Tag Archives: evanghelii

Cum a fixat ‘Sfântul’ Irineu Canonul Biblic din 4 Evanghelii?

Simplu: După câte picioare au mârţoagele…

PRIMA COLECŢIE A CĂRŢILOR NOULUI TESTAMENT

Prima colectie a cartilor Noului Testament intocmita vreodata, a fost cea a lui Marcion, numit „ereticul”, prin anul 145 A.D. (Westcott, ‘Despre Noul Testament’). Era compus dintr-o Evanghelie si zece dintre Epistolele lui Pavel (Tertullian, Avd. Marc., v.) si nu erau pe atunci considerate ca fiind ‘cuvantul Domnului’. ‘Credinta ca aceste carti sunt scrise de Dumnezeu sau ca sunt de inspiratie divina inca nu aparuse… (Marcion) nu considera Epistolele lui Paul ca fiind inspirate sau al caror autor este divinitatea’ (Davidson Samuel, 1848, ‘O Introducere in Canonul Noului Testament’).

Trebuie tinut cont de faptul ca acest lucru se intampla la 75 de ani dupa moartea lui Pavel. Epistolele pe care Marcion le acceptase erau Galatenii, prima si a doua Corinteni, Romani, prima si a doua Tesaloniceni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, a lui Filimon (Davidson Samuel, 1848, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’). El a omis prima si a doua catre Timotei, catre Tit si catre Evrei, pe care noi le consideram acum veritabile si le-am introdus in Biblie. Evanghelia sa a fost subiect de multa controversa, fractiunea ortodoxa sustinand ca „era Luca mutilata”; ceilalti negau aceasta, afirmand ca era manuscrisul de pe care Evanghelia lui Luca a fost mai apoi compusa. Faptele sunt acestea: Evanghelia lui Marcion nu are nume (Tertulian, Adv. Her.). Intr-adevar, asa cum Sfantul Crizostom observa, nici unul dintre Apostoli nu si-a pus semnatura pe Evangheliile acum purtand numele lor. Aceasta a fost ideea bisericii, mult dupa aceea, si ca gaj pentru faptul ca acestea sunt veritabilele lor opere, avem simplu… doar cuvantul bisericii.

Daca Evanghelia lui Marcion era de fapt Evanghelia lui Luca apare o intrebare, si anume, cum se face ca un „eretic” era in posesia unei Evanghelii veritabile, inainte ca biserica insesi sa fie? Sa fie de fapt, ca Evanghelia dupa Luca pe care noi o avem astazi este o reluare facuta de Biserica Catolica a Evangheliei lui Marcion la care se adauga cele trei capitole care lipsesc din aceasta? Asta ar explica toate erorile si greselile in aceste trei capitole. Evanghelia lui Marcion corespunde cuvant cu cuvant cu aproape trei patrimi din actuala Evanghelie a lui Luca si a fost mai scurta decat aceasta. Luand in calcul mecanismul cunoscut de specialistii in exegeza biblica, prin care adnotarile pe marginea textului unui manuscris isi gasesc in timp in procesul de copiere loc in corpul textului original, acesta crescand lungimea lucrarii propiu-zise, si aplicand prinicpiul pe baza caruia din doua manuscrise ale aceleasi carti, unul mai scurt decat altul, cel mai scurt este in general cel mai vechi, putem concluziona ca Marcion a scris primul. Acuzatia ca Marcion a mutilat intentionat ‘Epistolele lui Pavel’ si ‘Evanghelia lui Luca’ pentru a se potrivi convingerilor sale doctrinale, pornesc de la Irineu si au fost repetate cu mare violenta de catre Tertulian si Epifanius, fiind preluate de diferiti teologi de atunci, pana cand mai de curand, ortodoxia insasi a inceput sa admita ca nu este adevarat (Davidson Samuel, 1848, ‘O Introducere in Canonul Noului Testament’). Marcion ‘ereticul’, a inclus in lista sa canonica tot ce considera ca sunt veritabile lucrari crestine (Westcott, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’, pag. 311), si sunt probe care arata ca a fost un mult mai riguros invatat decat acuzatorii sai, asa cum vom vedea mai incolo. Aceasta este ironia istoriei redactioniste, prin care cei care ajung la putere rescriu istoria dupa bunul lor plac. Epistolele pe care noi le numim ‘catre Efeseni’, Marcion le numea ‘catre Laodiceni’ si se falea pentru readucerea numelui lor original (Tertulian. Adv.). El a exclus din Evanghelia sa parabola fiului risipitor (Westcott, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’) si din Epistola catre Romani capitolele 9 – 11, ca si ultimele doua capitole (Origen), fie pentru ca ele nu existau in manuscrisele care circulau pe timpul sau, fie ca ajunsese la concluzia ca erau interpolari. In oricare dintre cazuri ele trebuiau sa fie respinse. Asta inseamna ca nu Pavel le-a scris, pentru ca Marcion fiind pro-Pavel, le-ar fi inclus spre avantajul sau si impotriva „evreilor” daca acestia existau. Aceasta inseamna ca pasajul favorit spre a fi memorat de catre cei mai multi dintre crestini, si anume Romani 9:10 – 11, nu exista in cele mai vechi dintre manuscrisele ‘catre Romani’ si nu au fost niciodata scrise de catre Pavel. Deci aceste pasaje (‘Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn…) pur si simplu nu existau in ‘catre Romani’ originale in anii 150 A.D.

EXAMINAREA ACUZATIILOR IMPOTRIVA LUI MARCION

Tertulian a fost inceputul; el a fost practic cel care a distrus reputatia scrierilor lui Marcion; il acuza pe acesta si il condamna in continuu ca ‘a scos’ cea mai mare parte din presupus-existentul Nou Testament. Tertulian (220 A.D.) spunea ca Marcion a eliminat din ‘Evanghelia dupa Luca’ zicerile lui Isus cum ca acesta nu a venit sa distruga legea si profetii, ci sa le implineasca (Adv. Marcion). Problema este ca trebuie sa ne intrebam in legatura cu competenta lui Tertulian in masura in care toti stim ca acest pasaj se afla in Evanghelia dupa Matei si nu in Evanghelia dupa Luca (Mat. 5:17). Si totusi, Tertulian repeta aceasta acuzatie in trei ocazii diferite (Adv. Marcion). Te intrebi astfel ce competenta aveau ‘Sfintii Parinti’ vazand ca de fapt acestia nici macar nu au citit Evangheliile… . Tertulian continua, spunand ca Marcion a exclus ‘Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel’ si ‘Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei’ (Idem). Acestea deasemenea nu sunt in Luca ci Matei (Mat.15:24 – 26). Si chiar daca trecem peste eroarea inadmisibila a lui Tertulian, tot nu sta in picioare acuzatia sa, pentru ca nici un alt scriitor inainte de timpul lui Marcion nu face nici o mentiune despre Evanghelia dupa Luca, si nici un scriitor dupa el pana la Irineu, adica inca un rastimp de aproape 50 de ani. Inca o data, presupunerea ca cineva dupa Marcion a luat Evanghelia ‘fara nume’ a lui Marcion si a falsificat-o adaugandu-i numele de Luca, posibilitate pe care unii dintre specialisti in Noul Testament o accepta, ramane viabila. Lupta politica care se ducea era intre o tabara anti-evreiasca (tabara lui Pavel) si restul; doctrina pevelista anti-semita, care a invins la mai putin de 50 de ani dupa Noul Testament al lui Marcion, a facut din Biserica Catolica si descendentii sai de-o schizma sau alta, institutii cu puternic caracter anti-semit. Si astfel, ceea ce era ortodoxie in primul secol este azi ne-ortodoxie, iar ceea ce azi este ne-ortodoxie e foarte probabil ca de multe ori sa fie exact credinta si zicerile lui Isus. Acelasi lucru s-a intamplat cu Vechiul Testament care se afla azi in Biblia crestina si care contine multe erori si reinterpretari interesate ale textului evreiesc mazoretic (n.t. – mazoretic, forma preferata lui masoretic, doar din motive fonetice subiective) original din Palestina, adica Tanak-ul. In el apar greseli de traducere, interpretari gresite facute cu intentie de catre evreii helenizati de convingere pitagorista din al doilea secol inainte de Cristos. La Seminar eram cu totii indragostiti de „Parintii Bisericii timpurii”. Cand numele lor erau pronuntate in sala de curs, puteai auzi multe „oooh!”-uri de la cei care ii adorau si venerau, dar care nu i-au citit cu adevarat niciodata; candva, printre acestia ma includeam si eu… Puterea traditiei, deh,… dar cu mult timp de studiu si citit, „orbul” recapata „vederea”.

IRINEU (180 – 200 A.D.)

Irineu(s) este fara indoiala intemeietorul Canonului Noului Testament. Din nou, se impune remarca ca pana la el nu gasim nici o mentiune a uneia sau alteia dintre Evagheliile cunoscute care sa fie amintita ca purtand numele vreunuia dintre Apostoli in vreo scriere facuta de cei care citeaza sau fac referiri la pasaje incluse mai apoi in acestea. Canonul sau este compus din cele patru Evanghelii, Faptele, treisprezece Epistole ale lui Pavel (respingea ‘catre Evrei’), Prima catre Ioan si Apocalipsa (Davidson, ‘Canonul Bibliei’). Intr-o anexa, el a pus ca lucrari cu mai putina autoritate ‘A doua catre Ioan’, ‘Prima catre Petru’ si ‘Pastorul din Hermas’, aceasta din urma nemaigasindu-se azi in Noul Testament canonic (Davidson, ‘Canonul Bibliei). El ignora ‘Epistola catre Evrei’, a lui Iuda, a lui Iacov, ‘A doua a lui Petru’ si ‘A treia a lui Ioan’ (Davidson, „Canonul Bibliei”), toate aflate azi in Biblia canonica. Trebuie avut in vedere ca este pentru prima oara cand avem de a face cu ceva care seamana cu o recunoastere a Canonului nostru actual, si Irineu respinge mai multe carti care acum sunt numite ‘divine’.

Intrucat el este primul care face mentiune la cele ‘patru Evanghelii’, teologii fundamentalisti afirma ca ele trebuie sa fi fost folosite pe larg inainte si apoi recunoscute ca surse de autoritate; pentru ca, spun ei, nu ar fi fost posibil asa cum afirma moderatii, ca inainte au fost folosite alte Evanghelii, pentru ca mai apoi sa se renunte la ele pentru a fi substituite cu altele.

Ha! Raspunsul la asta este ca nu numai a fost posibil, dar este chiar ceea ce s-a intamplat, si exact asa cum istoria ne-o certifica. Cu mult timp inainte ca noi ‘sa primim’ cele patru Evanghelii, sute de Evanghelii diferite erau in larga circulatie prin Imperiu. Intensa rivalitate intre diferitele secte in primele doua secole crestine, si in special intre Pavelisti, Petristi si Ioanisti i-a invatat ca nici unul dintre ei nu putea sa il stapaneasca pe celalalt, si nici unul nu poate sa tina in mod exclusivist de cartile sale ‘sacre’ si sa insiste doar pe adoptarea lor generala. Rezultatul a fost un compromis, exact ca intr-o conventie prezidentiala azi, unde prietenii candidatilor impusi constatatand ca nici unul dintre favoriti nu poate sa fie nominalizat, se unesc pe platforma unuia total nou, unul de care cu greu s-a auzit mai inainte. Biserica Catolica tocmai se forma (prin aproximativ 170 A.D.) prin unirea micilor secte si biserici intr-un mare organism, si necesitatea unei oarecare surse de autoritate scrise, a unei ‘Biblii’ recunoscute de catre toti, era evidenta; si aceasta necesitate, a dus la aparitia Canonului (Davidson, ‘Canonul Bibliei). Vechile carti au fost abandonate si suprimate, altele noi luandu-le locul. In termeni moderni, am zice ca a fost necesitatea politica aceea care a fost fermentul aparitiei Canonului. Mai inainte, nici macar 2 secte crestine din multele care existau nu foloseau acelasi set complet de carti, ci doar o parte mai mare sau mai mica din acesta, iar multe dintre ele foloseau numai una. Si aceasta a fost valabil o lunga perioada chiar dupa ce cele patru Evanghgelii ale noastre intrasera in uz canonic si dupa ce se facuse efortul de constituire a unui unic Canon. Diversitatea si conflictul intre doctrine si dogme era pretutindeni. ‘Duhul Sfant’, se pare, avea ceva probleme sa regleze harababura. Dar oare acesta exista?

CANOANE, CANOANE PRETUTINDENI…

Astfel Ebionitii (Irineu., Adv. Er.) si Cerintienii (Epif., Er.) foloseau numai Sf. Matei; Cordonienii numai Evanghelia lui Marcion (Pseudo-Tert. Adv. Om. Er). Marcionitii evident ca foloseau numai Evanghelia lor. Teodotienii respingeau Sf. Ioan, asa cum o faceau si Alogii (Blunt, „Dictionarul sectelor”); si crestinii Petristi in mod normal preferau Evanghelia dupa Marcu care era ‘Petrista’ si favorabila lui Petru deci (Tert. Adv. Marc.), exact asa cum Pavelistii o preferau pe cea a lui Luca, care il favoriza pe Pavel (Tert. Adv. Marc.). In aceasta situatie, intremarea bisericii nu putea sa provina decat din unitate prin adoptarea unor carti care sa fie acceptabile pentru toti. Unirea era necesara cu orice pret. Ca Noul Testament este un astfel de compromis, apare evident pentru ochiul critic al specialistului.

Evanghelia dupa Matei este petrista, acolo aparand Isus zicand lui Petru, „pe aceasta piatra voi zidi Eu Biserica Mea”, (Mat.16:18). Evanghelia dupa Marcu, este de asemenea Petrista, iar Luca este Pavelista, asa cum ne-o certifica Parintii Bisericii timpurii (Tert. Adv. Marc.). Epistolele lui Petru, sunt evident petriste, Epistolele lui Pavel paveliste, iar Evanghleia dupa Ioan, Epistolele lui Ioan si Apocalipsa, desigur ioaniste. Trebuie sa fie clar ca istoria acestor timpuri a consemnat suprimarea vechilor Evanghelii si inlocuirea cu cele noi. Astfel, Serapion, Episcopul Antiohiei (190 A.D.), in timpul vizitei sale la Biserica din Rnossus in Cilicia i-a gasit folosind Evanghelia dupa Petru. Fiindu-i cerut, el le-a permis sa o citeasca, in ciuda controverselor pe care aceasta le-a produs. Mai tarziu el scria: „Venind la voi, credeam ca toti tineti de dreapta credinta, si necitind si studiind pana la capat Evanghelia prezentata mie sub numele de dupa Petru, zisei: „Daca asta este singurul lucru care creaza sfada intre voi, atunci cititi-o dara!” Insa acum, intelegand din ce mi s-a spus ca mintile lor erau cuprinse de o forma de erezie, grabi-ma-voi sa vin din nou la voi.’ (Eusebiu, Istoria bisericii). Eusebiu, a pastrat in scrierile sale acest citat si cu toate ca nu spune explicit ca Evanghelia a fost suprimata, o lasa sa se inteleaga destul de clar, si este recunoscut ca asa s-a intamplat de catre exegeti si scriitori ilustrii (Evanghelii pierdute si eretice, S. B. Gould).

MARTURII ALE CELUI DE-AL CINCILEA SECOL CRESTIN

Din nou, la inceputul celui de-al cincilea secol, exista un om numit Teodoret, care era activ implicat in supravegherea infiintarii bisericii. In calatoriile sale el a gasit Diatesaronul, sau „Evanghelia dupa Tatian”, folosita in biserici ortodoxe, scriind despre aceasta: „Eu insumi am gasit mai mult de 200 de astfel de carti in bisericile noastre si care sunt primite cu respect; si adunandu-le pe toate, i-am pus sa se lepede de ele, introducand in locul lor Evangheliile celor patru Evanghelisti.” (Teodoret. Eret. Fab.).

Prima observatie, la inceput de secol cinci dupa Cristos inca se vorbeste de „BISERICI” (plural!) care in loc de cele patru Evanghelii canonice cu care suntem indoctrinati azi ca „au fost scrise de catre Apostoli”, aveau si citeau sute de alte Evanghelii si Epistole. Sa fie un mesaj al Domnului in acestea pe care acesti credinciosi ai Bisericii timpurii l-au cunoscut si inteles si de care noi am fost lipsiti? Aceste biserici aveau peste doua sute de diferite carti si Evanghelii pe care noi nu le mai avem astazi si se pare ca erau foarte multumiti citind din ele si nu din ceea ce citim noi azi, in ciuda prigoanei si presiunilor de tot felul la care erau supusi de catre uriasa institutie ale carei angrenaje ucigase incepusera deja sa se puna in miscare. Ne apare in mod evident ca, in ciuda povestii „cantata” peste tot de catre clerul fundamentalist, ‘Sfantul Duh’ nu le ‘marturisise’ si lor, asa cum de asemenea nu marturisise altor mii, ca au nevoie de aceste ‘noi carti’, astfel acestia fiind privati de cele patru ‘necesare si suficiente’. Afland acestea nu putem sa mai fim inselati asupra acceptarii Canonului nici macar in secolul al cincilea. Tot atat de tarziu pe cat putea fi secolul cinci dupa Cristos pentru Biserica si Canon, constatam ca cineva care era chemat sa supravegheze si sa instituie biserici face mentiunea ca existau peste 200 de Evanghelii concurente acceptate de catre biserici (plural!) si ca acestia nu aveau cele patru Evanghelii care noi credeam ca „au fost prezente inca de la inceputul miscarii apostolice”. Evident, dintr-o scapare… omeneasca, „Sfantul Duh” nu marturisise inca la toti, adevarata „Veste cea Buna”, asa cum credeam noi pana acum… Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Acesti oameni au putut sa fie mantuiti fara mesajul Noului Testament al acestor ‘noi’ carti care noi consideram ca sunt singurele facute sa aduca mantuirea?

Doctor Westcott zice ca „din aceasta afirmatie este clar ca Diatesaronul era suficient de ‘ortodox’ ca sa se poata bucura de o astfel de popularitate ecleziastica” (Westcott, Canonul). Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Se studiaza in biserica ta Diatesaronul, s-a citit Duminica trecuta din acesta, asa cum faceau credinciosii Bisericii Crestine Timpurii pe la anul 450 A.D.?

Inlocuirea care a avut loc este deasemenea recunoscuta de catre Prof. Davidson: ‘Nu mai devreme de a doua jumatatea a celui de-al doilea secol crestin au reusit Evangheliile actuale sa-si aroge pozitita canonica, inlocuind alte lucrari cu caracter similar, si dobandind in timp, o „autoritate divina”‘ (Davidson, Introducere in Canonul Noului Testament). Deci asa cum afirmam cand am inceput incursiunea noastra, aceasta autoritate divina era dovedita celor care promovau cele patru Evanghelii in detrimentul tuturor celorlalte acceptate pe atunci si citite in majoritatea bisericilor la acea data, dar nu si acestora din urma, acesti prea-multi neglijati ai divinitatii… Vine cam asa: Fiecare grup este o autoritate pentru el insusi si pentru cartile sale, astfel ca atunci cand clerul fundamentalist se intreaba ipocrit daca ar fi fost posibil ca alte Evanghelii sa fi fost de mult folosite in Biserica Timpurie dupa care sa fi fost suprimate si inlocuite de catre cele patru Evanghelii cunoscute azi, raspunsul este, „Nu numai ca este posibil, dar chiar asa s-a intamplat!”

DE CE PATRU EVANGHELII ?

Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: raspunde-ti pentru tine, de ce au trebuit sa fie exact patru Evanghelii? De ce nu doua, cinci, sau sase, o duzina sau o suta?

Irineu, care a fost asa cum am zis mai sus adevaratul intemeietor al Canonului, si care si-a dedicat o mare parte din viata infiintarii Bisericii Catolice si a Noului Testament a dat raspuns la aceasta intrebare odata pentru totdeauna, iar Biserica care ii datoreaza existenta, l-a urmat in aceasta privinta pe acest om si numai pe el singur si pe nimeni altul; in religie nu exista democratie, diversitate si dreptul la opinie personala… Deci orice explicatie si argument ar aduce acesta in privinta numarului de Evanghelii canonice, va fi exact motivul pentru care avem atatea si nu alt numar. Din fericire, Irineu este foarte explicit si clar in aceasta problema (spre deosebire de alte chestiuni in care ura si retorica sa violenta umbresc aproape in totalitate mesajul de transmis) si astfel noi stim, Slava Domnului, in mod precis ce a hotarat. Citind raspunsul sau, as ruga crestinii fundamentalisti sa se intrebe daca acesta (raspunsul) chiar suna a ‘lucrarea Duhului Sfant’ in determinarea pentru Biserica si pentru totdeauna a numarului de Evanghelii canonice. Credeti-o sau nu, Irineu spune ca exista patru evanghelii pentru ca avem patru colturi ale pamantului si patru puncte cardinale (nord, sud, est si vest) si pentru ca animalele au patru picioare sau patru extremitati, de aceea trebuind sa existe patru Evanghelii. Cuvintele sale exacte in aceasta privinta sunt: ‘Nu este posibil ca Evangheliile sa fie mai multe sau mai putine la numar decat sunt. Intrucat, sunt patru colturi ale pamantului pe care traim si patru puncte cardinale, iar Biserica este imprastiata in toata lumea, iar stalpul de sustinere si fundatia bisericii este Evanghelia si duhul vietii, este potrivit ca ea trebuie sa aiba patru stalpi care sa emane nemurire in fiecare directie, insufletind oamenii iara si iara… De aceea Evangheliile sunt in acord cu aceste lucruri… Intrucat vietuitoarele pamantului au patru extremitati sau picioare, si Evangheliile sunt patru. Aceste lucruri stand asa cum le-am zis, oricine care distruge fiinta Evangheliei in van o face, dand dovada de neinvatatura si nerespect… ma refer la acei care prezinta numarul evangheliilor ca fiind fie mai mare decat ce s-a zis mai sus, sau, pe de alta parte, ca fiind mai mic.’ (Adv. Er.).

Intrebare pentru crestinii fundamentalsti: te simti bine, acum ca stii ca Duhul Sfant „s-a pogorat” peste Irineu ajutandu-l sa stabileasca pentru intreaga lume si pentru totdeauna numarul de Evanghelii canonice, de „revelatie divina”, legand asta de… numarul de picioare pe care il au animalele? Sau ce-ar fi fost daca bietul Irineus ar fi stiut nu numai de Sud si Est ci si de Sud-Est… am mai fi avut o Evanghelie canonica??

Si Irineu – asa cum il stim de altfel – agresiv si intolerant, are indrazneala sa ne numeasca „ne-invatati” … Râde ciob de oala sparta! Nu incetez sa ma minunez de superstitia si intunecimea mintii acelora care astazi sunt venerati ca „giganti spirituali” si ca „Sfintii Parinti” ai Bisericii Timpurii in multe cercuri de credinciosi cu cultura semidocta. Cu cat citesti mai mult despre ei si despre cum se contrazic si se cearta unul cu altul, cu atat iti este mai greu sa gasesti urmele ‘Duhului Sfant’ in orice fapta si zicere de-a lor. O privire fugara asupra istoriei Sinoadelor care au fixat Canonul si in care doctrinele pe care le-au creat sunt reciproc paralele este un exercitiu edificator, ca sa zicem asta cu multa modestie stilistica. Dupa ce citesti aceste doctrine aflate in contradictie cu tot ce ei au ales ca fiind Canonul, nu poti decat sa realizezi cat de imposibil este sa crezi ca ‘Duhul Sfant’ i-a condus ‘intru tot adevarul’ in ceea ce priveste problematica Canonului, dar care in acelasi timp i-a facut sa creeze doctrine religioase blasfemiatoare in care Isus niciodata nu a crezut, si pe care nici discipolii alesi de El nu le-au propavaduit vreodata. Nu exista un spectacol mai trist in lumea intelectului, decat acela al oamenilor posedand realmente mari capacitati intelectuale si care isi pierd timpul si respectul celorlalti, incercand sa faca sa apara ca rezonabila o superstitie explicand absurditatea acesteia de-o maniera atat de ilogica, asa cum a facut-o Irineu. Mai bine ne-ar fi aparut nou azi si multor altora din timpul sau daca mergea pe mana demnitatii intelectualismului rational decat sa bajbaie prin amorteala oarba animata de misticismul ignorant.

Acei teologi de azi care citeaza din Irineu ca dintr-un ‘mare invatat’, nu-si asuma cu draga inima argumentul sau privitor la numarul de Evanghelii; nici faptul ca acesta a afirmat intr-una dintre scrierile sale ca Isus a propavaduit pe pamant timp de 20 de ani… (Idem). Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Atipise ‘Duhul Sfant’ in cazul lui Irineu? Putem crede ceva din tot ce a zis, dupa ce am citit cum a creat el Canonul din patru Evanghelii?

Reclame

‘Păcatul trecerii sub tăcere’ sau ‘Minciuna prin omisiune’ – William Edelen

Există un păcat făcut de un larg segment al clerului creştin pe care eu îl găsesc dezgustător şi demn de dispreţ. Este vorba de păcatul de a ascunde adevărul prin omisiune, sau păcatul trecerii sub tăcere. Este păcatul promovării minciunii doar ca să-ţi păstrezi jobul. Este păcatul de a nu împărtăşi cu membrii parohiei tale ceea ce tu ştii de mult că este adevărul gol-goluţ despre Biblie şi creştinism. Acei care au absolvit studiile teologice în orice mare universitate din America, ca şi orice mare seminar teologic independent de presiunea financiară a bisericii creştine, ştiu că anumite lucruri sunt adevărate.

Ei ştiu că:

1. Toată Biblia este plină până la refuz cu teme mitologice des întâlnite în istoria religiilor/ideilor religioase, de la creaţie şi mitul potopului, până la naşterea din fecioară şi mitologia eroului reînviat.

2. Poveştile patriarhilor din Vechiul Testament sunt cunoscute ca „Legendele templului” şi înfrumuseţează istoria evreilor, fiind în marea lor majoritate inventate, pură ficţiune.

3. Evangheliile au fost scrise de unii care nu l-au cunoscut pe Isus personal.

4. Mitul şi zicerile lui Cristos sunt copii directe ale miturilor zoroastrismului, adoptate de secta lui Isus.

Aceste fapte, ca şi multe altele, sunt cunoscute de mult şi predate de oameni de ştiinţă şi cultură cu recunoaştere internaţională din marile universităţi ale lumii. Clerul cu educaţie religioasă continuă însă, făcându-se vinovaţi de păcatul trecerii sub tăcere şi al minciunii prin omisiune, să promoveze superstiţia.

Am pierdut numărul celor foarte mulţi, care fiindu-mi colegi de preoţie în ambele biserici, presbiteriană şi congregaţionala, mi-au spus: „Pentru Dumnezeu Edelen ! . . . uită ce-ai învăţat la seminar . . . prefă-te doar şi joacă jocul . . . astfel vei avea biserici mari.”

Într-o zi, o femeie din parohia mea din Idaho mă abordă în parcare, şi-mi spuse: „Nu-mi pasă ce-ai învăţat tu la seminar. Donez acestei biserici mai mulţi bani decât oricine altcineva şi vreau să aud poveşti despre scumpul meu Isus, ori am să părăsesc biserica.” I-am răspuns: „Ei bine, atunci la revedere!”, după care mă trezii cu o palmă în plin obraz atât de vârtoasă, că o puteai auzi de la o milă, dată din dragoste creştinească, fără îndoială.

Mult iubitul părinte ierarh al faimoasei City Temple din Londra, Leslie Weatherhead scria: „Nu pentru mult timp va mai suporta lumea minciunile, deformările adevărului şi superstiţiile despre Isus şi Biblie.” Prietenul meu Dr. Gerald Larue, distinsul profesor emerit de Studii Biblice la Universitatea Californiei de Sud a spus asta: „Pentru clerul care nu poate şi nu ştie mai mult decât atât, este vorba de un simplu caz de prostie crasă. Pentru clerul care însă ştie şi poate mai mult decât atât, este o ruşine.”

Pentru acei care ştiu şi au ales prin păcatul trecerii sub tăcere şi al minciunii prin omisiune să promoveze neadevărul şi falsul, eu aleg însă pentru a-i defini, sintagma „demni de dispreţ”. Nu ştiu un cuvânt mai potrivit pentru a-i defini pe acei care au fost hirotonisiţi şi sorociţi să „aducă lumina . . . spiritului uman . . . să aducă lumina celor care vor fi la înălţimea adevărului”.

Textul original în limba engleză la adresa web:
http://secweb.infidels.org/?kiosk=articles&id=723

Penibila Istorie a Sinoadelor Ecumenice, sau când popii se omoară şi se înjură între ei

MARTURIA SFINTILOR PARINTI DIN CEL DE-AL PATRULEA SECOL

EUSEBIU

Eusebiu, istoricul eclezial (340 A.D.), a impărtit cartile Noului Testament in trei clase, recunoscute, controversate si eretice (Eusebiu, Istoria bisericii). Cele recunoscute includeau cele patru Evanghelii, Faptele, cele treisprezece Epistole Paveliste (deci mai putin Către Evrei), Prima a lui Ioan şi Prima a lui Petru. Asupra acestora, zice el, nu existau controverse. Cele controversate se imparteau la randul lor in doua subclase: cele in general cunoscute si recunoscute de cei mai multi, si anume „A lui Iacov”, „A lui Iuda”, „A doua a lui Petru”, „A doua a lui Ioan” si „A treia a lui Ioan”, dintre care nici una nu e disputata astazi (cel putin la cat se cunoaste la nivelul laicului de rand, lumea specialistilor fiind insa, alta mancare de peste) si cele ‘false’ incluzand „Faptele lui Pavel”, „Pastorul din Hermas”, „Apocalipsa dupa Petru”, „Epistola lui Barnabas”, „Evanghleia dupa Evrei”, „Invataturile Apostolilor” si „Apocalipsa dupa Ioan”, aceasta din urma fiind insa in Biblia noastra azi. Cartile „eretice” includeau „Evanghelia dupa Petru”, „Evanghelia dupa Matei” (nu cea care este acum in Biblie, ci alta), „Faptele Apostolilor” a lui Andrei” si „Faptele Apostolilor” a lui Ioan. Insa, „Epistola lui Iuda” care este in Biblia actuala si pe care Eusebiu o claseaza ca „in general recunoscuta”, in alt loc o considera ca „falsa” (Eusebiu, Istoria bisericii), iar de „Apocalipsa dupa Ioan” zice ca „posibil ar trebui sa fie printre cartile recunoscute, insa unii o resping”. Tare nedefinit si vag mai era in capul „Parintilor”, ce trebuie si ce nu trebuie sa cuprinda Biblia . . . . O regula stricta si de neschimbat asa cum avem noi astazi, ei la 100, 200, sau 300 de ani de la crucificarea lui Isus nu aveau. Eusebiu era un Episcop al Bisericii Estului, si asa cum cititorul va observa pe masura ce inaintam, Biserica se va lepada de Apocalipsa.

CHIRIL, EPISCOPUL IERUSALIMULUI

Chiril, Episcopul Ierusalimului (356 A.D.) este un membru al Biserici Estului, si a facut un catalog care includea cartile ce se gasesc actualmente in Noul Testament mai putin Apocalipsa, spunand: ‘Sa excludem tot ce ramane in afara de acestea, iar ce nu se citeste in biserica, de asemenea nu trebuie sa fie citit nici in afara ei’ (Cateh. Lect.).

SINODUL DE LA LAODICEEA [CU 150 DE ANI MAI TARZIU, . . . AUTORITATE LOCALA DAR NU GENREALA]

Mai mult de trei sute cincizeci de ani ai trecut, si a devenit evident ca Sfintii Parinti nu se puteau pune de acord ce carti trebuie sa compuna Biblia, iar Sinoadele intra in scena pentru a regla problema cum se cuvine. Prima intrunire crestina la care problema Canonului a fost un punct aparte pe ordinea de zi, a fost cel tinut in Laodiceea in 365 A.D. Tertulian mentioneaza intr-adevar, ca Sinoadele s-au aplecat asupra canonicitatii cartilor pe timpul sau (Dr. Pudic), insa autoritatea lor a fost una locala si nu generala. Jerom spune deasemenea ca Sinodul de la Niceea, includea intr-o lista canonica adoptata „Iudit” (Davidson, Canonul), insa eu nu am reusit sa gasesc o dovada solida ca la Sinodul de la Niceea s-a discutat vreun pic despre Canon, desi este o impresie quasi-generala ca da. Povestea care circula, este ca toate cartile in disputa au fost puse sub masa intrunirii, si dupa o rugaciune cele canonice au sarit de dedesubt, celelalte ramanand unde au fost puse. Povestea este istorisita pentru prima oara de catre Johannes Pappus, un cleric luteran care a trait intre anii 1549 si 1601 in lucrarea sa de istorie a bisericii. Tine de fabulos, evident, si provine probabil din faptul ca la Sinodul de la Calcedon Evangheliile au fost puse la mijlocul adunarii (Westcott, Canonul).

Sinodul de la Laodiceea nu a fost un Sinod general al bisericii, insa lista sa canonica a fost adoptata de catre intreaga biserica, asa incat virtual a fost prima luare de pozitie generala in legatura cu continutul Bibliei. A fost o adunare de 22 pana la 32 de clerici (numarul variaza de la o sursa la alta) din Lidia si Frigia. Oricare ar fi numarul exact al participantilor, asa-numitii eretici ai timpului au avut o majoritate a voturilor prezente (Davidson, Canonul Bibliei). Hotararea sa finala suna cum urmeaza: ‘Psalmii compusi de persoane individuale nu trebuie sa fie citite in biserici, ci numai cartile canonice ale Noului Testament. Aceste carti trebuie sa fie citite:’ Si urmeaza lista pe care o avem noi astazi, cu exceptia omiterii Apocalipsei. Acest Sinod este important pentru ca pentru prima data se aude o voce cu autoritate in legatura cu ceea ce trebuie si ceea ce nu trebuie sa fie citit si pus in drepturi.

ATANASIE, EPISCOPUL ALEXANDRIEI

Atanasie, Episcop al Alexandriei (365 A.D.) era contra lui Eusebiu si clerului de la Laodiceea, iar cand Laodiceea a declarat ca Apocalipsa nu este in Biblie, acesta a promulgat imediat o lista canonica in care declara ca este. In Canonul sau, el numeste – zice el – numai acele carti in care erau proclamate doctrinele Dumnezeirii, si la care nici un om nu poate adauga nimic, si nu poate scoate nimic. Totusi, el a omis „Estera”, pe care biserica a adaugat-o de atunci in continuu, si deasemenea a adaugat „Baruh” si „Epistolele lui Ieremia”, pe care biserica le-a scos de atunci in continuu (Atanasie) *. El declara in mod explicit ca „Estera” nu face parte din Biblie si o plaseaza pe un nivel cu „Pastorul din Hermas” si o carte numita „Doctrinele Apostolilor”. El termina spunand: ‘Sa nici nu mentionam scrierile apocrife.’ Devenise obosit de controversa . . . . .

AMFILOCHIE, EPISCOP DE ICONIA (365 A.D.)

Amfilochie, Episcop de Iconia, accepta in Biblia sa cele patru Evanghelii, „Faptele” si cele patrusprezece „Epistole” ale lui Pavel, adaugand: „Insa unii sustin ca Epistola catre Evrei este falsa si eretica; Dar daca purcedem mai departe ce ramane? Din Epistolele Catolice unii sustin ca trebuie sa acceptam sapte, altii trei doar, una a lui Iacov, una a lui Petru si una a lui Ioan . . . Apocalipsa dupa Ioan, din nou, unii o considera (printre Scripturi); insa majoritatea totusi zic ca e falsa. Acesta va fi cel mai exact (fidel) canon al Scripturilor inspirate.’ Cineva nu poate sa spuna clar ce considera el de fapt ‘cel mai fidel canon’, insa ne arata din nou cat de total ne-rezolvata ramanea problema in legatura cu ce trebuia sa fie considerat si ce nu trebuia sa fie Noul Testament al lui Cristos, si dupa cum vedem, totul era chestie de pura opinie personala. Cuvintele sale de incheiere arata ca la timpul sau nu exista nici o lista canonica genreal acceptata.

OPATATU DIN MELA (370)

Opatatu din Mela omitea Catre Evrei (Davidson, The Canon of the Bible, pag. 193).

GRIGORIE DIN NAZIANZ (389 A.D)

El dadea ca „Nou Testament” cele patru Evanghelii, Faptele, cele patrusprezece Epistole Paveliste si cele sapte Epistole Catolice, adaugand, „Acestea sunt toate cartile inspirate; daca exista vreuna in afara de acestea, atunci acelea nu sunt (Scripturile) cele adevarate”. El apartinea Bisericii Estului, si in consecinta ca toti ceilalti respingea „Cartea Apocalipsei” (dupa Ioan).

Prin cele sapte Epistole Catolice se intelege intotdeauna a lui Iuda, Prima a lui Petru, A doua a lui Petru, Prima a lui Iona, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan si a lui Iuda. De ce sunt ele numite ‘catolice’, nimeni nu stie. Orice explicatie a numelui este o presupozitie.

SFANTUL AUGUSTIN (390 A.D.)

Noul Testament al Sfantului Augustin era acelasi cu cel al nostru de azi. Influenta Sfantului Augustin in fixarea Canonului biblic, a fost mai mare decat a oricarui alt Parinte in afara de Irineu, si mai mare decat a oricarui Sinod Ecumenic. Oamenii atribuie azi lui Dumnezeu, ceea ce de fapt practic, a fost lucrare omeneasca a unui singur om: Augustin. Cand Sinodul Ecumenic decidea asupra Canonului si aceasta decizie devenea spirit intrupat pentru intreaga biserica, ceea ce se intampla de fapt era ca un singur om, conducatorul Sinodului, decidea pentru toti; cand existau indoieli asupra autoritatii unei carti competenta profesionistilor nu era implicata in rezolvarea cazului, pentru ca membrii adunarii . . . nu posedau niciuna. Tot ce spuneau ei era: „Ce au zis cei mai dinaintea noastra?” Profesorul Davidson spune: „In legatura cu Noul Testament, Sinoadele care intocmeau liste canonice ale cartilor sacre isi insuseau opinia vreunui leader al adunarii ca Augustin, impreuna cu ce a consacarat traditia anterioara. La acestea nici un membru al sinodului nu-si exersa facultatea sa critica sau rationamentul; era simplu: o adunare decidea sumar problema devenita mai apoi lege de necontestat. Episcopii au mers intotdeauna pe urmele traditiei si autoritatii”. (Davidson, Canonul Bibliei).

In 393 A.D. un Sinod intrunit la Hipo in Africa a luat in discutie Canonul si a adoptat integral lista Sfantului Augustin, spiritul dominant al adunarii.

In 397 A.D., s-a tinut cel de-al treilea Sinod al Cartaginei. Sfantul Augustin a fost din nou prezent. A adoptat o hotarare dupa cum urmeaza: ‘S-a ajuns la concluzia ca in afara Scripturilor canonice, nu trebuie sa se citeasca nimic in biserica sub titlul de Sfintele Scripturi. Scripturile canonice sunt acestea:’ Urmeaza lista cartilor pe care le avem azi in Biblie, cu exceptia catorva schmbari in ordinea lor.

DIDIMOS DIN ALEXANDRIA (392 A.D.)

Didimos din Alexandria ne spune ca „A doua a lui Petru”, era considerata pe timpul sau ca falsa, totusi era citita (Westcott, Canonul Noului Testament). In timpurile bisericii primare se citeau in biserici carti, care se cunostea ca sunt false si nu erau in Canon. In timp, multe dintre acestea si-au gasit drumul in Noul Testament. Azi, ‘A doua a lui Petru’, nu numai ca este citita in biserici, dar este considerata ca adevarata si este in Biblie. Si daca vreun preot, considerand asa cum faceau Sfintii Parinti ca este falsa ar vrea sa spuna asta, nu ar indrazni, pentru ca ‘ar tulbura credinta enoriasilor sai’. Pentru o astfel de fapta, ar fi afurisit si s-ar gasi fara mijloacele de existenta pentru el si familia sa. Astfel reuseste ecleziasticismul sa faca oamenii ipocriti, obligandu-i pe acestia sa ne spuna noua ca e adevarat, ceea ce ei crede ca e fals. Acest lucru se intampla azi, asa cum s-a intamplat si ieri, multi dintre preoti stiind mai mult decat lasa sa se vada doar de dragul salariului.

MARTURIA SFINTILOR PARINTI DIN CEL DE-AL CINCILEA SECOL

SFANTUL IOAN HRISOSTOM (CRIZOSTOM) (407 A.D)

Sfantul Hrisostom nu folosea „A doua a lui Ioan”, „A treia a lui Ioan”, „A doua a lui Petru”, „A lui Iuda” si „Apocalipsa dupa Ioan” (Westcott, Canonul Noului Testament), toate acestea fiind azi in Biblie. In schimb, includea in Canonul sau „Intelepciunea lui Isus” (Westcott, Canonul Noului Testament), carte care azi nu mai e in Biblie.

TEODOR DIN MOPSUESTIA

Teodor din Mopsuestia respingea Epistola lui Iacov, A doua a lui Petru, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A lui Iuda si Apocalipsa lui Ioan (Westcott, Canonul Noului Testament), carti care astazi le avem in Biblie.

TEODORET, EPISCOP DE CIR

Teodoret respingea A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A doua a lui Petru, A lui Iuda si Apocalipsa lui Ioan (Idem).

MANUSCRISELE BIBLIEI GRECESTI

Exista trei importante manuscrise ale Bibliei grecesti, Sinaiticul, Vaticanul si Alexandrinul. Ele sunt ‘Curtile de apel’ in toate cazurile de texte in disputa, iar listele lor canonice sunt de aceea foarte importante.

Manuscrisul Sinaitic, este acela gasit de Tischendorf in Manastire Sfanta Caterina de la Muntele Sinai in 1859, fiind probabil cel mai vechi codex (codice, adica manuscris) al Noului Testament, datand din cel de-al patrulea secol dupa Cristos. Contine cele patru Evanghelii, cele patrusprezece Epistole ale lui Pavel, Faptele, cele sapte Epistole catolice, Apocalipsa lui Ioan, Epistola lui Barnabas si o parte din Pastorul din Hermas, dintre care ultimele doua nu mai sunt azi in Biblie (Westcott, Canonul Noului Testament).

Manuscrisul Vatican aflat in Biblioteca de la Vatican apartine celei de-a doua jumatati a secolului al patrulea; Manuscrisul pastrat se termina cu Evrei 9:14. Pana la acest punct, este similar cu Manuscrisul Alexandrin (Ibid., note 2). Ce alte carti ar mai fi putut contine nimeni nu poate spune.

Manucrisul Alexandrin, apartine celui de-al cincilea secol dupa Cristos, fiind scris probabil in Egipt, continand in Noul sau Testament cele doua Epistole ale lui Clement (Davidson, Canonul Bibliei; Westcott, Canonul Noului Testament), ambele fiind excluse din Biblia noastra de azi.

CODEXUL CLERMONT

Codexul Clermont este un manuscris latin aflat acum in Biblioteca imperiala de la Paris, datand din cel de-al cincilea pana in cel de-al optelea secol, si contine o lista canonica de carti citite in Biserica Africii in cel de-al treilea secol dupa Cristos (Davidson, Canonul Bibliei). Noul Testament omite catre Filipeni, Prima catre Tesaloniceni, A doua catre Tesaloniceni care azi sunt in Biblie, introducand in schimb Pastorul din Hermas, Faptele lui Pavel si Apocalipsa lui Petru care azi nu mai sunt carti ale Noului Testament (Westcott, Canonul Noului Testament). In plus, Epistola care azi e numita ‘catre Evrei’, acolo se numeste Epistola catre Barnabas (Idem).

Dupa cum s-a mai amintit, in anul 419 A.D. s-a tinut la Cartagina un Sinod Ecumenic la care lista Sfantului Augustin a fost din nou ‘ratificata’ (Davidson, Canonul Bibliei). Acum vom purcede la cercetarea istoriei acestor intruniri generale ale clerului crestin si care se numesc Sinoadele Ecumenice.

DESPRE SINOADELE BISERICII . . . . SAU CEEA CE NU TI S-A SPUS NICIODATA

Cititorul s-ar insela amarnic daca si-ar imagina ca in aceste adunari, o suta sau doua de distinsi domni se asezau calm sa discute sobru si cu demnitate, acele probleme propuse lor spre limpezire. Din contra, multi dintre Episcopi erau niste zurbagii ignoranti, insotiti de gloate de sprijinitori huliganici, care pandeau si de abia asteptau cel mai mic motiv sa-si poata schilodii si ucide oponentii. Cele mai socante scene care pot fi azi vazute in congresele filialelor rau famate ale partidelor noastre politice din marile aglomerari urbane, nu sunt nimic in comparatie cu ce ne spune istoria ca era obisnuit in aceste Sinoade crestine. Dr. Phillip Schaff spune: ‘Alaturi de talent, cunoastere si virtute, se aduna acolo la Sinoade si ignoranta, intriga, patimile partinirii ce erau deja aprinse la toate partile in disputa de lungile controverse anterioare, si care acum se intalneau si se asezau pe pozitii de lupta ca niste armate ostile gata de lupta deschisa.’ („Istoria bisericii crestine”, de P Schaff).

Dragii mei, acestia sunt „Sfintii Parinti” care au stabilit pentru noi care carti au autoritate canonica pentru credinta si practica, ‘controversele’ de care vorbeste doctor Schaff, fiind presupusele ‘revelatii divine’ canonizate mai tarziu, si care ni se spune azi ca au fost alese de ‘Duhul Sfant’.

Protopopul (Vicarul Catedralei Sfantul Pavel din Londra) Milman (n.t. – Henry Hart Milman), renumitul istoric spune: „Ar fi fost de asteptat ca Crestinismul sa nu apara in nici o alta ipostaza intr-o mai mare maeiestuozitate impunatoare, ca la Sinoadele Ecumenice, intruniri care se presupune ca strang din toate colturile lumii cei mai eminenti prelati si cei mai distinsi clerici; ca o piosenie elevata si senina vor fi guvernat lucrarile lor, si ca o profunda si impartiala cercetare va fi epuizat orice subiect in dezbatere; ca patimile omenesti si interesele meschine vor fi stat rusinate si umile in fata maretei adunari; ca simplu, simtul propriei lor demnitatii, sau macar dorinta de a lasa fratilor lor intru credinta o buna impresie prin solemnitatea si seriozitatea credintei lor, va fi exclus totalmente toate excesele de comportament si limbaj; Istoria insa, ne arata melancolic exact inversul. Nicaieri nu este Crestinismul mai putin atractiv, si daca tinem seama de tonul si caracterul obisnuit al lucrarilor, mai lipsit de autoritate decat in Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. In general, acestea se prezinta sub forma unei ciocnirii feroce a doua fractiuni rivale, din care nici una nu cedeaza dar care amandoua marturisesc impotriva propriei convingeri si credinte. Intriga, nedreptatea, violenta, liberul arbitru, decizia impusa dar nu consimtita, hotararile luate cu forta, acea forta a unei majoritati turbulente si zgomotoase, deciziile luate pe baza ovatiilor salbatice mai degraba decat pe baza cercetarii sobre, demisiile de la bunul simt si comportamentul civilizat, scad onoarea si neaga ratiunea de a fi, a cel putin ultimelor Sinoade.” [. . . . . . ] „. . . jubilari si veselie la blestemarea in chinurile Iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea violentei (daca nu apelul deschis la violenta) multimii, pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti, prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, Istoria crestinatatii latine).

Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz, vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, Istoria bisericii crestine). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca me exprim prea aspru aici) artzagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Schaff, Istoria bisericii crestine).

Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D., a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Istoria bisericii crestine). Ambele fractiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Idem), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Idem), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Idem). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., pag. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita, incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., I. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta, incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., I. 242).

In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo si din caracterul odios al lucrarilor lui, a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Istoria bisericii crestine), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o fractiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele „Sa-l ardem pe Eusebiu, sa-l ardem de viu! Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua!” (Idem). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Idem). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian, sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Istoria crestinatatii latine (occidentale)). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian-invinsul (Idem). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului, strigand „Omorati-l, omorati-l!” si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani, ca muri curand dupa aceea (Idem, Scaff, Istoria bisericii crestine).

Protopopul Milman, face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Istoria crestinatatii latine).

Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D., a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Istoria bisericii crestine). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Idem), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Idem). Dr. Phillip Schaff zice, „La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret, a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret, au strigat din toti rarunchii ‘Jos cu el, acest invatator al lui Nestor!’ Cei din tabara sa, raspunsera cu egala violenta: ‘Ne-au fortat la ‘Sinodul Talharilor’ sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte! Jos cu ucigasul de Dioscor! Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: ‘Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop!’ La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: „Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod!” Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.’ (Scaff, Istoria bisericii crestine).

La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.), a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un ‘Sinod de nebuni si posedati’ (Idem).

Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia: Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul, nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot, un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate, sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce a fost inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este . . . . .

IERONIM (420 A.D.) Acesta includea in Noul sau Testament catre Evrei si Apocalipsa lui Ioan bazandu-se pe autoritatea inaintasilor sai si nu pe ceea ce se citea curent pe timpul sau, aratand ca in acea perioada aceste carti erau adesea respinse. (Davidson, Canonul Bibliei). Asta ne apare ridicul in lumina celor citite mai inainte in legatura cu chinurile si sacrificiile la propriu pe care le prilejuiau Sinoadele tocmai pentru rezolvarea exact a acestui gen de probleme.

In alta lucrare de a sa, el da Epistola lui Barnabas la finalul unei liste canonice, exprimand dubii in legatura cu catre Filimon, A doua a lui Petru, A lui Iuda, A doua a lui Ioan si A treia a lui Ioan, carti azi considerate canonice. (Davidson, Canonul Bibliei). Tot el ne spune ca Prima Epistola a lui Clement care nu este acum in Biblie se citea in unele biserici.

Ieronim si Sfantul Augustin au fost cei mai influenti oameni ai Bisericii in fixarea Canonului Noului Testament (Davidson, Canonul Bibliei). Biserica Catolica l-a urmat pe ultimul, iar Luther si reformatorii l-au urmat pe primul. Cat despre competentele lor in problema fixarii Canonului, Prof. Davidson a zis: ‘Amandoi erau nepotriviti pentru cercetarea critica a unui astfel de subiect. Augustin era un om de spirit si talentat, lipsindu-i insa cultura si spiritul de independenta. Traditia era singura la care se raporta cand era vorba de carti dificile sau disputate . . . . . . Judecata sa critica era slaba, perspicacitate moderata, iar lipsa multilateralitatii sale intelectuale afectau calitatea gandirii sale critice. Ieronim pe de alta parte era invatat si cult, insa timid, lipsindu-i curajul de a aborda problemele frontal, temeinic si cu independenta necesara unei analize corecte.

Apartinand ambelor biserici, el recomanda practicarea uneia sau celeilalte. Si el era influentat intr-o maniera covarsitoare de traditie.’ (Davidson, Canonul Bibliei).

„CONSTITUTIILE APOSTOLICE”

Constitutiile Apostolice sunt o colectie de reguli, dedicate in special clerului. Ele dateaza din cel de-al cincilea secol si nu trebuie atribuite Apostolilor, numele lor fiind una din multele incercari de a da autoritate unor carti prin atasarea la ele de nume importante. Canoanele Constitutiilor Apostolice omit din Noul Testament Epistola lui Iacov, Prima a lui Petru, A doua a lui Petru, Prima a lui Ioan, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A lui Iuda si Apocalipsa dupa Ioan (Constitutiile Apostolice).

Asta este cu atat mai ridicul tinand cont ca acesta (Canonul Constitutiilor Apostolice) expliciteaza cu mare atentie si minutiozitate cum trebuie sa se desfasoare serviciul divin in biserici, si ce carti trebuie citite ! Include Prima Epistola a lui Clement, A doua Epistola a lui Clement (un fals recunoscut), si Constitutiile Clementine (Idem). Nimeni nu mai gaseste astazi aceste carti ca fiind incluse in Noul Testament.

n.t.: Vreau sa atrag atentia cititorului de traditie sau confesiune ortodoxa ca traducerea este facuta dupa un autor protestant, si normal ca reflecta si judeca ce considerau Sfintii Parinti ca si canonic sau ca fals, prin prisma Bibliei protestante, care exclude ‘Apocrifele’ cum le numesc ei, sau ceea ce pentru catolici si ortodocsi se numeste Deutero-canonul, adica ‘Canonul adaugat’, al doilea canon. [B.O.(R.), a canonizat cartile Deutero-canonului de abia la sinodurile de la Iasi (1642) si Ierusalim (1672), iar catolicii la 8 aprilie 1546, cand de altfel a fost publicata pentru prima data o lista a Canonului Vechiului Testament de catre un Conciliu Ecumenic); cele spuse, nu micsoreaza insa relevanta materialului, intrucat in peste 95 la suta din cazuri, observatiile autorului raman valabile, Canonul protestant pe de o parte si cel ortodox si catolic pe de cealalta, fiind aceleasi daca excluzi Deutero-canonul, carti pe care dealtfel B.O. le si considera de ‘greutate a autoritatii’ mai mica decat Proto-canonul, in ciuda faptului ca se gasesc in Biblia noastra. Deci cand se vorbeste de cei trei ‘Macabei’ de exemplu, sau de ‘Ieremia’ si ‘Baruh’, trebuie contextualizata afirmatia.

Evanghelia după Toma

Acestea sunt cuvintele ascunse ale lui Isus cel Viu pe care le-a scris Iuda Toma zis Geamănul

1. El a spus: „Cel care găseşte înţelesul acestor cuvinte nu va cunoaşte moartea.
2. Cel care caută să caute mereu, până va găsi, si când va găsi, va fi uimit, se va minuna si va stăpâni în toate.
3. Dacă mai-marii voştri vă vor spune: ‘Iată, împărăţia este în cer’, vă vor întrece păsările cerurilor. Dacă vă vor spune că e în mare, atunci peştii vă vor lua-o înainte. Dar împărăţia este înăuntrul vostru si în afara voastră. Când vă veţi cunoaşte, atunci veţi fi cunoscuţi si veţi ştii că sunteţi fiii Tatălui cel Viu. Dar dacă nu veţi ajunge să vă cunoaşteţi, atunci veţi fi în nerodire si veţi fi însăşi nerodirea.”
4. Isus a spus: „Omul bătrân de zile se va grăbi să întrebe pe pruncul cel de şapte zile despre lăcaşul vieţii si el va trăi. Pentru că mulţi dintre cei dintâi vor fi cei de pe urmă si ei se vor face unul.
5. Cunoaşte ce ai înaintea ochilor si ce este ascuns ti se va arăta ţie, căci nu-i nimic ascuns care să nu iasă la lumină.”
6. Ucenicii L-au întrebat: „Vrei să postim? Cum să ne rugăm? Cum să facem milostenii? Ce griji să avem în privinţa hranei?” Isus a spus: „Nu vorbiţi neadevăruri, nu faceţi cele de care nu sunteţi încredinţaţi, pentru că totul se arată înaintea cerului. Nu-i nimic ascuns care să nu iasă la lumină si nu-i nimic atât de ascuns care până la urmă să nu fie descoperit.”
7. Isus a spus: „Ferice de leul mâncat de om, căci leul se va face om. Dar vai de omul pe care-l mănâncă leul, căci el va deveni leu.
8. Omul este asemenea unui pescar înţelept care si-a aruncat mreaja în mare si a scos-o plină de peşti. Printre ei a găsit un peste bun si mare. A aruncat în apă toţi peştii mici si l-a păstrat pe cel mare. Cine are urechi de auzit, să audă!”
9. Isus a spus: „Iată că a ieşit semănătorul. Si-a umplut mâna cu seminţe si le-a semănat. Unele au căzut pe drum; au venit păsările si le-au adunat. Altele au căzut pe piatră, n-au prins rădăcină în pământ si nu si-au înălţat tulpina către cer. Altele au căzut între tufe cu spini care le-au înăbuşit si au fost mâncate de viermi. Dar altele au căzut pe pământ bun si au dat roadă către cer. Câştigul semănătorului s-a înmulţit cu 60 de masuri la o măsură si cu 120 la o măsura.”
10. Isus a spus: „Am adus un foc asupra lumii si iată că am să-l încing până va dogorî.
11. Acest cer va trece si cel de deasupra lui va trece iar cei care au murit nu trăiesc iar cei vii nu vor muri. Când veţi mânca ce este mort, îl veţi face să trăiască. Când veţi fi în lumină, ce veţi face? Când eraţi unul, aţi dat naştere la doi; dar după ce deveniţi doi, ce veţi face?”
12. Ucenicii I-au spus lui Isus: „Ştim că ne vei părăsi. Cine va fi mai mare peste noi?” Isus le-a răspuns: „De acolo de unde aţi ajuns să mergeţi la Iacob cel Drept: ceea ce apare în cer si din pământ el le ştie.”
13. Isus le-a spus ucenicilor: „Spuneţi-mi cu ce mă asemăn.” Simon Petru I-a zis: „Semeni cu un înger al dreptăţii.” Matei I-a spus: „Semeni cu un învăţat.” Toma I-a zis: „Doamne, gura mea se teme să spună cu ce Te asemeni.” Isus a spus: „Eu nu sunt Domnul tău, căci tu ai băut si te-ai ameţit din acel izvor clocotitor pe care Eu însumi l-am măsurat.” L-a luat cu El deoparte si i-a spus trei cuvinte. Apoi Toma, întorcându-se la ai săi, aceştia l-au întrebat: „Ce ti-a spus Isus?” Toma le-a răspuns: „Dacă vă spun măcar unul dintre cuvintele pe care mi le-a spus, veţi lua pietre si veţi arunca în mine; atunci un foc va ieşi din pietre si vă va arde.”
14. Isus le-a spus: „De veţi posti, veţi fi pricină de smintire si de vă veţi ruga, veţi fi huliţi. Dacă veţi face milostenii, vă veţi face rău vouă înşivă. Dacă veţi intra într-o tară si-i veţi străbate ţinuturile, dacă vă vor primi, mâncaţi ce vă vor pune dinainte si îngrijiţi-i pe bolnavi. Căci nu ceea ce intra în gură vă va spurca, ci ceea ce vă iese din gură.”
15. Isus a spus: „Când veţi vedea pe cel ce n-a fost făcut din femeie, închinaţi-vă înaintea Lui si slăviţi-l, căci acela este Tatăl vostru.
16. Poate că oamenii cred că am venit să aduc pace pe pământ, dar ei nu ştiu că am venit să aduc dezbinare pe pământ, foc, sabie si lupte. Căci unde vor fi cinci într-o casă, trei se vor ridica împotriva a doi si doi împotriva a trei; tatăl împotriva fiului si fiul împotriva tatălui si ei se vor lupta unul cu altul.”
17. Isus a spus: „Vă voi arăta ceea ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit; ceea ce mâna n-a atins si la inima omului nu s-a urcat.”
18. Ucenicii L-au întrebat pe Isus: „Spune-ne care ne va fi sfârşitul.” Isus le-a răspuns: „Aţi priceput oare începutul, ca să vă îngrijiţi de sfârşit? Unde este începutul, acolo este si sfârşitul. Fericit cel ce se păstrează întru început, căci el nu va gusta moartea.”
19. Isus a spus: „Fericit cel care era înainte să fie. Dacă veţi deveni ucenicii mei si veţi păzi cuvintele Mele, vă vor sluji până si pietrele. Voi aveţi cinci pomi în rai care nu se schimbă nici vara, nici iarna si frunzele lor nu cad. Acela care îi va cunoaşte nu va gusta moartea.”
20. Ucenicii L-au întrebat pe Isus: „Spune-ne cu ce se aseamănă Împărăţia Cerurilor.” El le-a spus: „Se aseamănă cu un grăunte de muştar, cea mai mică dintre toate seminţele, dar care când cade pe pământ bun face o tulpină mare si devine adăpost pentru păsările cerului.”
21. Maria L-a întrebat pe Isus: „Cu cine se aseamănă ucenicii tai?” El i-a spus: „Ei se aseamănă cu nişte fii pribegi aşezaţi pe un ogor care nu-i al lor. Când va veni stăpânul ogorului, el le va zice: ‘Plecaţi de pe ogorul meu’ si ei vor lăsa ogorul ca să i-l dea înapoi. De aceea zic: Dacă stăpânul casei ar ştii că vine tâlharul, el ar veghea înainte ca acesta să sosească, ca să-l oprească să-i spargă casa din Împărăţie si să-i ia lucrurile. Dar voi vegheaţi în fata lumii, întăriţi-vă din toate puterile, ca tâlharii să nu-si facă drum la voi si să nu găsească lucrurile pe care vă bizuiţi. De-ar sta între voi un om care să vegheze! Rodul fiind copt, el va veni degrabă cu securea ca să-l culeagă. Cine are urechi de auzit să audă!”
22. Isus a văzut nişte copilaşi si le-a spus ucenicilor săi: „Aceşti copilaşi sunt asemenea celor care vor intra în Împărăţie.” Ei L-au întrebat: „Atunci noi, copilaşi fiind, intrăm în Împărăţie?” Isus le-a spus: „Când veţi face din doi unul, înăuntrul ca si afară, cele de sus precum cele de jos, astfel încât să aduceţi bărbatul si femeia într-unul singur, ca bărbatul să nu mai fie bărbat si femeia să nu mai fie femeie; când veţi face un ochi în locul altui ochi, o mână în locul altei mâinii, un picior în locul altui picior si un chip în locul altui chip, atunci veţi intra în Împărăţie.”
23. Isus a zis: „Vă voi culege unul dintr-o mie si doi din zece mii si aceştia se vor ridica împreună.”
24. Ucenicii I-au zis: „Arată-ne locul unde vei fi, căci va trebui să Te căutăm.” El le-a spus: „Cel care are urechi de auzit să audă! Lumina se afla înăuntrul unei fiinţe si ea luminează lumea întreagă. Dacă ea nu luminează, atunci este întuneric adânc.”
25. Isus a spus: „Iubeşte-ti aproapele ca pe sufletul tău, ai grijă de el ca de lumina ochilor tăi.
26. Tu vezi paiul din ochiul aproapelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o vezi. Când vei scoate bârna din ochiul tău, atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul aproapelui.
27. Dacă nu veţi posti pe lumea aceasta, nu veţi afla Împărăţia; dacă nu veţi face din Sabat Sabat, nu-L veţi vedea pe Tatăl.”
28. Isus a spus: „M-am ridicat în mijlocul lumii, m-am arătat lor în came si oase, dar i-am găsit pe toţi beţi. N-am găsit printre ei pe nici unul însetat. Sufletul meu a suferit pentru fiii omului pentru că ei sunt orbi în inimile lor si nu văd că goi au venit pe lume si goi vor să plece. Dar când se vor trezi din ameţeală, gândurile lor se vor schimba.”
29. Isus a spus: „Dacă trupul a fost făcut prin mijlocirea duhului, este o minune; dacă duhul a fost făcut din pricina trupului, atunci este o minune a minunilor. Dar mă minunez de aceasta: cum poate intra atâta bogăţie în atâta sărăcie!”
30. Isus a spus: „Acolo unde sunt trei dumnezei, sunt doar nişte dumnezei. Dar acolo unde sunt doi oameni, Eu sunt cu ei.
31. Un prooroc nu este crezut în satul sau. Doctorul nu-i tămăduieşte pe cei ce-l cunosc.”
32. Isus a spus: „O cetate zidită pe un munte înalt este puternică si nu poate cădea, dar nici nu poate rămâne ascunsă.
33. Ceea ce şopteşti la o ureche sau alta, vesteşte în cetate. Căci nimeni nu aprinde o lampă ca să o pună sub obroc, nici ca s-o tină la loc ascuns, ci o ridică astfel ca si trecătorii să-i vadă lumina.”
34. Isus a spus: „Dacă un orb conduce un alt orb, amândoi vor cădea în groapă.
35. Nu-i cu putinţă ca unul să intre în casa celui puternic si s-o ia cu sila, decât dacă a legat mai întâi mâinile stăpânului. Abia atunci el îi va jefui casa.”
36. Isus a spus: „Nu vă faceţi griji de dimineaţă până seara ce o să îmbrăcaţi, ci de cu seară până dimineaţa.”
37. Ucenicii L-au întrebat: „În ce zi ni Te vei arăta si în ce zi Te vom vedea din nou?” Isus le-a spus: „Atunci când vă veţi lepăda de făţărnicie, veţi lua vesmintele pe care vi le spun Eu si nu veţi avea pe altul de la care sa le auziţi. Vor veni zile când Mă veţi căuta si nu Mă veţi găsi.”
38. Isus a spus: „De multe ori aţi vrut să auziţi aceste cuvinte pe care vi le spun Eu, si nu aţi avut pe nimeni altul de la care să le auziţi. Vor veni zilele când Mă veţi căuta si nu Mă veţi găsi.”
39. Isus a spus: „Fariseii si cărturarii au luat cheile cunoaşterii si le-au ascuns. Nu numai că ei n-au intrat, dar nici pe cei ce voiau nu i-au lăsat să intre. Dar voi fiţi atenţi ca şerpii si curaţi ca porumbeii.
40. Un butuc de vie a fost sădit fără Tatăl si, fiind slab, va fi smuls din rădăcină si va pieri.”
41. Isus a spus: „Celui ce are din plin i se va da; dar de la cel ce nu are se va lua chiar si puţinul pe care-l are.”
42. Isus a spus: „Fiţi călători.”
43. Ucenicii L-au întrebat: „Cine eşti, de ne spui asemenea lucruri?” „Din cele care vi le spun, nu aflaţi cine sunt? Voi sunteţi ca fariseii: ei iubesc pomul si leapădă rodul; sau iubesc rodul si leapădă pomul.”
44. Isus a spus: „Cel ce huleşte pe Tatăl va fi iertat si cel ce huleşte pe Fiul va fi iertat. Dar cel ce huleşte Sfântul Duh nu va fi iertat nici pe pământ, nici în cer.
45. Nu culegi struguri din tufişuri cu spini si nici smochine din mărăcini, căci aceştia nu rodesc. Omul bun face binele din comori lăuntrice, iar cel stricat scoate lucruri rele din cămara lui stricată care se află în inima sa. El spune lucruri rele, căci din preaplinul inimii sale le scoate.”
46. Isus a spus: „De la Adam până la Ioan Botezătorul, dintre toţi cei născuţi din femeie, nimeni nu-l întrece pe Ioan Botezătorul, pentru că ochii lui văd foarte departe. Dar Eu vă spun: acela dintre voi care va deveni prunc, va cunoaşte Împărăţia si-l va întrece pe Ioan.
47. Nu-i cu putinţă ca un om să încalece doi cai deodată sau să întindă două arcuri. Nu-i cu putinţă ca un servitor să slujească la doi stăpâni, decât doar să-l cinstească pe unul si să-l supere pe celălalt. Nimeni, bând vin vechi, nu doreşte în acelaşi timp si vin nou. Nu pui vin nou într-o bute veche, ca să nu se spargă si nu pui vin vechi într-o bute nouă, căci se strică vinul. Nu cosi un petec vechi la o haină nouă, căci se va rupe degrabă.”
48. Isus a spus: „Dacă doi oameni vor face pace între ei într-o casă, ei vor spune muntelui ‘mută-te’ si el se va muta.
49. Ferice de voi, singuri si aleşi, pentru că voi veţi găsi Împărăţia; după cum din ea aţi ieşit, în ea vă veţi întoarce.”
50. Isus a spus: „De vă vor întreba: ‘De unde sunteţi?’, spuneţi-le: ‘Venim din lumină, de acolo de unde s-a născut lumina din ea însăşi.’ Ea s-a făcut văzută pe chipurile voastre. De vă vor întreba: ‘Voi sunteţi aceia?’, răspundeţi: ‘Noi suntem fiii Săi, din aleşii Tatălui cel Viu.’ De vă vor întreba: ‘Care-i semnul Tatălui în voi?’, spuneţi-le: ‘E frământare si odihnă deopotrivă.”
51. Ucenicii L-au întrebat: „În ce zi va veni odihna celor morţi si în ce zi va veni lumea cea nouă?” El le-a răspuns: „Ceea ce aşteptaţi a si venit, dar voi nu înţelegeţi.”
52. Ucenicii I-au zis: „Douăzeci si patru de prooroci au vorbit în Israel si toţi au mărturisit despre Tine.” El le-a zis: „Voi aţi lepădat pe Cel Viu care este în fata voastră si aţi vorbit despre morţi.”
53. Ucenicii L-au întrebat: „Tăierea împrejur este folositoare sau nu?” El a răspuns: „Dacă era folositoare, Tatăl v-ar fi născut tăiaţi împrejur din pântecele mamei voastre. Dar adevărata tăiere împrejur, cu adevărat folositoare, este cea în duh.”
54. Isus a spus: „Ferice de voi, cei săraci, căci a voastră este Împărăţia Cerurilor.
55. Cel ce nu-si lasă tatăl si mama nu va putea fi ucenicul Meu, si cel ce nu-si lasă frate sau soră si nu-si duce crucea precum o duc Eu nu va fi vrednic de Mine.”
56. Isus a spus: „Cel ce a cunoscut lumea a găsit un stârv si pentru cel ce a găsit un stârv, lumea nu mai este vrednică de el.
57. Împărăţia Tatălui seamănă cu un om care a semănat grâu bun. Vrăşmaşul său a venit noaptea si a semănat neghina printre grâu. Omul n-a vrut să smulgă neghina, de teamă să nu smulgă si grâul odată cu ea. Într-adevăr, la vremea culesului, neghina se va deosebi bine si atunci va fi smulsă si arsă.”
58. Isus a spus: „Ferice de omul care s-a supus încercării; el a găsit viata.
59. Priviţi spre Cel Viu atât timp cât trăiţi, ca nu cumva să muriţi si încercând să-L vedeţi, să nu-L puteţi vedea.”
60. Ei văzură un samarinean ducând un miel si intrând în Ideea. El îi întrebă pe ucenici de ce umbla acela cu mielul. Ei au răspuns: „Ca să-l taie si să-l mănânce.” El le-a zis: „Atât timp cât mielul e viu, el nu-l va putea mânca, decât dacă-l taie întâi si-l omoară.” Ei au spus: „Altfel nici nu poate face aceasta.” El le spuse: „Si voi să căutaţi un loc de odihnă pentru voi, ca nu cumva să muriţi si să fiţi mâncaţi.”
61. Isus a spus: „Doi se vor odihni într-un pat: unul va muri si altul va trăi.” Salomeea L-a întrebat: „Cine eşti tu, omule? Oare ieşind din Unul, tu ai stat pe patul meu si ai mâncat la masa mea?” Isus a spus: „Eu sunt Cel ce este, ieşit din Cel asemeni; mi-a fost dat ceea ce vine de la Tatăl Meu.” „Eu sunt ucenica Ta.” „Despre asta Eu spun: când ucenicul e gol, el se va umple de lumină. Dar când este împărţit, el se va umple de întuneric.
62. Eu îmi spun tainele celor ce sunt vrednici de ele. Ce face mâna ta dreaptă, stânga să nu ştie.”
63. Isus a spus: „Era un om bogat care stăpânea o avere mare. El îşi spunea: ‘Îmi voi folosi mereu averea ca să semăn, să culeg, să-mi umplu hambarele cu grâne si să nu duc lipsă de nimic’. Aşa gândea în sinea lui; si în noaptea aceea el muri. Cine are urechi de auzit să audă!
64. Un om a invitat oaspeţi si, după ce a pregătit bucatele, a trimis un rob să-i cheme. Robul a mers la primul si i-a spus: ‘Stăpânul meu te cheamă.’ Acesta a răspuns: ‘Am bani pentru negustori si aceştia trebuie să vina la mine deseară ca să le dau porunci. Nu pot să vin la ospăţ. Servitorul merse la altul si-i spuse: ‘Stăpânul meu te aşteaptă.’ Acesta îi răspunse: ‘Prietenul meu se însoară iar eu trebuie să-i gătesc masa. Nu pot veni. Iertaţi-mă pentru ospăţ.’ Merse la altul si-i spuse: ‘Stăpânul te aşteaptă.’ Acesta îi răspunse: ‘Am cumpărat un ogor si merg să iau câştigul. Nu pot veni. Mă iertaţi.’ Robul s-a întors si i-a spus stăpânului: ‘Cei pe care i-ai chemat la masă s-au scuzat’. Stăpânul îi spuse: ‘Ieşi în drum si pe oricine vei găsi, să-l aduci la masă.’ Cămătarii si negustorii nu vor intra acolo unde este Tatăl Meu.”
65. El a spus: „Un om harnic avea o vie. El o dădu lucrătorilor ca s-o îngrijească si să primească de la ei rodul. Îsi trimise apoi robul ca să ia de la lucrători rodul viei. Aceştia puseră mâna pe robul acela si-l bătură mai să-l omoare. Acesta plecă si a povesti stăpânului. Stăpânul îsi zise: ‘Poate că nu l-au cunoscut.’ Trimise un alt rob; lucrătorii îl loviră si pe acesta. Atunci stăpânul îsi trimise fiul, zicându-si: ‘Poate pe fiul meu îl vor cinsti.’ Cum lucrătorii stiau că fiul este moştenitorul viei, puseră mâna pe el si-l omorâră. Cine are urechi de auzit să audă!”
66. Isus a spus: „Arătati-Mi piatra pe care au lepădat-o zidarii. Ea este piatra din capul unghiului.
67. Cel care cunoaşte întregul, dacă este lipsit de sine însuşi, este lipsit de întreg.
68. Ferice de voi când vă vor izgoni, când vă vor ocărî si când nu se va mai găsi loc în care sa nu fiţi prigoniţi.
69. Ferice de cei prigoniţi până în inima lor, căci aceia L-au cunoscut cu adevărat pe Tatăl. Fericiţi flămânzi, căci ei vor sătura pe oricine.”
70. Isus a spus: „Când veţi naşte acest lucru în voi, ceea ce se va găsi în voi vă va mântui. Dar dacă nu se va găsi nimic în voi, această lipsă vă va pierde.
71. Voi dărâma această casă si nimeni n-o va putea zidi la loc.”
72. Un om I-a spus: „Vorbeşte cu fraţii mei să împartă averea tatălui cu mine.” El i-a răspuns: „Omule, cine m-a pus pe Mine împărţitor?” S-a întors spre ucenicii Săi si le-a spus: „Sunt Eu oare un împărţitor?”
73. Isus a spus: „Iată holdele sunt bogate, dar lucrătorii sunt putini. Cereţi dar Domnului să trimită lucrători pentru holde.
74. Doamne, sunt mulţi în jurul fântânii, dar nimeni în fântână!
75. Sunt mulţi cei ce stau în fata uşii, dar numai cei singuri vor intra în casa nuntii.”
76. Isus a spus: „Împărăţia Tatălui e asemenea unui negustor care avea o povară. El a văzut apoi un mărgăritar. Acel negustor era înţelept: a vândut povara si a cumpărat mărgăritarul. Asemenea si voi, îngrijiţi de comoara care nu moare si care se găseşte acolo unde molia nu ajunge s-o roadă si nici viermele s-o mănânce.”
77. Isus a spus: „Eu sunt lumina de deasupra lor, Eu sunt întregul. Întregul a ieşit din Mine si la Mine s-a întors. Despicaţi copacii: sunt acolo; ridicaţi pietrele: Mă veţi găsi si acolo.
78. De ce cutreieraţi pământurile? Ca sa găsiţi o trestie bătuta de vânt sau un om îmbrăcat cu haine subţiri? Acolo se află cârmuitorii si mai-marii voştri; ei au haine subţiri si nu vor putea cunoaşte adevărul.”
79. O femeie din mulţime I-a zis: „Fericit pântecele care Te-a purtat si tata care Te-a hrănit.” El a zis: „Fericite cele care au auzit cuvântul Tatălui si l-au urmat ca pe adevăr! Căci vor fi zile când veţi zice ‘Fericit pântecele care n-a rodit si ţâţele care n-au dat lapte!’”
80. Isus a spus: „Cel care a cunoscut lumea a găsit doar carne, iar pentru cel care a găsit carne lumea nu-i vrednică de el.
81. Cel care a ajuns bogat să devină împărat si cel care are puterea să renunte la ea.
82. Cel care stă aproape de Mine stă aproape de foc si cel care-i departe de Mine este departe de Împărăţie.
83. Chipurile se arată omului, dar lumina din ele este ascunsă. El se va arata în chipul Tatălui si chipul său va fi ascuns de lumina Sa.
84. În ziua când veţi vedea cu cine semănaţi vă veţi bucura. Dar când veţi vedea lucrurile care erau la început în voi, care nici nu mor, nici nu se văd, ce veţi trăi atunci!
85. Adam a ieşit dintr-o mare putere si dintr-o mare bogăţie si n-a fost vrednic de voi. El era vrednic să nu guste moartea.”
86. Isus a spus: „Vulpile au vizuină si păsările cerului au cuib; dar fiii omului n-au un loc unde să-si culce capul si să doarmă.”
87. Isus a spus: „Vai de sufletul care tine de trup.”
88. Isus a spus: „Trimişii vor veni la voi cu tălmaci si vă vor da ce este al vostru. Voi, la fel, daţi-le din ce aveţi. Spuneţi-vă: ‘În ce zi vor veni să primească ce li se cuvine?’
89. De ce spălaţi paharul pe dinafară? Nu pricepeţi că Acela care a făcut partea dinăuntru a făcut-o si pe cea dinafară?”
90. Isus a spus: „Veniţi la Mine căci jugul Meu este bun. Asprimea Mea este blândă si vă veţi găsi odihna.”
91. Ei I-au zis: „Spune-ne cine esti, ca să credem în tine.” El le-a zis: „Voi cercetaţi fata cerului si a pământului, dar pe Cel care este în fata voastră nu L-aţi cunoscut si nu ştiţi să cântăriţi această împrejurare.
92. Căutaţi si veţi găsi. Dar lucrurile despre care M-aţi întrebat zilele trecute si pe care nu vi le-am zis, ţin să vi le spun acum, dar voi nu vă mai îngrijiţi de ele.
93. Nu daţi lucruri curate la câini, ca să nu le arunce la gunoi. Nu aruncaţi mărgăritare la porci, ca să nu le murdărească.
94. Cel ce caută va găsi si celui ce bate i se va deschide.
95. Dacă se întâmplă să aveţi bani, nu-i daţi cu camătă, ci puneţi-i în ceea ce nu aduce câştig.”
96. Isus a spus: „Împărăţia Tatălui este asemenea femeii care a luat puţin aluat, l-a pus în frământătură si a făcut pâini mari. Cel care are urechi să audă!
97. Împărăţia Tatălui este asemenea femeii care ducea un vas de lut plin cu făină. În timp ce mergea pe drum, vasul a crăpat de la toartă si făina s-a risipit în spatele ei pe drum. Cum ea n-a stiut nimic, nu s-a mâhnit. Ajunsă acasă, a pus vasul jos si l-a găsit gol.
98. Împărăţia Tatălui este asemenea omului care voia să omoare un om de seamă. El a scos sabia din teacă acasă si a străpuns peretele, ca să stie dacă are mâna sigură. Apoi l-a ucis pe omul de seamă.”
99. Ucenicii I-au zis: „Fraţii Tăi si mama Ta sunt afară.” El le-a zis: „Cei ce fac voia Tatălui, aceia sunt fraţii Mei si mama Mea si ei vor intra în Împărăţia Tatălui.”
100. Ei I-au arătat lui Isus un ban de aur si I-au spus: „Oamenii Cezarului ne cer birul.” El le-a spus: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului, lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu si Mie ce este al Meu.
101. Cine nu-si lasă tatăl si maica, ca Mine, nu va putea fi ucenicul Meu si cel ce nu-si iubeşte Tatăl si Maica, ca Mine, nu va putea fi ucenicul Meu. Căci maica M-a născut, dar adevărata Maică Mi-a dat viata.”2
102. Isus a zis: „Vai de farisei! Ei seamănă cu un câine care doarme în ieslea boilor: nici ei nu mănâncă, nici pe boi nu-i lasă să mănânce.
103. Fericit omul care ştie pe unde vor intra tâlharii, căci se va ridica, îsi va aduna puterile si îşi va chema ajutoare înainte ca ei să sosească.”
104. Ei I-au zis: „Vino, astăzi să ne rugăm si să postim.” Isus zise: „Cu ce am greşit si în ce am fost dovedit? Când va ieşi mirele din casa nuntii, atunci să postiţi si să vă rugaţi!”
105. Isus a spus: „Cel ce-si va cunoaşte Tatăl si Maica va fi numit ‘fiul unei desfrânate.’
106. Când veţi face din doi unul, atunci veţi fi Fiul omului si dacă veţi zice: ‘Munte, mută-te!’, el se va muta.
107. Împărăţia este asemenea unui păstor care avea o sută de oi. Una dintre ele, cea mai mare, s-a pierdut. El le-a lăsat pe cele nouăzeci si nouă si s-a îngrijit numai de aceea, până a găsit-o. Deoarece truda i-a fost mare, i-a zis acelei oi: ‘Mă bucur de tine mai mult decât de celelalte nouăzeci si nouă.”
108. Isus a spus: „Cel care va bea din gura Mea va deveni ca Mine si Eu voi fi întru el.
109. Împărăţia este asemenea unui om care avea o comoară îngropată în ogorul său, dar el nu stia. După moartea sa, ogorul a rămas fiului, dar nici acesta nu stia. El a luat în stăpânire ogorul si l-a vândut. Cel care l-a cumpărat, lucrându-l, a găsit comoara si a început să dea bani cui voia.”
110. Isus a spus: „Cel care a găsit lumea a devenit bogat. Acela să lase lumea.
111. Cerurile se înfăşoară ca si pământul înaintea voastră si Cel Viu, ieşit din Cel Viu, nu va cunoaşte nici moartea, nici frica. Cel ce se găseşte pe sine nu este pentru lumea aceasta.
112. Vai de carnea care este legată de suflet! Vai de sufletul care este legat de carne!”
113. Ucenicii I-au zis: „În ce zi va veni Împărăţia?” „Ea nu tine de aşteptare. Nu se va zice: ‘Iată, este aici!’ sau ‘Iată, este acolo!’ Împărăţia Tatălui se întinde pe pământ, dar oamenii nu o văd.”
114. Simon Petru le-a zis: „Să iasă Maria dintre noi, căci femeile nu merită acea viată!” Iisus i-a zis: „Iată că Eu am îndemnat-o să se facă asemenea vouă, ca să devină si ea un duh viu asemenea bărbaţilor. Căci orice femeie care se va face bărbat va intra în Împărăţia cerurilor.”

Evangheliile Gnostice – de Elaine Pagels