei. Voi exemplifica copios aceasta afirmatie, doar un pic mai incolo.

Acum insa, sa pornim cu…. inceputul: mi s-a pus problema „principiului de incertitudine al lui Heisenberg”, ca dovada a hazardului care cica ar domni la nivelul microfizicii, aceasta chestie in vederea naiva a partenerilor mei de discutie, tragand toaaata cunoasterea stiintifica din fizica in „mocirla” derizoriului: Adio determinism, adio triumf al raţiunii, ziceau dansii… caci daca e sa fie totusi vreo cauza a bizarelor comportamente la nivel micro, atunci acestea ţin de intenţii divine pe care mintea umana nu le poate patrunde nicicand, daramite prevedea vreodata.

Prima chestie pe care tot superstitiosul trebuie sa o reţina in legatura cu mecanica cuantica, este ca ecuatiile aceasteia sunt deterministe ca orice ecuatie a mecanii clasice: legea dupa care evolueaza starea unui sistem cuantic este determinista, aceasta fiind ecuatia lui Schroedinger dependenta de timp. Conform acestei ecuatii, vectorul de stare cuantica al unui sistem izolat, incluzand si un sistem compus izolat format din obiect + aparat, evolueaza intotdeauna continuu si determinist. Hazardul (caracterul probabilistic) apare in discutie doar in momentul tranzitiei clasic-cuantic.

Revenind: Citind elucubratiile partenerilor de dialog, ca un baiat care am facut deja liceul si mi-am pastrat cartile cu (am putea spune) religiozitate, ma repezii brusc la biblioteca sa caut despre ce e vorba.

In cartea de fizica de clasa a 12-a, la pagina 38, gasim amintita „relatia de nedeterminare a lui Heisenberg”. Numit prin alte parti si „principiul de reducere a pachetului de unde”. Acolo ni se explica ca intr-un experiment mental de determinare a pozitiei unui electron, pentru „masurare” folosim, inevitabil, o cuanta de energie, un foton; il „iluminam”, cum spun dansii.

Cum interactia probabila a „instrumentului de masura” (fotonul adica) cu electronul, se produce dupa logica efectului Compton (care devine mai probabil mai ales daca energia fotonului este importanta /depaseste UV, as adauga eu ca sa evit comentariile „la glezna broastei”), actul de masurare a pozitiei electronului va duce inevitabil la o modificare necontrolabila a miscarii ulterioare a acestuia, intrucat directia impulsului de recul al electronului post-interactiune poate avea valori foarte largi, pe masura valorilor pe care unghiul teta de imprastiere a fotonului le poate lua (- u, + u) (Altii, vad chiar in natura ondulatorie a particulei de observat, cauza incertitudinii).

A „lumina” un electron, inseamna asadar a petrurba miscarea sa printr-un „bombardament” cu fotoni. Pozitia corpusculului va fi cu atat mai bine precizata cu cat radiatia luminoasa exploratoare va avea o lungime de unda mai mica, dar aceasta inseamna marirea in acelasi timp a energiei si cantitatii de miscare transmise corpusculului de studiat. Insusi faptul observatiei face deci ca observarea faptului sa esueze.

Iata deci cum ne explica manualul de fizica „incertitudinea” si mai ales natura si cauza ei, pe intelesul subretei. Aceasta este una pur explicabila, naturala, de asteptat si care se inscrie in intelesul corect al notiunii de hazard, si anume aceea stiintifica de incapacitate practica de previzibilitate.

Astfel, un mare creator al cuanticii (Louis de Broglie), definea determinismul astfel: „exista determinism atunci cand cunoasterea unui numar de fapte obsevate in clipa de fata sau in momente anterioare, combinate cu cunoasterea anumitor legi ale naturii, ii permite fizicianului sa prevada riguros ca un anumit fenomen observabil va avea loc in cutare moment posterior.”

Prin urmare, „indeterminsmul”, „hazardul”, ar fi imprevizibilul, nu ne-inteligibilul, nu lipsitul-de-cauze, nu ne-naturalul si cu atat mai putin miraculosul.

Baruch Spinoza spunea si el: „Intamplarea nu inseamna absenta necesitatii, ci necunoasterea ei.”

„Hazardul”, „intamplarea”, desemneaza deci un fapt pe care nici o putere omeneasca nu-l poate determina dinainte, ceea ce nu inseamna ca faptul atribuit intamplarii. este un fapt fara cauza.

De exemplu, castig o mare suma de bani la Loto; este cert, o intamplare! Chestiune de hazard…

Aceasta nu inseamna insa ca bilele pe care este inscris numarul trecut de mine pe bilet, ar fi incetat in seara extragerii sa se supuna legilor naturii. Un fenomen intamplator nu este asadar lipsit de cauze determinante, numai ca acestea sunt prea numeroase si prea complexe pentru a ingadui previziunea. Citand un alt filozof, André Vergez: „Departe de a insemna absenta unor relatii si legi necesare, hazardul este, dimpotriva, expresia faptului ca ele sunt prea multe, prea complexe in raport cu posibilitatile noastre de informare si de prevedere.”

Alt exemplu: arunc in aer o moneda; nu pot ghici dinainte daca va cadea „cap” sau „pajura” si oricare ar fi rezultatul, voi spune ca el se datoreaza intamplarii; hazardului adica.

Rezultatul este intr-adevar imprevizibil, dar nu-i lipsesc cauzele determinante, pentru ca rezultatul este in functie de o multime de conditii: pozitia initiala a monedei, unghiul fata de sol, forta intiala aplicata, evolutie in prezenta vantului sau nu, natura locului in care cade, etc.

Posibilitatea de a prevedea nu este asadar singurul criteriu care permite verificarea principiului determinismului.

Se poate arata ca in experienta datului cu banul, exista totusi determinism, prin reluarea experientei de un numar foarte mare de ori: daca arunci moneda de 10.000 de ori, poti constata ca una din fete iese de aproximativ 5000 de ori, iar cealalata la fel. La un numar mare de aruncari, conditiile care variaza de la o aruncare la alta se anuleaza si procentajul rezultatelor nu mai depinde decat de ceea ce este constant in toate experientele, adica numarul de feţe ale monedei. Cu cat sunt mai numeroase aruncarile, cu atat se va apropia mai mult raportul real de cel teoretic, atunci fiind posibila anularea reciproca a acelor conditii ce variaza de la o aruncare la alta. Aceasta se datoreaza legii numerelor mari.

Este clar ca determinismul statistic nu ar putea fi obeservat daca fiecare aruncare in parte nu ar fi determinata. O suma de contingente nu s-ar traduce printr-o lege statistica globala. Paul Mouy, autorul si a unor carti de filozofia stiintei, spunea: „Calculul probabilitatilor nu este decat calculul unui determinism partial cunoscut, cu ajutorul elementelor ce pot fi cunoscute.”

Peste tot in mecanica clasica, „probabilitatea” si „incertitudinea” este inteleasa de o astfel de maniera: Ea nu corespunde deloc unei nedeterminari reale, fizice, a starii universului fizic, stare presupusa a exista si a fi bine definita chiar atunci cand ignoram partial detaliile ei; ca exemplu cel mai potrivit poate fi luat cazul teoriei cinetice a gazelor.

Asemeni, si in mecanica cuantica determinismele exista, chiar in absenta cunoasterii lor, adica a ignorarii acestor determinisme: Daca pozitia sau viteza unui corpuscul nu sunt determinabile cu exactitate in starea actuala a stiintei, asta nu inseamna neaparat ca acestea ar fi prin ele insele nedeterminate. Faptul ca nu se pot cunoaste concomitent pozitia unui corpuscul si viteza (impulsul) sa, nu ne da nicium dreptul sa spunem ca nu exista cauze care determina acesti parametrii. Asa au gandit Langevin, Einstein, Planck si Louis de Broglie.

Pe aceeasi logica dupa care statistica se impune aruncarii monezii, pentru a fi totusi capabili sa prevedem cat de cat ce se intampla in cazul acestui caz de hazard, tot asa, in mecanica cuantica apelam la statistica: cand efectuam o singura masurare a unei observabile P, rezultatul este una dintre valorile proprii pn ale lui P. Daca sistemul nu se afla intr-o stare proprie a lui P, atunci este imposibil sa prezicem intr-o masurare particulara, care dintre valorile proprii pn va fi obtinuta. Insa daca masurarea se repeta de multe ori pe un set de sisteme identic preparate, putem prezice freceventa de obtinere a valorii proprii pn.

Altii insa, printre care si piosii mei parteneri de discutie, nu vad „cauze”, ci „intentii”; nu natura ci Dumnezeu.

A cauta insa intentii acolo unde nu-s, tine mai mult de prostie decat de atitudinea unui individ educat, traitor in aceste timpuri. Bergson spunea: „mentalitatea primitiva nu cunoaste hazardul (cu intelesul precizat de mine mai sus), tocmai pentru ca ea proiecteaza peste tot intentii; daca o piatra cade si loveste un trecator, aceasta se intampla pentru ca a desprins-o de la locul ei un spirit rau.”

In afara „problemei” nedeterminarii, mecanica cuantica prezinta insa si o alta caracteristica bizara care o face greu de acceptat pentru bunul simţ comun, dar si cel al unui Einstein, Schroedinger sau de Broglie: e vorba despre atributul de „nelocalitate”; in fapt chiar cautarea acestor cauze ale hazardului (seriile de interpretari cu variabile ascunse) au participat la impamantenirea constatarii atributului de nelocalitate. De Broglie, dar mai ales alti sustinatorii ai interpretarilor cu variabile ascunse, s-au lovit finalmente de problema nelocalitaţii, care vrea sa insemne o acţiune transmisa instantaneu (cu vit. > c) la distanta. Viziunea lor a fost respinsa pe logica „briciului lui Occam”, intrucat aceasta „suferea” de aceleasi neajunsuri ca interpretarea copenhagheza, insa era mult mai complexa. Teorema lui Bell, si el un adept al sperantelor lui Einstein de „clasicizare” a meacanicii cuantice, cuplata cu experimentele lui Aspect si succesorii, vor da, aparent, o lovitura de gratie sperantelor de a avea o interpretare acceptabila a formalismului cuantic.

Judecand, lucrurile stau asa: avem o interpretare inacceptabil-aberanta a meacanicii cuantice (viziunea copenhagheza) dar totusi adoptata de o majoritate dintre fizicieni in lipsa de altceva mai bun si multe alte interpretari, fiecare cu meritele sale, insa cu multe si mari probleme si ele.

Putem zice in acest stadiu ca lucrurile sunt rezolvate?

Nicicum!

Filozoful si fizicianul Richard Healey spunea in 1989 in cartea sa „Filozofia mecanicii cuantice” (in fapt ea insasi o noua propunere de interpretare, si ea cu probleme, dupa cum recunoaste si detaliaza insusi autorul): „Cred ca nu numai ca nu exista o interpretare a mecanicii cuantice, ci ca nu exista astazi nici un mod satisfacator de intelegere a acestei teorii.”

Ca toti fizicienii, cei din interpretarea clasica (copenhegheza) inclusiv, el arata acuzator spre ceea ce se numesc paradoxurile mecanicii cuantice, anume cel al „pisicii lui Schroedinger” si paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen.

In 1959, fondatorul istoric al fizicii cuantice, Erwin Schroedinger, declara referindu-se la interpretare lui Bohr: „Aceasta stupida si complet nefilozofica tâmpenie de la Copenhaga”. Intr-o scrisoare, acesta adauga: „Stiu ca nu este vina lui Niels Bohr, doar ca nu si-a gasit niciodata timp sa studieze filozofia; insa regret profund ca prin autoritatea sa, creierele unei, a doua sau trei generatii, au fost rasturnate cu fundul in sus si li s-a interzis sa reflecteze la problemele pe care „El” a pretins ca le-a rezolvat.”

In acest context al impunerii viziunii quasi-ezoterica a lui Bohr, Einstein si el, declara ca „Dumnezeu nu joaca zaruri cu lumea”, avand convingerea ca fizica cuantica este incompleta si ca o teorie mai profunda si determinista va emerge candva.

De atunci, altii, ca Healey dar si Nobelul pentru fizica Feynamn, gasesc si alte scaderi inacceptabile ale interpretarii mecanicii cuantice: este vorba despre „veriga lipsa” intre mecanica clasica si cea cuantica; dupa expresia acestor fizicieni, „natura nu poate fi schizofrena”, afisând o realitate la nivel macro si o alta, total opusa, la nivel micro. Aceasta enigma a tranzitiei de la cuantic la clasic, se pare, ca va da finalmente si „cheia” intelegerii teoriei empirice care este mecanica cuantica.

George Muser in ultimul numar (sept. 2004) al revistei „Scientific American” spune: „Contrar aproape tuturor contemporanilor sai, Albert Einstein gandea ca mecanica cuantica va face loc unei teorii clasice. Unii cercetatori contemporani sunt inclinati sa il aprobe.”

Christopher Fuchs de la Bell Labs declara: „Tipu’ asta a vazut mai repede si mai adânc problemele centrale ale mecanicii cuantice, decat multi l-au crezut capabil.”

Raphael Bouso de la University of California at Berkeley adauga, indicand ca accepta punctul de vedere al lui Einstein ca teoria mecanicii cuantice va debusa intr-o teorie mai fundamentala: „Nu trebuie sa ne inchipuim ca mecanica cuantica va rezista neschimbata.”

De ce cred acesti oameni ca e ceva putred in Danemarca lui Bohr?

La originea unei bune parti ale bizareriei cuantice se afla „principiul superpozitiei”. Un sistem cu mai multe stari posibile, ii poate fi atribuita o stare suplimentara care este suma tuturor acestor stari posibile; in cuantica asta se numeste superpoziţia starilor. Gratie acestei gaselniţe se afirma in mecanica cuantica ca o particula „poate ocupa” mai multe pozitii in acelasi timp sau ca un atom poate sa se gaseasca intr-o superpozitie de stari energetice (de energii); ca sa fac o analogie cu povestioara monedei descrisa mai sus, e ca si cum in afara celor 2 „stari” cunoscute – faţa / pajura – am imagina o a treia care sa fie suma lor: si faţa si pajura. :)

Sau in cazul unui zar, in afara de cele 6 „stari” reprezentate de feţele acestuia, mai imaginam noi una, care sa fie suma lor, adica o „faţa” care se se zgâiasca spre noi cu 1, 2, 3, 4, 5, si 6-le afisate in acelasi timp!

Aceste bizarerii tin NUMAI de interpretarea schiloada a cuanticii: nu ai sa vezi asa ceva in realitate, cum nici nu ai sa vezi o masina ruland pe strada avand superpuse 2 viteze in acelasi moment. Nici nu ai sa iti gasesti cheile ratacite prin casa, in 2 locuri concomitent.

De altfel interpretarea coepenhagheza a mecanicii cuantice ne explica ca atunci cand vrem, de ex., sa masuram energia unui atom care se gaseste in superpozitie de stari energetice, nu o sa fim nicicand capabili sa detectam aceasta superpozitie, ci doar una dintre energiile seriei. Ca printr-o atingere de bagheta magica, actiunea masurarii – ne explica savant copenhaghezii – face ca superpozitia de energii sa dispara, spre profitul doar a unei dintre energii. Si in alte exemple de disparitie miraculoasa a superpozitiei la masurare, se vorbeste despre „colapsul pachetului de unde asociate”.

La intrebarea care dintre starile sumei de stari va apare la masurare, se raspunde statistic, indicandu-se o probabilitate de obţinere a fiecarei stari. Prin masurari multiple, obtinem finalmente proportiile prezise de teorie, chiar daca fiecare masurare in parte este imprevizibila.

Facând din cuantica o teorie liniara, populata de entitaţi bizare ce se comporta conform solutiei-suma a solutiilor unor ecuatii particulare fundamentale, o teorie in care avem o unda reala despre care vorbim rar daca vorbim vreodata si una virtuala, matematic-statistica, „evoluând” in spatii virtuale, matematice (spatiul functional Hilbert) a carei unice semnificatii nu este una fizica, ci una statistica, fizicienii scolii de la Copenhaga fac ce pot, insa pot extrem de puţin in raport cu pretentiile de interpretare coerenta pe care le afiseaza.

Nimeni nu contesta validitatea procedeelor matematice de prognoza, ci interpretarea fenomenelor fizice doar pe baza lor.

Insa s.c. foloseste spatiul configuratiilor a carei definiţie insasi, introduce coordonatele corpusculilor, refuzand totodata sa admita ca corpusculii au in mod constant o localizare in spaţiu.

Am sa arat mai jos cateva din criticile aduse de adversarii scolii copenhagheze (prescurtata s.c. de acum incolo).

De Broglie: „Ideea clasica clara si inteligibila de unda este ca ea e un proces fizic ce evolueaza in spatiu in cursul timpului dupa o anumita ecuatie de propagare. Aceasta unda in fiecare punct si in fiecare moment o amplitudine fiziceste bine determinata si nu avem in nici un fel dreptul de a impune acestei amplitudini o valoare aleasa arbitrar. Or, in interpretarea actuala ortodoxa a mecanicii cuantice, functia de unda (PSI) nu mai este decat o solutie a ecuatiei undelor (a lui Schroedinger, in cazul cel mai simplu), a carei singura semnificatie este de a reprezenta probabilitatea rezultatului diverselor masuratori pe care le putem efectua pe corpuscul si pentru ca sa poata juca acest rol, se determina arbitrar amplitudinea sa prin procedeul numit normalizare. Unda PSI din mecanica cuantica nu este asadar o unda fizica reala si proprietatile ei ridica paradoxuri ingrijoratoare. Mai intai, ea apare ca determinand fenomene fizice cum sunt: interferenţe, difracţie, energii ale starilor stationare ale unui sistem cuantificat, etc. Ori cum ar putea determina o simpla reprezentare de probabilitaţi, care are in mod necesar un caracter virtual, fenomene fizice observabile? Ca sa fac o comparatie usor de inteles, e ca si cum un simplu tabel de mortalitate, ar putea fi cauza mortilor individuale. Prin ce stranie coincidenta, o reprezentare de probabilitati ar putea sa se propage in spatiu in cursul timpului ca o unda fizica reala, susceptibila de a se reflecta, refracta, difracta?

Aceeasi nebuloasa si in cazul corpusculului in viziunea ortodoxa: Prin definitie, acesta este un obiect localizat permanent in spatiu si avand o anumita structura. Or, dupa Max Born, ar trebui sa admitem ca corpusculul este prezent „in stare potenţiala” pe toata intinderea undei sale asociate si aceasta afirmatie trebuie inteleasa nu ca una care exprima prezenta corpusculului in fiecare clipa intr-un punct necunoscut de pe intinderea undei sale, ci omniprezenta lui pe toata intinderea undei sale. Cum s-ar putea concepe ca un foton, ale carui dimensiuni nu sunt decat la nivel atomic, s-ar putea afla „raspandit” intr-o unda luminoasa a carei dimensiune/lungime este, in general, de ordinul metrului!? Cum s-ar putea imagina ca energia relativ considerabila transportata de un corpuscul (foton), s-ar putea brusc concentra intr-o regiune foarte mica, de exemplu pe o foarte mica zona a unei si asa finite celule fotoelectrice, provocand acolo ejectia unui electron? O conceptie care nu foloseste decat conceptul de unda omogena (de altfel, dupa cum deja am vazut, si aia fictiva), fara nici o concentrare locala a energiei, nu poate explica realmente dpdv fizic, astfel de fenomene.

O scadere importanta a fizicii cuantice in interpretarea s.c. este confuzia totala intre probabilitate actuala si probabilitate prevazuta, lucru inadmisibil si care nu se intampla in mecanica clasica. Probabilitatea actuala se refera la o situatie pe care o ignoram partial dar care este actualmente realizata. Probabilitatea prevazuta se refera la o situatie ce ar putea fi realizata dupa o anumita modificare a situatiei actuale. Sa exemplificam:

Un om are in fata o ruleta de joc care se invarteste si comporta un numar egal de patraţele rosii si negre. Stim ca acest om are o bila intr-una din mainile sale, dar nu stim in care dintre ele. Aceasta necunoastere introduce pentru pozitia bilei o probabilitate care in situatia actuala are urmatoarele valori:

Repartitia A:
mana dreapta 0,5; un patratel rosu al ruletei 0
mana stanga 0,5; un patratel negru al ruletei 0

Daca omul ar lansa bila pe ruleta si aceasta s-ar opri pe un patraţel a carei culoare nu am remarcat-o inca, probabilitatea pentru pozitia bilei ar fi:

Repartitia B:
mana dreapta 0; patratelul rosu 0,5
mana stanga 0; patratelul negru 0,5

Dar atat timp cat omul pastreaza bila in mana, repartitia A de probabilitati este actuala, iar repartitia B nu este decat prevazuta si poate sa nu devina niciodata actuala.

[Nota: continuarea lipseste]

9 responses to “Cuantica, ‘Principiul’ incertitudinii si… Dumnezeu

  1. CORECT : Baruch Spinoza ! Spinoza apartine grupului ilustru de filosofi ai secolului
    al XVII-lea, alaturi de matematicieni si oameni de stiinta: Descartes, Leibnitz, Hobbes, etc.

    Spinoza s-a nascut la Amsterdam, din parinti evrei care se refugiasera acolo din pricina Inchizitiei spaniole. A fost educat ca evreu ortodox si a studiat opera multor filosofi evrei, printre care si Mainmoide, dar în 1656 a fost izgonit de comunitatea evreiasca pentru pretinsele erezii.

  2. Pe scurt.. care-i concluzia? Există vreo legatură au ba?

  3. Teoria relativitatii, mecanica cuantica …. despre string-uri pe cand ?

  4. În Reader’s Digest de pe luna mai 1970, David Raphael Klein, reflectând asupra planului evident în univers, scrie: „Oricine care contemplează ochiul unei muşte, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din variaţiile în aranjamentul protonilor şi electronilor şi susţine apoi că totul a apărut la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găseşte în Biblie.”

  5. Dumnezeu este o realitate subiectiva. Nimeni nu te poate convinge daca nu ai intuitia acestui nivel al corelatiei infinite. Eliade spunea ca pentru a cunoaste pentru a stabili corelatii intre lucruri si fenomene ai nevoie de un apriorii epistemologic care pentru el era sentimentul sacrului. Eliade spunea ca de fapt cunoastem ce suntem pregatiti sa descoperim.
    Iti recomand ca bibliografi si Mihai Draganescu http://www.racai.ro/~dragam/ el spune ca daca omenirea pierde neformalul, fenomologicul se compromite insasi succesul univesului nostru in cosmos. Si apoi din acest punct de vedere mai e interesant si Chopra.
    Mi-a placut comentariul lui Ela : ))

  6. SorinEl, dumneata confunzi realitatea cu perceptia: daca o perceptie este prin definitie subiectiva (desi nu neaparat falsa), realitatea, care nu tine de perceptie sau subiect, ea este cum este, indifent daca cei care o percep sunt sau nu capabili s-o dibuie complet sau just.

  7. fapt divers, apropo de principiul superpozitiei si interpretarea schiloada a mecanicii cuantice: pe baza acestuia s-a experimentat cu succes transmiterea instanta de informatie dintr-un loc in altul (instant=viteza infinita – pe cand pana acum maximul posibil era viteza luminii (a undelor radio)).

  8. Semiom roman

    Ca multi altii credeam ca nu poate exista nici o relatie intre stiinta si credinta, pana cand am descoperit o carte (am ajuns la acest site cautand informatii despre fizica cuantica in conditiile in care citesc o carte care se numeste Divina Carte).

    Deşi este intitulată Divina Carte, Ea conţine extrem de mulă informaţie despre ştiinţă (materie, antimaterie, particule elementare, forţe nucleare, Big Bang, graviton, găuri negre, etc) şi mai ales explică natură proceselor care au loc. Ştiinţa este suprema credinţă şi credinţa este suprema ştiinţă, iar separarea acestora este imposibilă. Totuşi vă puteţi bucura de această carte ca de o adevărată carte ştiinţifică şi având în vedere pregătirea dv. ea va fi înţeleasă mai uşor.

    Nu lăsaţi denumirea site-ului http://armagheddon.ro/ sau a altor nume (pot părea pretenţioase sau holiudiene) să fie piedica între dv. şi adevărurile divine. Site-ul nu are intenţii financiare, este lipsit de orice reclamă, prezintă adevăruri divine revelate unui român şi cuprinse într-o singură carte – Divina Carte.

    Vă provoc să găsiţi în carte teorii care nu sunt adevăruri ştiinţifice, dar mai ales vă provoc să exprimaţi noi adevăruri ştiinţifice în urmă concluziilor ce le veţi trage citind cartea. Îmi este imposibil să îmi imaginez ce putere are această carte în mâinile unor oameni care îi înţeleg toate nuanţele.

    Cartea nu are nevoie de certificarea adevărurilor divine prezentate în cadrul ei, dar oamenii cu pregătire ştiinţifică pot înlătura scepticismul unor persoane neîncrezătoare.

    Vă doresc GÂND BUN

  9. De fapt, sunt mai multe de spus , referitor la aceste articol, dar am să dau un răspuns printr-uun exemplu: Determinismul este observat prin numărul de expermente pe care le faci dănd cu banul, iar nedeterminismul este perceput prin schimbarea feţelor banului, şi nu în sine ban sau pajură. Determinismul este definit prin observaţi mărimii ca număr , iar nedeterminismul este definit prin percepţia schimbării. Observaţia mărimii este definită post-aprioric prin multiplicarea percepţiei schimbărilor apriorice. Schimbările au un sens , definit ca succesiune. Schimbarea în sine are un sens nedeterminat, dar oprind schimbarea prin multiplicare determinăm prin observaţie mărimea schimbării dacă e cap sau pajură, e.t.c. ..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s