Tag Archives: frauda

Daniel profetul, „laminat” de maşina demitizantă a istoriei

Traducerea originalului lui Frank R. Zindler, Octombrie 1986, disponibil la adresa web:

http://www.atheists.org/church/daniel.html

Dintre toate argumentele folosite intru justificarea credintei ca Scriptura este de inspiratie divina, cel mai impunator a fost intotdeauna acela care tine de profetia biblica. Cum, se intreaba unii, puteau profetii sa prezica – si se pretinde ca au facut-o in detaliu chiar – evenimentele lumii dintr-un viitor mai apropiat sau mai departat, daca n-ar fi fost ei indrumati de un dumnezeu in rostirile lor?

Oamenii de stiinta moderni nu sunt in stare sa prezica vremea urmatoarelor 2 zile, in timp ce profetul Daniel, care se pretinde ca a scris prin anii 530 inainte de Cristos, a prezis – se crede – cu exactitate evenimentele politice ale Greciei si Romei antice, pana in perioada in care a trait Isus.

Capacitatea de interpretare si intelegere a evenimentelor deja traite de muritorul ordinar, zice-se, e de o cincime doar, capacitatea anticipatorie fiind si mai slaba, daca nu lispeste chiar pe de-a intregul…. Cat de diferiti par ei de vechii profetii ai evreilor, care chipurile, puteau sa vada in trecut si in viitor la fel de bine!

Dar puteau? Sau erau premonitiile lor doar „prophetia ex eventu”? (profetii scrise dupa producerea evenimentului)

Spatiul nu permite o analiza a tuturor profetilor Bibliei, insa unu’ se poate lamuri lesne ce e cu profetiile in general, examinand atent un caz particular: ‘Cartea lui Daniel’. Abordand-o, cineva s-ar interesa in special daca aceasta carte e posibil sa fi fost sau nu scrisa pe timpul in care se pretinde ca profetul Daniel a trait, perioada robiei babiloniene sau exilul adica, sau daca nu cumva aceasta fuse scrisa veacuri dupa, cand astfel cele mai multe evenimente ‘profetite’ in carte, se vor fi intamplat deja….

PROBE IMPOTRIVA ‘COMPOZITIEI EXILICE’

Exista un set solid de dovezi *1 care ne arata ca momentul in care a fost scrisa ‘Cartea lui Daniel’ este mult dupa perioada „captivitatii babiloniene” (597 – 538 inainte de Cristos), adica mult dupa perioada exilului, momentul atribuit de traditia crestina. Studiile istorice au aratat ca aceasta carte a Vechiului Testament a fost scrisa prin aproximativ anii 165 inainte de Cristos, mult timp de la perioada ‘robiei babiloniene’, pe timpul cand regele seleucid al Siriei, Antioh Epifanul, incerca sa starpeasca religia iudaica. Daniel deci, nu scria profetie predictiva, stim azim, ci mai degraba istorie…. si ca sa fim sinceri, inca una stramba, cum vom vedea mai incolo.

ERORI INCA DE LA VERSUL UNU….

Primul set de argumente impotriva pretentiei scrierii cartii in timpul Robiei babiloniene, implica numarul important de erori factuale in aceasta si care privesc timpul exilului, erori aflate insa in flagrant contrast cu precizia apreciabila cu care este descrisa perioada greaca (perioada chipurile „in viitor”, in fapt perioada in care aceasta a fost compusa).

Erorile incep cu versul intai:

Daniel 1:1 – 2: „In al treilea an al domniei lui Ioiachim, imparatul lui Iuda, Nebucadnetar, imparatul Babilonului, a venit impotriva Ierusalimului si l-a impresurat. (2) Domnul a dat in mainile lui pe Ioiachim, imparatul lui Iuda si o parte din vasele din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebuucadnetar a dus vasele in tara Sinear, in casa dumnezeului sau, le-a pus in casa visteriei dumnezeului sau”.

Anul al treilea al domniei lui Ioiachim ar fi 606 – 605 *2 inainte de Cristos, insa Nabucodonosor nu era inca rege al Babilonului. Oricum, Ieruslimul nu a „cazut” in mainile babilonienilor pana in anul 597 dupa Cristos. Atunci insa, fireste, Ioiachim nu mai era rege al Iudeei.

A doua carte a Imparatilor (2 Regi) 24: 6 – 12:
(6) Ioiachim a adormit cu parintii sai. Si in locul lui, a domnit fiul sau Ioiachin.
(7) Imparatul Egiptului n-a mai iesit din tara lui, caci imparatul Babilonului luase tot ce era al imparatului Egiptului, de la piriul Egiptului pana la riul Eufratului.
(8) Ioiachin avea optsprezece ani cand a ajuns imparat, si a domnit trei luni la Ierusalim. Mama-sa se chema Nehusta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.
(9) El a facut ce este rau inaintea Domnului, intocmai cum facuse tatal sau.
(10) In vremea aceea, slujitorii lui Nebucadnetar, imparatul Babilonului, s-au suit impotriva Ierusalimului, si cetatea a fost impresurata.
(11) Nebucadnetar, imparatui Babilonului, a venit inaintea cetatii pe cand o impresurau slujitorii lui.
(12) Atunci Ioiachin, imparatul lui Iuda, s-a dus la imparatul Babilonului, cu mama-sa, cu slujitorii, capeteniile si dregatorii lui. Si imparatul Babilonului l-a luat prins in al optulea an al domniei lui.”

Imaginati-va! Un evreu credincios, recunoscut pentru pietatea si intelepciunea sa – si membru al clasei conducatoare pe deasupra! – nu isi da seama ca Ioiachim era mort si ca la venirea lui Nabucadnezar era deja un nou rege in Iudeea! Cum ar putea oare cineva care a trait in epoca in discutie, sa plaseze eronat un eveniment de o astfel de importanta?

Robia (captivitatea) incepe de fapt 3 luni dupa terminarea domniei intinsa pe 11 ani a lui Ioiachim, iar autorul cartii lui Daniel presupune ca aceasta s-a intamplat cu opt ani mai devreme. Daca autorul cartii lui Daniel ar fi scris cu secole mai tarziu, ar fi de inteles ca o domnie de 3 luni poate pica in uitare si incurcata cu precedenta, mai ales ca nume atat de similare ca Ioiachim si Ioiachin. Insa nu este credibil ca cineva care a trait in fapt aceste 3 luni sa nu isi aminteasca de emotia si atmosfera incarcata de asteptari care intotdeauna insoteste venirea la carma tarii a unui nou monarh. Ar fi fost de altfel imposibil sa fi uitat cine era de fapt regele Iudeei in momentul caderii Ierusalimului.

In paranteza fie spus, desi nu are mare pondere asupra judecatii autenticitatii Cartii lui Daniel, mai exista o contradictie in Biblie referitor la Ioiachin. Asa cum am vazut in citatul din 2 Regi 24:8, Ioiachin avea 18 ani pe cand a acces la tron pentru a domni 3 luni. Insa asta este contrazisa de A doua a Cronicilor 36: 9: „Ioiachin avea 8 ani cand a ajuns imparat si a domnit trei luni si zice zile la Ierusalim.”

In timp ce discrepanta de 10 zile poate fi scuzata ca fiind o simpla eroare de rotunjire, diferenta intre 8 ani si 18 ani este suficienta pentru a dovedi fara putinta de tagada ca „Sfintele” Scripturi sunt departe de a fi fara erori….

Pentru a termina discutia noastra asupra problemei Ioaiachim/Ioiachin, mai trebuie sa mentionam ca autorul Cartii lui Daniel nu e singurul profet biblic care da gres asupra vietii lui Ioiachim. Si profetul Ieremia (care chiar a trait pe timpul lui Ioiachim), face o greseala:

Ieremia 22: 18 -19: De aceea, asa vorbeste Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, imparatul lui Iuda: „Nu-l vor plange, zicand: Vai, fratele meu! Vai, sora mea! Nici nu-l vor plange zicand: Vai, maria sa! (19) Ci va fi inmormantat ca un magar, va fi tarat si aruncat afara din portile Ierusalimului!”

Acum, fireste, asta nu s-a intamplat niciodata. Insa putem sa-l scuzam pe Ieremia de o maniera in care insa nu putem sa-l scuzam si pe Daniel: Ieremia incerca, in fapt, sa faca o profetie predictiva. Doar ca se intampla ca lucrurile nu se petrec intocmai asa cum Dumnezeu i-a zis acestuia ca se vor petrece…. .

Sa continuam cu povestirile lui Daniel:

Daniel 5:2: ‘Si in cheful vinului, a poruncit sa aduca vasele de aur si de argint, pe care le luase tatal sau Nebucadnetar din Templul de la Ierusalim, ca sa bea cu ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui’.
Daniel 5:11: ‘In imparatia ta este un om, care are in el duhul dumnezeilor celor sfinti; si pe vremea tatalui tau, s-au gasit la el lumini, pricepere si o intelepciune dumnezeiasca. De aceea imparatul Nebucadnetar, tatal tau, da, tatal tau imparate, l-a pus mai mare peste vrajitorii, cititorii in stele, Haldei, ghicitori,’
Daniel 5:18: ‘Imparate, Dumnezeul cel Prea Inalt daduse tatalui tau Nebucadnetar, imparatie, marime, slava, si stralucire’.

Din acestea dar si din alte pasaje, este evident ca autorul Cartii lui Daniel scria fiind marcat de doua opinii false:
1. Ca Belsatar era un rege, si ca
2. Nebucadnetar era tatal sau.

Ambele pareri sunt usor de demonstrat ca false. In realitate, succesiunea la tron a fost:

Nabucodonosor, 606 – 561 inainte de Cristos
Evil-Merodac (Avil-Marduk sau Amel-Marduk), 561 – 559 inainte de Cristos
Neriglisar (Nergal-asur-usur), 558 – 555 inainte de Cristos
Laborosarcod (Labasi-Marduk), 555 inainte de Cristos (9 luni)
Nabonid (Nabu-nahid), 555 – 538 B.C. (Nabonid a fost ultimul rege al Babilonului) *3

In timp ce lista succesiunii reale, face clar ca Nabucodonosor n-a fost tatal niciunui rege Belsatar, mai este de notat ca Nabonid, regele Babilonului la momentul caderii, nici macar nu era legat pe linie dinastica de Nabucodonosor. El era un uzurpator. Insriptiile babiloniene il mentioneaza pe Nabu-balatu-icbi ca pe tatal lui Nabonbid. Tot acestea dezvaluie, ca Nabonid a avut un fiu numit Belsaruzur (Belsatar). Mai mult, inscriptiile ne arata ca pana la momentul uciderii lui Belsatar de catre Gubar (unul dintre guvernatorii lui Cirus), acesta era numit ‘fiul regelui’. In nici o sursa istorica sau arheologica babiloniana, Belsatar nu apare ca un rege. Si mai mult, acesta a murit chiar inaintea tatalui sau. Nabonid a fost facut prizonier de catre Cirus o perioada de timp neprecizabila, dupa moartea lui Belsatar la 11 a lui Marchesvan (Octombrie) 538 inaintea lui Cristos.

Acum chiar daca Belsatar, conform vechilor cronici cuneiforme, a fost ucis pe 11 Octombrie, Babilonul a fost capturat fara lupta de catre persani la data anterioara de 16 a lui Tamuz (Iunie). Asta e echivalent cu a spune ca Nabonid (si e de presupus ca si Belsatar) au fost deja tinuti captivi pentru 4 luni la momentul in care Belsatar a fost asasinat. Asa stand lucrurile, toata povestea cu scrisul pe ziduri, devine complet deplasata si neserioasa. Dar revenind la finalul capitolului 5 din Cartea lui Daniel, ne sar in ochi ultimele 2 versuri:

Daniel 5: 30 – 31: „Dar chiar in noaptea aceea[ dupa ce Daniel povesteste cum degetele unei maini scriu pe tencuiala zidului din fata unui sfesnic cuvintele: „Numarat, numarat, cantarit si impartit” („mene, mene, techel u-farsin”)], Belsatar, imparatul Haldeilor, a fost omorat. (31) Si a pus mana pe imparatie Dariu medul, care era pe atunci in varsta de sasezeci si doi de ani.”

Trebuie insa sa ne amintim ca un pic mai inainte, in aceeasi seara, ‘regele’ Belsatar e de presupus ca a facut un ‘mare ospat cu vin pentru o mie dintre nobilii sai’, asa cum ne spune Capitolul 5 al Cartii lui Daniel. (de remarcat de asemenea ca tablitele cuneiforme informeaza ca Babilonul era deja cucerit de 4 luni).

Dupa care apare mana care incepe sa scrie pe zid si Belsatar cheama vociferand exorcistii si ghicitorii; apoi adresandu-se inteleptilor Babilonului, acesta spune: ‘Oricine va putea citi scrisoarea aceasta si mi-o va talcui, va fi imbracat cu purpura, va purta un lantisor de aur la gat si va avea locul al treilea in carmuirea imparatiei’ (Daniel 5:7).

Insa dupa cum stim deja, Belsatar era deja prizonier; astfel, nu numai ca nu putea da un „ospat cu vin” turnat in „vasele de aur si argint” ale Templului din Ierusalim, el nu era evident nici in stare sa acorde onoruri si „purpura” regala. Pe de alta parte, daca presupunem prin absurd ca Belsatar nu era de fapt prizonier impreuna cu tatal sau (tata care este Nabonid, si nu Nabucodonosor), ci mai degraba reusise sa se ascunda cumva de invadator (pentru 4 luni!) pe undeva prin palat (tragand un chef chiar!), acesta nu ar fi avut nevoie sa-i spuna Daniel la acest moment ca:

‘Numarat inseamna ca Dumnezeu ti-a numarat zilele domniei si i-a pus capat’ (Daniel 5:25).
‘Impartit inseamna ca imparatia ta va fi impartita si data Mezilor si Persilor’ (Daniel 5:28).

Persii (si nu mezii), deja cucerisera si posedau regatul de 4 luni….

Judecand cele discutate mai sus prin prisma problemei autorului Cartii lui Daniel, putem sa ne intrebam:

Poate fi crezut ca un ‘intelept’ traitor in Babilon in toata perioada ‘robiei’ israelitilor, nu ar stii ca un numar de 4 regi dupa Nabucodonosor au domnit la Babilon inaintea caderii sale??? Poate fi crezut ca un personaj cunoscator al politicii palatului in vremea aceea nu ar stii ca Belsatar nu numai ca este un uzurpator (si astfel nici macar inrudit cu Nabucodonosor), dar ca acesta nu a fost niciodata rege??? Chiar daca – asa cum unii presupun, bazandu-se pe asa-numitul ‘document Nabonid’ – Belsatar domnea ca un vicerege al lui Nabonid, nu ar fi facut oare o distinctie clara in aceasta privinta, un invatat cu pozitia lui Daniel???? Nu ar fi dat el explicatii despre circumstantele infioratoare ale tatalui-rege, care supravietuieste fiului-rege???

Daca insa, Cartea lui Daniel a fost scrisa secole dupa perioada Exilului, este de inteles ca autorul nu stie despre 4 monarhi de mai mica stalucire decat Nabucodonosor. Evil-Merodac, Neriglisar si Laborosarcod impreuna au domnit pentru aproximativ 6 ani, comparativ cu cei 43 de ani de domnie Nabucodonosor, sau cei 17 ani de domnie ai lui Nabonid. Cu trecerea timpului, ei ar fi fost cu usurinta uitati. Nu ar fi fost uitati insa, si de niste contemporani.

Inainte de a incheia acest subiect, mai merita poate amintit ca Ieremia (care spre deosebire de Daniel, a trait chiar in perioada ‘robiei’) stia despre existenta cel putin a lui Evil-merodac:

Ieremia 52:31 – 32: ‘In al treizeci si saptelea an al robiei lui Ioiachin, imparatul lui Iuda, in a douazeci si cincea zi a lunii a douazprezecea, Evil-Merodac, imparatul Babilonului, in anul intai al domniei lui a inaltat capul lui Ioachin, imparatul lui Iuda, si l-a scos din temnita. (32) I-a vorbit cu bunatate si i-a asezat scaunul lui de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al imparatilor care erau cu el la Babilon’.

Povestea este reluata si in 2 Regi (A doua carte a Imparatilor), desi fara a indica aceeasi zi din luna:

A doua carte a Imparatilor 25:27 – 28: ‘In al treizeci si saptelea an al robiei lui Ioiachin, imparatul lui Iuda, in a douazeci si saptea zi a lunii a douazprezecea, Evil-Merodac, imparatul Babilonului, in cel dintai an al domniei lui, a inaltat capul lui Ioachin, imparatul lui Iuda, si l-a scos din temnita, (28) I-a vorbit cu bunatate si i-a asezat scaunul lui de domnie mai pesus de scaunul de domnie al imparatilor care erau cu el la Babilon’.

DARIUS „MEDUL”

Ca si cum n-ar fi fost suficient de bizar si uimitor ca Daniel bate campii cand e vorba despre cine este ultimul rege al Iudeei si despre cine erau cei cinci regi ai Babilonului pe perioada exilului israelit, iata-l acum in si pozitia ridicola de a nu cunoaste numele corect si nationalitatea eliberatorului evreilor din ‘robia babiloniana’.

Daniel 5:30 – 31: ‘Dar chiar in noaptea aceea, Belsatar, imparatul Haldeilor, a fost omorat. (31) Si a pus mana pe imapratie, Dariu, Medul, care era in varsta de sasezeci si doi de ani’.
Daniel 6:1 – 2: ‘Dariu a gasit cu cale sa puna peste imparatie o suta doua zeci de dregatori, care trebuiau sa fie raspanditi in toata imparatia. (2) a pus in fruntea lor trei capetenii, in numarul carora era si Daniel. Dregatorii acestia aveau sa le dea socoteala, ca imparatul sa nu sufere nici o paguba’.

Lasand de-o parte faptul ca orice copil de scoala stie ca de fapt Babilonul a fost cucerit de Cirus Persanul, si ‘minorul’ amanunt ca ‘Darius Medul’ nu a existat niciodata, eroarea principala facuta de Daniel priveste numarul de ‘satrapi’ (satrap – guvernator, administrator local, in Imperiul Persan). Asa cum poate oricine constata in citatul de mai sus, autorul cartii lui Daniel crede ca erau 120 de satrapii (departamente) in imperiu. Insa conform inscriptiei in piatra Behistun, coloana 1, paragraful 6 care a fost daltuita in timpul domniei lui Darius cel Mare (rege persan, 522 – 586 inainte de Cristos) care a organizat Imperiul Persan in satrapii, acestea erau in numar de 23.

Poate fi posibil ca un profet, un intelept, traind momentul caderii Imperiului Babilonian sa nu fi stiut ca Cirus, nu Darius, adica un persan, nu un med, a fost cel care a era responsabil de acest coplesitor eveniment istoric? S-ar putea argumenta de catre unii, ca Cirus nu ar fi interactionat direct cu Babilonul, ci ca ar fi avut sa presupunem un intermediar, un general med, numit Darius, care facea treaba pentru imparat. Astfel, Cartea lui Daniel ar reflecta contactul imediat cu cuceritorul si nu cu ‘cel mai inalt nivel’ al conducerii imperiale, care era Cirus. Problemele cu aceasta simpla presupunere insa, ar fi multe. Mai intai, Cartea lui Daniel ne da impresia ca ‘Darius Medul’ era coducatorul suprem (exemplu Daniel 6:25: 26). Cine daca nu ‘Regele Regilor’ ar fi avut autoritatea sa organizeze intreg imperiul??? Apoi, Cartea lui Daniel isi face un principal obiectiv, in a ne arata ca avem de a face cu o secventa de regi, nu cu o ierarhie de domnitori:

Daniel 6:28: ‘Daniel a dus-o bine supt domnia lui Dariu si supt domnia lui Cir Persanul’.

Intrucat Isaia (Isaia 13:17) ca si Ieremia (Ieremia 51:11) au prezis in mod fals ca Babilonul va cadea in mana persilor, autorul cartii lui Daniel crede ca a fost vorba de o succesiune de 4 mari imperii: Caldean, Med, Persan si Grec, si ca dupa caderea celui de al patrulea, un al cincilea, un stat evreu etern, va fi inaugurat.

Pentru cineva care crede in profetii, este destul de jenant ca un profet nu a fost in stare sa prevada faptul ca al cincilea imperiu, de fapt, a fost Imperiul Roman (Succesiunea de regate este reprezentata de interpretarea de catre Daniel a visului lui Nabucodonosor, visul cu colosul cu cap de aur si picioare de lut (Daniel 2:31 – 44). Insa cat de obtuz putea sa fie un profet, pentru a nu stii ca Imperiul Caldean si cel Med erau contemporane, nu consecutive, in masura in care traia intr-unul dintre acestea la momentul luat in discutie???

Intrucat autorul Cartii lui Daniel credea ca regatul Med ii succedea celui Caldean, el face Babilonul sa se prabuseasca in mainile unui semi-inchipuit ‘Darius Medul’. Spun semi-inchipuit, fiindca este evident ca autorul cartii lui Daniel, traitor in vreumri mult ulterioare momentului in chestiune, a confundat un real rege al Persiei – Darius Istaspe – care a re-cucerit Babilonul in 521 si inca o data, in 515 inainte de Cristos, cu primul cuceritor, Cirus. Ca autorul Cartii lui Daniel are o cunoastere trunchiata si deformata a istoriei din acea perioada, ne apare si mai clar odata cu eroarea ca Darius era fiul lui Ahasveros (Xerxes), in loc de vice-versa.

Pentru a-l lasa pe ‘Darius Medul’ sa odihneasca odata pentru totdeauna, mai trebuie sa facem observatia ca probele arheologice nu lasa nici o sansa de existenta unui conducator al Babilonului, intre domnia lui Nabonid si Cirus. Arheologii au gasit numeroase tablite din perioada in chestiune. Datele acestora trec direct de la una datata 10 Marchesvan din al 17-lea an al domniei lui Nabonid, la una datata 24 Marchesvan in anul de venire la domnie al lui Cirus Persanul.

CITIND SCRIPTURILE

Daniel 9:1 – 2: ‘In anul dintai al lui Dariu, fiul lui Ahasveros, din neamul Mezilor, care ajunsese imparat peste imparatia Haldeilor, (2) in anul dintai al domniei lui, eu, Daniel, am vazut din carti ca trebuia sa treaca saptezeci de ani pentru daramaturile Ierusalimului, dupa numarul anilor despre care vorbise Domnul catre proorocul Ieremia.

Senzatia pe care cineva o are citind acest pasaj, este ca Daniel priveste inapoi spre un intelept al unui trecut indepartat, mai degraba decat la un contemporan in varsta. Mai putem sa ne intrebam de asemenea, de ce citeste Daniel profetiile lui Ieremia. Ne-am fi asteptat la o relatare ‘la prima mana’ a celor spuse de profet, amandoi trebuind sa fi fost in Ierusalim in acel timp, Daniel trebuind sa-l fi auzit pe Ieremia in persoana vorbind:

Ieremia 25:1 – 2: ‘Cuvantul care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda, in al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, imparatul lui Iuda – acesta era cel dintai an lui Nebucadnetar [sic!], imparatul Babilonului (2) cuvant pe care l-a rostit Ieremia profetul inaintea intregului popor al lui Iuda si inaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului, zicand:’

Se poate observa in trecere ca acest pasaj din Ieremia, plaseaza evenimentul in al patrulea an al domniei lui Ioiachim, in timp ce Daniel 1:1 ‘pune capat’ domniei lui Ioiachim in al treilea an, ceea ce ar insemna cu un an inainte ca Nabucodonosor sa preia fraiele.

Cel mai important lucru in legatura cu pasajul tocmai citat din Daniel, este implicatia faptului ca Ieremia fusese deja incorporat intr-o colectie scripturala cu semnificatie canonica, in masura in care contemporanul sau Daniel, il citeaza. In timp ce nimeni nu stie cand Cartea lui Ieremia a fost acceptata in canonul Vechiului Testament, putem insa sa fim absolut siguri ca acest lucru nu s-a intamplat in timpul vietii lui Ieremia.

Dar sa vedem acum ce a profetit Ieremia.

Ieremia 25 (11) ‘Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani. (12) Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărîmături veşnice.’

Inca o data, acuratetea predictiilor lui Ieremia lasa de dorit. Chiar si daca socotim de la captivitatea lui Ioiachim (598 B.C.) in locul datei caderii si distrugerii Ierusalimului (587-6 B.C.), captivitatea a durat doar 59 de ani (Babilonul a cazut in 539 B.C.) De fapt mai putin de 70 de ani trecusera la intoarcerea la Ierusalim, desi cronicarul pare sa creada ca profetia lui Ieremia s-a indeplinit.

2 Cronici 36 (20) Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, pînă la stăpînirea împărăţiei Perşilor, (21) ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; pînă ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s’a odihnit tot timpul cît a fost pustiită, pînă la împlinirea celor şaptezeci de ani.
(22) În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui: (23) Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!”

Poate ca a fost eroarea de cronologie care l-a deranjat pe autorul Cartii lui Daniel. Dupa cum se spune ca exista onoare intre hoti, aparent la fel profetii au grija de ai lor. Autorul nostru incearca sa il salveze pe Ieremia pretinzand ca Ieremia nu a vrut sa spuna de fapt 70 de ani (desi exact asta a spus Ieremia!) si ca nu se referea la problema banala a iesirii din captivitate. De fapt Ieremia ar fi avut in cap intemeierea unui stat ideal evreiesc secole mai tarziu.

Asa ca Gabriel vine in ajutor si ii explica lui Daniel ca Ieremia de fapt a vrut sa spuna:

Daniel 9 (24) Şaptezeci de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pînă la încetarea fărădelegilor, pînă la ispăşirea păcatelor, pînă la ispăşirea nelegiuirii, pînă la aducerea neprihănirii vecinice, pînă la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi pînă la ungerea Sfîntului sfinţilor.

70 de saptamani in ani ar fi desigur 490 de ani. Socotind de la captivitatea lui Ioachim (598 B.C.) ajungem la 108 B.C. Calculand de la distrugerea primului templu (586 B.C.) ajungem la 96 B.C. Ambele date, oricine observa, ne duc mult in viitorul autorului Cartii lui Daniel (scrisa pe la 165 B.C.). Din nefericire, acest caz rar al autorului nostru de a incerca prezicerea viitorului (decat rescrierea trecutului) e un exemplu stralucit de inadecvare profetica. Nici 108 nici 96 B.C. nu corespund cu ceva cat de cat semnificativ in istoria evreilor, nici vorva de infiintarea unui stat ideal evreiesc. Daca Daniel ar trai azi ar fi mai mult ca sigur meteorolog.

Indiscutabil, cititorul a vazut pana acum destule dovezi care demonstreaza fara umbra de indoiala ca de fapt Cartea lui Daniel nu a putut fi scrisa la timpul Exilului si deci e un fals. Dar cand a fost totusi scrisa? De ce mi-am asumat data de circa 165 B.C.?

Argumentele datarii povestii la circa 165 B.C. sunt mult mai subtile decat cele privind dovezile ca ‘Daniel’ nu a fost scrisa in timpul Captivitatii si necesita un spatiu mult mai mare. Cititorii interesati sunt indrumati catre cartea lui S. R. Driver mentionata anterior si catre The Anchor Bible: The Book of Daniel, de Louis F. Hartman si Alexander A. DiLella (Doubleday, 1978).

In operele mentionate mai sus cititorii pot gasi dovezi ca „aripa urîciunilor idoleşti” (Dan. 9:27) [„abomination of desolation”] se refera la desecrarea templului de catre Antiochus Epiphanes. In 168 B.C. el a interzis practicarea religiei iudaice. Adorarea templului a fost suspendata la 15 Chisleu, un altar pagan (aripa urîciunilor idoleşti) a fost ridicat si porci au fost sacrificati acolo. Trei ani mai tarziu (25 Chisleu, 165 B.C.) templul a fost purificat si serviciul religios restabilit.

Isaac Asimov *4 rezuma problema datarii lui „Daniel” foarte bine:

Acolo unde Isaia, Ieremia si Ezechiel nu fac nici o greseala de cronologie referitor la perioada care se presupune a fi a lor, Cartea lui Daniel e plina de anacronisme referitoare la perioada Exilului. Ea trateaza totusi perioada greaca cu mare corectitudine si desi asta e explicat de catre cei ce iau Biblia literal ca fiind un caz de inspiratie profetica, e ciudat ca Daniel e exact in privinta a ceea ce se presupune ca e „viitorul” lui si atat de vag si inexact in ceea ce ar fi fost „prezentul” lui. E mai usor de crezut ca autorul a trait in perioada Greciei antice, pentru care Exilul a fost un eveniment ce a avut loc patru secole mai devreme si pentru care detaliile acelei perioade sunt cam nesigure.

Implicatiile fraudei

Cartea lu Daniel a fost, inca din timpurile antice, considerata a fi o sursa importanta a Vechiului Testament de doctrine mesianice. Folosirea expresiei „Fiul Omului”, profetia „celui uns” (preot sau Mesia) care va fi „stîrpit” (Daniel 9:26) si alte pasaje au fost folosite drept predictii ale venirii lui Isus. Cat de jenant trebuie sa fie pentru credinciosi faptul ca pana si Isus pare sa nu cunoasca natura fraudulenta a cartii. Cel putin intr-o ocazie, cand a profetit sfarsitul acestei lumi, Isus s-a referit la Cartea lui Daniel:

Matei 24 (15) De aceea, cînd veţi vedea ‘urîciunea pustiirii’, despre care a vorbit proorocul Daniel, ‘aşezată în locul sfînt’ -cine citeşte să înţeleagă! – (16) atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi;

Faptul ca Isus nu doar ca nu a identificat frauda, dar nu stia ca expresia „aripa urîciunilor idoleşti” a aparut doua secole mai devreme nu se reflecta favorabil asupra intelepciunii lui Isus sau a cunoasterii istoriei. Daca Isus s-a inselat in privinta Cartii lui Daniel putem de asemenea sa ne intrebam: „Ce alte greseli a mai facut?”

Note:

1 Pentru detalii, vezi Samuel R. Driver, An Introduction to the Literature of the Old Testament, Meridian Books, NY, 1957.

2 Din cauza problemelor tehnice în cronologia aceastei perioade istorice, toate datele citate în acest articol au o posibilă eroare de plus sau minus un an.

3 Deoarece nu am avut acces la originalele cuneiforme, a trebuit sa ma bazez pe lucrarile lui S. R. Driver mentionat mai sus.

4 Asimov’s Guide to the Bible, Vol. 1, Old Testament, N.Y.: Avon, 1968, pp. 497-8.

Anunțuri

Povestea lui Desideriu Erasm, sau despre relevanţa Trinităţii

Desideriu Erasm a fost un om – un preot ar trebui sa precizam din capul locului – caruia i s-au oferit in mod repetat episcopatul si tinand cont de recunoasterea din timpul vietii sale, istoricii ne spun ca de cateva ori chiar scaunul papal. Le-a refuzat, dar nu e aici locul sa discutam asta: pentru noi, el este cel care a dat civiliztiei occidentale o viziune cu un centimetru mai aproape de sursa in ceea ce priveste Biblia, pentru ca este cel care a tradus primul, textul grec al N.T. (Noul Testament), printre altele.

A fost recunoscut ca cel mai mare spirit al timpului sau, desi nimic din umila si rusinoasa (rusinoasa pentru cei care pretinzand ca slujesc divinitatea si omul, erau prin fapte mai prejos decat chiar omul cel mai de rand: este nascut dintr-o legatura neoficiala dintre un preot catolic si o femeie de rand, acesta abandonandu-si insa copilul si iubita) sa obarsie nu prevestea acest lucru.

A fost curtat de regi si papi, de episcopi si nobili, eminenentele vremii cautandu-i frenetic compania, dar a fost mai important de toate un calugar in Olanda sa natala, teolog, profesor de limba greaca la Universitatea din Cambridge mai apoi si autorul unor carti care au schimbat lumea lui si a noastra, in domenii ca religie si pedagogie, morala si politica.

E unul dintre cei care au dezgropat franturi de intelepciune clasica – ce mai ramasese doar din ea… – unul dintre cei care au redat circuitului cultural european ceea ce impostura si fanatismul religios distrusese cu atata asiduitate timp de o mie de ani pana la el.

Sunt azi majoritati largi de traitori ai veacului XXI care nu ii inteleg si mai ales nu adera la inaltele sale principii morale de toleranta si respect pentru om, in care el a crezut toata viata sa.

Dar cum ziceam, important aici pentru noi este faptul ca el a tradus din greaca prima versiune a Bibliei in Europa occidentala, indepartand nociva si viciata varianta latina (Vulgata).

Cand o traduse el prin 1500, a fost surprins sa constate ca dupa publicarea primei editii a cartii (a publicat vreo 5, daca nu ma insel), lefegii imposturii care pana atunci nu incetau sa-i inalte osanale, au inceput sa-l critice aspru pentru omiterea “Dogmei Trinitatii” din aceasta; el le replica ca ar fi inclus-o, si ar include-o inca, daca cineva ii va arata un singur manuscris de varianta greceasca care sa contina mentiunea clara la aceasta dogma. Curand dupa aceea, desigur, acestuia i s-a prezentat un manuscris cu adaugirea in cauza…. astfel n-a avut de ales si in urmatoarea sa editie a trebuit sa includa si Prima soborniceasca a lui Ioan, capitolul 5:7, prezent in versiunea latina (n.a.: vreau sa precizez ca in Biblie exista multiple versuri care “trase de par” se pot preta Trinitatii, pot fi rastalmacite asadar ca fiind compatibile cu dogma Trinitatii, dar nici unul nu poate fi proba limpede atat de necesara si pe care ne-o furnizeaza scrisorica lui Ioan cu pricina).

Dupa cum stim aceasta lucrare a sa a devenit “textul-sursa” dupa care au fost standardizate Bibliile Olandei, Marii Britanii si mai tarziu S.U.A.(prin versiunea „King James”), Danemarcei, Germaniei, Frantei, Italiei, si or mai fi probabil si altele.

Insa frauda, ca si minciuna nu are picioare lungi si azi stim ca sprijinul murdar pe care Trinitatea l-a primit din partea Bisericii Catolice a vremii, a fost doar temporar, iar roterdamezul fusese cinstit: pana azi, nici un manuscris grecesc mai vechi de secolul XV nu contine acest pasaj care ar contorsiona poate chiar si mintea unui Tertullian-credulul (“Este imposibil si de aceea cred”); azi se cunoaste ca adaugirea frauduloasa este o inventie spaniola din secolul IV, care se va raspandi ca ciuma prin Vulgata Latina in uz o mie de ani aproape in lumea occidentala.

Dar sa revenim la subiect si sa judecam implicatiile: mai devreme am vazut cum cele mai vechi manuscrise existente (Sinaiticul siriac) omit dogma nasterii din fecioara, insa e de-a dreptul revoltator cum o frauda mizerabila supravietui (si mai supravietuieste la unii) atata, tinand cont de caracterul ei relativ tarziu si limitat in spatiu; aici nu e nevoie sa asteptam descoperirea in 1859 de catre profesorul Tischendorf a mansucrisului care azi e cunoscut cu numele de “Sinaiticul grecesc” – adica cel mai vechi manuscris existent al Bibliei (Noului Testament) – ca sa stim ca avem de a face cu o inselatorie murdara, avem doar textele grecesti din epoca in care Erasm era confruntat cu falsul!

Ce sa mai zicem de faptul ca in perioada in cauza aparuse deja – desi nu se studia si cunostea pe larg – manuscrisul 1209, “Codex Vaticanus”, adica al doilea manuscris in ordinea varstei.

Revenind la dogme de care biet predicatorul ratacitor care a fost Isus habar nu a avut, ce sa mai zicem de spus, este si faptul ca “Sfantul Parinte Irineu” ne zice sincer ca manuscrisul Evangheliei dupa Matei folosit de catre ebioniti (primii crestini din Ierusalim) prin 185 dupa Cristos, nu continea primele 2 capitole, adica acelea vorbind despre imaginara genealogie a lui Isus cu tot cu dogma nasterii din fecioara…. cum nu contineea nici povestea cu Irod macelarul de copii nevinovati.

Nici o mirare deci ca primii crestini nu credeau dogma naiva a nasterii din fecioara si aveau oarece inclinatii gnostice…

Dar lucru mentionat deja aici in timpul discutiei, toate – repet – TOATE manuscrisele vechi amintite, adica Codicele Vaticanez, Sinaiticul, Sinaiticul siriac si Alexandrinul, nu contin adaugirile ridicule din Marcu 16: 9 – 20, adica aia cu povestile post-inviere, cu „scos draci” si „baut otrava”.

Din respect pentru adevar ar trebui poate sa spunem ca insesi versiunea erasmica a fost “lucrata” crestineste, pentru ca azi cercetatorii nu gasesc nici macar un singur manuscris in limba greaca care sa contina ultimele 6 versuri ale Apocalipsei dupa Ioan; e trist dar adevarat, si asta justifica oarecum reticenta cronica a Bisericii Estului (Ortodoxa) pentru aceasta carte a N.T.

Nu poate fi acceptabila o conturare a portretului marelui om care a fost Dezideriu, fie ea si sumara si incompleta cum este aceasta, daca nu amintim insa atitudinea sa inteleapta in controversa sa cu Luther. Caci acesta desi dorea si a militat intreaga sa viata pentru reforma morala in interiorul Bisericii Catolice, el a devenit din ce in ce mai sceptic in ceea ce priveste pozitivul adus de miscarea de reforma radicala dezlantuita de publicarea celor 95 de teze pe usa bisericii din Wittenberg. Caracterul fundamentalist* al acestei miscari (Reforma Protestanta) si reverberatiile sale peste secole pana chiar in acest ceas, ii dau acestuia dreptate.

n.a.: A nu se face confuzie intre notiunea de „fundamentalist” si „fanatism”, caci fundamentalismul inseamna (dau versiunea „Le Petit Robert”, ca DEX-ul inca nu l-a “descoperit” ca termen in romana…) nimic mai mult decat:O ATITUDINE DE RIGOARE, CONSERVATOARE, CARE VREA SA PASTREZE UN INTREG ESAFODAJ AL UNEI RELIGII, o interpretare rigorista si “a la lettre” a dogmelor si textelor lor sacre, viziunea care zice ca trebuie mentinut si respectat intregul sistem religios in cauza.

Fanatismul insa presupune patima exagerata pentru o convingere, dublata de o totala intoleranta fata de convingerile altora. Poti fi deci fanatic fara sa fi fundamentalist, cum poti sa fi fundamentalist fara sa fi fanatic, asta in masura in care dogmele pe care le interpretezi conservator (ca esti fundamentalist) nu predispun ele insele la intoleranta fata de convingerile altora, ca sa te faca si fanatic.