Cum a fixat ‘Sfântul’ Irineu Canonul Biblic din 4 Evanghelii?

Simplu: După câte picioare au mârţoagele…

PRIMA COLECŢIE A CĂRŢILOR NOULUI TESTAMENT

Prima colectie a cartilor Noului Testament intocmita vreodata, a fost cea a lui Marcion, numit „ereticul”, prin anul 145 A.D. (Westcott, ‘Despre Noul Testament’). Era compus dintr-o Evanghelie si zece dintre Epistolele lui Pavel (Tertullian, Avd. Marc., v.) si nu erau pe atunci considerate ca fiind ‘cuvantul Domnului’. ‘Credinta ca aceste carti sunt scrise de Dumnezeu sau ca sunt de inspiratie divina inca nu aparuse… (Marcion) nu considera Epistolele lui Paul ca fiind inspirate sau al caror autor este divinitatea’ (Davidson Samuel, 1848, ‘O Introducere in Canonul Noului Testament’).

Trebuie tinut cont de faptul ca acest lucru se intampla la 75 de ani dupa moartea lui Pavel. Epistolele pe care Marcion le acceptase erau Galatenii, prima si a doua Corinteni, Romani, prima si a doua Tesaloniceni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, a lui Filimon (Davidson Samuel, 1848, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’). El a omis prima si a doua catre Timotei, catre Tit si catre Evrei, pe care noi le consideram acum veritabile si le-am introdus in Biblie. Evanghelia sa a fost subiect de multa controversa, fractiunea ortodoxa sustinand ca „era Luca mutilata”; ceilalti negau aceasta, afirmand ca era manuscrisul de pe care Evanghelia lui Luca a fost mai apoi compusa. Faptele sunt acestea: Evanghelia lui Marcion nu are nume (Tertulian, Adv. Her.). Intr-adevar, asa cum Sfantul Crizostom observa, nici unul dintre Apostoli nu si-a pus semnatura pe Evangheliile acum purtand numele lor. Aceasta a fost ideea bisericii, mult dupa aceea, si ca gaj pentru faptul ca acestea sunt veritabilele lor opere, avem simplu… doar cuvantul bisericii.

Daca Evanghelia lui Marcion era de fapt Evanghelia lui Luca apare o intrebare, si anume, cum se face ca un „eretic” era in posesia unei Evanghelii veritabile, inainte ca biserica insesi sa fie? Sa fie de fapt, ca Evanghelia dupa Luca pe care noi o avem astazi este o reluare facuta de Biserica Catolica a Evangheliei lui Marcion la care se adauga cele trei capitole care lipsesc din aceasta? Asta ar explica toate erorile si greselile in aceste trei capitole. Evanghelia lui Marcion corespunde cuvant cu cuvant cu aproape trei patrimi din actuala Evanghelie a lui Luca si a fost mai scurta decat aceasta. Luand in calcul mecanismul cunoscut de specialistii in exegeza biblica, prin care adnotarile pe marginea textului unui manuscris isi gasesc in timp in procesul de copiere loc in corpul textului original, acesta crescand lungimea lucrarii propiu-zise, si aplicand prinicpiul pe baza caruia din doua manuscrise ale aceleasi carti, unul mai scurt decat altul, cel mai scurt este in general cel mai vechi, putem concluziona ca Marcion a scris primul. Acuzatia ca Marcion a mutilat intentionat ‘Epistolele lui Pavel’ si ‘Evanghelia lui Luca’ pentru a se potrivi convingerilor sale doctrinale, pornesc de la Irineu si au fost repetate cu mare violenta de catre Tertulian si Epifanius, fiind preluate de diferiti teologi de atunci, pana cand mai de curand, ortodoxia insasi a inceput sa admita ca nu este adevarat (Davidson Samuel, 1848, ‘O Introducere in Canonul Noului Testament’). Marcion ‘ereticul’, a inclus in lista sa canonica tot ce considera ca sunt veritabile lucrari crestine (Westcott, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’, pag. 311), si sunt probe care arata ca a fost un mult mai riguros invatat decat acuzatorii sai, asa cum vom vedea mai incolo. Aceasta este ironia istoriei redactioniste, prin care cei care ajung la putere rescriu istoria dupa bunul lor plac. Epistolele pe care noi le numim ‘catre Efeseni’, Marcion le numea ‘catre Laodiceni’ si se falea pentru readucerea numelui lor original (Tertulian. Adv.). El a exclus din Evanghelia sa parabola fiului risipitor (Westcott, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’) si din Epistola catre Romani capitolele 9 – 11, ca si ultimele doua capitole (Origen), fie pentru ca ele nu existau in manuscrisele care circulau pe timpul sau, fie ca ajunsese la concluzia ca erau interpolari. In oricare dintre cazuri ele trebuiau sa fie respinse. Asta inseamna ca nu Pavel le-a scris, pentru ca Marcion fiind pro-Pavel, le-ar fi inclus spre avantajul sau si impotriva „evreilor” daca acestia existau. Aceasta inseamna ca pasajul favorit spre a fi memorat de catre cei mai multi dintre crestini, si anume Romani 9:10 – 11, nu exista in cele mai vechi dintre manuscrisele ‘catre Romani’ si nu au fost niciodata scrise de catre Pavel. Deci aceste pasaje (‘Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn…) pur si simplu nu existau in ‘catre Romani’ originale in anii 150 A.D.

EXAMINAREA ACUZATIILOR IMPOTRIVA LUI MARCION

Tertulian a fost inceputul; el a fost practic cel care a distrus reputatia scrierilor lui Marcion; il acuza pe acesta si il condamna in continuu ca ‘a scos’ cea mai mare parte din presupus-existentul Nou Testament. Tertulian (220 A.D.) spunea ca Marcion a eliminat din ‘Evanghelia dupa Luca’ zicerile lui Isus cum ca acesta nu a venit sa distruga legea si profetii, ci sa le implineasca (Adv. Marcion). Problema este ca trebuie sa ne intrebam in legatura cu competenta lui Tertulian in masura in care toti stim ca acest pasaj se afla in Evanghelia dupa Matei si nu in Evanghelia dupa Luca (Mat. 5:17). Si totusi, Tertulian repeta aceasta acuzatie in trei ocazii diferite (Adv. Marcion). Te intrebi astfel ce competenta aveau ‘Sfintii Parinti’ vazand ca de fapt acestia nici macar nu au citit Evangheliile… . Tertulian continua, spunand ca Marcion a exclus ‘Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel’ si ‘Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei’ (Idem). Acestea deasemenea nu sunt in Luca ci Matei (Mat.15:24 – 26). Si chiar daca trecem peste eroarea inadmisibila a lui Tertulian, tot nu sta in picioare acuzatia sa, pentru ca nici un alt scriitor inainte de timpul lui Marcion nu face nici o mentiune despre Evanghelia dupa Luca, si nici un scriitor dupa el pana la Irineu, adica inca un rastimp de aproape 50 de ani. Inca o data, presupunerea ca cineva dupa Marcion a luat Evanghelia ‘fara nume’ a lui Marcion si a falsificat-o adaugandu-i numele de Luca, posibilitate pe care unii dintre specialisti in Noul Testament o accepta, ramane viabila. Lupta politica care se ducea era intre o tabara anti-evreiasca (tabara lui Pavel) si restul; doctrina pevelista anti-semita, care a invins la mai putin de 50 de ani dupa Noul Testament al lui Marcion, a facut din Biserica Catolica si descendentii sai de-o schizma sau alta, institutii cu puternic caracter anti-semit. Si astfel, ceea ce era ortodoxie in primul secol este azi ne-ortodoxie, iar ceea ce azi este ne-ortodoxie e foarte probabil ca de multe ori sa fie exact credinta si zicerile lui Isus. Acelasi lucru s-a intamplat cu Vechiul Testament care se afla azi in Biblia crestina si care contine multe erori si reinterpretari interesate ale textului evreiesc mazoretic (n.t. – mazoretic, forma preferata lui masoretic, doar din motive fonetice subiective) original din Palestina, adica Tanak-ul. In el apar greseli de traducere, interpretari gresite facute cu intentie de catre evreii helenizati de convingere pitagorista din al doilea secol inainte de Cristos. La Seminar eram cu totii indragostiti de „Parintii Bisericii timpurii”. Cand numele lor erau pronuntate in sala de curs, puteai auzi multe „oooh!”-uri de la cei care ii adorau si venerau, dar care nu i-au citit cu adevarat niciodata; candva, printre acestia ma includeam si eu… Puterea traditiei, deh,… dar cu mult timp de studiu si citit, „orbul” recapata „vederea”.

IRINEU (180 – 200 A.D.)

Irineu(s) este fara indoiala intemeietorul Canonului Noului Testament. Din nou, se impune remarca ca pana la el nu gasim nici o mentiune a uneia sau alteia dintre Evagheliile cunoscute care sa fie amintita ca purtand numele vreunuia dintre Apostoli in vreo scriere facuta de cei care citeaza sau fac referiri la pasaje incluse mai apoi in acestea. Canonul sau este compus din cele patru Evanghelii, Faptele, treisprezece Epistole ale lui Pavel (respingea ‘catre Evrei’), Prima catre Ioan si Apocalipsa (Davidson, ‘Canonul Bibliei’). Intr-o anexa, el a pus ca lucrari cu mai putina autoritate ‘A doua catre Ioan’, ‘Prima catre Petru’ si ‘Pastorul din Hermas’, aceasta din urma nemaigasindu-se azi in Noul Testament canonic (Davidson, ‘Canonul Bibliei). El ignora ‘Epistola catre Evrei’, a lui Iuda, a lui Iacov, ‘A doua a lui Petru’ si ‘A treia a lui Ioan’ (Davidson, „Canonul Bibliei”), toate aflate azi in Biblia canonica. Trebuie avut in vedere ca este pentru prima oara cand avem de a face cu ceva care seamana cu o recunoastere a Canonului nostru actual, si Irineu respinge mai multe carti care acum sunt numite ‘divine’.

Intrucat el este primul care face mentiune la cele ‘patru Evanghelii’, teologii fundamentalisti afirma ca ele trebuie sa fi fost folosite pe larg inainte si apoi recunoscute ca surse de autoritate; pentru ca, spun ei, nu ar fi fost posibil asa cum afirma moderatii, ca inainte au fost folosite alte Evanghelii, pentru ca mai apoi sa se renunte la ele pentru a fi substituite cu altele.

Ha! Raspunsul la asta este ca nu numai a fost posibil, dar este chiar ceea ce s-a intamplat, si exact asa cum istoria ne-o certifica. Cu mult timp inainte ca noi ‘sa primim’ cele patru Evanghelii, sute de Evanghelii diferite erau in larga circulatie prin Imperiu. Intensa rivalitate intre diferitele secte in primele doua secole crestine, si in special intre Pavelisti, Petristi si Ioanisti i-a invatat ca nici unul dintre ei nu putea sa il stapaneasca pe celalalt, si nici unul nu poate sa tina in mod exclusivist de cartile sale ‘sacre’ si sa insiste doar pe adoptarea lor generala. Rezultatul a fost un compromis, exact ca intr-o conventie prezidentiala azi, unde prietenii candidatilor impusi constatatand ca nici unul dintre favoriti nu poate sa fie nominalizat, se unesc pe platforma unuia total nou, unul de care cu greu s-a auzit mai inainte. Biserica Catolica tocmai se forma (prin aproximativ 170 A.D.) prin unirea micilor secte si biserici intr-un mare organism, si necesitatea unei oarecare surse de autoritate scrise, a unei ‘Biblii’ recunoscute de catre toti, era evidenta; si aceasta necesitate, a dus la aparitia Canonului (Davidson, ‘Canonul Bibliei). Vechile carti au fost abandonate si suprimate, altele noi luandu-le locul. In termeni moderni, am zice ca a fost necesitatea politica aceea care a fost fermentul aparitiei Canonului. Mai inainte, nici macar 2 secte crestine din multele care existau nu foloseau acelasi set complet de carti, ci doar o parte mai mare sau mai mica din acesta, iar multe dintre ele foloseau numai una. Si aceasta a fost valabil o lunga perioada chiar dupa ce cele patru Evanghgelii ale noastre intrasera in uz canonic si dupa ce se facuse efortul de constituire a unui unic Canon. Diversitatea si conflictul intre doctrine si dogme era pretutindeni. ‘Duhul Sfant’, se pare, avea ceva probleme sa regleze harababura. Dar oare acesta exista?

CANOANE, CANOANE PRETUTINDENI…

Astfel Ebionitii (Irineu., Adv. Er.) si Cerintienii (Epif., Er.) foloseau numai Sf. Matei; Cordonienii numai Evanghelia lui Marcion (Pseudo-Tert. Adv. Om. Er). Marcionitii evident ca foloseau numai Evanghelia lor. Teodotienii respingeau Sf. Ioan, asa cum o faceau si Alogii (Blunt, „Dictionarul sectelor”); si crestinii Petristi in mod normal preferau Evanghelia dupa Marcu care era ‘Petrista’ si favorabila lui Petru deci (Tert. Adv. Marc.), exact asa cum Pavelistii o preferau pe cea a lui Luca, care il favoriza pe Pavel (Tert. Adv. Marc.). In aceasta situatie, intremarea bisericii nu putea sa provina decat din unitate prin adoptarea unor carti care sa fie acceptabile pentru toti. Unirea era necesara cu orice pret. Ca Noul Testament este un astfel de compromis, apare evident pentru ochiul critic al specialistului.

Evanghelia dupa Matei este petrista, acolo aparand Isus zicand lui Petru, „pe aceasta piatra voi zidi Eu Biserica Mea”, (Mat.16:18). Evanghelia dupa Marcu, este de asemenea Petrista, iar Luca este Pavelista, asa cum ne-o certifica Parintii Bisericii timpurii (Tert. Adv. Marc.). Epistolele lui Petru, sunt evident petriste, Epistolele lui Pavel paveliste, iar Evanghleia dupa Ioan, Epistolele lui Ioan si Apocalipsa, desigur ioaniste. Trebuie sa fie clar ca istoria acestor timpuri a consemnat suprimarea vechilor Evanghelii si inlocuirea cu cele noi. Astfel, Serapion, Episcopul Antiohiei (190 A.D.), in timpul vizitei sale la Biserica din Rnossus in Cilicia i-a gasit folosind Evanghelia dupa Petru. Fiindu-i cerut, el le-a permis sa o citeasca, in ciuda controverselor pe care aceasta le-a produs. Mai tarziu el scria: „Venind la voi, credeam ca toti tineti de dreapta credinta, si necitind si studiind pana la capat Evanghelia prezentata mie sub numele de dupa Petru, zisei: „Daca asta este singurul lucru care creaza sfada intre voi, atunci cititi-o dara!” Insa acum, intelegand din ce mi s-a spus ca mintile lor erau cuprinse de o forma de erezie, grabi-ma-voi sa vin din nou la voi.’ (Eusebiu, Istoria bisericii). Eusebiu, a pastrat in scrierile sale acest citat si cu toate ca nu spune explicit ca Evanghelia a fost suprimata, o lasa sa se inteleaga destul de clar, si este recunoscut ca asa s-a intamplat de catre exegeti si scriitori ilustrii (Evanghelii pierdute si eretice, S. B. Gould).

MARTURII ALE CELUI DE-AL CINCILEA SECOL CRESTIN

Din nou, la inceputul celui de-al cincilea secol, exista un om numit Teodoret, care era activ implicat in supravegherea infiintarii bisericii. In calatoriile sale el a gasit Diatesaronul, sau „Evanghelia dupa Tatian”, folosita in biserici ortodoxe, scriind despre aceasta: „Eu insumi am gasit mai mult de 200 de astfel de carti in bisericile noastre si care sunt primite cu respect; si adunandu-le pe toate, i-am pus sa se lepede de ele, introducand in locul lor Evangheliile celor patru Evanghelisti.” (Teodoret. Eret. Fab.).

Prima observatie, la inceput de secol cinci dupa Cristos inca se vorbeste de „BISERICI” (plural!) care in loc de cele patru Evanghelii canonice cu care suntem indoctrinati azi ca „au fost scrise de catre Apostoli”, aveau si citeau sute de alte Evanghelii si Epistole. Sa fie un mesaj al Domnului in acestea pe care acesti credinciosi ai Bisericii timpurii l-au cunoscut si inteles si de care noi am fost lipsiti? Aceste biserici aveau peste doua sute de diferite carti si Evanghelii pe care noi nu le mai avem astazi si se pare ca erau foarte multumiti citind din ele si nu din ceea ce citim noi azi, in ciuda prigoanei si presiunilor de tot felul la care erau supusi de catre uriasa institutie ale carei angrenaje ucigase incepusera deja sa se puna in miscare. Ne apare in mod evident ca, in ciuda povestii „cantata” peste tot de catre clerul fundamentalist, ‘Sfantul Duh’ nu le ‘marturisise’ si lor, asa cum de asemenea nu marturisise altor mii, ca au nevoie de aceste ‘noi carti’, astfel acestia fiind privati de cele patru ‘necesare si suficiente’. Afland acestea nu putem sa mai fim inselati asupra acceptarii Canonului nici macar in secolul al cincilea. Tot atat de tarziu pe cat putea fi secolul cinci dupa Cristos pentru Biserica si Canon, constatam ca cineva care era chemat sa supravegheze si sa instituie biserici face mentiunea ca existau peste 200 de Evanghelii concurente acceptate de catre biserici (plural!) si ca acestia nu aveau cele patru Evanghelii care noi credeam ca „au fost prezente inca de la inceputul miscarii apostolice”. Evident, dintr-o scapare… omeneasca, „Sfantul Duh” nu marturisise inca la toti, adevarata „Veste cea Buna”, asa cum credeam noi pana acum… Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Acesti oameni au putut sa fie mantuiti fara mesajul Noului Testament al acestor ‘noi’ carti care noi consideram ca sunt singurele facute sa aduca mantuirea?

Doctor Westcott zice ca „din aceasta afirmatie este clar ca Diatesaronul era suficient de ‘ortodox’ ca sa se poata bucura de o astfel de popularitate ecleziastica” (Westcott, Canonul). Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Se studiaza in biserica ta Diatesaronul, s-a citit Duminica trecuta din acesta, asa cum faceau credinciosii Bisericii Crestine Timpurii pe la anul 450 A.D.?

Inlocuirea care a avut loc este deasemenea recunoscuta de catre Prof. Davidson: ‘Nu mai devreme de a doua jumatatea a celui de-al doilea secol crestin au reusit Evangheliile actuale sa-si aroge pozitita canonica, inlocuind alte lucrari cu caracter similar, si dobandind in timp, o „autoritate divina”‘ (Davidson, Introducere in Canonul Noului Testament). Deci asa cum afirmam cand am inceput incursiunea noastra, aceasta autoritate divina era dovedita celor care promovau cele patru Evanghelii in detrimentul tuturor celorlalte acceptate pe atunci si citite in majoritatea bisericilor la acea data, dar nu si acestora din urma, acesti prea-multi neglijati ai divinitatii… Vine cam asa: Fiecare grup este o autoritate pentru el insusi si pentru cartile sale, astfel ca atunci cand clerul fundamentalist se intreaba ipocrit daca ar fi fost posibil ca alte Evanghelii sa fi fost de mult folosite in Biserica Timpurie dupa care sa fi fost suprimate si inlocuite de catre cele patru Evanghelii cunoscute azi, raspunsul este, „Nu numai ca este posibil, dar chiar asa s-a intamplat!”

DE CE PATRU EVANGHELII ?

Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: raspunde-ti pentru tine, de ce au trebuit sa fie exact patru Evanghelii? De ce nu doua, cinci, sau sase, o duzina sau o suta?

Irineu, care a fost asa cum am zis mai sus adevaratul intemeietor al Canonului, si care si-a dedicat o mare parte din viata infiintarii Bisericii Catolice si a Noului Testament a dat raspuns la aceasta intrebare odata pentru totdeauna, iar Biserica care ii datoreaza existenta, l-a urmat in aceasta privinta pe acest om si numai pe el singur si pe nimeni altul; in religie nu exista democratie, diversitate si dreptul la opinie personala… Deci orice explicatie si argument ar aduce acesta in privinta numarului de Evanghelii canonice, va fi exact motivul pentru care avem atatea si nu alt numar. Din fericire, Irineu este foarte explicit si clar in aceasta problema (spre deosebire de alte chestiuni in care ura si retorica sa violenta umbresc aproape in totalitate mesajul de transmis) si astfel noi stim, Slava Domnului, in mod precis ce a hotarat. Citind raspunsul sau, as ruga crestinii fundamentalisti sa se intrebe daca acesta (raspunsul) chiar suna a ‘lucrarea Duhului Sfant’ in determinarea pentru Biserica si pentru totdeauna a numarului de Evanghelii canonice. Credeti-o sau nu, Irineu spune ca exista patru evanghelii pentru ca avem patru colturi ale pamantului si patru puncte cardinale (nord, sud, est si vest) si pentru ca animalele au patru picioare sau patru extremitati, de aceea trebuind sa existe patru Evanghelii. Cuvintele sale exacte in aceasta privinta sunt: ‘Nu este posibil ca Evangheliile sa fie mai multe sau mai putine la numar decat sunt. Intrucat, sunt patru colturi ale pamantului pe care traim si patru puncte cardinale, iar Biserica este imprastiata in toata lumea, iar stalpul de sustinere si fundatia bisericii este Evanghelia si duhul vietii, este potrivit ca ea trebuie sa aiba patru stalpi care sa emane nemurire in fiecare directie, insufletind oamenii iara si iara… De aceea Evangheliile sunt in acord cu aceste lucruri… Intrucat vietuitoarele pamantului au patru extremitati sau picioare, si Evangheliile sunt patru. Aceste lucruri stand asa cum le-am zis, oricine care distruge fiinta Evangheliei in van o face, dand dovada de neinvatatura si nerespect… ma refer la acei care prezinta numarul evangheliilor ca fiind fie mai mare decat ce s-a zis mai sus, sau, pe de alta parte, ca fiind mai mic.’ (Adv. Er.).

Intrebare pentru crestinii fundamentalsti: te simti bine, acum ca stii ca Duhul Sfant „s-a pogorat” peste Irineu ajutandu-l sa stabileasca pentru intreaga lume si pentru totdeauna numarul de Evanghelii canonice, de „revelatie divina”, legand asta de… numarul de picioare pe care il au animalele? Sau ce-ar fi fost daca bietul Irineus ar fi stiut nu numai de Sud si Est ci si de Sud-Est… am mai fi avut o Evanghelie canonica??

Si Irineu – asa cum il stim de altfel – agresiv si intolerant, are indrazneala sa ne numeasca „ne-invatati” … Râde ciob de oala sparta! Nu incetez sa ma minunez de superstitia si intunecimea mintii acelora care astazi sunt venerati ca „giganti spirituali” si ca „Sfintii Parinti” ai Bisericii Timpurii in multe cercuri de credinciosi cu cultura semidocta. Cu cat citesti mai mult despre ei si despre cum se contrazic si se cearta unul cu altul, cu atat iti este mai greu sa gasesti urmele ‘Duhului Sfant’ in orice fapta si zicere de-a lor. O privire fugara asupra istoriei Sinoadelor care au fixat Canonul si in care doctrinele pe care le-au creat sunt reciproc paralele este un exercitiu edificator, ca sa zicem asta cu multa modestie stilistica. Dupa ce citesti aceste doctrine aflate in contradictie cu tot ce ei au ales ca fiind Canonul, nu poti decat sa realizezi cat de imposibil este sa crezi ca ‘Duhul Sfant’ i-a condus ‘intru tot adevarul’ in ceea ce priveste problematica Canonului, dar care in acelasi timp i-a facut sa creeze doctrine religioase blasfemiatoare in care Isus niciodata nu a crezut, si pe care nici discipolii alesi de El nu le-au propavaduit vreodata. Nu exista un spectacol mai trist in lumea intelectului, decat acela al oamenilor posedand realmente mari capacitati intelectuale si care isi pierd timpul si respectul celorlalti, incercand sa faca sa apara ca rezonabila o superstitie explicand absurditatea acesteia de-o maniera atat de ilogica, asa cum a facut-o Irineu. Mai bine ne-ar fi aparut nou azi si multor altora din timpul sau daca mergea pe mana demnitatii intelectualismului rational decat sa bajbaie prin amorteala oarba animata de misticismul ignorant.

Acei teologi de azi care citeaza din Irineu ca dintr-un ‘mare invatat’, nu-si asuma cu draga inima argumentul sau privitor la numarul de Evanghelii; nici faptul ca acesta a afirmat intr-una dintre scrierile sale ca Isus a propavaduit pe pamant timp de 20 de ani… (Idem). Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Atipise ‘Duhul Sfant’ in cazul lui Irineu? Putem crede ceva din tot ce a zis, dupa ce am citit cum a creat el Canonul din patru Evanghelii?

5 responses to “Cum a fixat ‘Sfântul’ Irineu Canonul Biblic din 4 Evanghelii?

  1. roseinthedesert

    f interesant si bine documentat

    http://www.roseinthedesert.wordpress.com un nou blog crestin care a inceput sa graiasca de cateva zile

  2. Despre antisemitismul apostolului Pavel si cum a devenit Isus – Hristos

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7829

  3. dupa bunul lui plac! Si asta a dus la omiteri si apoi la polemici.

  4. Rica, tu esti aurica, adica aurel, adica gold, asa-i?
    Vezi tu, figura cu pavel anti-judaicul, nu mai tine. Prin el, auto-proclamatul apostol, s-a scindat biserica.Acest tatamare al mossadului, zis si Simon Magul in unele scrieri,a ramas tot Saul, in fapt.
    Cred ca esti la curent cu textul in care Petru afirma ca Jacob a fost ucis in urma uneltililor acestuia.
    Avand in vedere ca Saulica si-a asumat infiltrarea si luarea in posesie a ceea ce urma sa devina biserica universala crestina, si-a asumat si decapitarea. Perfect lucrat.

  5. am citit ca „crestin” si cretin nu sunt doar paronime, au etimologoie comuna…nu ma mir, dupa ced am (re)citit povestea Hypatiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s