Tag Archives: Isus

Daniel profetul, „laminat” de maşina demitizantă a istoriei

Traducerea originalului lui Frank R. Zindler, Octombrie 1986, disponibil la adresa web:

http://www.atheists.org/church/daniel.html

Dintre toate argumentele folosite intru justificarea credintei ca Scriptura este de inspiratie divina, cel mai impunator a fost intotdeauna acela care tine de profetia biblica. Cum, se intreaba unii, puteau profetii sa prezica – si se pretinde ca au facut-o in detaliu chiar – evenimentele lumii dintr-un viitor mai apropiat sau mai departat, daca n-ar fi fost ei indrumati de un dumnezeu in rostirile lor?

Oamenii de stiinta moderni nu sunt in stare sa prezica vremea urmatoarelor 2 zile, in timp ce profetul Daniel, care se pretinde ca a scris prin anii 530 inainte de Cristos, a prezis – se crede – cu exactitate evenimentele politice ale Greciei si Romei antice, pana in perioada in care a trait Isus.

Capacitatea de interpretare si intelegere a evenimentelor deja traite de muritorul ordinar, zice-se, e de o cincime doar, capacitatea anticipatorie fiind si mai slaba, daca nu lispeste chiar pe de-a intregul…. Cat de diferiti par ei de vechii profetii ai evreilor, care chipurile, puteau sa vada in trecut si in viitor la fel de bine!

Dar puteau? Sau erau premonitiile lor doar „prophetia ex eventu”? (profetii scrise dupa producerea evenimentului)

Spatiul nu permite o analiza a tuturor profetilor Bibliei, insa unu’ se poate lamuri lesne ce e cu profetiile in general, examinand atent un caz particular: ‘Cartea lui Daniel’. Abordand-o, cineva s-ar interesa in special daca aceasta carte e posibil sa fi fost sau nu scrisa pe timpul in care se pretinde ca profetul Daniel a trait, perioada robiei babiloniene sau exilul adica, sau daca nu cumva aceasta fuse scrisa veacuri dupa, cand astfel cele mai multe evenimente ‘profetite’ in carte, se vor fi intamplat deja….

PROBE IMPOTRIVA ‘COMPOZITIEI EXILICE’

Exista un set solid de dovezi *1 care ne arata ca momentul in care a fost scrisa ‘Cartea lui Daniel’ este mult dupa perioada „captivitatii babiloniene” (597 – 538 inainte de Cristos), adica mult dupa perioada exilului, momentul atribuit de traditia crestina. Studiile istorice au aratat ca aceasta carte a Vechiului Testament a fost scrisa prin aproximativ anii 165 inainte de Cristos, mult timp de la perioada ‘robiei babiloniene’, pe timpul cand regele seleucid al Siriei, Antioh Epifanul, incerca sa starpeasca religia iudaica. Daniel deci, nu scria profetie predictiva, stim azim, ci mai degraba istorie…. si ca sa fim sinceri, inca una stramba, cum vom vedea mai incolo.

ERORI INCA DE LA VERSUL UNU….

Primul set de argumente impotriva pretentiei scrierii cartii in timpul Robiei babiloniene, implica numarul important de erori factuale in aceasta si care privesc timpul exilului, erori aflate insa in flagrant contrast cu precizia apreciabila cu care este descrisa perioada greaca (perioada chipurile „in viitor”, in fapt perioada in care aceasta a fost compusa).

Erorile incep cu versul intai:

Daniel 1:1 – 2: „In al treilea an al domniei lui Ioiachim, imparatul lui Iuda, Nebucadnetar, imparatul Babilonului, a venit impotriva Ierusalimului si l-a impresurat. (2) Domnul a dat in mainile lui pe Ioiachim, imparatul lui Iuda si o parte din vasele din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebuucadnetar a dus vasele in tara Sinear, in casa dumnezeului sau, le-a pus in casa visteriei dumnezeului sau”.

Anul al treilea al domniei lui Ioiachim ar fi 606 – 605 *2 inainte de Cristos, insa Nabucodonosor nu era inca rege al Babilonului. Oricum, Ieruslimul nu a „cazut” in mainile babilonienilor pana in anul 597 dupa Cristos. Atunci insa, fireste, Ioiachim nu mai era rege al Iudeei.

A doua carte a Imparatilor (2 Regi) 24: 6 – 12:
(6) Ioiachim a adormit cu parintii sai. Si in locul lui, a domnit fiul sau Ioiachin.
(7) Imparatul Egiptului n-a mai iesit din tara lui, caci imparatul Babilonului luase tot ce era al imparatului Egiptului, de la piriul Egiptului pana la riul Eufratului.
(8) Ioiachin avea optsprezece ani cand a ajuns imparat, si a domnit trei luni la Ierusalim. Mama-sa se chema Nehusta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.
(9) El a facut ce este rau inaintea Domnului, intocmai cum facuse tatal sau.
(10) In vremea aceea, slujitorii lui Nebucadnetar, imparatul Babilonului, s-au suit impotriva Ierusalimului, si cetatea a fost impresurata.
(11) Nebucadnetar, imparatui Babilonului, a venit inaintea cetatii pe cand o impresurau slujitorii lui.
(12) Atunci Ioiachin, imparatul lui Iuda, s-a dus la imparatul Babilonului, cu mama-sa, cu slujitorii, capeteniile si dregatorii lui. Si imparatul Babilonului l-a luat prins in al optulea an al domniei lui.”

Imaginati-va! Un evreu credincios, recunoscut pentru pietatea si intelepciunea sa – si membru al clasei conducatoare pe deasupra! – nu isi da seama ca Ioiachim era mort si ca la venirea lui Nabucadnezar era deja un nou rege in Iudeea! Cum ar putea oare cineva care a trait in epoca in discutie, sa plaseze eronat un eveniment de o astfel de importanta?

Robia (captivitatea) incepe de fapt 3 luni dupa terminarea domniei intinsa pe 11 ani a lui Ioiachim, iar autorul cartii lui Daniel presupune ca aceasta s-a intamplat cu opt ani mai devreme. Daca autorul cartii lui Daniel ar fi scris cu secole mai tarziu, ar fi de inteles ca o domnie de 3 luni poate pica in uitare si incurcata cu precedenta, mai ales ca nume atat de similare ca Ioiachim si Ioiachin. Insa nu este credibil ca cineva care a trait in fapt aceste 3 luni sa nu isi aminteasca de emotia si atmosfera incarcata de asteptari care intotdeauna insoteste venirea la carma tarii a unui nou monarh. Ar fi fost de altfel imposibil sa fi uitat cine era de fapt regele Iudeei in momentul caderii Ierusalimului.

In paranteza fie spus, desi nu are mare pondere asupra judecatii autenticitatii Cartii lui Daniel, mai exista o contradictie in Biblie referitor la Ioiachin. Asa cum am vazut in citatul din 2 Regi 24:8, Ioiachin avea 18 ani pe cand a acces la tron pentru a domni 3 luni. Insa asta este contrazisa de A doua a Cronicilor 36: 9: „Ioiachin avea 8 ani cand a ajuns imparat si a domnit trei luni si zice zile la Ierusalim.”

In timp ce discrepanta de 10 zile poate fi scuzata ca fiind o simpla eroare de rotunjire, diferenta intre 8 ani si 18 ani este suficienta pentru a dovedi fara putinta de tagada ca „Sfintele” Scripturi sunt departe de a fi fara erori….

Pentru a termina discutia noastra asupra problemei Ioaiachim/Ioiachin, mai trebuie sa mentionam ca autorul Cartii lui Daniel nu e singurul profet biblic care da gres asupra vietii lui Ioiachim. Si profetul Ieremia (care chiar a trait pe timpul lui Ioiachim), face o greseala:

Ieremia 22: 18 -19: De aceea, asa vorbeste Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, imparatul lui Iuda: „Nu-l vor plange, zicand: Vai, fratele meu! Vai, sora mea! Nici nu-l vor plange zicand: Vai, maria sa! (19) Ci va fi inmormantat ca un magar, va fi tarat si aruncat afara din portile Ierusalimului!”

Acum, fireste, asta nu s-a intamplat niciodata. Insa putem sa-l scuzam pe Ieremia de o maniera in care insa nu putem sa-l scuzam si pe Daniel: Ieremia incerca, in fapt, sa faca o profetie predictiva. Doar ca se intampla ca lucrurile nu se petrec intocmai asa cum Dumnezeu i-a zis acestuia ca se vor petrece…. .

Sa continuam cu povestirile lui Daniel:

Daniel 5:2: ‘Si in cheful vinului, a poruncit sa aduca vasele de aur si de argint, pe care le luase tatal sau Nebucadnetar din Templul de la Ierusalim, ca sa bea cu ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui’.
Daniel 5:11: ‘In imparatia ta este un om, care are in el duhul dumnezeilor celor sfinti; si pe vremea tatalui tau, s-au gasit la el lumini, pricepere si o intelepciune dumnezeiasca. De aceea imparatul Nebucadnetar, tatal tau, da, tatal tau imparate, l-a pus mai mare peste vrajitorii, cititorii in stele, Haldei, ghicitori,’
Daniel 5:18: ‘Imparate, Dumnezeul cel Prea Inalt daduse tatalui tau Nebucadnetar, imparatie, marime, slava, si stralucire’.

Din acestea dar si din alte pasaje, este evident ca autorul Cartii lui Daniel scria fiind marcat de doua opinii false:
1. Ca Belsatar era un rege, si ca
2. Nebucadnetar era tatal sau.

Ambele pareri sunt usor de demonstrat ca false. In realitate, succesiunea la tron a fost:

Nabucodonosor, 606 – 561 inainte de Cristos
Evil-Merodac (Avil-Marduk sau Amel-Marduk), 561 – 559 inainte de Cristos
Neriglisar (Nergal-asur-usur), 558 – 555 inainte de Cristos
Laborosarcod (Labasi-Marduk), 555 inainte de Cristos (9 luni)
Nabonid (Nabu-nahid), 555 – 538 B.C. (Nabonid a fost ultimul rege al Babilonului) *3

In timp ce lista succesiunii reale, face clar ca Nabucodonosor n-a fost tatal niciunui rege Belsatar, mai este de notat ca Nabonid, regele Babilonului la momentul caderii, nici macar nu era legat pe linie dinastica de Nabucodonosor. El era un uzurpator. Insriptiile babiloniene il mentioneaza pe Nabu-balatu-icbi ca pe tatal lui Nabonbid. Tot acestea dezvaluie, ca Nabonid a avut un fiu numit Belsaruzur (Belsatar). Mai mult, inscriptiile ne arata ca pana la momentul uciderii lui Belsatar de catre Gubar (unul dintre guvernatorii lui Cirus), acesta era numit ‘fiul regelui’. In nici o sursa istorica sau arheologica babiloniana, Belsatar nu apare ca un rege. Si mai mult, acesta a murit chiar inaintea tatalui sau. Nabonid a fost facut prizonier de catre Cirus o perioada de timp neprecizabila, dupa moartea lui Belsatar la 11 a lui Marchesvan (Octombrie) 538 inaintea lui Cristos.

Acum chiar daca Belsatar, conform vechilor cronici cuneiforme, a fost ucis pe 11 Octombrie, Babilonul a fost capturat fara lupta de catre persani la data anterioara de 16 a lui Tamuz (Iunie). Asta e echivalent cu a spune ca Nabonid (si e de presupus ca si Belsatar) au fost deja tinuti captivi pentru 4 luni la momentul in care Belsatar a fost asasinat. Asa stand lucrurile, toata povestea cu scrisul pe ziduri, devine complet deplasata si neserioasa. Dar revenind la finalul capitolului 5 din Cartea lui Daniel, ne sar in ochi ultimele 2 versuri:

Daniel 5: 30 – 31: „Dar chiar in noaptea aceea[ dupa ce Daniel povesteste cum degetele unei maini scriu pe tencuiala zidului din fata unui sfesnic cuvintele: „Numarat, numarat, cantarit si impartit” („mene, mene, techel u-farsin”)], Belsatar, imparatul Haldeilor, a fost omorat. (31) Si a pus mana pe imparatie Dariu medul, care era pe atunci in varsta de sasezeci si doi de ani.”

Trebuie insa sa ne amintim ca un pic mai inainte, in aceeasi seara, ‘regele’ Belsatar e de presupus ca a facut un ‘mare ospat cu vin pentru o mie dintre nobilii sai’, asa cum ne spune Capitolul 5 al Cartii lui Daniel. (de remarcat de asemenea ca tablitele cuneiforme informeaza ca Babilonul era deja cucerit de 4 luni).

Dupa care apare mana care incepe sa scrie pe zid si Belsatar cheama vociferand exorcistii si ghicitorii; apoi adresandu-se inteleptilor Babilonului, acesta spune: ‘Oricine va putea citi scrisoarea aceasta si mi-o va talcui, va fi imbracat cu purpura, va purta un lantisor de aur la gat si va avea locul al treilea in carmuirea imparatiei’ (Daniel 5:7).

Insa dupa cum stim deja, Belsatar era deja prizonier; astfel, nu numai ca nu putea da un „ospat cu vin” turnat in „vasele de aur si argint” ale Templului din Ierusalim, el nu era evident nici in stare sa acorde onoruri si „purpura” regala. Pe de alta parte, daca presupunem prin absurd ca Belsatar nu era de fapt prizonier impreuna cu tatal sau (tata care este Nabonid, si nu Nabucodonosor), ci mai degraba reusise sa se ascunda cumva de invadator (pentru 4 luni!) pe undeva prin palat (tragand un chef chiar!), acesta nu ar fi avut nevoie sa-i spuna Daniel la acest moment ca:

‘Numarat inseamna ca Dumnezeu ti-a numarat zilele domniei si i-a pus capat’ (Daniel 5:25).
‘Impartit inseamna ca imparatia ta va fi impartita si data Mezilor si Persilor’ (Daniel 5:28).

Persii (si nu mezii), deja cucerisera si posedau regatul de 4 luni….

Judecand cele discutate mai sus prin prisma problemei autorului Cartii lui Daniel, putem sa ne intrebam:

Poate fi crezut ca un ‘intelept’ traitor in Babilon in toata perioada ‘robiei’ israelitilor, nu ar stii ca un numar de 4 regi dupa Nabucodonosor au domnit la Babilon inaintea caderii sale??? Poate fi crezut ca un personaj cunoscator al politicii palatului in vremea aceea nu ar stii ca Belsatar nu numai ca este un uzurpator (si astfel nici macar inrudit cu Nabucodonosor), dar ca acesta nu a fost niciodata rege??? Chiar daca – asa cum unii presupun, bazandu-se pe asa-numitul ‘document Nabonid’ – Belsatar domnea ca un vicerege al lui Nabonid, nu ar fi facut oare o distinctie clara in aceasta privinta, un invatat cu pozitia lui Daniel???? Nu ar fi dat el explicatii despre circumstantele infioratoare ale tatalui-rege, care supravietuieste fiului-rege???

Daca insa, Cartea lui Daniel a fost scrisa secole dupa perioada Exilului, este de inteles ca autorul nu stie despre 4 monarhi de mai mica stalucire decat Nabucodonosor. Evil-Merodac, Neriglisar si Laborosarcod impreuna au domnit pentru aproximativ 6 ani, comparativ cu cei 43 de ani de domnie Nabucodonosor, sau cei 17 ani de domnie ai lui Nabonid. Cu trecerea timpului, ei ar fi fost cu usurinta uitati. Nu ar fi fost uitati insa, si de niste contemporani.

Inainte de a incheia acest subiect, mai merita poate amintit ca Ieremia (care spre deosebire de Daniel, a trait chiar in perioada ‘robiei’) stia despre existenta cel putin a lui Evil-merodac:

Ieremia 52:31 – 32: ‘In al treizeci si saptelea an al robiei lui Ioiachin, imparatul lui Iuda, in a douazeci si cincea zi a lunii a douazprezecea, Evil-Merodac, imparatul Babilonului, in anul intai al domniei lui a inaltat capul lui Ioachin, imparatul lui Iuda, si l-a scos din temnita. (32) I-a vorbit cu bunatate si i-a asezat scaunul lui de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al imparatilor care erau cu el la Babilon’.

Povestea este reluata si in 2 Regi (A doua carte a Imparatilor), desi fara a indica aceeasi zi din luna:

A doua carte a Imparatilor 25:27 – 28: ‘In al treizeci si saptelea an al robiei lui Ioiachin, imparatul lui Iuda, in a douazeci si saptea zi a lunii a douazprezecea, Evil-Merodac, imparatul Babilonului, in cel dintai an al domniei lui, a inaltat capul lui Ioachin, imparatul lui Iuda, si l-a scos din temnita, (28) I-a vorbit cu bunatate si i-a asezat scaunul lui de domnie mai pesus de scaunul de domnie al imparatilor care erau cu el la Babilon’.

DARIUS „MEDUL”

Ca si cum n-ar fi fost suficient de bizar si uimitor ca Daniel bate campii cand e vorba despre cine este ultimul rege al Iudeei si despre cine erau cei cinci regi ai Babilonului pe perioada exilului israelit, iata-l acum in si pozitia ridicola de a nu cunoaste numele corect si nationalitatea eliberatorului evreilor din ‘robia babiloniana’.

Daniel 5:30 – 31: ‘Dar chiar in noaptea aceea, Belsatar, imparatul Haldeilor, a fost omorat. (31) Si a pus mana pe imapratie, Dariu, Medul, care era in varsta de sasezeci si doi de ani’.
Daniel 6:1 – 2: ‘Dariu a gasit cu cale sa puna peste imparatie o suta doua zeci de dregatori, care trebuiau sa fie raspanditi in toata imparatia. (2) a pus in fruntea lor trei capetenii, in numarul carora era si Daniel. Dregatorii acestia aveau sa le dea socoteala, ca imparatul sa nu sufere nici o paguba’.

Lasand de-o parte faptul ca orice copil de scoala stie ca de fapt Babilonul a fost cucerit de Cirus Persanul, si ‘minorul’ amanunt ca ‘Darius Medul’ nu a existat niciodata, eroarea principala facuta de Daniel priveste numarul de ‘satrapi’ (satrap – guvernator, administrator local, in Imperiul Persan). Asa cum poate oricine constata in citatul de mai sus, autorul cartii lui Daniel crede ca erau 120 de satrapii (departamente) in imperiu. Insa conform inscriptiei in piatra Behistun, coloana 1, paragraful 6 care a fost daltuita in timpul domniei lui Darius cel Mare (rege persan, 522 – 586 inainte de Cristos) care a organizat Imperiul Persan in satrapii, acestea erau in numar de 23.

Poate fi posibil ca un profet, un intelept, traind momentul caderii Imperiului Babilonian sa nu fi stiut ca Cirus, nu Darius, adica un persan, nu un med, a fost cel care a era responsabil de acest coplesitor eveniment istoric? S-ar putea argumenta de catre unii, ca Cirus nu ar fi interactionat direct cu Babilonul, ci ca ar fi avut sa presupunem un intermediar, un general med, numit Darius, care facea treaba pentru imparat. Astfel, Cartea lui Daniel ar reflecta contactul imediat cu cuceritorul si nu cu ‘cel mai inalt nivel’ al conducerii imperiale, care era Cirus. Problemele cu aceasta simpla presupunere insa, ar fi multe. Mai intai, Cartea lui Daniel ne da impresia ca ‘Darius Medul’ era coducatorul suprem (exemplu Daniel 6:25: 26). Cine daca nu ‘Regele Regilor’ ar fi avut autoritatea sa organizeze intreg imperiul??? Apoi, Cartea lui Daniel isi face un principal obiectiv, in a ne arata ca avem de a face cu o secventa de regi, nu cu o ierarhie de domnitori:

Daniel 6:28: ‘Daniel a dus-o bine supt domnia lui Dariu si supt domnia lui Cir Persanul’.

Intrucat Isaia (Isaia 13:17) ca si Ieremia (Ieremia 51:11) au prezis in mod fals ca Babilonul va cadea in mana persilor, autorul cartii lui Daniel crede ca a fost vorba de o succesiune de 4 mari imperii: Caldean, Med, Persan si Grec, si ca dupa caderea celui de al patrulea, un al cincilea, un stat evreu etern, va fi inaugurat.

Pentru cineva care crede in profetii, este destul de jenant ca un profet nu a fost in stare sa prevada faptul ca al cincilea imperiu, de fapt, a fost Imperiul Roman (Succesiunea de regate este reprezentata de interpretarea de catre Daniel a visului lui Nabucodonosor, visul cu colosul cu cap de aur si picioare de lut (Daniel 2:31 – 44). Insa cat de obtuz putea sa fie un profet, pentru a nu stii ca Imperiul Caldean si cel Med erau contemporane, nu consecutive, in masura in care traia intr-unul dintre acestea la momentul luat in discutie???

Intrucat autorul Cartii lui Daniel credea ca regatul Med ii succedea celui Caldean, el face Babilonul sa se prabuseasca in mainile unui semi-inchipuit ‘Darius Medul’. Spun semi-inchipuit, fiindca este evident ca autorul cartii lui Daniel, traitor in vreumri mult ulterioare momentului in chestiune, a confundat un real rege al Persiei – Darius Istaspe – care a re-cucerit Babilonul in 521 si inca o data, in 515 inainte de Cristos, cu primul cuceritor, Cirus. Ca autorul Cartii lui Daniel are o cunoastere trunchiata si deformata a istoriei din acea perioada, ne apare si mai clar odata cu eroarea ca Darius era fiul lui Ahasveros (Xerxes), in loc de vice-versa.

Pentru a-l lasa pe ‘Darius Medul’ sa odihneasca odata pentru totdeauna, mai trebuie sa facem observatia ca probele arheologice nu lasa nici o sansa de existenta unui conducator al Babilonului, intre domnia lui Nabonid si Cirus. Arheologii au gasit numeroase tablite din perioada in chestiune. Datele acestora trec direct de la una datata 10 Marchesvan din al 17-lea an al domniei lui Nabonid, la una datata 24 Marchesvan in anul de venire la domnie al lui Cirus Persanul.

CITIND SCRIPTURILE

Daniel 9:1 – 2: ‘In anul dintai al lui Dariu, fiul lui Ahasveros, din neamul Mezilor, care ajunsese imparat peste imparatia Haldeilor, (2) in anul dintai al domniei lui, eu, Daniel, am vazut din carti ca trebuia sa treaca saptezeci de ani pentru daramaturile Ierusalimului, dupa numarul anilor despre care vorbise Domnul catre proorocul Ieremia.

Senzatia pe care cineva o are citind acest pasaj, este ca Daniel priveste inapoi spre un intelept al unui trecut indepartat, mai degraba decat la un contemporan in varsta. Mai putem sa ne intrebam de asemenea, de ce citeste Daniel profetiile lui Ieremia. Ne-am fi asteptat la o relatare ‘la prima mana’ a celor spuse de profet, amandoi trebuind sa fi fost in Ierusalim in acel timp, Daniel trebuind sa-l fi auzit pe Ieremia in persoana vorbind:

Ieremia 25:1 – 2: ‘Cuvantul care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda, in al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, imparatul lui Iuda – acesta era cel dintai an lui Nebucadnetar [sic!], imparatul Babilonului (2) cuvant pe care l-a rostit Ieremia profetul inaintea intregului popor al lui Iuda si inaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului, zicand:’

Se poate observa in trecere ca acest pasaj din Ieremia, plaseaza evenimentul in al patrulea an al domniei lui Ioiachim, in timp ce Daniel 1:1 ‘pune capat’ domniei lui Ioiachim in al treilea an, ceea ce ar insemna cu un an inainte ca Nabucodonosor sa preia fraiele.

Cel mai important lucru in legatura cu pasajul tocmai citat din Daniel, este implicatia faptului ca Ieremia fusese deja incorporat intr-o colectie scripturala cu semnificatie canonica, in masura in care contemporanul sau Daniel, il citeaza. In timp ce nimeni nu stie cand Cartea lui Ieremia a fost acceptata in canonul Vechiului Testament, putem insa sa fim absolut siguri ca acest lucru nu s-a intamplat in timpul vietii lui Ieremia.

Dar sa vedem acum ce a profetit Ieremia.

Ieremia 25 (11) ‘Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani. (12) Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărîmături veşnice.’

Inca o data, acuratetea predictiilor lui Ieremia lasa de dorit. Chiar si daca socotim de la captivitatea lui Ioiachim (598 B.C.) in locul datei caderii si distrugerii Ierusalimului (587-6 B.C.), captivitatea a durat doar 59 de ani (Babilonul a cazut in 539 B.C.) De fapt mai putin de 70 de ani trecusera la intoarcerea la Ierusalim, desi cronicarul pare sa creada ca profetia lui Ieremia s-a indeplinit.

2 Cronici 36 (20) Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, pînă la stăpînirea împărăţiei Perşilor, (21) ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; pînă ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s’a odihnit tot timpul cît a fost pustiită, pînă la împlinirea celor şaptezeci de ani.
(22) În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui: (23) Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!”

Poate ca a fost eroarea de cronologie care l-a deranjat pe autorul Cartii lui Daniel. Dupa cum se spune ca exista onoare intre hoti, aparent la fel profetii au grija de ai lor. Autorul nostru incearca sa il salveze pe Ieremia pretinzand ca Ieremia nu a vrut sa spuna de fapt 70 de ani (desi exact asta a spus Ieremia!) si ca nu se referea la problema banala a iesirii din captivitate. De fapt Ieremia ar fi avut in cap intemeierea unui stat ideal evreiesc secole mai tarziu.

Asa ca Gabriel vine in ajutor si ii explica lui Daniel ca Ieremia de fapt a vrut sa spuna:

Daniel 9 (24) Şaptezeci de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pînă la încetarea fărădelegilor, pînă la ispăşirea păcatelor, pînă la ispăşirea nelegiuirii, pînă la aducerea neprihănirii vecinice, pînă la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi pînă la ungerea Sfîntului sfinţilor.

70 de saptamani in ani ar fi desigur 490 de ani. Socotind de la captivitatea lui Ioachim (598 B.C.) ajungem la 108 B.C. Calculand de la distrugerea primului templu (586 B.C.) ajungem la 96 B.C. Ambele date, oricine observa, ne duc mult in viitorul autorului Cartii lui Daniel (scrisa pe la 165 B.C.). Din nefericire, acest caz rar al autorului nostru de a incerca prezicerea viitorului (decat rescrierea trecutului) e un exemplu stralucit de inadecvare profetica. Nici 108 nici 96 B.C. nu corespund cu ceva cat de cat semnificativ in istoria evreilor, nici vorva de infiintarea unui stat ideal evreiesc. Daca Daniel ar trai azi ar fi mai mult ca sigur meteorolog.

Indiscutabil, cititorul a vazut pana acum destule dovezi care demonstreaza fara umbra de indoiala ca de fapt Cartea lui Daniel nu a putut fi scrisa la timpul Exilului si deci e un fals. Dar cand a fost totusi scrisa? De ce mi-am asumat data de circa 165 B.C.?

Argumentele datarii povestii la circa 165 B.C. sunt mult mai subtile decat cele privind dovezile ca ‘Daniel’ nu a fost scrisa in timpul Captivitatii si necesita un spatiu mult mai mare. Cititorii interesati sunt indrumati catre cartea lui S. R. Driver mentionata anterior si catre The Anchor Bible: The Book of Daniel, de Louis F. Hartman si Alexander A. DiLella (Doubleday, 1978).

In operele mentionate mai sus cititorii pot gasi dovezi ca „aripa urîciunilor idoleşti” (Dan. 9:27) [„abomination of desolation”] se refera la desecrarea templului de catre Antiochus Epiphanes. In 168 B.C. el a interzis practicarea religiei iudaice. Adorarea templului a fost suspendata la 15 Chisleu, un altar pagan (aripa urîciunilor idoleşti) a fost ridicat si porci au fost sacrificati acolo. Trei ani mai tarziu (25 Chisleu, 165 B.C.) templul a fost purificat si serviciul religios restabilit.

Isaac Asimov *4 rezuma problema datarii lui „Daniel” foarte bine:

Acolo unde Isaia, Ieremia si Ezechiel nu fac nici o greseala de cronologie referitor la perioada care se presupune a fi a lor, Cartea lui Daniel e plina de anacronisme referitoare la perioada Exilului. Ea trateaza totusi perioada greaca cu mare corectitudine si desi asta e explicat de catre cei ce iau Biblia literal ca fiind un caz de inspiratie profetica, e ciudat ca Daniel e exact in privinta a ceea ce se presupune ca e „viitorul” lui si atat de vag si inexact in ceea ce ar fi fost „prezentul” lui. E mai usor de crezut ca autorul a trait in perioada Greciei antice, pentru care Exilul a fost un eveniment ce a avut loc patru secole mai devreme si pentru care detaliile acelei perioade sunt cam nesigure.

Implicatiile fraudei

Cartea lu Daniel a fost, inca din timpurile antice, considerata a fi o sursa importanta a Vechiului Testament de doctrine mesianice. Folosirea expresiei „Fiul Omului”, profetia „celui uns” (preot sau Mesia) care va fi „stîrpit” (Daniel 9:26) si alte pasaje au fost folosite drept predictii ale venirii lui Isus. Cat de jenant trebuie sa fie pentru credinciosi faptul ca pana si Isus pare sa nu cunoasca natura fraudulenta a cartii. Cel putin intr-o ocazie, cand a profetit sfarsitul acestei lumi, Isus s-a referit la Cartea lui Daniel:

Matei 24 (15) De aceea, cînd veţi vedea ‘urîciunea pustiirii’, despre care a vorbit proorocul Daniel, ‘aşezată în locul sfînt’ -cine citeşte să înţeleagă! – (16) atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi;

Faptul ca Isus nu doar ca nu a identificat frauda, dar nu stia ca expresia „aripa urîciunilor idoleşti” a aparut doua secole mai devreme nu se reflecta favorabil asupra intelepciunii lui Isus sau a cunoasterii istoriei. Daca Isus s-a inselat in privinta Cartii lui Daniel putem de asemenea sa ne intrebam: „Ce alte greseli a mai facut?”

Note:

1 Pentru detalii, vezi Samuel R. Driver, An Introduction to the Literature of the Old Testament, Meridian Books, NY, 1957.

2 Din cauza problemelor tehnice în cronologia aceastei perioade istorice, toate datele citate în acest articol au o posibilă eroare de plus sau minus un an.

3 Deoarece nu am avut acces la originalele cuneiforme, a trebuit sa ma bazez pe lucrarile lui S. R. Driver mentionat mai sus.

4 Asimov’s Guide to the Bible, Vol. 1, Old Testament, N.Y.: Avon, 1968, pp. 497-8.

Anunțuri

‘Păcatul trecerii sub tăcere’ sau ‘Minciuna prin omisiune’ – William Edelen

Există un păcat făcut de un larg segment al clerului creştin pe care eu îl găsesc dezgustător şi demn de dispreţ. Este vorba de păcatul de a ascunde adevărul prin omisiune, sau păcatul trecerii sub tăcere. Este păcatul promovării minciunii doar ca să-ţi păstrezi jobul. Este păcatul de a nu împărtăşi cu membrii parohiei tale ceea ce tu ştii de mult că este adevărul gol-goluţ despre Biblie şi creştinism. Acei care au absolvit studiile teologice în orice mare universitate din America, ca şi orice mare seminar teologic independent de presiunea financiară a bisericii creştine, ştiu că anumite lucruri sunt adevărate.

Ei ştiu că:

1. Toată Biblia este plină până la refuz cu teme mitologice des întâlnite în istoria religiilor/ideilor religioase, de la creaţie şi mitul potopului, până la naşterea din fecioară şi mitologia eroului reînviat.

2. Poveştile patriarhilor din Vechiul Testament sunt cunoscute ca „Legendele templului” şi înfrumuseţează istoria evreilor, fiind în marea lor majoritate inventate, pură ficţiune.

3. Evangheliile au fost scrise de unii care nu l-au cunoscut pe Isus personal.

4. Mitul şi zicerile lui Cristos sunt copii directe ale miturilor zoroastrismului, adoptate de secta lui Isus.

Aceste fapte, ca şi multe altele, sunt cunoscute de mult şi predate de oameni de ştiinţă şi cultură cu recunoaştere internaţională din marile universităţi ale lumii. Clerul cu educaţie religioasă continuă însă, făcându-se vinovaţi de păcatul trecerii sub tăcere şi al minciunii prin omisiune, să promoveze superstiţia.

Am pierdut numărul celor foarte mulţi, care fiindu-mi colegi de preoţie în ambele biserici, presbiteriană şi congregaţionala, mi-au spus: „Pentru Dumnezeu Edelen ! . . . uită ce-ai învăţat la seminar . . . prefă-te doar şi joacă jocul . . . astfel vei avea biserici mari.”

Într-o zi, o femeie din parohia mea din Idaho mă abordă în parcare, şi-mi spuse: „Nu-mi pasă ce-ai învăţat tu la seminar. Donez acestei biserici mai mulţi bani decât oricine altcineva şi vreau să aud poveşti despre scumpul meu Isus, ori am să părăsesc biserica.” I-am răspuns: „Ei bine, atunci la revedere!”, după care mă trezii cu o palmă în plin obraz atât de vârtoasă, că o puteai auzi de la o milă, dată din dragoste creştinească, fără îndoială.

Mult iubitul părinte ierarh al faimoasei City Temple din Londra, Leslie Weatherhead scria: „Nu pentru mult timp va mai suporta lumea minciunile, deformările adevărului şi superstiţiile despre Isus şi Biblie.” Prietenul meu Dr. Gerald Larue, distinsul profesor emerit de Studii Biblice la Universitatea Californiei de Sud a spus asta: „Pentru clerul care nu poate şi nu ştie mai mult decât atât, este vorba de un simplu caz de prostie crasă. Pentru clerul care însă ştie şi poate mai mult decât atât, este o ruşine.”

Pentru acei care ştiu şi au ales prin păcatul trecerii sub tăcere şi al minciunii prin omisiune să promoveze neadevărul şi falsul, eu aleg însă pentru a-i defini, sintagma „demni de dispreţ”. Nu ştiu un cuvânt mai potrivit pentru a-i defini pe acei care au fost hirotonisiţi şi sorociţi să „aducă lumina . . . spiritului uman . . . să aducă lumina celor care vor fi la înălţimea adevărului”.

Textul original în limba engleză la adresa web:
http://secweb.infidels.org/?kiosk=articles&id=723

Dogmatismul, bigotismul şi obscurantismul bisericii creştine

Dupa cum deja ştim din lectura celorlalte sub-teme, creştinii au sau ar trebui sa aiba o conştinta extrem de grea: au distrus biblioteca din Alexandria incendiand-o in 2 randuri, au ucis prima femeie matematician si filozof, pe Hipatia, au inchis scolile de filozofie si aneantizat interzicand Jocurile Olimpice dupa o existenta a acestora de mai bine de o mie de ani.

Sa mai trecem in revista o data „eforturile” bisericii si crestinilor de a ne face bine cu forţa, dupa prinicpiul anti-libertate „On veut votre bien et on va l’avoir!”: dogmatismul, bigotismul si obscurantismul bisericii crestine a dus la stagnare intelectuala o lunga perioada in Europa, ei inchizand şcolile de filozofie raspandite in tot spatiul lumii clasice, au masacrat si haituit invatati, au distrus cea mai mare biblioteca din lume (Alexandrina), au interzis mişcarea sportiva (Jocurile Olimpice), toate pe considerente ce isi au originea in sensibilitatile lor primitive, mostenite din exclusivista religie iudaica dar si in propriile inovatii dogmatice. Biserica crestina ii are pe constinta pentru ca i-a ucis sau „doar” oprimat, pe invatati ca Giordano Bruno, Copernic si Galileo, D.F. Strauss, B. Bauer si J.Turmel. Pentru crestini filozofia si ştiinta erau ceva satanic şi de aceea atunci cand au avut putere absoluta, au ucis filozofi ca Lucilio Vannini, acesta fiind ars de viu la varsta de doar 33 de ani, e adevarat, nu inainte insa de a-i fi taiata limba cu cleştii, pentru „crima” de a declara ca nu crede ca Isus e Dumnezeu; tot ei, mai tarziu, i-au „aplicat” şi lui Immanuel Kant un arest la domiciliu. Parintele stiintei moderne, Galileo Galilei, este supravegheat ani in şir de gealaţii superstiţiei triumfatoare in locuinta sa de la Arcetri pana la moartea sa, asta dupa o scurta condamnare aplicata in 1633 de chiar fostul sau prieten, Cardinalul Barberini, devenit intre timp Papa Urban al optelea. Citez cuvintele marelui fizician Louis De Broglie referindu-se la Galileo: „A fost constrans printr-o nedreapta condamnare sa-şi renege ideile; a murit batran, bolnav si orb intr-o singuratate aproape completa, incarcerat in mica sa vila din Arcetri. Efortul si sacrificiul sau ne apar azi ca simbolul emotionant al dureroasei naşteri a stiintei moderne.”

Creştinii insa nu au omorat si inchis gura numai la filozofi, ci şi la oameni obişnuiti, la inocenţi judecand asta dupa toate moralele posibile, cea stramba a creştinismului inclusiv!!!, caci au ucis nediscriminat, cum asa de bine aflam de la Inocenţiu al treilea când acesta da in 1209, prin gura reprezentantului sau in Franta eretica (anume Arnaud Amaury, Abate de Cîteaux, reprezentant al Papei şi seful militar al cruciatilor in razboiul religios din sudul mai-sus amintitei ţari) celebrul ordin, „Omoraţi-i pe toti, Dumnezeu ii va recunoaste pe ai Sai!” Razboiul de extreminare dus de Biserica Catolica contra catharilor francezi a produs mai mult de un milion de victime….

Sa facem un pic de cronologie:

Creştinii distrug salbatic templele cultului mitraic si metronic, le lichideaza fizic adepţii, inca din perioada in care sunt un simplu cult exotic in imperiu, doar o biata secta iudaica eretica, aproape; se rafuiesc insa şi cu propria lor aripa gnostica, ca şi cu toate „ereziile” ocazionate de dispute inevitabile şi interminabile, care işi gasesc originea in lipsa de logica si ridicolul propriilor dogme, gen Trinitate, de exemplu.

Mai tarziu insa, norocul le suride total: Imparatul crestin Constantin distruge carţile celorlalte culte in timp ce sprijinea fabricarea de noi exemplare de Biblie. Prin 331 e.n., el expropriaza templele pagane, iar doar peste un pic mai mult de jumate de veac, imparatul Teodosie face din apostatii crestinismului nişte paria sociali, expropriati de toata averea lor si lipsiti de dreptul de a se deplasa, dupa care finalmente, la instigarile si presiunile fanatice ale Episcopului de Milano (Sfantul Ambrosie), prin edictul din 391 interzice orice alt cult in afara crestinismului pe toata suprafata imperiului. Adio sincretism cu libertatea ta religioasa! Teodosie este cel care va interzice si Jocurile Olimpice, declarate ca manifestare a pagânsimului. Din 384 inca, Teofil-episcopul vandalizeaza toate templele si sanctuarele necrestine ale Egiptului. Miscarea insa va continua si se va inaspri pe masura ce Teodosie ia decizii din ce in ce mai intolerante fata de tot ce nu este crestin. Razboiul continua insa, lovind statuia in aur a Victoriei din Senatul roman, locul acestuia fiind luat de… crucifix, noul simbol al zeului-razbunator Isus. Senatorii sunt fortati sa jure credinta lui Cristos, la instigarea Papei.
In 449 e.n., Teodosie al 2-lea si Valentin al 3-lea incita cenzura, punand calugarii crestini sa „epureze” toata cultura clasica, acestia practic distrugand sau cenzurand intreaga colectie de manuscrise, o avere a umanitatii care avea sa fie pierduta in forma sa originala pentru totdeauna.

In 530 e.n. crestinii inchid pana si Academia platonista, aruncand Europa in intunericul obscurantismului. In 533, Iustinian inchide toate scolile de filozofie. Papa Grigorie intaiul interzice invatatul limbilor si filozofiei.

Din 1230 incolo, Inchizitia a torturat si terorizat, ars pe rug si tras pe roata.

In anii 800, in Europa alegerea era pentru un pagan, decapitarea sau convertirea la crestinism. Intre 1000 si 1300, cruciadele, razboaiele religioase ale crestinilor apuseni adica, au ucis zeci de mii de oameni, necrestini, dar culmea si multi crestini ortodocsi.

In jur de 1200, sate si targuri intregi sunt „rase” si populatia lor ucisa de catre armatele bisericii in lupta cu „erezia”.

Cu ocazia ciumei din anii 1350 e.n., Biserica Catolica imprastie zvonuri care sustineau ca evreii au adus ciuma otravind fantanile, acest lucru ducand la sute de mii de morti in pogromuri incitate de clerul acesteia, si tot Biserica Catolica prin 1230, intr-un Conciliu, decide a obliga toti evreii sa poarte culoarea galbena ca semn distinctiv al „necredintei” lor, un preludiu peste secole al hitlerismului psihopat.

In 1390, clerul bisericii catolice spaniole incita la genocid, toate comunitatile evreiesti care rezistasera secolelor de dominatie islamica, fiind practic distruse.

Prin 1490 si ceva, evreii care totusi mai ramasesera in viata, sunt expulzati de catre suveranii cei mai laudati in istorie de catre Biserica Catolica.

Torquemada arde de vii peste 8000 de oameni, tortureaza si inchide pe viata alte zeci de mii de oameni in timpul „mandatului” sau la carma „Sfantului Oficiu al Inchizitiei” castiliene. Instrumentele de tortura ale bisericii catolice intrec orice imaginatie, chiar si una bolnava cred: fierastrae, roti, spanzuratori, ruguri, clesti de scos unghiile si de taiat limba, cuie de scos ochii si cutite de taiat urechile, pere anale si prese, corzi de intins madulare si piroane de dizlocat oase.

In 1507, clerul crestin regizeaza si organizeaza „Pogromul Lisabonei”.

Din 1500 e.n., odata cu Reforma, crestinii se omoara intre ei mai abitir decat au facut-o inainte, cand catolicii se omorau, din cand in cand, cu ortodocsii.

Pana in 1825 chiar, biserica arde oameni de vii pentru ca „sunt eretici”, eretic fiind oricine cu opinie contrara clerului ei.

Prin 1830, Papa Leon al 12-lea declara ca „Cine se supune vaccinarii, inceteaza de a mai fi un fiu al lui Dumnezeu; bolile sunt o pedeapsa divina, iar vaccinarea este o ofensa adusa cerului.”

Papa Pius al saselea vorbea de „monstruoasa notiune de drepturi ale omului”. Chiar pe la mijloc de secol 19, Grigorie al 16-lea spunea: „aceasta notiune falsa si absurda, acest delir care pretinde ca trebuie sa dam si garantam fiecaruia libertatea de constinta […].”

Tot crestinii, de data asta estici (ortodocsi), fac pogromuri succesive incitate cu zvonuri mincinoase de catre ierarhi ortodocsi, in 1881, 1883,…. 1900, 1907. La acestia, nu mai putin decat la vestici, invataturile veninoase ale unor fanatici ca asa-numitul „Sfant” Ioan Gura de Aur (numit si Ioan Hrisostom) rodesc intr-un antisemitism psihopat care va insoti intreaga istorie a crestinismului. Ioan Gura de Aur – cat cinism trebuie sa fi avut cei care l-au numit asa! – scrie in Omiliile sale:

„Evreii isi sacrifica copii diavolului; ei sunt mai rai decat lighioanele salbatice. Sinagoga este un bordel, un cuib de ticalosi, un templu dedicat idolatriei, o adunatura de evrei criminali, un loc de intalnire pentru ucigasii lui Cristos, o casa rau-famata, un spatiu al nelegiuirii, o prapastie si un abis al pierzaniei; [… ] Dar sinagoga nu este numai un bordel si un balci; este de asemenea si o viziuina a banditilor si un adapost pentru bestii.”

Curat „Gura de Aur”, sfantul asta…. Pe aceeasi linie de invrajbire si ura, se afla si alti asa-numiti „Sfinti Parinti”, ca de exemplu Sfantul Grigorie de Nisa (Nyssa) care spune despre evrei: „Ucigasi ai Domnului, criminali ai profetilor, dusmani ai Domnului si ponegritori de Dumnezeu, infractori si dusmani ai milei, avocati ai diavolului, fii de serpi veninosi ale caror minti sunt tinute in intuneric, pline de mania feriseilor, un sinedriu al satanei. Criminali si degenerati [… ] dusmani a tot ce este decent si frumos… ei care sunt vinovati de strigatul „Crucificati-L! Pe El, care era Dumnezeu-in-carne-de-om….” Biserica Catolica va indeparta din Liturghia sa, de abia in 1962 rugaciunea facuta la fiecare mesa care spunea: „Ne rugam Domnului nostru sa ia de pe inima perfizilor evrei voalul ca sa poata si ei sa cunoasca pe Isus Cristos”.

Cazul clerului ortodox român este unic insa in intreg estul european in materie de practica rasista, acestia fiind singurii care au detinut sclavi („robi tzigani”, „robi mânastiresti”) timp de peste 500 de ani, pâna in anii 1844 (Moldova) si 1847 (Tara Româneasca), când numeroasa populatie inrobita bisericii si mânastirilor (existau pe intinsele pamânturi ale manastirilor dinaintea secularizarii efectuate de Domnul Alexandru Ioan Cuza in 1863 – act prin care statul român isi recupereaza un sfert din suprafata tarii!!!! – sate intregi de robi tzigani, numite „tziganii”!!!).

Sa revenim insa la marea mafie, lasând deoparte „micii” profitori ai unui mod de productie practicat si de catre statul român si particulari (boieri): Papa l-a numit candva pe Musolini „omul providential”. Partidul „centrist”, in fapt un partid catolic al carui sef era un ierarh catolic, va fi cel care va deschide calea dictaturii naziste, votand alaturi de N.S.D.A.P. pentru suspendarea drepturilor constitutionale, dandu-i lui Hitler prin acest gest necesarele doua treimi in Reichstag.

Apoi pe rabojul bisericii primei jumatati de secol 20, e si „Konkordat-ul”, grabit semnat de catre Biserica Catolica cu Hitler.

Zeci de mii de carti ale invatatilor lumii au fost tinute la „Indexul Cartilor Interzise” instituit in 1560 de catre Biserica Catolica si mentinut pana in 1966 chiar, insa niciodata „Mein Kampf”-ul lui Hitler nu a figurat in aceasta lista. Pe de alta parte, modelul arderii cartilor apare chiar in Biblie in povestirea din Faptele Apostolilor 19:19. „Buna-Traditie” continua si o regasim la imparatul crestin Constantin cel Mare, care dupa Sinodul de la Niceea ordona arderea tuturor cartilor sectei crestine a lui Arie (Arius), ca si mai tarziu la imparatul crestin Teodosie al 2-lea care ordona dupa Sinodul de la Efes arderea tuturor cartilor sectei crestine a lui Nestorie (Nestor). Urmeaza la „gratar” cartile evreilor in timpul lui Torquemada, a musulmanilor dupa recucerirea Spaniei, dar si carti de filozofie in limba araba scrise de Maimonide, dupa care vine marele rug al lui Savonarola, in care pe langa picturi, haine, oglinzi, cosmetice, incapura si multe carti de poezie, printre care toate operele lui Ovidiu ca si Decameronul lui Boccaccio. Urmeaza, natural, nazistii si rugurile lor de carti si oameni…. Arhiepiscopul Groeber, declara dupa „Noaptea de Cristal”: „Nu putem refuza nimanui incercarea de a salva puritatea rasiala si a lua masurile ce se impun.”

Ierarhia Bisericii Catolice va incita la razboi civil cand in 1931 Spania devine republica, iar in 1935 biserica declara ca este de acord cu executiile prizonierilor. Biserica catolica a sustinut regimul marioneta pro-german in Franta ocupata. Biserica Catolica a fost implicata pana peste cap in exterminarile si dislocarile de populatie care au avut loc in Iugoslavia pe timpul dictaturii fasciste a croatului Ante Pavelici.

Nu trebuie uitat nici faptul ca Papa a creat si mentinut timp de secole „Ghetto-ul roman” (in 1555, Papa Paul II creaza „Ghetto-ul” din Roma), un model precursor inainte cu secole al planului de segregare si discriminare nazista, acesta fiind desfiintat doar odata cu ocuparea Romei de catre Armata populara in 1870.

Pagina web a lui Rică – pagina lipsă din istoria crestinismului

Ce ne zice Coranul despre Isus?

Pai sa vedem: In ciuda faptului ca toti crestinii cred ca Cristos a fost crucificat, ceea ce este clar afirmat in Marcu 15: 2 – 41, Matei 27: 32 – 44, Luca 23: 26 – 43 si Ioan 19 – 27, Coranul afirma ca cel crucificat de evrei nu era Isus, ci un altul, care ii semana:

Coran 4: 157: ‘Si ei zisera: Sigur l-am omorat pe Mesia, pe Isus fiul Mariei, Profetul lui Dumnezeu.’ Insa ei nu l-au ucis, si nici nu l-au crucificat, ci numai asa li se parura ca au facut, pentru ca in locul lui a fost pus un altul care ii semana, si pe acesta il ucisera, iar cei ce spun altfel, sunt in mare eroare, facand numai presupuneri.’

(traducerea versetului este si o incercare de compilare a versetului respectiv asa cum apare el in cele trei variante standardizate de Coran in limba engleza, reproduse si ele mai jos.)

http://www.usc.edu/dept/MSA/quran/004.qmt.html#004.157

YUSUFALI: That they said (in boast), „We killed Christ Jesus the son of Mary, the Messenger of Allah”;- but they killed him not, nor crucified him, but so it was made to appear to them, and those who differ therein are full of doubts, with no (certain) knowledge, but only conjecture to follow, for of a surety they killed him not:-

PICKTHAL: And because of their saying: We slew the Messiah, Jesus son of Mary, Allah”s messenger – they slew him not nor crucified him, but it appeared so unto them; and lo! those who disagree concerning it are in doubt thereof; they have no knowledge thereof save pursuit of a conjecture; they slew him not for certain.

SHAKIR: And their saying: Surely we have killed the Messiah, Isa son of Marium, the messenger of Allah; and they did not kill him nor did they crucify him, but it appeared to them so (like Isa) and most surely those who differ therein are only in a doubt about it; they have no knowledge respecting it, but only follow a conjecture, and they killed him not for sure.

Islamul, desi multi crestini naivi il vad ca pe o confirmare a dogmelor propriei lor religii, neaga ca Isus a fost Dumnezeu, rezervandu-i acestuia doar rolul de simplu profet – o fiinta umana deci – unul dintr-o lunga lista, si cert nu cel mai important, adica ultimul, care este Mahomed. Dupa cum se vede, aceasta religie neaga ceea ce crestinii numesc „Moartea pe cruce a Mantuitorului”, prin consecinta negand o dogma esentiala pentru Crestinism, aceea a „Invierii Domnului”.

Dar Mahomed si Coranul/Traditia („Al-Hadith”) sa, pot fi si amuzante nu numai ofensatoare la adresa Crestinismului, sa fim veseli deci, caci Mohamed ajuta, chiar daca nu credeti:

PROFETUL CEL CU TEASTA GOALA SI CREDINCIOSUL CU NASUL PLIN (CU DRACI)
”Al-Hadit”, Al-Buhari Volume 4 nr. 516
Profetul spuse, ”daca cineva dintre voi se scoala si se duce sa se spele, trebuie sa-si spele si nasul bagand apa in dansul si sufland de trei ori, fiindca Satana a stat in partea superioara a nasului toata noaptea.”
Al-Buhari Volum 6 Nr. 7

PROFETUL SI CURIOSII SAU CE NE FACEM DACA ‘TERMINAM’ ODATA?:
”Abdullah bin Salam auzi vestea ca Profetul lui Alah sosise la Medina pe cand acesta isi culegea fructele; Se duse la Profet si ii spuse: Iti voi pune trei intrebari la care numai un profet al lui Allah ar putea raspunde; […..] Ce face ca un copil sa semene cu mama sau cu tatal sau?
[…. ] Mahomad raspunse: Daca barbatul se usureaza inaintea femeii, copilul va semana cu tatal, daca insa femeia se usureaza inainte de barbat, atunci copilul va semana cu mama lui.”

PROFETUL SI ECLIPSA:
Volum 2 Nr 167:
Soarele disparu atunci de pe cer, iar Profetul se ridica fiindu-i teama ca venise Ziua Judecatii; se duse la moschee si… […. ] Apoi zise: Aceste semne pe care Alah ni le trimite nu apar din pricina vietii sau mortii cuiva, ci sunt pentru ca Alah vrea sa-si infricoseze credinciosii; asa ca atunci cand veti vedea aceste semne, amintiti-va de Alah, pomeniti-L si rugati-va sa va dea iertarea.

PROFETUL SI PEDEAPSA CEA NAPRASNICA PENTRU EVAZIUNEA FISCALA:
Volum 2 Nr. 485:
Si profetul zise: In Ziua Judecatii camilele vor reveni la stapanii lor fiind in cea mai buna stare de sanatate pe care au avut-o in viata, si daca acesta nu si-a platit zacatul in timpul vietii sale, camila sa il va calca in picioare.

PROFETUL, VACILE SI LUPII VORBARETI:
Al-Hadit, Al-Buhari, Volum 3 Nr. 517
Si Profetul zise: ”Odata un om calarea o vaca, iar aceasta se intoarse la dansul si zise: ”Nu am fost creata pentru acest scop.” [… ] Profetul continua si zise: ”Un lup prinse o oaie si cand pastorul il vana, acesta (lupul) zise: Cine va fi paznicul ei in ziua salbaticiunilor cand nu va mai fi nici un pastor pentru ea in afara de mine.”

DOGMA ORTODOXA A LUI ‘CREDE SI NU CERCETA’ IN VARIANTA ISLAMICA:
Al-Hadit, Al Buhari, Volum 4 Nr 496
Profetul lui Alah spuse: Satan vine la unul dintre voi si zice: ”Cine a creat cutare si cutare?” pana cand va va incita sa va intrebati ”Cine v-a creat Atotputernicul?” Asa ca atunbci cand Satan va inspira cu astfel de intebari, voi sa abandonati aceste ganduri si sa cautati mangaierre in rugaciune.

PROFETUL SI…. MUSCA IN LAPTE (SAU IN ‘VISIKI’):
Al-Hadit, Al-Buhari, Volum 4 Nr. 537
Profetul zise: ”Daca o musca de casa cade in bautura unuia dintre voi, acesta trebuie sa ia seama sa o scufunde in bautura, fiindca una dintre aripile ei are o boala iar cealalta are leacul pentru aceasta.”
Al-Hadit, Al-Buhari, Volum 7 Nr. 366:
Si Profetul zise: ”Cand mananci, sa nu te stergi pe maini pana cand nu ti le-ai lins, sau nu ti le-a lins altcineva.”
Al-Hadit, Al-Buhari, Volum 7 Nr. 534
Profetul lui Alah zise: ” Cand bei (apa), sa nu expiri in vasul din care bei; si cand urinezi, nu atinge penisul cu mana ta dreapta; si cand te stergi dupa treaba mare, sa nu te folosesti de asemenea de mana dreapta.’

72 de Huris
Nemtii au facut Reforma. Ei ne-au (re-)daruit noua muritorilor de rand, Biblia, pana atunci confiscata, pastrata strict, doar ca monopol al privilegiatilor si manipulatorilor cu sutana.
Apoi, tot nemtii ne-au dat exegeza moderna si istoria biblica. Nume ca Herman Reimarus, care prin 1700 incerca cu ajutorul tehnicii ‘citirii paralele’ sa desluseasca viata personajului istoric Isus, sau a celebrului si prolificului teolog-cercetator Rudolf Bultman, sunt consacrate azi. Ele au fost ‘secretia’ interna a crestinismului insusi, care au facut posibila o despartire a minciunii si fabulatiei de adevarul istoric si realitate.

Islamul ca si civilizatie este inca departe, foarte departe de momentul in care astfel de „secretii endogene” pot apare, si mai ales supravietui fizic si profesional, pentru a si produce efectul catalizator al modernitatii si dezvoltarii, efect produs in cazul crestinatatii, de secole deja…..
Dar iata ca pana atunci, tot nemtii, fac azi oficiu’ de „intelectuali arabi”, ne spune un articol din Le Monde.

E bine cunoscut incitativul coranic cu conotatie de bordel, pentru cei care mor pentru Islam; e vorba despre cele 72 de „fecioare ceresti”, promise de catre Alah in Coran, martirilor pe altarul ‘dreptei-credinte’…. si pentru care azi multi ignoranti fanatizati se arunca in aer, tinandu-se bine de testicule…. (fara gluma!).

Iata insa ca cercetari recente dau o alta interpreare anumitor pasaje din cartea sacra a Islamului.
Cum si de ce asa tarziu? Simplu, araba e o limba cu puternica culoare dialectala, araba culta (cea a Coranului) fiind practic o limba diferita de cea populara. Avem de a face practic cu 2 limbi distincte (diglosie), din care una, nu cea mai bine cunoscuta de catre arabii insisi, fiind clasica Coranului. E o limba putin cunoscuta in lumea civilizata; de ex., americanii azi se plang ca nu au suficienti translatori/traducatori de limba araba, azi cand dupa eliberarea Irakului de dictatura bathista a lui Sadam, e necesar sa se faca intelesi de masele lumii arabe.

Pe de alta parte, daca imi mai aduc bine aminte amanuntele despre formarea scrierii lor, aprox. in aceasi perioada, in decurs de un secol sau asa ceva, au aparut 2 scrieri ale limbii arabe. Ca explicatie, in articol se subliniaza insa importanta particularitatii de „alfabet consonantic” al arabei, ca a mai tuturor limbilor semitice (malteza face exceptie). Asta inseamna ca asa cum primul alfabet (presupus fenician) a fost, acestea marcheaza (marcau) numai consoanele (desi din cate stiu, chestia asta cel putin in cazul arabei si ivritului din zilele noastre nu e chiar exacta, intrucat in ambele limbi exista litere care marcheaza vocale, cel putin in anumite cuvinte si in anumite pozitii ale acestora in cuvant, araba i, a, u, ivrit i, a, ).
Ideea este ca la un anumit moment, tarziu, dar temporal neprecizat exact, Coranul a primit un soi de standardizare in citire, realizata printr-un sistem de „vocalizare”, adica un sistem auxiliar de puncte si liniute, care sa marcheze vocala exacta, diferentiand astfel fara echivoc cuvantul ales de un altul, cuvant scris la fel dar citit diferit intrucat contine vocale diferite, dar nemarcate…..

Faptul surprinzator descoperit de un cercetator german, e ca citind adunatura de consoane care face un cuvant din Coran, ‘dezbracat’ in prealabil de mai tarzia regula de vocalizare, in limba arabo-siriaca – dialect larg raspandit in sec. 6 si 7, afirma autorii articolului – obtinem sensuri noi ale cuvintelor si propozitiilor, ba chiar unele mai cu inteles logic si coerenta in contextul dat.

In aceste imprejurari se vorbeste si despre cele 72 de „huris” (curve ceresti) cu ochi mari, care de fapt in arabo-siriaca ar fi doar…. ‘boabe de struguri albi ca si cristalul’ (cam zgarcit Alah asta, sa recunoastem), iar pasajul din surata Maria capata o coerenta neasteptata:
In textul vocalizat cu sensul consacrat de Coran, Isus de abia nascut, se adreseaza lu’ ma-sa, consoland-o: „Nu te intrista! Domnul a pus la picioarele tale un pârâu” – ???????
Insa neamtul nostru erudit ne arata ca luand cuvintele „dezbracate” de linute si puncte, si cititind ingramadirea de consoane ramase in arabo-siriaca, obtinem urmatorul inteles:
„Nu te intrista! Domnul a facut nasterea asta legitima.” – Parca mai are inteles, nu?
Mai mult, insusi termenul de Coran, in limba siriaca insemna doar ‘lectionar’, adica ‘carte de recitat’….

Et si les vierges célestes du Coran n’étaient que fruits blancs ?
Roger-Pol Droit, LE MONDE | 05.05.03 | 13h51
http://www.lemonde.fr/article/0,598…318972-,00.html

Ali Sina
– O scrisoare de raspuns a celebrului disident iranian „Ali Sina” –

Uita Vestul domnule Rahim! NOI suntem dusmanii Islamului. Noi acuzam Islamul de discriminarea ne-musulmanilor si de intoleranta impotriva minoritatilor, de instigare la ura, de spalarea creierelor victimelor sale, de nerespectarea drepturilor omului si de jignire a celei mai elementare inteligente umane, de mentinerea a milioane de oameni in ignoranta si umilinta saraciei abjecte, de subjugarea femeilor si de crime impotriva umanitatii.

In articolul dumitale ai citat din aceasta ‘Zicere’ (hadith) pentru ca nu exista nici un vereset in Coran care sa spuna asta, si chiar si acel citat din hadith nu are vreo referinta; Zici ca Mohamed ar fi spus: ‘Cel ce abuzeaza de un dhimi (subiect ne-musluman al statului islamic), atunci ii voi fi dusman si vom avea de-a face la Judecata de Apoi.’ Poti sa ne spui te rog unde ai gasit citatul asta? Si apoi spune-ne cum se impaca acesta, cu urmatoarele veresete coranice: ‘Lupta-te cu cei care nu cred nici in Alah, nici in Judecata de Apoi, si care nu se tin de ce a interzis Alah si profetul Sau, nici nu socotesc adevarata Religia cea Adevarata, pana cand nu platesc Jizya (birul) cu supunere bucuroasa si se simt ingenunhiati (Coran 9:29)’.

Inchipuieste-ti ca Vestul ar fi decis sa aplice aceste ‘invataturi’ ale Coranului pe muslumani. Ce-ai zice daca acest ‘blestemat Vest’ ti-ar impune o amenda ca esti musulman si te-ar face sa te simti ‘ingenunchiat si cu supunere bucuroasa’. Jizya nu este si nu a fost niciodata ceva simbolic asa cum apologetii islamului striga cat ii tin gurile astazi. Profetul a pretins JUMATATE din veniturile evreilor Keibarului dupa ce a ucis toti barbatii. Aceasta taxa era deci impusa batranilor, copiilor si femeilor urate care nu meritau sa fie luate ca scalvi si astfel ramaneau in comunitatea cucerita.

Versul de mai sus in araba incepe prin a spune: ‘Qateloo alladina la yo’menuna bellah’ Traducatorul versiunii de Coran foloseste ‘lupta-te’, dar ‘qateloo’ inseamna ‘omoara’: ‘Omoara pe cei care nu cred in Alah… ‘ Versul de mai dinainte cere musulmanilor:
‘O voi ce credeti! Adevarat e ca ‘mushrikan-ii’ (necredinciosii) sunt ‘najasun’ (murdari, impuri). Nu-i lasa dar sa se apropie de ‘Al-Masjid-al-Harâm’ (mecca) dupa acest an…. (Coran 9:28).
Are Vestul vreo lege capitalista care discrimineaza muslumanii de-o maniera asa barbara numindu-i ‘murdarii’? Iti amintesc ca musulmanilor le este permis chiar sa viziteze Vaticanul si nimeni nu-i opreste sa-si puna intrebari in legatura cu religia crestina.
Coranul este plin de ‘invataturi’ ca cele de mai sus; Sa trecem in revista cateva:
Coranul cere musulmanilor sa omoare necredinciosii ori de cate ori ii prinde (Coran 2:191), sa omoare si sa se poarte brutal cu ei (Coran 9:123 ), sa-i macelareasca (Coran 9:5 ), sa se razboiasca cu ei (Coran 8:65 ); Coranul ia libertatea de credinta intregii umanitati afirmand clar ca nu poate fi acceptata nici o alta religie decat Islamul (Coran 3:85). Ii trimite pe cei care nu cred Coranul in iad, ii numeste najii (murdari, impuri) (Coran 9:28), si aproba abuzul marital (Coran 4:34). Ordona credinciosilor sai sa se razboiasca cu necredinciosii pana nu mai ramane nici o alta religie decat islamul (Coran 2:193). Zice ca necredinciosii merg direct in iad unde vor fi obligati sa bea apa fiarta (Coran 14:17), cere musulmanilor sa macelareasca sau sa crucifice, sau sa taie mainile si picioarele necredinciosilor, ca acestia sa fie alungati din tara cu ocara si ca ‘acestia vor fi aspru pedepsiti in lumea de apoi’ (Coran 5:34). Ca necredinciosilor le vor fi croite ‘haine de foc si apa fiarta le va fi turnata in cap, tot ce le este in mate si pielea le va fi topita si vor fi chinuiti cu fiare sub forma de carlige (Coran 22:9). Coranul interzice muslumanilor sa se imprieteneasca cu un necredincios chiar daca acesta este tatal sau fratele acestuia (Coran 22: 9, 3: 28). Coranul cere musulmanilor sa se lupte din greu impotriva necredinciosilor, pentru ca acestia sunt ai iadului (Coran 66: 9).
‘Sfantul’ profet cerea discipolilor sai sa ‘taie capetele necredinciosilor’, iar dupa ce fac un mare macel printre ei, sa-i lege bine pe cei care supravietuiesc (Coran 47: 4).
Cat despre femei, cartea lui Alah zice ca ele sunt inferioare barbatilor si sotii lor au voie sa le biciuiasca si sa le pedepseasca daca le gasesc neascultatoare (Coran 4:34). Ne ‘invata’ ca femeia va merge in iad daca nu-si asculta sotul (Coran 66:10). Sustine ca barabtul are un ascendent asupra femeii (Coran 2:228). Nu numai ca neaga dreptul egal al femeii la mostenire, dar priveste deasemenea femeia ca [cenzurat] si decreteaza ca marturia ei nu este admisibila in curte (Coran 2:282). Asta se traduce astazi ca intotdeauna cand o femeie este violata, aceasta nu poate acuza pe violator fara sa produca un martor de sex masculin. Mohamed a permis barbatilor sa se casatoreasca cu pana la patru neveste, si le-a dat autorizatia sa se culce cu sclavele lor ca si cu cate femei captive pot avea (Coran 4:3). El insusi a facut exact acest lucru. Astfel se explica de ce intotdeauna cand o armata musulmana subjuga o alta natiune, ei ii numesc ‘kafir’ (pagani), si isi obtin asatfel permisiunea sa violeze femeile si sa masacreze barbatii. Soldatii pakistanezi au violat 250 000 de femei bengali in 1971 dupa ce au masacrat 3 000 000 de civili neinaramati cand leaderul lor religios a decretat ca bangladesienii sunt ne-islamici (cu toate ca erau toti de religie islamica). Astfel se explica de ce paznicii de puscarii ai regimului islamic din Iran violeaza si apoi omoara femeile fara sa dea nimanui socoteala, numindu-le doar apostate si dusmance ale lui Alah.
Domnul Rahim scrie: ‘Islamul nu recunoaste conceptul discriminarii sau drepturilor egale, ci mai degraba acorda drepturi la musulmani si ne-musulmani, recunoscandu-le nevoile lor individuale de rugaciune, impartind in acelasi timp dreptate, inaltele valori si prosperitate.’
L-am ruga pe Dl. Rahim sa fie mai clar; ce vrea sa zica de fapt? Ce vrea sa insemne ‘Islamul nu recunoaste conceptul discriminarii sau drepturilor egale, ci mai degraba acorda drepturi la musulmani si ne-musulmani’? Este el insusi confuz, sau vrea sa isi amteasca cititorii? Discrimineaza Islamul ne-musulmanii sau nu?
Pentru cei care nu sunt obisnuiti cu tehnicile ipocrite ale apologetilor islamului, as vrea sa explic ca Dl. Rahim incearca sa amestece cuvintele astfel incat recunoscand ca Islamul nu garanteaza drepturi egale ne-musulmanilor, scoate in evidenta faptul ca le acorda totusi un altfel de drept care nu este acelasi dat musulmanilor, un fel de cetateni de clasa a doua. Dhimi-lor le este dat dreptul sa traiasca cu conditia sa nu invete religia lor la altii, sa plateasca jumatate din veniturile lor ca jizya, sa se considere cetateni de clasa a doua si sa nu aspire niciodata sa aiba un post administrativ, sa se casatoreasca cu o musulmanca sau Doamne fereste, sa conduca o natiune islamica.
Acum comparati si voi acele ‘malefice’ legi capitaliste ale Vestului. Au ei astfel de legi discriminatorii impotriva musulmanilor?
Dl. Rahim biciuieste Vestul zicand: ‘Este suficient ca cineva sa se uite la Vest ca sa descopere ca egalitatea, justitia, si repsonasabilitatea sunt toate selective si un privilegiu practicat de niste putini care sunt de o anumita culoare, religie, rasa, si statut financiar.’
Da, multi oameni si in Vest au prejudecati. Dar ce conteaza este ca legile stipuleaza egalitatea si ca exista mecanisme care elimina si corecteaza consecintele prejudecatii in viata de zi cu zi acolo. De exemplu ‘Clauza sansei egale la munca’ face parte din Codul Muncii canadian si obliga companiile sa angajeze un numar minim de minoritati vizibile. Adesea albi cu calificare mai buna nu pot fi angajati, postul fiind obtinut de membrii mai putin calificati ai minoritatilor vizibile. Amer-Indienii in Canada au atatea avantaje in comparatie cu albii, ca adesea acestia se lupta din greu sa-si obtina sau mentina statutul de membru al Primei Natiuni, chiar daca doar unul dintre parintii lor sunt indieni autohtoni.
Aceasta a creat anumite resentimente printre albii ce nu au dreptul sa prinda peste in anumite luni ale anului din motive ecologice, in timp ce autohtonii pot, adesea ei neputand deasemenea sa obtina admiterea intr-o universitate pentru care platesc taxe de scolaritate piperate pentru ca locurile acordate prin cota sunt ocupate de un indian autohton fara ca acesta sa plateasca vreun sfant. Autohtonii sunt scutiti sa plateasca impozite.
Insa daca acestia aspira sa devina Prim Ministrul tarii nu exista vreo discriminare legala impotriva lor. De altfel guvernatorul Canadei este autohton. E adevarat ca Iezuitii si misionarii au facut o groaza de rau indienilor autohtoni, insa azi legile sunt total in favoarea lor. Lucrul realmente important aici este ca legile favorizeaza minoritatile si ca asta este ce conteaza! In Islam, insesi legea coranica (shariah) este discrimniatorie. Multi musulmani antrenati de propria lor constinta tind sa fie corecti fata de minoritatile oprimate ale tarilor lor, insa legea islamica ii opreste din drum.
Dl. Rahim continua: ‘In societatile vestice vom intalni aceasta politica selectiva care face sa nu fie loc niciodata pentru nici un grup politic care nu participa la democratie si nu suporta baza intelectuala a sistemului capitalist.’
Domnule, democratie inseamna particparea tuturor. Democratia nu este discriminatorie. Bineinteles, democratiile nu admit miscarile nedemocratice si dictatoriale care nu accepta regulile jocului. Incerci sa spui cumva ca democratia este rea pentru ca nu permite grupurilor fasciste sa se foloseasca de mecanismele ei pentru a o distruge, ca nu permite acestora sa prinda radacini si sa infloreasca.
Ca un apologet al Islamului mi-ai fost de un mare ajutor sa revelez Islamul real. Te rog scrie mai des.
Dl. Rahim zice: ‘Mai mult, intarirea neonazismului in Germania, popularitatea extremei drepte a D-lui Heider in Austria, recentele dezordini in nordul Angliei, interzicerea de a purta voalul la scoala femeilor musulmane in Franta, toate reliefeaza nedreptatea, inegalitatea si nemultumirea Vestului.’
Aici acesta are dreptate. Exista un sentiment anti-musulman care mocneste in Vest. Exista o gramada de resentiment printre vestici care initial au deschis usile primind muslumani, le-au acordat drepturi si sanse egale sa munceasca,.sa traiasca si sa prospere in tarile lor. Totusi musulmanii nu s-au integrat in societate. Au tinut la ale lor, s-au auto-bantustanizat, au continuat sa invadeze Vestul prin imigratie si au crescut in numar prin crestere demografica rapida. Acum ca numarul lor este atat de mare, acestia cer statut special. In Ontario musulmanii au enervat multi crestini cand au cerut ca facilitatile scolilor finantate public sa fie folosite pe post de moschei la rugaciunea de vineri. In Italia au socat opinia publica cand au cerut itlaienilor sa distruga o fresca veche de sapte sute de ani dintr-o biserica care le deranja lor sensibilitatile religioase. In Marea Britanie au pornit dezordini, agresand gazdele lor, fiind in fapt singura minoritate acolo care sta in izolare ermetica si refuza orice forma de integrare.
Este total normal sa te astepti la cresterea ostilitatii vesticilor in ceea ce ii priveste pe musulmani.
Intr-adevar, le-am invadat casele, am profitat de toate legile lor umaniste, am speculat beneficiand de ajutorul lor social, ne-am reprodus ca iepurii, ne-am tinut spearati, le-am insultat cultura, le-am dispretuit valorile si le-am convertit copii in zombii instigatori de ura care s-au intors impotriva propriei lor culturi, societati si propriilor parinti. In timp ce numarul musulmanilor in Vest este in crestere, numarul ne-musulmanilor in tarile islamice este si a fost in permanenta descrestere. Cred ca multi oameni in Vest privesc cu neincredere musulmanii datorita dispretului lor pentru societatile in care au venit sa traiasca si de care profita, din cauza refuzului lor obsesiv de a se integra in aceste societati.
Pe de alta parte, am creat o astfel de atmosfera in tarile noastre, ca nici un ne-musulman nu isi poate permite sa stea acolo unde Islamul este ‘legea tarii’. Peste tot in lume din China (Xinjiang), Republica Centr-Africana, mergand prin Filipine (Mindanao), India (Kasmir), Russia (Cecenia), Yugoslavia (Bosnia, Kosovo si Macedonia), Sudan si Etiopia (Eritreea), musulman inseamna razboi si macel.
Cat despre privarea de drepturi ale bietelor fete musulmance ce vor sa poarte voalul islamic in scolile publice, ar fi cazul sa te concentrezi mai bine pentru moment asupra drepturilor ne-musulmanilor in tarile Islamului. Acestia sunt privati de cele mai elementare drepturi umane in tarile musulmane, si tu te plangi ca femeile musulmane nu sunt lasate sa introduca un cod vestimentar primitiv intr-o tara unde sunt oaspeti si unde nici autohtonilor nu le este permis sa-si afiseze religia in scolile publice. Daca nu le convine, ele pot sa se intoarca inapoi de unde au venit. Dhimii insa, sunt prinsi in tarile islamice si nu pot sa se duca nicaieri… Ei apartin acestor tari si inainte de invazia Islamului ei au posedat aceste tari.
Dl. Rahim continua: ‘Si nu se opreste aici – boala s-a imprastiat si in lumea musulmana. In Arabia Saudita oamenii veniti la munca din Asia sunt rau tatati, exact asa cum si turcii ii trataza rau pe truci, si asa mai departe.’
Ce necinste intelectuala! Acum acest personaj ipocrit vrea sa puna in carca Vestului flagelurile musulmanilor care isi au inspiratia directa in Coran. Bigotismul saudienilor nu are nimic de-a face cu Vestul dar are totul de-a face cu islamul. Cand acesti barbari au invadat tara mea, Iranul, au macelarit sute de mii dintre noi, luand milioane ca sclavi. Au distrus bibliotecile noastre si au pus un arab in casa fiecarui iranian. Sarcina acestui arab era sa vegheze asupra familiilor de iranieni sa se asigure ca acestia nu deviaza de la legea islamica, pedepsindu-i pe loc pe cei care ar fi vrut sa se reintoarca la cutumele lor nationale. Daca un iranian era calare si se intalnea cu un arab pe jos, iranianul trebuia sa descalece si sa lase arabul sa se suie pe cal, in timp ce el trebuia sa tina fraul calului sau magarului si sa-l duca pe arab la destinatie. Nici unui iranian nu ii era permis sa aiba o functie importanta in propria sa tara. Aceasta ne rasculat si a fost sub conducerea lui Abu Muslim Khorasani cand ne-am ridicat cu manie, am omorat toti parazitii de arabi din Iran, am reinstituit limba noastra, am readus nationalitatea noastra, obiceiurile si sarbatorile. Multe alte tari ca Siria, Egipt, Iraq si Palestina, si-au pierdut limba si identitatea nationala, fiind arabizati complet.
Multumita Iranului, azi tari ca Pakistan, Banglades si Indonezia au inca limba lor ancestrala dupa ce au fost fortati sa se islamizeze. Ca sa numesti aroganta si trufia arabului, pornirile lui spre intoleranta o influenta a Vestului este o insulta la adresa inteligentei si o bataie de joc pentru adevar. Numai un musulman poate fi capabil de o astfel de apatie intelectuala….
Dl. Rahim concluzioaneza: ‘Trebuie sa intelegem ca kaffirii (paganii) vor continua sa aiba planuri de deformare a imaginii Islamului, folosindu-se de acuzatii de discriminare si inegalitate pentru a-si introduce modul lor de viata in tarile islamice.’
Raspunsul meu este Islamul are o imagine stramba total evidenta pentru orice cititor al Coranului. Discriminarea si inegalitatea sunt realitati intrinseci Islamului, Islamul nu are loc in lumea civilizata… Occidentalii nu pot si nu se vor opune Islamului pentru ca ei cred ca religia tine de sfera privata. Adevaratii dusmani ai Islamului sunt chiar victimele lui. Noi suntem dusmanii acestui cult instigator la ura. Pentru 1400 de ani nu am avut voce de ridicat. Ne-ati inchis, ne-ati ucis, ne-ati terorizat si ne-ati tinut cu pumnul in gura. Ne-ati ars cartile si ne-ati ars trupurile. Insa acum ne intoarcem pentru razbunare. Suntem vocile lui Ar Razi, Abu Ali Sina, Khayyam, Al Muari and Ibn Rushd. Suntem apostatii acestui cult barbar si primitiv. Suntem copii celor martirizati de acest cult salbatic. Am revenit sa ucidem acest monstru si sa eliberam tarile si popoarele noastre de gunoaiele lui. Soarele cunoasterii a rasarit, iar noaptea ignorantei e departe: Unde o sa va ascundeti cand soarele adevarului o sa ajunga la zenit?

Pagina web a lui Rică – pagina lipsă din istoria crestinismului

Despre „Sfânta Biblie” – Robert Ingersoll

Motto: „In natura nu e nici rasplata, nici pedeapsa; exista doar consecinte” – Robert Ingersoll

ROBERT G. INGERSOLL (1833 – 1899)

Robert G. Ingersoll

Robert G. Ingersoll

Citindu-i cartile si studiandu-i biografia, nu stii care e mai fascinanta din amandoua: opera sau viata. De fapt, la urma nici nu stii ce a fost in realitate acest om: Un umanist veritabil? Un profitor de barou tipic sau un banal american pragmatic. „Alb” sau „negru”, e clar ca acesta a fost un intelept al timpului sau. Un lucru e clar, si anume ca a slujit cauze demne si nobile, ca toleranta religioasa intr-o vreme nu tocmai prielnica, sau drepturile si emanciparea femeii, astfel nemaicontand din ce motive a facut-o.

Tot sigur e ca a devenit repede un clasic al scrierilor umaniste si progresiste in lumea anglo-saxona si nu numai. Redau mai jos un scurt pasaj dintr-o carte a sa:

Pasaje extrase din lucrarea «AU SUJET DE LA „SAINTE BIBLE”» de ROBERT G. INGERSOLL, 1894:

„[…] In acea epoca se credea ca paraliticii, epilepticii, surzii, bolnavii mental si multi alti nefericiti loviti de vreo boala, sunt posedati de diavoli; ca diavolii ii luau in posesie si traiau in corpurile barbatilor si femeilor bolnave. Isus credea si el asta, i-a invatat pe altii sa o creada, si a pretins ca vindeca bolile alungand demonii din nebuni si bolnavi. Azi stim, daca e sa stim ceva pe lumea asta, ca bolile nu sunt produse de diavoli. Azi stim, daca stim ceva pe lumea asta, ca dracii nu salasuiesc in trupurile celor bolnavi.

Cei inteligenti nu mai cred in vrajitoare, magicieni, ‘inviati’ si draci, si sunt total convinsi ca fiecare cuvant din Noul Testament pe tema exorcizarii este completa idiotenie.

Daca Isus a zis si a facut ceea ce afima cei trei scriitori ai Evangheliilor, atunci clar ca e o minciuna. Poate fi un fapt ca diavolul l-a ispitit pe Isus? Poate fi un fapt ca acesta l-a dus pe Isus sus pe templu si l-a convins sa sara?

Exista in intreaga literatura universala ceva mai perfect idiot? Putem noi crede azi ca Isus a reinviat morti?

O vaduva traind la Nain, urmeaza trupul fiului ei spre groapa; Isus opreste procesiunea funerara si readuce tanarul dintre cei morti dandu-l in bratele mamei sale. Tanarul om dispare….. Nu am mai auzit niciodata vorbindu-se de el. Nimeni nu manifesta nici un interes pentru omul revenit dintre cei morti. ‘Luca’ este singurul care povesteste aceasta patanie. Sa nu fi auzit Matei, Marcu si Ioan de aceasta fapta a Mantuitorului lor, sau n-au crezut-o si astfel nu au mentionat-o? I oan zice ca Lazar a fost inviat; Matei, Marcu si Luca tac malc. Desi asta ar fi fost mai miraculoasa decat invierea din morti a fiului vaduvei din Nain: Acesta nu a stat mai multe zile in groapa, el era doar spre drumul spre cimitir, INSA LAZAR ERA MORT IN TOATA REGULA, INCEPUSE SA SE DESCOMPUNA, era bine „fezandat”.

Culmea, nici Lazar nu a suscitat nici cel mai mic interes! Nimeni nu l-a intrebat nimic despre lumea cealalta. Nimeni n-a intrebat de ai lor care murisera. Cand acesta (Lazar) a murit a doua oara, nimeni nu a zis: ‘Nu avea teama, a mai fost odata acolo si stia exact unde se ducea!’

Noi nu credem in miracolele facute de Mahomed, si cu toate acestea ele sunt tot atat de ‘dovedite’ ca si cele ale lui Isus. Daca un om ar veni azi si ar pretinde ca invie morti, ca alunga demoni, l-am considera nebun. Ce sa zicem de Isus? Daca vrem sa-i salvam reputatia, trebuie sa pretindem ca n-a inviat niciodata morti; ca n-a zis nicioadata ca a scos draci din oameni.

Trebuie sa acceptam ca aceste lucruri stupide si imposibile au fost scornite de discipolii lui Isus, care il vroiau zeificat. In acele zile ale ignorantei, acestea faceau sa creasca reputatia lui Isus, insa azi ele il pun in pericolul de a deveni ridicul, discreditand de asemenea autorii Evangheliilor.

Mai putem noi astazi crede ca un ‘inger al Domnului’ venea si tulbura apa scaldatoarei din Betesda (Ioan 5:2 – 4) si ca oricine intra atunci in bazin, in apa proaspat tulburata, se vindeca de orice? Si cu toate acestea, Evanghlia dupa Ioan crede si povesteste aceste absurditati…..

In epoca Apostolilor si inca multe secole dupa aceea, lumea era plina de supranatural. Aproape tot ce se intampla, era privit ca miraculos. Dumnezeu era ‘guvernatorul’ direct al acelei lumi. Daca oamenii erau buni, Dumnezeu le dadea un sezon bun de recoltat; daca erau rai insa, le dadea inundatii, inghet si foamete. Daca se intampla ceva pozitiv, aceasta era exagerata pana cand devenea un miracol.

Despre cauza evenimentelor, despre aceasta implacabila si inconturnabila inlantuire de cauze si efecte, lumea nu avea inca nici o idee si nici o cunostinta. Un miracol e semnul peste timp al fraudei si a inselaciunii. Intotdeauna.

Niciodata nu au fost facute miracole si nici un om cinstit si sanatos la cap nu a pretins vreodata ca a facut miracole si nu o va face vreodata.

Daca Isus a facut intr-adevar miracolele care ii sunt atribuite, daca a vindecat paraliticii si nebunii, daca a dat auzul la surzi si vederea la orbi, daca a vindecat leprosii cu un cuvant si cu o atingere a dat viata si simtire unui membru uscat, daca el a dat simtire si miscare, caldura si gandire unui corp rece si in putrefactie, daca a invins moartea si a salvat de la moarte trupurile livide, nici un cuvant nu s-ar fi auzit contra lui, nici o mana nu s-ar fi ridicat, poate cu exceptia celei pentru a face rugaciune si a da slavire! In prezenta sa, toti ar fi fost cu capetele descoperite, toti in genunchi la pamant…..

Nu e curios ca la procesul lui Cristos nu s-a gasit nimeni care sa zica un cuvant in favoarea sa? Nimeni nu s-a ridicat sa zica: ‘Am fost un lepros si acest om m-a vindecat cu o atingere!’ Nici o femeie nu a zis: ‘Sunt vaduva lui Nain si uitati aici pe fiul meu pe care acest om l-a inviat din morti!’ Nici un om nu a zis: ‘Eram orb si acum uitati-va vad, iar acest om mi-a redat vederea!’

Toti tacuti. Toti absenti….

Daca Cristos era intr-adeavar Dumnezeu, ar fi cunoscut viitorul. In fata lui Istoria s-ar fi derulat ca un caleidoscop. Ar fi stiut cum au fost interpretate cuvintele sale. Ar fi stiut cate crime, cate orori, cate infamii se vor comite in numele sau. El ar fi stiut si vazut cum flacarile dementei fanatice, flacarile persecutiei se vor sui avide peste trupurile nevinovate ale milioanelor de martiri de pe altarul nebuniei numite Crestinism. El ar fi stiut ca mii si mii de barbati si femei vor zace in puscariile Bisericii, in tenebrele superstitiei bolnave, la limita umana a indurarii. El ar fi stiut ca Biserica Sa va inventa si folosi instrumente inimaginabile de tortura. Ca fidelii sai vor recurge la bate si roti, la lanturi si fierastraie. Ar fi vazut orizontul iluminat de flacarile razboaielor religioase. Ar fi stiut ce fel de credo-uri vor apare ca ciupercile otravite dupa ploaie, din fiece text despre el. Ar fi vazut sectele ingnorante angajandu-se in razboaie intre ele. Ar fi vazut milioanele de oameni construind la ordinele preotilor inchisori pentru semenii lor. Ar fi vazut miile de esafoade imbibate de sangele celor mai buni si mai curajosi. Ar fi auzit urletele, ar fi vazut fetele albite de agonie. Ar fi auzit racnetele si gemetele martirilor adevarati. Ar fi stiut ca se vor scrie comentarii pe marginea spuselor sale cu spada pentru a fi citite la lumina rugurilor…. Ar fi vazut interpolarile, minciunile, adausurile, falsificarile pe care ipocritii le vor scrie si le vor zice. Ar fi vazut toate razboaiele care se vor duce in numele sau, ar fi stiut ca pe deasupra campurilor de morti, inchisorilor, esafoadelor si executiilor, timp de o mie de ani va flutura steagul imbibat de sange al crucii.

Ar fi stiut ca ipocrizia va fi sanctificata, beatificata si incoronata. Ca credulitatea va dirija lumea. Ar fi stiut ca libertatea va disparea pentru o mie de ani de pe Terra. El ar fi stiut ca Papii si Regii vor reduce la sclavie sufletele si trupurile oamenilor. Ar fi stiut ca acestia vor persecuta si distruge inventatorii si descoperitorii, ganditorii si filosofii. Ar fi stiut ca Biserica Sa va stinge sfanta lumina a ratiunii si va lasa lumea fara o stea.

Ar fi vazut discipolii sai stingand ochii oamenilor, jupuidu-i de vii, taindu-le limbile, cautandu-le toti nervii durerii….

Si cu toate astea, el sta acolo mort, cu buze stranse si nu zice nimic.

De ce n-a vorbit? De ce n-a zis el discipolilor sai si intregii lumii: ‘Nu trebuie sa ardeti, sa inchideti si sa torturati in numele meu. Nu trebuie sa va persecutati aproapele.’

De ce n-a zis in mod clar: ‘Sunt Fiul lui Dumnezeu.’ sau ‘Sunt Dumnezeu.’ De ce nu a explicat el Trinitatea, si a lasat atata controversa si venin? De ce n-a zis el ce fel de botez i-ar place sa se intample pe Terra? De ce n-a scris el o Evanghelie sau o carte in care sa-si afirme principiile? De ce n-a frant el lanturile sclaviei? De ce n-a zis el daca Vechiul Testament este sau nu cuvantul inspirat al lui Dumnezeu? De ce n-a scris el insusi Noul Testament? De ce a dat el cuvintele sale spre a fi spuse si pastrate de catre ignoranta abjecta, ipocriziei si hazardului? De ce n-a zis el ceva pozitiv si clarificator despre Lumea Cealalta? De ce n-a schimbat el speranta vaga intr-un paradis intr-o voioasa cunoastere a lumii celeilalte? De ce nu ne-a zis el nimic despre Drepturile Omului, de Libertatea mainilor si spiritului? De ce s-a dus el, mut, spre moarte, abandonand lumea in mana mizeriei si indoielii?

Am sa va zic de ce: ERA UN SIMPLU OM, SI NU STIA NICI EL!

Este Biblia cuvântul Domnului? – de Emmet F. Fields

Acest text al lui Fields, este unul de exceptie printre materialele de apologie secularista. Este in acelasi timp extrem de accesibil si percutant, o capodopera de popularizare si pedagogie umanista si asta nu ca ar face o excursie logica prin „crângul” intunecos al Bibliei, ci din cu totul alte motive: Este unul din care cineva poate intelege, daca e sa inteleaga vreodata, ca „liber-cugetator” nu este deloc ceva mai putin decat un „credincios” (ba dimpotriva chiar, am putea zice…), astfel incât orice conotatie peiorativa devenind nedemna.

Dar textul mai are o calitate si in fapt aceasta este mai valoroasa decat cea de simpla propaganda atee. Nu trebuie uitat ca el a fost compus si prezentat IN ANUL 1983. In plin razboi rece, deci.

El trebuie inteles in acest context, cum el trebuie judecat si in contextul luptei de ideii dinlauntrul societatii americane, insa in acelasi timp, citindu-l azi, nu trebuie sa ratam o sansa rara: aceea de a profita de perspectiva pe care timpul in care azi traim, ne-o ofera pentru a judeca si compara, a incerca sa desprindem tendinte plecand de la starea de lucruri de atunci, considerând clarviziunea textului pe care Fields il oferea cititorilor si audientei sale.

Astfel Bush si „cruciadele” sale pline de foc si mânie, nu mai au cum sa mire prea mult, Ben Laden si gloata lui de zmintiti nici atât, dementii care se explodeaza prin cafenelele Tel Avivului sau spatiile publice din Bombay si mai putin, iar „revivalismul religios” in estul European cel proaspat eliberat de o nebunie hidoasa, capatând adevarata si inspaimantatoarea dimensiune, punând in lumina stupizenia alungarii satrapilor si impostorilor atei vruti si umanisti, pentru a-i inlocui ca si repere morale si datatori de tendinta ideologica, cu cei ai superstitiei tâmpe, pe care insa lumea ii relegase acum mai mult de 2 sute de ani la cosul de gunoi al ideologiilor. Si nu de buni doar…

Citind Fields, nu mai surprinde azi nici temporara cadere in ridicul a comisiei scolare a statului Kansas in problema Teoriei Evolutiei, nici „revolta populara” la hotararea Curtii Supreme a SUA in problema continutului „Juramantului de credinta”, nici escrocheria vaucerelor cu care Bush da ceasul istoriei inapoi in materie de politica in invatamant, nici „plantatul” haiducesc al Bibliilor de piatra, noaptea, prin tribunale a ceea ce se numeste „la tara” pentru SUA, nici decizia retrograda a administratiei SUA in privinta cercetarii pe celulele suse. Toate incap cumva, in schema precoce a „bancherului intelepciunii”….

Sa citim deci Fields, mai „cald” si actual ca oricând:

Este Biblia cuvântul Domnului?

de Emmet F. Fields -1983, versiunea originala in limba engleza la adresa: http://www.infidels.org/library/modern/emmett_fields/word_of_god_debate.html

Acest eseu a fost conceput pentru a fi prezentat ca o prelegere si este redactat in consecinta; a constituit contributia mea la o dezbatere de 2 zile cu un preot fundamentalist; fiecare seara de prelegere este impartita in 2 parti de cate 30 minute fiecare si o concluzie de 10 minute

ZIUA I – PARTEA 1

Inainte sa putem vorbi despre Biblie, trebuie sa luam in considerare o alta problema, o problema mult mai profunda si cu mult mai importanta. De-a lungul intregii istorii universale, omenirea l-a cautat pe Dumnezeu. A cautat sa gaseasca o dovada, un indiciu, o speranta ca Dumnezeu exista; sau ar putea exista.

Aceasta cautare continua si astazi. Intelepciunea cauta sa gaseasca o urma a dumnezeirii in imensitatea spatiului etern, cautand vreun semn pe intinderile infinite ale cosmosului – din chiar „inima” naturii insasi, ca exista sau ar putea exista vreo inteligenta calauzitoare, oricât de indepartata, care ar putea fi „Dumnezeu”. Intelepciunea cauta si continua sa caute o urma a lui Dumnezeu, dar inca nu a gasit vreuna. Pe intreg cuprinsul acestei farâme pe care noi o numim Pamant si „casa” a noastra, ca si de-a latul nesfârsitelor intinderi ale spatiului, Intelepciunea si Stiinta gasesc numai natura si lucrarile acesteia. Nimic altceva!

In acelasi timp in care Intelepciunea cauta si cerceteaza in van o urma a dumnezeirii, prostia l-a gasit deja pe Dumnezeu. Sau cel putin crede ca l-a gasit pe Dumnezeu… prostia nu numai ca l-a gasit pe Dumnezeu, dar are chiar si informatii directe despre ce a zis si facut Dumnezeu, ce vrea Dumnezeu, ce gândeste Dumnezeu, ceea ce ii place lui Dumnezeu si ceea ce ii displace acestuia.

Prostia care l-a gasit pe Dumnezeu nu are nimic de-a face cu credinciosii zilelor noastre. Dumnezeu – sau iluzia de Dumnezeu – a fost descoperita cu mult timp in urma; in „copilaria” speciei omenesti. Prostia l-a descoperit pe Dumnezeu cu mult timp inainte ca omenirea sa descopere stiinta; inainte chiar ca roata sa fie inventata sau ca focul sa fie cucerit si facut un prieten al omului. In aceasta lume stearpa, rece si periculoasa, traiau stramosii nostrii indepartati. Omenirea era inca in „copilaria” sa, incercand sa inteleaga fortele naturii, sa scape de dusmanii sai, sa se hraneasca si sa-si duca specia mai departe. Este momentul cand mintea omeneasca emerge din intunericul instinctelor animalice spre forme incipiente de gandire. Principala sa preocupare: Supravietuirea! Era o lume plina de pericole si de dusmani, peste tot si in orice moment.

„Ce maret si puternic era conducatorul nostru care a fost ucis anul trecut…. ” vor fi gandit ei pesemne. „De-ar fi fost forta lui astazi cu noi, am fi rapus cu usurinta acest dusman! Oh, maretz conducator, ajuta-ne pe noi astazi, in acesta vreme de maxima rastriste!”

Si astfel prostia, din necesitate, a inventat credinta. Si astfel Dumnezeu a luat fiinta !

Acest Dumnezeu pe care prostia l-a gasit sau plasmuit, aduce foarte mult cu un om. Ei ne spun ca are o fatza, m”ini, maruntaie, un picior (poate ca doua… ). Ne spune ca are nari si ca uneori îi place sa miroasa ofrandele arse pe altarul primitv. [Fatza: Exodul 33:11, 20, 23, Deuteronom 5:4; Numeri 14:15; Maini: Psalmi 28:5; Maruntaie: Ieremia 31:20; Picior: Isaia 37:25; Poate totusi doua picoare: Psalmi 18:9; Nari: Cartea a doua a lui Samuel 22:9, 16; Miroase ofrande pe altar: Geneza (Facerea) 8:2] (n.t. – Exodul = Iesirea).

In mod surprinzator si straniu, acest Dumnezeu pe care prostia l-a gasit sau plasmuit, are deasemenea o serie de dorinte si emotii omenesti: Uraste, iubeste, se enerveaza si are compasiune. Are indivizi favoriti si un popor ales. Acest Dumnezeu este in mod evident de sex masculin si are in mod evident porniri masculine: Este adesea mânios, se infurie repede, blesteama, distruge lucruri, se imbufneaza, striga, inseala si adesea se odihneste. Orice nevasta l-ar recunoaste pe Dumnezeu! [Uraste: Maleahi 1: 2, 3; Epistola Pavel catre Romani; Iubeste: Deuteronom 7:13; Este mânios: Exodul 4:14; Compasiune: Psalmi 111:4; Indivizi favoriti: Exodul 3:21; Popor ales: Isaia 44:2; Mânios: Deuteronom 9:20, 1 Regi 11:9, etc; Se infurie: 1 Samuel 6:19; Blesteama: Geneza 12:3; Distruge lucruri: Geneza 6:17; Se imbufneaza: Exodul 32:9,10; Striga: Psalmi 47:5; Inseala: Ieremia 20:7; Se odihneste: Geneza 2:2;].

Acest Dumnezeu descoperit de catre un popor primitiv si ignorant acum cateva mii de ani, se intampla sa aiba aceeasi viziune asupra lumii, aceleasi pareri despre natura ca si poporul care l-a descoperit.

Dumnezeu crede ca soarele se invarte in jurul pamantului si ca o zi poate fi facuta mai lunga prin oprirea soarelui in loc pentru un rastimp. Este de-a dreptul izbitor numarul similaritatilor existente intre ceea ce crede Dumnezeu in ceea ce priveste lumea si ceea ce crede poporul care l-a descoperit pe Dumnezeu in aceasta privinta.

Acesti oameni, desi primitivi, posedau anumite mestesuguri, iar Dumnezeul lor deasemenea: acest Dumnezeu a dat instructiuni cum sa fie construita o barca, a creat haine pentru preoti, a impartasit formula unui parfum, a fost croitor facand haine din piei de animale. Acest Dumnezeu a dat deasemenea multe legi simple si adesea prostesti numite „porunci”. Si acest Dumnezeu a facut multe alte lucruri foarte banal-umane si mai ales carcteristice timpului si oamenilor care l-au descoperit primii. Insa dintre toate aceste lucruri perfect-umane care se spune ca Dumnezeu le-a facut, cel mai uman dintre toate, a fost acela de a scrie carti, sau sa dirijeze mana si mintea acelora care le-au scris. Despre aceste carti care, zice-se, au fost scrise de Dumnezeu – sau ca acesta a facut sa fie scrise – vom discuta in aceasta seara.

Povestea pe care v-am spus-o despre descoperirea lui Dumnezeu nu este unica. Antropologii ne spun ca ea s-a intamplat de multe ori si in multe locuri: De fiecare data cand o populatie primitiva avea nevoie de un Dumnezeu, intotdeauna il descopereau, parca „croit” pe gustul si modul lor de a vedea lumea. Era Dumnezeul lor si le semana in mare masura: acest Dummnezeu avea aceiasi dusmani si aceleasi valori morale ca si oamenii care l-au descoperit si multi din acesti Dumnezei au fost scriitori; ei au scris carti.

N-as avea nici o dificultate de m-as afla acum in partea musulmana a lumii sa-i conving pe oamenii de acolo ca Biblia crestina nu este „cuvântul Domnului”. Daca m-as adresa budistilor, hindusilor sau oamenilor de orice alta religie nu as avea nici o dificultate sa dovedesc – spre satisfactia lor – ca Biblia crestina nu este cuvantul inspirat de Dumnezeu. Insa ma aflu in acea parte de lume dominata de crestinism; si fiind in partea lumii dominata de crestinism, cred ca nu as avea probleme in a convinge o majoritate dintre voi, ca asa zisele carti sfinte musulmane sunt false; ca acele carti nu sunt adevaratul cuvant al Domnului.

Ati fi mai degraba inclinati sa fiti de acord, ca toti acesti oameni care au alti Dumnezei sau alte carti sfinte, gresesc; ati pica de acord ca acestia sunt prost informati sau au fost chiar inselati. S-ar parea ca e prea usor de convins oamenii apartinand altor religii ca ceea ce este acceptat in partea lor de lume este adevarat; cred atat de usor in falsi idoli…. Numai noi, care se intâmpla sa fim nascuti in partea crestina a lumii avem „adevarul adevarat”. In fine, cei mai multi dintre noi, cred asa; mai sunt desigur evreii si acei atei nesuferiti si multi alti ne-crestini, care refuza sa accepte „adevarul” Bibliei crestine…. dar ei nu conteaza!

Haideti sa facem abstractie de acesti necrestini dintre noi si sa presupunem ca religia crestina – si Biblia – sunt total acceptate in aceasta parte de lume. Ideea este simpla: are adevarul un caracter geografic? N-ar trebui ca aceleasi lucruri care sunt adevarate in Iran, sa fie de asemenea adevarate in India, Japonia, Africa, Canada si in restul lumii? Ar cam trebui… nu-i asa? Adevarurile stiintifice sunt universale, de ce cele religioase nu sunt? Este de bun simt sa presupui ca numai noi avem dreptate si tot restul lumii se inseala? Ca noi suntem acei, singurii, care avem adevaratul Dumnezeu si adevaratul „cuvant al lui Dumnezeu”?

Poate fi acest rudimentar dumnezeu al Bibliei crestine care arata atat de mult cu un om, care aduce asa de mult cu oamenii care l-au descoperit primii, poate fi acesta, Dumnezeul pe care il cauta Intelepciunea? Intelepciunea stie foarte bine ce gen de dumnezeu a fost descoperit de mintea primitiva. Ea cunoaste Biblia si toate celelate „carti sfinte” si cunoaste toate acele religii cladite pe baza acestor carti sfinte si acestor Dumnezei; si totusi Intelepciunea si Ratiunea continua sa-l caute pe Dumnezeu sau numai o urma a acestuia. Odata ce ideea de dumnezeu a aparut intr-un trib, aceasta a fost transmisa de la o generatie la alta, copii fiind invatati sa creada in ceea ce parintii lor credeau, la rândul lor copiii copiilor fiind invatati sa creada. Exact asa cum noi am fost invatati sa credem, ceea ce credeau parintii nostrii. Prea des au fost invatati copiii sa creada, insa niciodata sa-si puna intrebari!

Si astfel, Dumnezeu a devenit o ipoteza auto-perpetuanta.

In partea noastra de lume, Biblia crestina domina. In aceste tari, sunt multi oamenii care cred ca Biblia este „cuvantul inspirat al Domnului”. Au fost invatati sa creada ca aceasta carte este insasi baza legilor, este esenta justitiei, sursa libertatii noastre si chiar a civilizatiei noastre. Ei cred in promisiunea ca moartea va fi invinsa si cred speranta unei alte lumi, unde fericirea totala este a lor pentru vecie. Mi-as dori sa fie adevarat!

Acesti oameni, nu au citit Biblia sau au citit-o fara sa-si foloseasca judecata! Ei au esuat in a vedea prostia, nedreptatea, ura de libertate, intoleranta religioasa, persecutiile si imoralitatea crasa care se afla in Biblie.

Ei se gandesc la Rai, insa ignora Iadul.

Nu cu inima usoara, imi iau misiunea sa dovedesc ca Biblia nu poate fi cuvantul Domnului. Daca aceste promisiuni, desi false, ar fi fost de ajutor umanitatii, as trece peste ele in liniste. Insa ele nu sunt folositoare! Nicicand, „cartile sfinte” nu au fost folositoare si nu vor fi niciodata. De fapt, ele devin mai periculoase cu fiece zi care trece. Istoricul onest stie ca aceste „Carti sfinte” sunt – si intotdeauna au fost! – o grea povara pentru umanitate. Si in ciuda stiintei noastre moderne, aceste carti vechi, continua sa produca ura si razboaie in zilele noastre. Prin urmare, noi trebuie sa examinam Biblia crestina nu pentru ca ar fi cine stie ce diferita de celelalte carti asa-zis „sfinte”, ale altor natiuni si ale altor Dumnezei, ci pentru ca este acea carte facuta sa domine societatea noastra prin indoctrinare. Suntem invatati sa credem in copilarie si sa nu ne punem intrebari la maturitate. Ea pune in pericol lumea moderna, impiedica maturitatea intelectuala si ingradeste intinderea judecatii noastre la legende primtive.

Este Biblia „Cuvantul inspirat al Domnului”? Haideti sa ne gandim bine, ce trebuie sa insemne aceasta afirmatie: Afirmând asta, concluzia evidenta se impune ca Bibila trebuie sa fie de o „perfectiune dumnezeiasca”. Adica Biblia trebuie sa fie cu mult mai perfecta, decât orice alta carte pe care o biata minte omeneasca ar fi putut-o produce. Orice eroare in aceasta carte, orice greseala sau contradictie – in fapt sau in forma – ar dovedi ca aceasta nu poate fi „Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu”.

Nu numai ca Biblia ar fi perfecta in sine, dar ar fi clara si usoara la intelegere pentru orice minte omeneasca si fiecare persoana ar intelege-o in acelasi fel. Probabil vi se pare ca cer prea mult de la o simpla carte; asta ar vrea sa zica ca un Dumnezeu, care a creat mintea omului, nu este de asteptat sa fi produs o carte care sa fie in acord cu creatia sa???? Personal, cred ca punând problema astfel, cereti prea mult de la noi sa credem ca Dumnezeu ar scrie, sau inspira, o carte asupra careia omenirea nu ar putea sa se puna de acord. O carte care a fost cauza razboaielor nesfârsite, persecutiilor, torturilor, bigotismului si urii. O carte care este atat de neinteligibila, incât nu numai ca este respinsa de cei care nu cred in ea, dar si cei care cred ca este adevaratul cuvânt al Domnului, nu se pot pune de acord asupra interpretarii ei! Sunt sute de secte diferite numai in Statele Unite, asta neincluzând nenumaratele mii de indivizi care au propria lor interpretare a Bibliei.

Chiar dezbaterea din aceasta seara, ca si orice dezbatere pe tema Bibliei, este proba irefutabila a faptului ca Biblia nu este „cuvantul Domnului”.

Adesea teologii afirma ca forma originala a Sfintelor Scripturi era perfecta, insa Biblia si-a pierdut perfectiunea prin erori de copiere si prin traducerea ei succesiva dintr-o limba in alta. Imposibil! Nu poate exista o copie imperfecta sau o traducere imperfecta, a unei carti perfecte, care a fost astfel perfect inteleasa de catre traducator! Dumnezeu n-ar permite asa ceva! Daca exista un Dumnezeu….

Exista multe versiuni ale Bibliei crestine si sunt multe interpretari contradictorii ale fiecarei versiuni. Interpretari contradictorii nu numai pentru crestinul obisnuit sau membrul ordinar al clerului, ci si pentru acei invatati care au petrecut intreaga lor viata studiind Scripturile. Aceasta confuzie nu poate fi opera Domnului!

Din raul si confuzia pe care Biblia le-a provocat si continua sa le provoace si din natura primitiva, prosteasca si contradictorie a acestei carti, se impune automat concluzia ca Biblia nu reprezinta cuvantul Domnului. Voi cita cateva pasaje, dintr-una din multele versiuni ale Bibliei, pentru a arata de ce eu resping Bibila. Voi cita din versiunea „King James”, asa cum citesc si o inteleg eu. Nu sunt atat de nebun sa cred ceea ce inteleg ca spune Biblia…. este asadar doar ce spune aceasta. Luând in considerare multele versiuni si interpretari ale Bibliei, sunt uimit ca exista o singura persoana pe acest pamânt, suficient de nebuna sa creada ca interpretarea sa este cea corecta; ca numai el, sau ea, cumva, au dat din intâmplare peste adevarata interpretare a Bibliei, in timp ce toti ceilalti credinciosi, atei, prelati, preoti, oameni de stiinta si necredinciosi laolalta, au interpreatat-o gresit si inteles-o gresit.

Unii spun ca exista peste 2000 de auto-contraziceri in Biblie, altii declara ca nu pot gasi una. Tot ce pot eu face acum, este sa evidentiez cateva din multele exemple care mi se par mie contradictorii. Voi incepe cu prima porunca pe care Dumnezeu a dat-o omului; aceea pe care nici un crestin fundamentalist nu a incalcat-o vreodata…..

Geneza 2: 16, 17 zice: Si Domnul Dumnezeu a poruncit omului, spunand „din orice pom din gradina poti sa mananci liber; dar din pomul cunoasterii binelui si raului, tu nu trebuie sa mananci, pentru ca in acea zi in care vei manca, cu siguranta vei muri.”

Insa Biblia ne spune ca barbatul, Adam adica, nu a murit in ziua in care a mâncat din copacul interzis; intrucât Biblia zice ca Adam si Eva au fost expulzati din Rai si Geneza 5: 5 zice: „Si toate zilele pe care Adam le-a trait, au fost noua sute treizeci ani; si atunci muri”. Dar asa cum eu inteleg Biblia, mai este o alta contradictie in ceea ce priveste afirmatia de la Geneza 2: 16, 17; in Geneza 3: 22, 23, Dumnezeu pare a vorbi cu alti „dumnezei” si voi cita: (22) Si Domnul Dumnezeu spuse, „iata, omul deveni ca unul dintre noi, sa stie binele si raul, sa nu cumva sa puna mâna si sa ia si din copacul vietii, sa manânce si sa traiasca in veci”; (23) de aceea Domnul Dumnezeu il expulza din Gradina Edenului pana pe pamântul din care a fost facut.

In Geneza 2: 16, 17, Dumnezeu spuse „din toti pomii din gradina poti sa mananci liber, cu exceptia copacului cunoasterii.” Insa in Geneza 3: 22, 23, aflam ca mai exista inca un copac in gradina care era interzis: „pomul vietii”. Dupa cum citim in Biblie, se pare ca nu ne prea putem increde in cuvântul Domnului, ca in aceasta aparenta contradictie: Exodul 33: 20, se spune ca Dumnezeu ar fi zis: „Tu nu-mi poti vedea fatza; intrucat nici un om nu poate sa ma vada si sa traiasca.” Exodul 33: 22 zice insa: „Si Domnul vorbi cu Moise fatza in fatza, asa cum un om vorbeste cu prietenul sau.” (n.t. – versiunile romanesti difera de K.J. in privinta acestui pasaj) Asta mi se pare a fi o auto-contradictie, dar asa cum am spus, Biblia este incomprehensibila si voi puteti sa nu vedeti nimic bizar la aceste doua afirmatii. Pot petrece tot restul serii citand auto-contraziceri din Vechiul Testament, astfel ca am sa trec peste acestea.

Insa cum sta treaba cu Noul Testament, sunt oare si acolo auto-contraziceri? Ei bine, unii spun ca sunt multe contradictii evidente in Noul Testament, altii spun ca nu pot gasi nici una. Nu pot sa spun decat ceea ce imi zice mie aceasta carte. Asa cum citesc eu Noul Testament, gasesc prima contradictie in chiar primul vers al primului capitol, al primei carti a Noului Testament. In Matei 1:1 citez: „Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.” Dupa acest vers, urmeaza o serie de „zamislit de”, pâna când ajungem la versul 16 care zice: Iacov a nascut pe Iosif, barbatul Mariei, din care s-a nascut Isus, care se cheama Cristos.” Acum daca Iosif nu e tatal natural al lui Isus, ci numai sotul Mariei, asa cum zice Matei 1:16, atunci cei insirati din Matei 1:1 pana la 1:16 exclusiv, nu sunt, nu pot fi‚ „neamul lui Isus Cristos”, asa cum se afirma in primul capitol, primul vers al lui Matei. Dar daca Iosif este tatal natural al lui Isus, asa cum reiese din alte versuri din Biblie, atunci povestea cu Isus nascut din fecioara este o contradictie. Aceasta legenda este in Matei 1:18 si citez: „Iar nasterea lui Isus a fost asa: Maria, mama lui, era logodita cu Iosif; si inainte ca ei sa locuiasca impreuna, ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfant.”

Si deasemenea cel mai important, daca Isus s-a nascut din fecioara si nu era descendent din David, atunci cuvintele lui Petru in Faptele Apostolilor 2:29,30 sunt false. In Faptele Apostolilor 2: 29, 30, Petre spune: (29) Cât despre patriarhul David, sa-mi fie ingaduit fratilor sa va spun fara sfiala, ca a murit si a fost ingropat; si mormântul lui este in mijlocul nostru pana in ziua de azi. (30) fiindca David era prooroc, si stia ca Dumnezeu ii fagaduise cu juramant ca va ridica PE UNUL DIN URMASII SAI pe scaunul lui de domnie, despre invierea lui Cristos a proorocit si a vorbit el. Acum avem o afacere a-ntaia: Daca Isus este fiul Domnului prin „Duhul Sfant”, asa cum se afirma in Matei 1: 18, 19, 20, atunci ori nu este Cristos, ori Dumnezeu i-a „fagaduit cu juramant” lui David o minciuna; sau altfel, Isus este fiul Iosif, fiul lui David, fiul lui Avraam si atunci poate fi „Cristos”; dar atunci nu poate fi fiul Domnului prin „Duhul Sfant” si nu poate fi nascut din fecioara. Inca o data zic, pot petrece intreaga seara trecând in revista contradictiile din Noul Testament. Dar cum vorbim de o carte care se spune ca este „cuvântul Domnului’, nu avem nevoie decat de una singura, oriunde in Biblie, ca sa dovedim ca Biblia nu este „cuvantul si fapta Domnului”. Daca exista intr-adevar un Dumnezeu.

Biblia nu poate fi adevarata, in masura in care se auto-contrazice permanent. Totusi, ea poate fi inspiratia unei morale sanatoase si o sursa de comportament social decent. Deci haideti sa vedem ce spune Biblia despre bunatate, dreptate, bonomie, moralitate si respectul familiei, prietenului si vecinului. Sa trecem deci in revista cateva aspecte de morala sexuala ce se gasesc in Biblie.

Voi incepe cu Geneza 19. Si citim aici ca doi ingeri sunt oaspeti in casa lui Lot, cand „barbatii orasului” vin la casa acestuia si Geneza 19: 5, 6, 7, 8 zice: „Si ei il chemara pe Lot si ii spusera acestuia, unde sunt dar barbatii care au venit la tine noaptea asta? Adu-i la noi, ca sa-i putem cunoaste. (6) si Lot iesi afara la ei si inchise usa dupa el: (7) si spuse, va rog fratilor, nu fiti haini, (8) uitati-va aici, am doua fete care nu au cunoscut barbat; va rog, lasati-ma dar sa vi le aduc voua, si faceti-le lor ceea ce va va placea; numai nu faceti nimic acestor oameni, fiindca au venit sub umbra acoperisului casei mele.”

Normal, nu pot stii ce spune altuia povestea asta, dar mie pare sa-mi spuna: „Iata aici, eu am 2 fete care n-au cunoscut barbat; lasati-ma va rog sa vi le aduc si faceti-le voi ceea ce vi se pare voua de cuvinta.”

Ce fel de tata si-ar oferi copii unei gloate pentru a fi folositi de aceasta „cum crede ea de cuvinta”? Voi fi cinstit cu voi: daca ati fi oaspeti in casa mea, v-as proteja cu toate puterile mele, insa daca s-ar ajunge la punctul sa am de ales intre voi si copii mei, voi ati fi sacrificatii! Si as astepta la fel din partea voastra, daca ar fi sa fiti obligati sa alegeti intre mine si copii vostrii…. Daca ar fi Dumnezeu insusi, daca exista un Dumnezeu, s-ar duce inaintea copiilor mei la gloata! Nu sunt crestin. Sunt foarte pro-familie, copii mei nevinovati trec inaintea oricui.

Insa povestea nu se sfarseste aici, ea continua si continua urât. In Geneza 19: 31, 32, fetele lui Lot vorbesc intre ele: „Si cea mai mare zice celei mici, tatal nostru e batrân si nu mai este nici un barabt in tinutul acesta ca sa intre la noi, dupa obiceiul tuturor tarilor: (32) hai vino sa-l facem pe tatal nostru sa bea vin si sa ne culcam cu el, astfel incât sa pastram samanta tatalui nostru.” Si aceasta poveste demna de bolnavi mintal, continua pana la Geneza 19: 36 care zice: „Si astfel ramasera ambele fete ale lui Lot insarcinate de tatal lor.” Acum eu stiu ca voua, celor care credeti ca Biblia este „cuvântul Domnului”, nu asta va zice Bibila, dar mie asta imi zice: ambele fete ale lui Lot sunt gravide cu tatal lor. Aceasta poveste pentru mine este o murdarie pur si simplu, dar altii spun ca nu este murdarie si nu este imoralitate in Biblie, deci n-am de unde sa stiu ce spune aceasta poveste altora, dar pentru mine, este o murdarie. Si pentru mine, murdaria nu poate face parte din „cuvântul Domnului”. Sunt multe povesti in Biblia crestina pe care eu le consider imorale, murdarie in toata regula, insa asta serveste drept exemplu pentru toate celelalte. In definitiv, noi consideram Biblia ca fiind „cuvântul Domnului”, nefiind necesar decat un singur exemplu de poveste „strâmba”, numai o singura contradictie, numai un singur neadevar sau o nedreptate, ca sa dovedim ca Biblia nu este „cuvântul Domnului”.

Haideti dara sa consideram „Justitia lui Dumnezeu”, asa cum ne apare ea din Biblie. Regele David obtinu una din multele sale sotii prin rapire, viol si omucidere. Povestea se afla in „A doua carte a lui Samuel”, capitolul 11 si versul 4 zice: „Si David trimise mesageri s-o aduca; Si ea a venit la el si el s-a culcat cu ea […]”

Sper ca ma veti ierta ca repet astfel de povesti murdare, dar asta zice Biblia. Povestea continua si Biblia ne spune ca Bathsheba ramâne gravida. David ucisese pe sotul acesteia, iar in versurile 26 si 27 citim: „Si când sotia lui Uriah auzi ca sotul ei era mort, ea planse pe sotul ei. (27) Si când trecura zilele de jale, David trimise si o adusera la casa lui, si ea deveni nevasta lui, si ea ii nascu un fiu. Insa ceea ce a facut David ii displacu Domnului.”

Foarte bine! Acum vom avea sansa sa vedem dreptatea lui Dumnezeu in actiune: Cum l-a pedepsit Dumnezeu pe David pentru aceste crime groaznice? Cum credeti voi, ca ar trebui pedepsit un astfel de om marsav? Ei bine, pedeapsa pe care Dumnezeu a dat-o lui David pentru crimele sale oribile, poate fi citita in „A doua carte a lui Samuel”, capitolul 11, versul 18 care zice (n.t: in alte versiuni 12: 15): Si Domnul a lovit copilul pe care-l nascuse lui David nevasta lui Uriah si a fost greu bolnav.” Si versul 18 zice: „Si se intampla ca in a saptea zi, copilul sa moara.” Credeti sau nu, idea de justitie a lui Dumnezeu in legatura cu uciderea sotului Bathshebei, a fost ca Dumnezeu insusi sa omoare copilul inocent al acesteia! Aceasta este „dreptatea lui Dumnezeu”, conform Bibliei crestine!

Nu am cum sa stiu ce spune aceasta poveste unui crestin practicant, insa daca ceea ce inteleg eu ca spune Biblia, este ceea ce Biblia zice, trebuie ca unul sa aiba minte tare putina ca sa creada ca Biblia este „cuvântul Domnului”. Dar haideti sa luam acum in considerare „Poruncile Domnului”, conform Bibliei. Nu sunt numai zece porunci, asa cum se pare ca multi cred, ci sunt sute. Sunt nu mai putin de 73 de capitole pline de „porunci ale Domnului”. Si Dumnezeu fiind un Dumnezeu si nimic mai putin, fiecare porunca trebuie sa primeasca aceeasi ascultare ca oricare alta porunca a Sa! Deci sa vedem ce porunci dadu Domnul:

Exodul 22: 18 zice: „Nu trebuie sa rabzi ca o vrajitoare sa traiasca.” Când crestinismul a avut puterea, aceste opt cuvinte au facut ca sute de mii de oameni inocenti sa fie torturati si arsi de vii. Aceasta porunca face parte din aceeasi categorie cu una dintre versiunile asa-numitelor „Zece Porunci”.

Porunca Domnului in Exodul 21: 2: Daca cumperi un rob evreu, 6 ani trebuie sa te slujeasca, iar in al saptelea el trebuie sa fie liber fara plata.” Exodul 21: 4 zice: „Daca stapânul lui i-a dat o nevasta si aceasta i-a nascut lui, fii sau fiice, sotia si copii ei, trebuie sa fie ale stapânului, iar el sa iasa singur.”

Tineti cont, acestea sunt poruncile Domnului si dreptatea divina conform Bibliei! Exodul 21: 5, 6 spune: „Si daca robul zice clar, <<Eu iubesc pe stapânul meu, nevasta mea si copii mei si nu voi ca sa ies slobod>>, (6) atunci stapânul sa-l duca in fata judecatorilor […] si stapânul sa-i gaureasca urechea cu o sula, iar el sa-i ramana rob pe vecie.”

Biblia intotdeauna a aprobat sclavia si a fost intotdeauna cel mai mare obstacol in calea dreptatii si a progresului uman in lume.

O alta porunca a Domnului este in Deuteronom 13 : 6, 7, 8 care zice: „Daca fratele tau, fiul mamei tale; sau fiul tau, sau fiica ta, sau nevasta ta din bratele tale; sau prietenul tau care ti-e scump ca sufletul tau, te incita pe ascuns spunând, haide sa mergem si sa slujim alti Dumnezei pe care nici tu, nici parintii tai, nu-i cunoscura; (7) adica Dumnezeii popoarelor care va inconjoara, aproape de tine sau mai departe, de la un capat al Pamântului la altul (8) tu sa nu accepti si sa nu-l asculti; si nu trebuie sa tainuesti ce a zis (9) dar trebuie negresit sa-l omori; mâna ta sa fie prima asupra lui ucigandu-l, si dupa aceea, a tuturor celorlalti; (10) si trebuie sa-l omori cu pietre; pentru ca a cautat sa te abata de la Domnul Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei.”

Cine a zis ca Dumnezeu este „pro-life”?

Adesea am aratat crestinilor ca religia lor a provocat suferinte ingrozitoare lumii. Ca istoria este atat de plina cu razboaie crestine, persecutii, tortura, arderi pe rug si ura, ca nici o persoana blajina si de bine, nu s-ar mai numi crestin daca ar stii adevarul despre istoria crestinismului.

Raspunsul este intotdeauna acelasi: „Cum pot eu (ori alt crestin din zilele noastre) sa fiu facut responsabil pentru ce au facut oameni care s-au numit crestini in trecut.” Si totusi, asa cum ne cere a doua porunca, Dumnezeu face responsabil copii pentru greselile parintilor, sau crimele parintilor „chiar pana la a treia sau a patra generatie.” De fapt insusi conceptul de baza al crestinismului este „pacatul originar”, aceasta suprema expresie a nedreptatii in materie de „vina mostenita”. Eu nu cred in „vina mostenita”. Insasi ideea, ca noi, specia umana, suntem nascuti cu pacate din cauza unei oarecare insignifiante fapte gresite, care zice-se, a fost facuta de Adam, este absurda si prosteasca. Nu! Este mai mult decat prosteasca, frizeaza boala mintala, cretinismul….

Insesi ideea ca Dumnezeu a trebuit sa se nasca dintr-o fecioara, ca sa fie omorât de omenire pentru ca el, Dumnezeu, sa ierte pacatele omenirii, tine foarte mult de patologia mentala. Aceasta nebuie nu ne vine de la Dumnezeu. Eu am credinta ca un adevarat Dumnezeu, ar face exact ceea ce tu ai face, daca copii tai ar fi fost neascultatori si tu ai fi devenit suparat, pentru un timp.

Cu siguranta nu te-ai apuca sa-i spui copilului tau: „Adu-mi un ciocan si loveste-ma cu el peste mâna, tare, tare de tot, astfel ca eu sa pot sa te iert pentru obraznicia ta.” Nu! Mai degraba tu te-ai duce la al tau copil, l-ai lua in brate si i-ai spune ca il iubesti din toata inima, si ca niciodata nu ai putea sa fi mânios pe el; ca el inseamna pentru tine, mai mult decat viata ta chiar. Asta ai face, sau asta ar trebui sa faci; asta as face eu si orice carte care spune ca Dumnezeu ar face doar o farâma mai putin, nu poate fi „cuvântul Domnului”.

Nu trebuie sa fim sclavii unei superstitii primitive. Nu trebuie sa ne fie teama sa gândim, sa ne punem intrebari si sa cercetam. Trebuie sa ne eliberam mintea: Ridicati-va din genunchi si stati pe propriile picioare, ridicati-va capul, deschideti-va ochii si incepeti sa va folositi mintea. Folosirea mintii umane, ne-a facut sa ne ridicam deasupra tuturor animalelor si a facut omul stapanul intregului Pamânt. Mintea umana – ratiunea – este singura speranta pe care o avem. Astazi avem o veste buna (aluzie la ce inseamna „Evanghelie”): Imprastiati vestea cea buna! Mintile noastre sunt libere sa gandeasca.

ZIUA I – PARTEA 2

Suntem, fara dubiu, una din cele mai indoctrinate si inselate natiuni ale Pamantului; cel putin in ceea ce priveste domeniul religios. Astazi nu exista o amenintare mai mare pentru natiunea noastra si pentru libertatea noastra, decat Crestinismul. Nici o alta forta nu ar fi putut sa ascunda si sa schimbe adevarata istorie a Americii, asa cum a facut-o Crestinismul. Si nici o alta forta, nu ar fi putut sa insele atat de complet opinia publica americana asa cum Crestinismul a facut-o.

Agresiunea crestina impotriva Americii, impotriva drepturilor ne-crestinilor, este bazata pe iluzia ca Biblia este ‘cuvantul Domnului’. Haideti asadar sa cercetam ingrozitoarea istorie a acestei iluzii.

Daca stii un pic de istorie, stii ca Crestinismul si Biblia nu numai ca au esuat sa mentina pacea, dar stii ca acesta este responsabilul exclusiv al celor mai multe razboaie inutile si sangeroase. Stii ca toate cruciadele n-au fost decat simple razboaie de agresiune purtate de crestinism. Tu stii ca acesti cruciati, in ciuda credintei lor sincere in Biblie, in rugaciune, in crestinism si in Dumnezeul lor, au macelarit babati, femei si copii de fiecare data cand au cucerit vreun oras.

Si totusi crestinii numesc Biblia ‘cuvantul Domnului’ si pe ei insisi ‘morali’ !

Daca stii cat de cat putina istorie, stii ca atunci cand Biblia ‘a domnit’ si Crestinismul avea puterea, crestinii i-au torturat si ucis pe acei care se indoiau, ori nu erau de acord cu Biblia lor.

Si de fiecare data cand crestinii, pierd puterea sa persecute, ei ii ponegresc si ii numesc ‘imorali’ pe cei pe care nu mai pot sa-i persecute.

Si totusi crestinii numesc Biblia ‘cuvantul Domnului’ si pe ei insisi ‘morali’ !

Astazi crestinismul a castigat aceasta putere ingrijoratoare prin predarea Bibliei in loc de patriotism; creand confuzia intre pietate si patriotism; prin calomnierea bunilor americani ca fiind ‘comunisti’ si pe bunii patrioti ca fiind ‘tradatori’. Ei cultiva ura si neincrederea impotriva acelora care pretuiesc marile idealuri americane ale separarii religiei de stat si instiga la ura impotriva institutiei justitiei care protejeaza Constitutia natiunii noastre.

Crestinismul a ascuns si a schimbat in mod ilicit istoria Americii, a ascuns citate, fapte si probe care dovedesc ca Biblia si crestinismul au fost recunoscute ca dusmanul libertatii de acei care au infiintat aceasta natiune. Crestinismul a ascuns faptul ca Parintii Natiunii s-au luptat ca sa asigure libertatea de constiinta; ca s-au luptat sa puna Crestinismul la locul cuvenit – ca egal al tuturor celorlate ‘opinii religioase’; ca s-au luptat sa puna Biblia la locul pe care il merita – o carte ca oricare alta, printre multe alte carti.

Astazi istoria crestinilor ne spune doar un singur adevar: Cei care au ucis, de asemenea vor si minti !

Exceptand ipoteza in care esti un istoric dedicat istoriei Americii, nu ai cum sa stii ca deismul a fost forma de respingere directa si dezmintire a Bibliei crestine, a religiei crestine si a Dumnezeului crestin; nu aveti de unde sa stiti ca George Washington a fost prinicipalul om de stat care a pledat pentru separarea totala a statului si religiei si care a vegheat ca sa nu se faca nici o referinta la Crestinism sau divinitate in Constitutie (The Encyclopedia of Philosophy, Vol. 2). Nu stiti ca prima libertate pe care Constitutia trebuia sa o institue era libertatea de a nu fi obligat de si supus unei religii anume. Ca Thomas Jefferson a fost un deist si ca isi sfatuia nepotul sa ‘nu se dea inapoi nici macar de la faptul de a-si pune indrazneata intrebare in legatura cu existenta vreunui Dumnezeu’ (Letter to Peter Carr, Aug. 10, 1787, ‘Deism in the United States’, pp. 222-34). Nu stii ca deistul declarat Thomas Paine a facut mai mult decat oricare alt american pentru ca Statele Unite ale Americii sa fie o natiune libera si seculara. Si nu stii o mie de alte fapte ale istoriei Americii, care sunt in contradictie cu afirmatiile crestine; fapte care ar mentine America libera.

Nu trebuie insa sa fi un om de stiinta ca sa stii ca Crestinismul fundamentalist si fortele superstitiei biblice ataca astazi chiar fundamentele libertatii natiunii noastre.

Si totusi crestinii numesc Biblia ‘cuvantul Domnului’ si pe ei insisi ‘morali’ !

Istoria ne-a dovedit de mii de ori ca valorile morale personale nu pot supravietui unde oamenii cred in iertare divina, cred in iluzia Bibliei care zice ca o oarecare ‘forta superioara’ poate sa indeparteze vina de la vinovat fara sa indeparteze raul facut victimei.

Religia intotdeauna afirma ca imoralitatea izvoraste din lipsa de credinta, insa faptele dovedesc exact contrariul. Crestinismul nu a fost niciodata mai puternic in Statele Unite decat sunt astazi. Crestini au biserici in fiecare comunitate, monopolizeaza timpul de antena al radioului si televiziunii cu propaganda religioasa. Au bagat cu forta religia in afacerile guvernului nostru, in legislatia noastra, si in vietile noastre. Au reusit sa amuteasca toate opiniile si sa blocheze faptele opuse lor. Ei cuceresc continuu mai multe si mai multe puteri, mai multe si mai multe proprietati, mai multa si mai multa bogatie. Si pe deasupra nu au minimul bun-simt sa-si plateasca in mod onest impozitele…..

In acelasi timp in care religia crestina devine mai bogata decat oricand, mai influenta decat oricand, impozitele au crescut din ce in ce mai mari, saracia si foamea au crescut, rata criminalitatii a crescut mai sus si mai repede decat oricand, batranilor fiindu-le frica sa iasa din casa; drogurile au devenit o calamitate nationala si natiunea noastra a fost implicata in mai multe razboaie si conflicte internationale decat in orice alt moment al istoriei sale. Cum castiga crestinii puterea, iar si iar, dupa repetate esecuri in a institui pacea, progresul, prosperitatea si moralitatea?

Tehnica lor este simpla. Ei numesc Biblia ‘cuvantul Domnului’ si pe ei insisi ‘morali’.

Nu trebuie sa permitem prostiei organizate sa distruga aceasta natiune mareata care suntem. Poporul american trebuie sa fie constient de un singur si simplu fapt:

Biblia nu este, SI NU POATE FI ‘cuvantul Domnului’!

ZIUA II – PARTEA 1

In Biblie, Cartea numerelor, capitolul 31, versul 15 zice (Numeri 31: 15): ‘Si Moise le spuse lor, ‘Cum ? ati lasat in viata toate femeile?’

Si versul 17 si 18 zice: ‘Acum dar, omorati pe orice prunc de parte barbateasca, si omorati pe orice femeie care a cunoscut pe un barbat culcandu-se cu el; (18) dar lasati in viata pentru voi pe toti pruncii de parte femeiasca si pe toate fetele cari n-au cunoscut impreunarea cu un barbat’. (n.t. – Numeri 31: 1, 2 zic de asemenea: ‘Domnul a vorbit lui Moise si a zis: (2) Razbuna pe copii lui Israel impotriva Madianitilor, apoi vei fi adaugat la poporul tau.’)

Stiu ca Biblia nu este cuvantul lui Dumnezeu pentru ca ne spune ca Dumnezeu este un criminal; ca Dumnezeu a ucis, sau a facut ca sa fie ucisi milioane de oameni nevinovati. Ca Dumnezeu a aprobat uciderea de civili, de copilasi mici, de batrani fara putere, de femei fara aparare, de prizonieri de razboi si chiar de biete dobitoace. Ne spune ca Dumnezeu a aprobat ordinele date soldatilor de catre Moise, ca acestia ‘sa tina fecioarele pentru ei.’ Detest si neg o astfel de carte, resping si numesc calomnioasa orice carte care spune ca asa este Dumnezeu. Biblia il murdareste si il calomniaza pe Dumnezeu, de aceea neputand fi ‘cuvantul Domnului’.

Daca exista un Dumnezeu, atunci Biblia este o blasfemie; daca nu exista un Dumnezeu, Biblia este un mit. Oricum ar fi, Biblia nu este ‘cuvantul Domnului’…..

In Exodul 2: 45, 46 se spune ca Dumnezeu ar fi zis (45): ‘Si voi locui in mijlocul copiilor lui Israel, si voi fi Dumnezeul lor. (46) si ei vor cunoaste ca Eu sunt Domnul Dumnezeul lor care i-a scos din tara Egiptului, si ca sa pot locui in mijlocul lor: Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.’

Astfel Biblia spune in modul cel mai clar posibil ca Dumnezeul Vechiului Testament (Iehova) este ‘Domnul Dumnezeul evreilor’, ‘Dumnezeul copiilor lui Israel,’ Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacob. Vechiului Testament este povestea unei zeitati tribale private, a carei principala si unica grija este pentru ‘poporul sau ales.’ Este un dumnezeu creat de catre preotimea acestui trib pentru a justifica atrocitatile comise de catre acesta. Este povestea unui simplu dumnezeu tribal, si ca oricare dintre dumnezeii tribali ai lumii din acea perioada, reflecta intotdeauna felul de a fi al oamenilor care l-au creat. Daca tribul era un trib iubitor de razboaie, violent, asa era si dumnezeul lor.

Biblia ne spune ca tribul evreilor era foarte agresiv, un trib ostil si razboinic, si de aceea dumnezeul lor reflecta ferocitatea lor fara margini. Acest dumnezeu, si cartile Vechiului Testament este plin de sange inocent, de oameni cuceriti si ucisi, de fecioare violate – bieti copii doar ! – de cruzimi inumane si crime de nespus – toate aprobate de catre Dumnezeul din Vechiul Testament ! Nu avem nevoie de un astfel de Dumnezeu in lumea noastra de azi.

Suntem de fapt foarte norocosi ca Biblia nu este ‘cuvantul lui Dumnezeu’ !

Biblia ne spune ca Dumnezeu este mic, ca Dumnezeul Bibliei nu este dumnezeul Universului infinit; nu este nici macar dumnezeul intregului pamant – asa mic cat este el ! Este Dumnezeul unui trib indepartat si primitiv, dintr-o zona obscura a micului nostru pamant, pentru o perioada restransa de timp, cu mult timp dupa aparitia omului. Un astfel de concept de Dumnezeu este o insulta si este absolut fals ! Pot crede intr-un Dumnezeu incomprehensibil de mare, insa nu as putea crede intr-un Dumnezeu desgustator de mic.

Este cert ca adevaratul Dumnezeu al Universului nesfarsit nu poate fi mic. Biblia descrie un Dumnezeu prea insignificant pentru o credinta inteligenta. Cand am fost crestin, simplul gand ca in Biblie ar putea fi o minciuna imi repugna, exact ca oricarui crestin credincios. Am fost invatat ca Biblia era ‘cuvantul lui Dumnezeu’. Am fost invatat sa cred – sa cred orbeste si sa ma inchin fara sa-mi pun intrebari. Stiind ca este ‘cuvantul lui Dumnezeu’ stiam ca in Biblie nu avea cum sa fie nici macar o minciuna, simteam din adancul fiintei mele ca Dumnezeu nu a mintit. Inca cred acest lucru ! Daca exista un Dumnezeu, acest Dumnezeu nu ar minti. Nu mi-a trecut niciodata prin cap ca Biblia nu ar fi ‘cuvantul lui Dumnezeu’, ca ar putea fi o contrafacere, produs al inselaciunii umane. A venit un timp insa, cand m-am decis sa citesc Biblia din nou, de aceasta data exact asa cum as citi cartile unei religii diferite si straine, sa o vad cu ochii unui necredincios care isi uzeaza ratiunea. Ar parea Biblia in ochii unui necredincios, ca rationala, ca morala si ca o forta utila umanitatii? Atunci am gasit o minciuna, si trecand mai departe am mai gasit una, apoi altele si altele. Pentru mine a fost o revelatie; a fost ca si cum cineva m-ar fi dezlegat la ochi dupa ce fusesem legat o viata intreaga, putand vedea in sfarsit lumina adevarului pentru prima data. Cu totii stim ca o carte care contine minciuni nu ar putea fi ‘cuvantul lui Dumnezeu’. Cu toti stim asta, indiferent cum il vedem fiecare pe Dumnezeu. Biblia nu poate fi ‘cuvantul lui Dumnezeu’ pentru ca Biblia contine minciuni.

Biblia spune in Exod 10 versul 27: ‘Insa Dumnezeu a impietrit inima lui Faraon si Faraon n-a vrut sa-i lase sa plece.’ Apoi in versul 29 citim: ‘Si se intampla ca la mijlocul noptii, Domnul ucise toti intai-nascutii in Tara Egiptului, de la intai-nascutul Faraonului ce se gasea pe tron, pana la intaiul nascut al robului ce se gasea in mizerie; si toti intai-nascutii dobitoacelor.’ (n.t. – in alte versiuni (de ex. Biblia publicata de Societatea Biblica de care dispun) apare in alt loc, dar cu acelasi continut: Exodul 11: 4, 11: 5, 11: 6: (4) Moise a zis: ‘Asa vorbeste Domnul: Pe la miezul noptii voi trece prin Egipt; (5) si toti intaii nascuti din tara Egiptului vor muri, de la intaiul nascut al lui Faraon care sade pe scaunul lui de domnie, pana la intaiul-nascut al roabei care sta la rasnita, si pana la toti intaii-nascuti ai dobitoacelor.’ (6) In toata tara Egiptului vor fi tipete mari, asa cum n-au fost si nu vor mai fi.)

Aceasta este o minciuna !

Dumnezeul Universului nesfarsit n-ar ucide copii nevinovati. Este o minciuna aceea ca ‘Dumnezeu a impietrit inima Faraonului’ astfel incat el, Dumnezeu, sa aiba motiv sa ucida copilasi nevinovati. Aceasta este o minciuna si o blasfemie ! In Bibie in Deuteronomul 28:16 Dumnezeu se zice ca ar fi spus: ‘Insa din orasele acestor popoare pe care Domnul Dumnezeul tau ti le-a dat drept mostenire sa nu cruti cu viata nimic din ceea ce respira.’ (nt – in varianta mea (‘Biblia sau Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament cu trimiteri’ publicata de Societatea Biblica) citatul apare mult diluat (‘Vei fi blestemat in cetate si vei fi blestemat pe camp.’)

Aceasta este o minciuna !

Dumnezeul spatiilor infinite nu a spus niciodata unor salbatici sa macelareasca oameni invinsi astfel incat ‘sa nu scape nimic din ceea ce este in viata.’ Este o simpla minciuna a salbaticilor pentru a-si justifica jafurile si omorurile contra vecinilor lor. Biblia nu este ‘cuvantul Domnului’. In Biblie in Iosua 10: 12, 13 se zice: ‘Atunci Iosua a vorbit Domnului in ziua in care a dat Domnul pe Amoriti copiilor lui Israel si spuse in fata lui Israel: ‘Soare, opreste-te deasupra Gideonului; si tu luna peste valea Ajalonului.’ (13) si soarele se opri, si luna statu pe loc pana ce oamenii se razbunara inpotriva dusmanilor.’ (n.t. – in varianta mea Iosua 10:12, 13 doar numele apar intr-o forma particulara: ‘Atunci Iosua a vorbit Domnului in ziua in care a dat Domnul pe Amoriti in mainile copiilor lui Israel si a zis in fata lui Israel: ‘soare, opreste-te deasupra Gabaonului; si tu, luna asupra vaii Aialonului !’ (13) si soarele s-a oprit, si luna si-a intrerupt mersul, pana ce poporul s-a razbunat pe vrajmasii lui.’)

Asta este o minciuna !

Dumnezeul Universului infinit nu a oprit niciodata soarele (adica vrea sa zica ca a oprit Pamantul sa se invarta) astfel incat o adunatura de salbatici sa poata avea timp sa macelareasca pe indelete o alta adunatura de salbatici.

Este o minciuna !

In Biblie in 1 Smauel 6:19 (Cartea intai a lui Samuel 6:19) scrie: Si El ii lovi pe oamenii din Bethsemesh pentru ca s-au uitat in chivotul Domnului, lovi din oameni 50 de mii saptezeci de oameni: si oamenii au plans ca Domnu’ ii lovise pe mare parte din oameni cu mare macel’. (n.t. – in varianta mea: ‘Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Semes cand s-au uitat in chivotul Domnului; a lovit cincizeci de mii saptezeci de oameni din popor. Si poporul a plans, pentru ca Domnul ii lovise cu o mare urgie.’)

Aceasta este o minciuna !

Dumnezeul Universului nesfarsit nu ar macelarii oamenii dintr-un trib de salbatici doar pentru ca au tras cu ochiul la nimicurile superstitiei unui alt trib de salbatici….

Putem continua sa citam astfel de minciuni primitive din Biblie pana ametim, toate dovedind insa un singur lucru: Biblia nu este ‘cuvantul lui Dumnezeu’.

Tot ce va cer este sa cititi Biblia. Cititi-o cu o minte deschisa si veti fi socati ca ati putut sa credeti vreodata pentru un moment ca Biblia este ‘cuvantul lui Dumnezeu’. Chiar pana si unii crediniosi au vazut ‘veninul’ care se afla in Vechiul Testament. Stiu ca ei au jurat sa nu gandeasca cand citesc Biblia, sa nu rationeze, ci numai sa creada. Insa cativa dintre ei totusi, au facut un mic pas, de a se abate de la Vechiul Testament. Ei n-or sa recunoasca vreodata deschis, insa unii credinciosi crestini si-ar fi dorit ca Vechiul Testament sa nu fi fost vreodata scris. Se simt rusinati de vechiul Dumnezeu – si de macelul fara sens !

Il poti vedea acolo, in genunchi, ochii bine inchisi, mainile impreunate, capul plecat si creierul scos din priza. Insa in valtoarea scenelor inspaimantatoare din care sangele nevinovatilor tasneste valuri iar tipatele femeilor macelarite si al copiilor violati barbar, rasuna strident si sumbru, ceva se strecoara in mintea lui. Evolutia si moralitatea naturala au construit un circuit de siguranta in creierul lui, care impotriva propriei lui vointe, l-a facut sa isi foloseasca pentru un moment ratiunea si logica.

Cumva au realizat ca e ceva in neregula cu Vechiul Testament ! Nu pre stiau ei bine ce este in neregula, insa se parea ca este ceva acolo care nu este tocmai corect. Si astfel au evoluat. Au evoluat impotriva lor insisi – si au creat un nou Dumnezeu: Isus ! Amin, inca mai este o speranta pentru omenire !

Ajungem acum deci la Noul Testament si desi Noul Testament il citeaza pe Isus spunand in Matei 5: 17, 18: ‘Sa nu va ganditi cumva ca am venit sa distrug Legea cea veche sau profetii: N-am venit sa distrug, ci sa implinesc. (18) Ca adevarat este ce va spun, pana cand cerul si pamantul nu vor trece, nu va trece in nici un fel nici o bucatica din Lege pana ce nu s-a implinit totul’, Noul Testament este incercarea filosofului credincios sa creeze o noua idee de Dumnezeu pentru a scapa de sangerosul si funestul Dumnezeu tiranic din Vechiul Testament.

Ce fel de Dumnezeu este acest nou Dumnezeu? Stim ca Evanghelia cea mai veche din Noul Testament a fost scrisa dupa anul 78 AD, iar celelalte Evanghelii sunt chiar mai recente. Astfel stim ca citatele din noul Dumnezeu, Isus, au fost doar povesti orale pentru cel putin o generatie, iar in cele mai multe cazuri pentru mai multe.

Haideti sa vedem ‘ce se spune’ ca a spus Dumnezeu, potrivit Noului Testament.

Isus se afirma c-ar fi spus (Luca 14:26): ‘Daca vreun om vine la mine si nu uraste pe tatal lui, pe mama lui, pe sotia lui si pe ai sai copii, si pe fratii lui, si pe surorile lui, da, si propria lui viata, nu-mi poate fi ucenic.’

Acestea nu pot fi cuvintele Domnului !

Se afirma ca Isus ar fi spus (Matei 10: 34, 35, 36, 37): ‘Sa nu va-nchipuiti ca am venit sa aduc pacea pe pamant: Am venit nu ca sa aduc pacea, ci sabia. (35) Pentru ca am venit sa aduc dihonia intre om si tatal lui, intre fata si mama ei si intre nora si soacra. (36) Si dusmanii omului se vor gasi printre ai sai, din propria lui casa. (37) Cel ce-si iubeste mama sau tatal sau, atunci nu este demn de mine: si cel ce-si iubeste fiu sau fiica mai mult decat pe mine, atunci acela nu e demn de mine.’

Acestea nu pot fi cuvintele Domnului !

Cum putem sa regasim vreodata pacea cu astfel de dumnezei bantuind mintile oamenilor? Se afirma ca Isus ar fi spus (Matei 19: 29 si Marcu 10: 29): ‘Si oricine a lasat case, frati sau surori; sau tati or mame, sau sotii, sau copii, sau pamanturi de dragul numelui meu va primi insutit si va mosteni viata vesnica.’

Acestea nu pot fi cuvintele Domnului !

Se afirma ca Isus ar fi spus (Marcu 9: 43, 44, 45, 46, 47, 48): ‘Si daca mana ta te supara (n.t. – in varianta mea peste tot unde in varianta lui Fields apare ‘supara’ la mine apare ‘te face sa cazi in pacat’), tai-o: este mai bine ptr. tine sa intri in viata vesnica olog, decat sa te duci cu doua maini in iad, in focul care nu se stinge. (44) Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge. (45) Si daca piciorul tau te supara, taie-l; este mai bine sa intri in viata vesnica schiopatand, decat sa fi aruncat in iad intreg, in focul care nu se va stinge niciodata. (46) Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge. (47) Si daca ochiul tau te supara, scoate-l ; este mai bine ptr. tine ca sa intri in Imparatia lui Dumnezeu cu-n singur ochi, decat sa fi aruncat avand doi ochi in focul iadului: (48) Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.’ Acestea nu sunt cuvintele Domnului; sunt cuvintele bolii mintale, ale dementei !

Se afirma ca Isus ar fi spus (Luca 12: 5): „Dar am sa va previn de cine trebuie sa va fie frica: Temeti-va de El, care dupa ce a ucis are puterea sa arunce in Iad; Va spun voua, temeti-va de El!”

Crestinismul se bazeaza pe frica si se perpetueaza prin frica. Acesta nu ar fi felul cum ar proceda un Dumnezeu adevarat, Dumnezeul necuprinsului Univers.

In Noul Testament, ca si in Vechiul Testament, putem sa gasim si sa citam spuse ale noului Dumnezeu pline de cruzime, absurde, care nu seamana cu ce ne asteptam ca ar zice un Dumnezeu adevarat. Spuse care noi stim ca sunt ale oamenilor, ale unor oameni cruzi, josnici, fara inima si tembeli. Cuvinte de ura si razbunare. Cuvinte care sa inspaimante si sa oprime. Acestea sunt cuvinte care sa dea putere preotului, bisericii si religiei.

Sunt cuvinte care sa distruga ratiunea si sa transforme mintea umana intr-un sclav.

Noi stim ca mitul lui Isus din Noul Testament a fost preluat din povestea celui care a infiintat cultul lui Eseene. Creatorul Eseeneismului a murit prin 88 î.e.n. si tot ce Isus „din Nazaret” se spune ca ar fi spus si facut, a fost scris aproape o suta de ani inainte de data cand se spune ca s-ar fi nascut Isus „din Nazaret”.

Din cultul eseenian al vechii religii ebraice, a aparut un nou Dumnezeu, un nou mit, o noua religie si un „Nou Testament”. Insa munca pozitiva a filozofului religios care a creat Dumnezeul din Noul Testament, a fost deformata si corupta de religia organizata. Mitul lui Isus din Noul Testament, nu mai seamana cu acel conducator bun si amabil al adeptilor lui Eseene, care a trait, a suferit si a murit cu putin inainte de 2000 de ani in urma.

In Noul Testament gasim un Dumnezeu care s-a dezvoltat in perioada primelor secole ale existentei religiei crestine. Crestinismul s-a dezvoltat prin ura religioasa. Cei slabi era numiti eretici si invataturile lor erau suprimate in cel mai brutal mod, astfel crestinismul care a supravietuit, este ortodoxia (n.t. – aici cu sens de fundamentalism religios) celui puternic si crud.

Fundamentalismul religios l-a distrus pe blajin si a umplut in schimb Crestinismul cu ura, foc si manie.

Mireanul crestin si predicatorii de duzina de la TV, care au atat de mare influenta si care atrag prin retorica emotionala, astazi nu realizeaza decaderea si deteriorarea care s-a produs in Crestinism in perioada formarii sale. Pozitivul din povestea originala a fost marginalizat, iar urâtul si raul i-a luat locul. Ideea de CHIN ETERN ca si ideea de iertare usuratica a pacatelor, a aparut si s-a pietrificat in dogma si doctrina. In Noul Testament a aparut un Dumnezeu, mult mai rau decat cel din Vechiul Testament. Tot atat de rau pe cat este mai rea TORTURA ETERNA decat somnul vesnic, tot atat de rau pe cat este mai rau sa arzi PE VECIE, decat pur si simplu sa dispari! In contrast cu Dumnezeul din Vechiul Testament, Dumnezeu din Noul Testament nu se multumeste cand victimele sale zac moarte la pamant: „Fiul lui Dumnezeu” nu numai ca a continuat traditia familiei, dar a depasit cele mai salbatice asteptari ale Tatalui… Daca suntem asa de cruzi sa credem Biblia, trebuie sa credem ca Dumnezeul Noului Testament PEDEPSESTE PE CEL MORT IN MOARTE! Acest Dumnezeu a gasit o metoda sa-i tortureze chiar si pe acei care au platit cu viata, supremul pret pe care o fiinta il poate plati. Dumnezeul Noului Testament si-a instalat camera de tortura acolo de unde nu poti sa scapi de ea, acolo unde moartea nu poate fi binevenita eliberare… „Chinul etern”, „arderea pe vecie”, aceasta ingrozitoare credinta, acesta haina nedreptate infaptuita continuu si etern, a devenit inima si baza religiei crestine. Oamenii nu cred gândind, nu cred dintr-o dorinta de bunatate sau piosenie, ci datorita fricii – o frica in starea cea mai pura, o frica devastatoare, o frica care „amorteste” creierul. Ei cred pentru ca le este frica sa gândeasca, le e frica sa-si puna intrebari. Ei isi tin mintea blocata la nivelul infantilitatii, cu frica de a deveni un barbat adult sau o femeie adulta. Ei cred pur si simplu pentru ca le este frica sa nu creada!

Cei care cred in Iad nu pot cunoste niciodata adevarul, pentru ca sunt orbiti de frica. Ideea de iad a fost creata pentru a institui o dictatura in materie de credinta, iar cei care cred in ea, traisesc sub o tiranie cu mult mai mare decat orice ar putea crea vreodata un tiran in viata reala. Ei cred ca sunt tot timpul sub ochiul ager al tiranului! Ei cred ca orice cuvant este inregistrat, ca orice actiune personala este notata, chiar si cele mai intime ganduri ale lor fiind cunoscute si judecate de catre crudul stapan al eternei si nemiloasei pedepse. La astfel de credinciosi, fiece act si gând, sunt rezultatul direct al fricii. Ei sunt realmente de compatimit!

Aceasta dogma a Infernului a distrus insesi bazele moralei. Forta primara a moralei sta in sentimentul de empatie; in a simti suferinta altora si a-ti pasa! Dogma Infernului a distrus acest fundament pe care se aseaza morala. Ne cere sa credem ca o mama ar putea sa stea voioasa si senina in ceruri si sa se uite la fiul ei neascultator sau la fiica sa neascultatoare, arzand si suferind in Iad PENTRU VECIE. Detest o credinta care poate face oamenii asa de lipsiti de mila!

N-as putea fi nicicand un crestin! N-as putea fi nicicand fericit intr-un Rai, stiind ca exista oameni suferind PE VECIE in Iad.

Resping ideea ca exista Iad!

Resping ideea ca exista un Dumnezeu razbunator!

Nutresc o mare simpatie pentru oameni, pentru durerile lor, pentru suferintele lor, pentru simtirile, ratacirile si sperantele lor. Si neg ca o carte care spune minciuna ca exista o nedreptate atat de mare si nesfarsita ca Iadul, ar putea fi „cuvântul lui Dumnezeu”!

Pe la inceputul acestui secol, au fost facute si publicate mai mult de o suta de studii care puneau sub semnul intrebarii istoricitatea lui Isus. A fost Isus un personaj istoric real, sau a fost un mit? Una din cele mai faimoase carti pe aceasta tema a fost „In cautarea personajului istoric Isus” a lui Albert Schweitzer. Cartea a fost publicata pentru prima oara in 1906. In paginile ei, Schweitzer conchidea: „Isus din Nazaret care si-a oferit serviciile ca Mesia, care a propavaduit etica „Imparatiei lui Dumnezeu”, care a infiintat „Imparatia Cerului pe pamant” si care a murit ca sa dea finala consacrare operei sale, nu a existat in fapt niciodata.” (pag. 398)

Istoria si stiinta ne spun ca Isus nu a fost un dumnezeu ci un mit; un Isus din Nazaret nu a trait in timpul in care se spune ca Isus ar fi trait si nimeni in timpul acela nu a facut lucrurile care se spune ca au fost facute de Isus. Stim astazi unde isi are originea mitul lui Isus si cum s-a nascut. Descoperirea adevarului despre Noul Testament este unul dintre miracolele cele mai mari ale lumii moderne. Este ca si cum ar exista intr-adevar un Dumnezeu si acest Dumnezeu si-ar fi zis: „Ajunge cu acest mit care a produs atat de multa ura si necaz, atat de mult razboi si persecutie, atat de multa tortura si suferinta! Ii voi pune capat inainte sa distruga intregul Pamant.”

Care sunt aceste „miracole” care au revelat adevarul despre originile mitului lui Isus, al Crestinismului si al Noului Testament ? In decembrie 1945, in Egiptul superior au fost descoperite un grup de 52 de suluri gnostice care datau din jurul anului 148 AD. Aceste prime suluri ne dau informatii despre lupta intre diferitele doctrine si incertitudinea din jurul Crestinismului timpuriu. In 1947, a avut loc o a doua descoperire incredibila. In Qumran. Pe litoralul Marii Moarte, la aproximativ 24 km de Ierusalim au fost descoperite un alt important numar de suluri stravechi. Aceste suluri sunt cunoscute ca „Sulurile de la Marea Moarta”. Impresia lasata publicului a fost ca acolo au fost descoperite doar cateva suluri, doar cele descoperite in prima grota. Insa realitatea este ca au fost descoperite sute de suluri, acestea fiind mai vechi cu aproximativ o mie de ani decat orice alta copie cunoscuta a Bibliei, ele continand toate cartile Vechiului Testament mai putin Estera. Mai sunt deasemenea alte suluri care au fost scrise cu o suta de ani mai inainte de perioada in care se spune ca ar fi trait Isus din Nazaret; ele contin „Predica de pe Munte” si alte farame de bunatate si intelepciune atribuite lui Isus. Ele nu contin insa nici una din zicerile haine ale lui Isus: Acestea au fost adaugate mai tarziu…. Aceste vechi suluri pur si simplu distrug orice credibilitate a bazei istorice a Crestinismului, dovedind ca Noul Testament isi are originea in scrierile istorice, „neinspirate”, ale oamenilor. Aceste suluri nu au fost prezentate in mod onest publicului. Este straniu ca ceea ce Dumnezeu cauta asa asiduu sa aduca la suprafata, „oamenii Domnului” sunt atat de hotarati sa ascunda! Religia este o afacere de anvergura, care „invârte” miliarde de dolari, iar cei care detin pozitii de profit si prestigiu in acest business, nu vor permite ca un biet adevar sa devina o amenintare pentru religie.

Cum credeti ca ar fi Dumnezeu daca ar fi sa existe intr-adevar un Dumnezeu? Dumnezeu ar fi drept, ingaduitor, bun, de nadejdie, inteligent si intelept. Pe scurt, Dumnezeu ar fi toate acele lucruri care Dumnezeul Bibliei crestine nu este! Un Dumnezeu adevarat ar fi mai bun decat cel mai bun dintre noi, nu mai rau decat cel mai rau dintre noi! Daca era Dumnezeu, nu ar fi razboi, nu ar fi rautate, nu s-ar muri de foame, nu ar exista suprapopulare, poluare, mizerie, religie, napasta si boala; nu ar fi dogme, doctrine si crezuri! Nu ar fi nevoie sa se creada prostii si nu ar exista frica de a-ti folosi judecata. Chiar stiinta, filosofia si ratiunea ar fi respectabile, daca ar exista un Dumnezeu. Pe cinstite acum! Cine s-ar inchina la un Dumnezeu ca Dumnezeul Bibliei!?? Nu o persoana care gandeste!

Cu siguranta nu o persoana blânda si draguta, nu o persoana dreapta sau iubitoare. Trebuie sa fie o persoana infricosata. O persoana atat de inspaimantata incat nu gândeste si care pur si simplu se prabusesete si se târaste in fata unui tiran. Numai un las s-ar putea inchina orbeste tiranului ucigas, sângeros si razbunator pe care Biblia ni-l descrie ca fiind „Dumnezeu”. Eu NU ma voi inchina unui astfel de Dumnezeu!

Nu pot crede si nu voi crede intr-un astfel de Dumnezeu. Este o minciuna. Este o blasfemie si o murdarire impotriva insasi ideii de Dumnezeu. Biblia nu este „cuvantul lui Dumnezeu”.

Cu un Dumnezeu ca cel al Bibliei, nici nu mai avem nevoie de un Diavol… Cand studiem Bblia trebuie sa ne punem serios intrebarea daca nu am fost cumva indrumati gresit in mod intentionat si facuti sa ne inchinam elementelor negative in locul celor pozitive… Trebuie sa ne punem serios intrebarea daca „credinta” nu este cumva partea negativa, iar „indoiala” cea pozitiva a religiei. In definitiv intotdeauna cei care au muscat adânc din „fructul cunoasterii binelui si raului” – exact fructul pe care Biblia ni-l interzice! – au fost cei mai drepti, cei mai blânzi, cei mai morali si cei mai respectabili.

Sa fi avansat lumea asa de mult oare, incat ceea ce parea bun pe timpul celor care au scris Biblia, este considerat rau astazi? Haideti sa ne gandim la asta! Daca Biblia nu este cuvantul lui Dumnezeu si evident nu este, atunci haideti sa ne gandim cine a scris Biblia si mai ales de ce. Daca Biblia nu este cuvantul lui Dumnezeu, si evident nu este, atunci haideti sa ne gandim cine a scris Biblia si mai ales de ce.

Biblia a fost scrisa de preoti primitvi, insa acei preoti primitivi erau invatatii vremii lor. Ei erau gânditorii si datatorii de legi. Autoritatea lor izvora din pretentia ca vorbeau in numele Domnului. Omul primitiv era usor de prostit si adesea preotul din vechime se prostea pe el insusi, exact asa cum anumiti preoti sinceri se inseala astazi la rândul lor pe ei insisi. Preotii care au scris Biblia s-au straduit din toate puterile si au incercat sa produca ceea ce s-a vrut „ultimul racnet” in materie de cunoastere si morala pentru timpul lor. Aceasta carte care este Biblia, a reprezentat atunci esenta celor mai bune cunostinte, celor mai inalte criterii morale si celor mai avansate interpretari ale lumii. Era cat de sus au putut ei ajunge atunci cu gândirea. Si au crezut ca era atat de sus, incat niciodata vreo minte nu s-ar putea duce mai sus de atât. Astfel au facut cât au putut ei mai bine si au numit aceasta „cuvantul lui Dumnezeu”. Acest „ultim racnet” al acelui timp, este insa mai jos de genunchiul broastei pentru omul modern…. Omenirea a avansat in decursul miilor de ani care au trecut de când a fost scrisa Biblia, iar nivelul nostru de cunoastere si inaltele noastre principii morale de astazi, ne spun ca acest ultim racnet, Biblia adica, nu este cuvantul lui Dumnezeu. Astazi avem o nevoie disperata de a gasi un nou Dumnezeu – un Dumnezeu care sa nu fie o insulta la adresa inteligentei noastre – un Dumnezeu care sa fie atât de mare cat nesfarsitul cosmos. Un Dumnezeu drept care sa nu aiba galaxii „alese” si forme „preferate” de viata: o forma de viata care sa-i fie spus sa macelareasca alte forme de viata. Avem nevoie disperata de un Dumnezeu care sa ne porunceasca sa gândim in loc de a crede si a ne inchina. Avem nevoie de un Dumnezeu care sa ne civilizeze, nu de unul care sa ne faca salbatici. Insa nu trebuie sa fim atat de absurzi si naivi, ca vechii preoti ce au scris Biblia. Nu trebuie iar sa dam din noi tot ce poate fi mai bun si avansat astazi, sa cream o alta „Biblie” si sa spunem apoi „crede !” Cat de curand s-ar intampla din nou ca generatiile viitoare sa priveasca ca animalice cele mai inalte standarde morale ale noastre, ca si copilaresti cele mai inalte culmi intelectuale actuale, iar viziunea noastra despre lume ca fiind primitiva? Cat de curand se vor gasi copii copiilor nostrii, impartiti din nou, cu viitori preoti fundamentalisti insistand ca acesta carte a noastra este „cuvantul Domnului”, iar cativa eretici ai viitorului spunand: „Este doar delirul prostiei”. Nu trebuie sa tinem pe loc viitoarele generatii blocate la nivelul nostru! Haideti sa ne ridicam pe vârful picioareleor si sa facem un semn, dar lânga acest semn sa scriem: „Pune-ti intebari si creste!” Astazi, cunostintele noastre cele mai avansate NU sunt „cuvantul Domnului”, iar cea mai inalta intelepciune a oamenilor care au trait si gândit acum mii de ani, NU este „cuvantul lui Dumnezeu”. Exista un singur lucru pe care intotdeauna intelepti si eretici deopotriva l-au stiut, pe care filosofi si oameni de stiinta il stiu de generatii, un lucru pe care chiar teologii il stiu astazi, un lucru care elibereaza mintea omului si alunga frica. A venit timpul ca victimele insele sa afle acest lucru: Biblia nu este „cuvantul lui Dumnezeu”!

ZIUA II – PARTEA II
Pentru mii de ani, Crestinismul si Biblia au esuat in a aduce pacea si armonia in lume. De fapt, Biblia a fost responsabila de unele din cele mai diabolice masacre si persecutii cunoscute in istorie. Astazi aceste fapte istorice sunt scoase din cartile noastre de istorie. Omenirea sta astazi intre trecut si viitor, asa cum nicicând n-a stat pana acum. Cu totii stim ca exista de asemenea posibilitatea, ca omenirea sa nici nu aiba un viitor; ca ne-am putea autodistruge. Daca este sa supravietuim acestei ere atomice, va trebui sa gasim un nou mod de a gândi, astazi nu mai putem crede orbeste si urâ pe cei ce cred in mod diferit de noi. In schimb, trebuie sa gasim noi metode pentru a uni omenirea, noi metode de a indeparta limite si bariere inutile. Trebuie sa gasim solutii pentru a indeparta cauza urii. O mare parte din ura si necazul pe care il vedem astazi in lume, se bazeaza pe iluzia ca Biblia este „cuvantul lui Dumnezeu”.

Nicand nu a existat o sursa mai mare de ura ca supozitia ca „Noi infaptuim vrerea Domnului”, ca noi avem „Adevaratul Cuvant al lui Dumnezeu” care ne conduce si ca menirea noastra este aceea de a distruge ceva „centre ale raului” prin lume. De-a lungul istoriei, aceasta iluzie a fost responsabila de cele mai groaznice razboaie si atrocitati.

Aceasta iluzie poate distruge lumea! Nu exista azi un conflict in lume, care sa nu isi aiba radacina in diferenta de opinii religioase; evreii, crestinii si musulmanii, se macelaresc intre ei in Liban, catolici si protestanti se ucid intre ei in Irlanda. Si oare cât din ura noastra pentru Rusia si comunism, nu izvoraste din faptul ca ei au ales sa institue Ateismul.

Cand citim ca teroristi musulmani vor sa bage un camion ticsit cu exploziv intr-o cladire si ca vor muri ei insisi astfel, in al lor „razboi sfant”, suntem capabili sa recunoastem asta ca o forma de nebunie.

Cand insa auzim un crestin fundamentalist predicand „Nici o coexistenta cu comunismul fara Dumnezeu!”, ar trebui sa stim, ca asta este tot atat de nebunesc in epoca noastra atomica.

Cand citim ca un influent lider crestin a reafirmat dogma medievala ca controlul nasterilor si contraceptivele sunt imorale si impotriva Bibliei, va trebui sa ne dam seama de asemenea ca aceasta este curata boala mintala in a noastra lume supra-populata. Astfel de invataturi tin de trecut, un trecut plin de ura, razboi si persecutii; un trecut plin de credinta oarba si iluzii religioase. Astazi jucam o carte pentru totdeauna.

Astazi trebuie sa gasim un nou mod de a gândi, o noua abordare a problemelor noastre. Nu mai putem sa ne bagam capetele in nisipurile superstitiei si sperantei desarte ca „Dumnezeu” ne va proteja; aceasta speranta a esuat mult prea des. Acei care studiaza istoria stiu asta.

Acei care au stiut ca Biblia nu este „cuvantul lui Dumnezeu”, au adus Renasterea si au salvat omenirea de intunericul Evului Mediu.

Acei care au stiut ca Biblia nu este „cuvantul lui Dumnezeu”, au avut intelepciunea sa faca din America o natiune libera.

Acei care au stiut ca Biblia nu este „cuvantul lui Dumnezeu”, ne-au dat fiece mare progres in stiinta si filosofie.

Si aceei care stiu ca Biblia nu este „cuvantul lui Dumnezeu”, sunt singurii care pot conduce omenirea la pace si ii pot asigura acesteia supravietuirea.

Biblia, ca si toate celelalte „carti sfinte” sunt ale trecutului. Daca omenirea nu reuseste sa depasasca aceste relicve barbare care ne despart si produc atâta ura, nu putem spera sa avem un viitor. Nu putem spera sa supravietuim nici macar o alta generatie. Daca omenirea spravietuieste, generatiile viitoare vor cunoaste aceste timpuri ca „evul propagandei”, timpul urii motivata de intoleranta pentru opinia aproapelui. Generatiile viitoare se vor mira cum in ciuda tehnologiei moderne si a abundentei masive de cunostinte stiintifice, am putut totusi ramane inradacinati in legende primitive ale vremurilor de mult apuse; se vor mira cum n-am putut vedea raul si pericolul inchinarii la un faliment istoric. Daca omenirea supravietuieste acestui ev religios, generatiile viitoare se vor uita la instrumentele noastre de razboi si se vor indoi de faptul ca am fost sanatosi mintali, exact asa cum noi ne uitam la instrumentele de tortura ale trecutului ev religios si ne indoim de sanatatea mintala a celor care le-au produs si folosit.

Deja iluzia ca Biblia este „cuvantul lui Dumnezeu” a corupt in mod periculos ratiunea de a fi a Americii in lume. Superabundentza de propaganda religioasa din America zilelor noastre, ne-ar putea face sa credem ca principalul scop al acestei natiuni este pastrarea si expansiunea religiei crestine. Insa aceasta nu este adevarat. Natiunea noastra nu este si nu trebuie sa devina câmpul de lupta al religiei crestine. Lupta noastra in lume este pentru apararea libertatii. Sa ne-o pastram pe-a noastra si in masura posibilului, sa-i ajutam pe altii sa si-o obtina sau sa si-o pastreze pe a lor.

Aceasta natiune nu combate „Ateismul cel fara Dumnezeu” si nici „Comunismul Ateu” si nici un alt grup sau natiune careia i-au fost aplicate etichete de ura crestina. Noi ca natiune, ne opunem comunismului pentru ca si Comunismul, ca si Crestinsmul, este o forta ideologica care distruge drepturile omului si libertatea. De fapt nu este treaba noastra daca o alta natiune sau un alt individ, crede sau nu in Dumnezeu. Singura noastra gija este ca fiecare individ trebuie sa aiba libertatea sa decida in ce crede. Si ca acesti indivizi sa aiba dreptul sa isi exprime, sa-si publice si sa-si urmeze aceasta credinta a lor in prefecta siguranta. Pe scurt, singurele noastre interese in lume sunt exact acele idealuri pe care a fost caldita aceasta mare natiune a noastra. Aceasta afirmatie nu este in nici un fel o concesie facuta comunismului, este doar o afirmare a hotararii noastre de a fi si de a ramâne o natiune libera, un popor liber. Acei care au gustat adevarata libertate, nu pot in veci sa se intoarca la sclavia mentala a unei credinte opresive. Este pe de-a intregul corect sa spui: „Mai bine mort decat crestin sau comunist!”

Cand George Washington a fost presedinte in 1796, a incheiat un tratat de pace si prietenie cu Tripoli. Acest tratat zice: „Intrucat guvernul Statelor Unite nu este nicicum bazat pe religia crestina nu are nici un caracter de ostilitate impotriva legilor, religiei sau serenitatii musulmanilor…. nici un motiv decurgând din diferente de opinii religioase nu va trebui sa afecteze sau sa intrerupa armonia existenta intre aceste doua tari.” Acest tratat care a capatat caracter de lege odata cu semnatura presedintelui John Adams, dovedeste ca Parintii Natiunii au recunoscut religia ca fiind sursa urii si a razboiului. Dovedeste deasemenea, ca Statele Unite n-au fost, nu sunt si nu trebuie sa devina o natiune crestina. De ce n-am putea scrie si noi oare astazi, un tratat care sa aiba marea intelepciune de care a dat dovada tratatul cu Tripoli? De ce n-am putea spune Rusiei: „Intrucat guvernul Statelor Unite nu este nicicum bazat pe religia crestina si nu are nici un caracter de ostilitate impotriva legilor, religiei sau serenitatii ateilor…. nici un motiv decurgand din diferente de opinii religioase nu va trebui sa afecteze sau sa intrerupa armonia existenta intre aceste doua tari.” Astazi, un astfel de tratat ar indeparta principala sursa de ura si am putea continua cu efortul de a ne intelege reciproc si sa aducem o speranta de pace si supravietuire. Cel mai mare obstacol in calea pacii si supravietuirii este prosteasca, irationala iluzie, ca Biblia este „cuvantul lui Dumnezeu”. Daca este sa ne salvam copii si lumea, trebuie sa acceptam faptul ca Biblia nu este „cuvantul lui Dumnezeu”.

Penibila Istorie a Sinoadelor Ecumenice, sau când popii se omoară şi se înjură între ei

MARTURIA SFINTILOR PARINTI DIN CEL DE-AL PATRULEA SECOL

EUSEBIU

Eusebiu, istoricul eclezial (340 A.D.), a impărtit cartile Noului Testament in trei clase, recunoscute, controversate si eretice (Eusebiu, Istoria bisericii). Cele recunoscute includeau cele patru Evanghelii, Faptele, cele treisprezece Epistole Paveliste (deci mai putin Către Evrei), Prima a lui Ioan şi Prima a lui Petru. Asupra acestora, zice el, nu existau controverse. Cele controversate se imparteau la randul lor in doua subclase: cele in general cunoscute si recunoscute de cei mai multi, si anume „A lui Iacov”, „A lui Iuda”, „A doua a lui Petru”, „A doua a lui Ioan” si „A treia a lui Ioan”, dintre care nici una nu e disputata astazi (cel putin la cat se cunoaste la nivelul laicului de rand, lumea specialistilor fiind insa, alta mancare de peste) si cele ‘false’ incluzand „Faptele lui Pavel”, „Pastorul din Hermas”, „Apocalipsa dupa Petru”, „Epistola lui Barnabas”, „Evanghleia dupa Evrei”, „Invataturile Apostolilor” si „Apocalipsa dupa Ioan”, aceasta din urma fiind insa in Biblia noastra azi. Cartile „eretice” includeau „Evanghelia dupa Petru”, „Evanghelia dupa Matei” (nu cea care este acum in Biblie, ci alta), „Faptele Apostolilor” a lui Andrei” si „Faptele Apostolilor” a lui Ioan. Insa, „Epistola lui Iuda” care este in Biblia actuala si pe care Eusebiu o claseaza ca „in general recunoscuta”, in alt loc o considera ca „falsa” (Eusebiu, Istoria bisericii), iar de „Apocalipsa dupa Ioan” zice ca „posibil ar trebui sa fie printre cartile recunoscute, insa unii o resping”. Tare nedefinit si vag mai era in capul „Parintilor”, ce trebuie si ce nu trebuie sa cuprinda Biblia . . . . O regula stricta si de neschimbat asa cum avem noi astazi, ei la 100, 200, sau 300 de ani de la crucificarea lui Isus nu aveau. Eusebiu era un Episcop al Bisericii Estului, si asa cum cititorul va observa pe masura ce inaintam, Biserica se va lepada de Apocalipsa.

CHIRIL, EPISCOPUL IERUSALIMULUI

Chiril, Episcopul Ierusalimului (356 A.D.) este un membru al Biserici Estului, si a facut un catalog care includea cartile ce se gasesc actualmente in Noul Testament mai putin Apocalipsa, spunand: ‘Sa excludem tot ce ramane in afara de acestea, iar ce nu se citeste in biserica, de asemenea nu trebuie sa fie citit nici in afara ei’ (Cateh. Lect.).

SINODUL DE LA LAODICEEA [CU 150 DE ANI MAI TARZIU, . . . AUTORITATE LOCALA DAR NU GENREALA]

Mai mult de trei sute cincizeci de ani ai trecut, si a devenit evident ca Sfintii Parinti nu se puteau pune de acord ce carti trebuie sa compuna Biblia, iar Sinoadele intra in scena pentru a regla problema cum se cuvine. Prima intrunire crestina la care problema Canonului a fost un punct aparte pe ordinea de zi, a fost cel tinut in Laodiceea in 365 A.D. Tertulian mentioneaza intr-adevar, ca Sinoadele s-au aplecat asupra canonicitatii cartilor pe timpul sau (Dr. Pudic), insa autoritatea lor a fost una locala si nu generala. Jerom spune deasemenea ca Sinodul de la Niceea, includea intr-o lista canonica adoptata „Iudit” (Davidson, Canonul), insa eu nu am reusit sa gasesc o dovada solida ca la Sinodul de la Niceea s-a discutat vreun pic despre Canon, desi este o impresie quasi-generala ca da. Povestea care circula, este ca toate cartile in disputa au fost puse sub masa intrunirii, si dupa o rugaciune cele canonice au sarit de dedesubt, celelalte ramanand unde au fost puse. Povestea este istorisita pentru prima oara de catre Johannes Pappus, un cleric luteran care a trait intre anii 1549 si 1601 in lucrarea sa de istorie a bisericii. Tine de fabulos, evident, si provine probabil din faptul ca la Sinodul de la Calcedon Evangheliile au fost puse la mijlocul adunarii (Westcott, Canonul).

Sinodul de la Laodiceea nu a fost un Sinod general al bisericii, insa lista sa canonica a fost adoptata de catre intreaga biserica, asa incat virtual a fost prima luare de pozitie generala in legatura cu continutul Bibliei. A fost o adunare de 22 pana la 32 de clerici (numarul variaza de la o sursa la alta) din Lidia si Frigia. Oricare ar fi numarul exact al participantilor, asa-numitii eretici ai timpului au avut o majoritate a voturilor prezente (Davidson, Canonul Bibliei). Hotararea sa finala suna cum urmeaza: ‘Psalmii compusi de persoane individuale nu trebuie sa fie citite in biserici, ci numai cartile canonice ale Noului Testament. Aceste carti trebuie sa fie citite:’ Si urmeaza lista pe care o avem noi astazi, cu exceptia omiterii Apocalipsei. Acest Sinod este important pentru ca pentru prima data se aude o voce cu autoritate in legatura cu ceea ce trebuie si ceea ce nu trebuie sa fie citit si pus in drepturi.

ATANASIE, EPISCOPUL ALEXANDRIEI

Atanasie, Episcop al Alexandriei (365 A.D.) era contra lui Eusebiu si clerului de la Laodiceea, iar cand Laodiceea a declarat ca Apocalipsa nu este in Biblie, acesta a promulgat imediat o lista canonica in care declara ca este. In Canonul sau, el numeste – zice el – numai acele carti in care erau proclamate doctrinele Dumnezeirii, si la care nici un om nu poate adauga nimic, si nu poate scoate nimic. Totusi, el a omis „Estera”, pe care biserica a adaugat-o de atunci in continuu, si deasemenea a adaugat „Baruh” si „Epistolele lui Ieremia”, pe care biserica le-a scos de atunci in continuu (Atanasie) *. El declara in mod explicit ca „Estera” nu face parte din Biblie si o plaseaza pe un nivel cu „Pastorul din Hermas” si o carte numita „Doctrinele Apostolilor”. El termina spunand: ‘Sa nici nu mentionam scrierile apocrife.’ Devenise obosit de controversa . . . . .

AMFILOCHIE, EPISCOP DE ICONIA (365 A.D.)

Amfilochie, Episcop de Iconia, accepta in Biblia sa cele patru Evanghelii, „Faptele” si cele patrusprezece „Epistole” ale lui Pavel, adaugand: „Insa unii sustin ca Epistola catre Evrei este falsa si eretica; Dar daca purcedem mai departe ce ramane? Din Epistolele Catolice unii sustin ca trebuie sa acceptam sapte, altii trei doar, una a lui Iacov, una a lui Petru si una a lui Ioan . . . Apocalipsa dupa Ioan, din nou, unii o considera (printre Scripturi); insa majoritatea totusi zic ca e falsa. Acesta va fi cel mai exact (fidel) canon al Scripturilor inspirate.’ Cineva nu poate sa spuna clar ce considera el de fapt ‘cel mai fidel canon’, insa ne arata din nou cat de total ne-rezolvata ramanea problema in legatura cu ce trebuia sa fie considerat si ce nu trebuia sa fie Noul Testament al lui Cristos, si dupa cum vedem, totul era chestie de pura opinie personala. Cuvintele sale de incheiere arata ca la timpul sau nu exista nici o lista canonica genreal acceptata.

OPATATU DIN MELA (370)

Opatatu din Mela omitea Catre Evrei (Davidson, The Canon of the Bible, pag. 193).

GRIGORIE DIN NAZIANZ (389 A.D)

El dadea ca „Nou Testament” cele patru Evanghelii, Faptele, cele patrusprezece Epistole Paveliste si cele sapte Epistole Catolice, adaugand, „Acestea sunt toate cartile inspirate; daca exista vreuna in afara de acestea, atunci acelea nu sunt (Scripturile) cele adevarate”. El apartinea Bisericii Estului, si in consecinta ca toti ceilalti respingea „Cartea Apocalipsei” (dupa Ioan).

Prin cele sapte Epistole Catolice se intelege intotdeauna a lui Iuda, Prima a lui Petru, A doua a lui Petru, Prima a lui Iona, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan si a lui Iuda. De ce sunt ele numite ‘catolice’, nimeni nu stie. Orice explicatie a numelui este o presupozitie.

SFANTUL AUGUSTIN (390 A.D.)

Noul Testament al Sfantului Augustin era acelasi cu cel al nostru de azi. Influenta Sfantului Augustin in fixarea Canonului biblic, a fost mai mare decat a oricarui alt Parinte in afara de Irineu, si mai mare decat a oricarui Sinod Ecumenic. Oamenii atribuie azi lui Dumnezeu, ceea ce de fapt practic, a fost lucrare omeneasca a unui singur om: Augustin. Cand Sinodul Ecumenic decidea asupra Canonului si aceasta decizie devenea spirit intrupat pentru intreaga biserica, ceea ce se intampla de fapt era ca un singur om, conducatorul Sinodului, decidea pentru toti; cand existau indoieli asupra autoritatii unei carti competenta profesionistilor nu era implicata in rezolvarea cazului, pentru ca membrii adunarii . . . nu posedau niciuna. Tot ce spuneau ei era: „Ce au zis cei mai dinaintea noastra?” Profesorul Davidson spune: „In legatura cu Noul Testament, Sinoadele care intocmeau liste canonice ale cartilor sacre isi insuseau opinia vreunui leader al adunarii ca Augustin, impreuna cu ce a consacarat traditia anterioara. La acestea nici un membru al sinodului nu-si exersa facultatea sa critica sau rationamentul; era simplu: o adunare decidea sumar problema devenita mai apoi lege de necontestat. Episcopii au mers intotdeauna pe urmele traditiei si autoritatii”. (Davidson, Canonul Bibliei).

In 393 A.D. un Sinod intrunit la Hipo in Africa a luat in discutie Canonul si a adoptat integral lista Sfantului Augustin, spiritul dominant al adunarii.

In 397 A.D., s-a tinut cel de-al treilea Sinod al Cartaginei. Sfantul Augustin a fost din nou prezent. A adoptat o hotarare dupa cum urmeaza: ‘S-a ajuns la concluzia ca in afara Scripturilor canonice, nu trebuie sa se citeasca nimic in biserica sub titlul de Sfintele Scripturi. Scripturile canonice sunt acestea:’ Urmeaza lista cartilor pe care le avem azi in Biblie, cu exceptia catorva schmbari in ordinea lor.

DIDIMOS DIN ALEXANDRIA (392 A.D.)

Didimos din Alexandria ne spune ca „A doua a lui Petru”, era considerata pe timpul sau ca falsa, totusi era citita (Westcott, Canonul Noului Testament). In timpurile bisericii primare se citeau in biserici carti, care se cunostea ca sunt false si nu erau in Canon. In timp, multe dintre acestea si-au gasit drumul in Noul Testament. Azi, ‘A doua a lui Petru’, nu numai ca este citita in biserici, dar este considerata ca adevarata si este in Biblie. Si daca vreun preot, considerand asa cum faceau Sfintii Parinti ca este falsa ar vrea sa spuna asta, nu ar indrazni, pentru ca ‘ar tulbura credinta enoriasilor sai’. Pentru o astfel de fapta, ar fi afurisit si s-ar gasi fara mijloacele de existenta pentru el si familia sa. Astfel reuseste ecleziasticismul sa faca oamenii ipocriti, obligandu-i pe acestia sa ne spuna noua ca e adevarat, ceea ce ei crede ca e fals. Acest lucru se intampla azi, asa cum s-a intamplat si ieri, multi dintre preoti stiind mai mult decat lasa sa se vada doar de dragul salariului.

MARTURIA SFINTILOR PARINTI DIN CEL DE-AL CINCILEA SECOL

SFANTUL IOAN HRISOSTOM (CRIZOSTOM) (407 A.D)

Sfantul Hrisostom nu folosea „A doua a lui Ioan”, „A treia a lui Ioan”, „A doua a lui Petru”, „A lui Iuda” si „Apocalipsa dupa Ioan” (Westcott, Canonul Noului Testament), toate acestea fiind azi in Biblie. In schimb, includea in Canonul sau „Intelepciunea lui Isus” (Westcott, Canonul Noului Testament), carte care azi nu mai e in Biblie.

TEODOR DIN MOPSUESTIA

Teodor din Mopsuestia respingea Epistola lui Iacov, A doua a lui Petru, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A lui Iuda si Apocalipsa lui Ioan (Westcott, Canonul Noului Testament), carti care astazi le avem in Biblie.

TEODORET, EPISCOP DE CIR

Teodoret respingea A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A doua a lui Petru, A lui Iuda si Apocalipsa lui Ioan (Idem).

MANUSCRISELE BIBLIEI GRECESTI

Exista trei importante manuscrise ale Bibliei grecesti, Sinaiticul, Vaticanul si Alexandrinul. Ele sunt ‘Curtile de apel’ in toate cazurile de texte in disputa, iar listele lor canonice sunt de aceea foarte importante.

Manuscrisul Sinaitic, este acela gasit de Tischendorf in Manastire Sfanta Caterina de la Muntele Sinai in 1859, fiind probabil cel mai vechi codex (codice, adica manuscris) al Noului Testament, datand din cel de-al patrulea secol dupa Cristos. Contine cele patru Evanghelii, cele patrusprezece Epistole ale lui Pavel, Faptele, cele sapte Epistole catolice, Apocalipsa lui Ioan, Epistola lui Barnabas si o parte din Pastorul din Hermas, dintre care ultimele doua nu mai sunt azi in Biblie (Westcott, Canonul Noului Testament).

Manuscrisul Vatican aflat in Biblioteca de la Vatican apartine celei de-a doua jumatati a secolului al patrulea; Manuscrisul pastrat se termina cu Evrei 9:14. Pana la acest punct, este similar cu Manuscrisul Alexandrin (Ibid., note 2). Ce alte carti ar mai fi putut contine nimeni nu poate spune.

Manucrisul Alexandrin, apartine celui de-al cincilea secol dupa Cristos, fiind scris probabil in Egipt, continand in Noul sau Testament cele doua Epistole ale lui Clement (Davidson, Canonul Bibliei; Westcott, Canonul Noului Testament), ambele fiind excluse din Biblia noastra de azi.

CODEXUL CLERMONT

Codexul Clermont este un manuscris latin aflat acum in Biblioteca imperiala de la Paris, datand din cel de-al cincilea pana in cel de-al optelea secol, si contine o lista canonica de carti citite in Biserica Africii in cel de-al treilea secol dupa Cristos (Davidson, Canonul Bibliei). Noul Testament omite catre Filipeni, Prima catre Tesaloniceni, A doua catre Tesaloniceni care azi sunt in Biblie, introducand in schimb Pastorul din Hermas, Faptele lui Pavel si Apocalipsa lui Petru care azi nu mai sunt carti ale Noului Testament (Westcott, Canonul Noului Testament). In plus, Epistola care azi e numita ‘catre Evrei’, acolo se numeste Epistola catre Barnabas (Idem).

Dupa cum s-a mai amintit, in anul 419 A.D. s-a tinut la Cartagina un Sinod Ecumenic la care lista Sfantului Augustin a fost din nou ‘ratificata’ (Davidson, Canonul Bibliei). Acum vom purcede la cercetarea istoriei acestor intruniri generale ale clerului crestin si care se numesc Sinoadele Ecumenice.

DESPRE SINOADELE BISERICII . . . . SAU CEEA CE NU TI S-A SPUS NICIODATA

Cititorul s-ar insela amarnic daca si-ar imagina ca in aceste adunari, o suta sau doua de distinsi domni se asezau calm sa discute sobru si cu demnitate, acele probleme propuse lor spre limpezire. Din contra, multi dintre Episcopi erau niste zurbagii ignoranti, insotiti de gloate de sprijinitori huliganici, care pandeau si de abia asteptau cel mai mic motiv sa-si poata schilodii si ucide oponentii. Cele mai socante scene care pot fi azi vazute in congresele filialelor rau famate ale partidelor noastre politice din marile aglomerari urbane, nu sunt nimic in comparatie cu ce ne spune istoria ca era obisnuit in aceste Sinoade crestine. Dr. Phillip Schaff spune: ‘Alaturi de talent, cunoastere si virtute, se aduna acolo la Sinoade si ignoranta, intriga, patimile partinirii ce erau deja aprinse la toate partile in disputa de lungile controverse anterioare, si care acum se intalneau si se asezau pe pozitii de lupta ca niste armate ostile gata de lupta deschisa.’ („Istoria bisericii crestine”, de P Schaff).

Dragii mei, acestia sunt „Sfintii Parinti” care au stabilit pentru noi care carti au autoritate canonica pentru credinta si practica, ‘controversele’ de care vorbeste doctor Schaff, fiind presupusele ‘revelatii divine’ canonizate mai tarziu, si care ni se spune azi ca au fost alese de ‘Duhul Sfant’.

Protopopul (Vicarul Catedralei Sfantul Pavel din Londra) Milman (n.t. – Henry Hart Milman), renumitul istoric spune: „Ar fi fost de asteptat ca Crestinismul sa nu apara in nici o alta ipostaza intr-o mai mare maeiestuozitate impunatoare, ca la Sinoadele Ecumenice, intruniri care se presupune ca strang din toate colturile lumii cei mai eminenti prelati si cei mai distinsi clerici; ca o piosenie elevata si senina vor fi guvernat lucrarile lor, si ca o profunda si impartiala cercetare va fi epuizat orice subiect in dezbatere; ca patimile omenesti si interesele meschine vor fi stat rusinate si umile in fata maretei adunari; ca simplu, simtul propriei lor demnitatii, sau macar dorinta de a lasa fratilor lor intru credinta o buna impresie prin solemnitatea si seriozitatea credintei lor, va fi exclus totalmente toate excesele de comportament si limbaj; Istoria insa, ne arata melancolic exact inversul. Nicaieri nu este Crestinismul mai putin atractiv, si daca tinem seama de tonul si caracterul obisnuit al lucrarilor, mai lipsit de autoritate decat in Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. In general, acestea se prezinta sub forma unei ciocnirii feroce a doua fractiuni rivale, din care nici una nu cedeaza dar care amandoua marturisesc impotriva propriei convingeri si credinte. Intriga, nedreptatea, violenta, liberul arbitru, decizia impusa dar nu consimtita, hotararile luate cu forta, acea forta a unei majoritati turbulente si zgomotoase, deciziile luate pe baza ovatiilor salbatice mai degraba decat pe baza cercetarii sobre, demisiile de la bunul simt si comportamentul civilizat, scad onoarea si neaga ratiunea de a fi, a cel putin ultimelor Sinoade.” [. . . . . . ] „. . . jubilari si veselie la blestemarea in chinurile Iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea violentei (daca nu apelul deschis la violenta) multimii, pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti, prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, Istoria crestinatatii latine).

Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz, vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, Istoria bisericii crestine). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca me exprim prea aspru aici) artzagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Schaff, Istoria bisericii crestine).

Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D., a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Istoria bisericii crestine). Ambele fractiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Idem), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Idem), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Idem). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., pag. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita, incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., I. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta, incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., I. 242).

In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo si din caracterul odios al lucrarilor lui, a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Istoria bisericii crestine), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o fractiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele „Sa-l ardem pe Eusebiu, sa-l ardem de viu! Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua!” (Idem). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Idem). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian, sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Istoria crestinatatii latine (occidentale)). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian-invinsul (Idem). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului, strigand „Omorati-l, omorati-l!” si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani, ca muri curand dupa aceea (Idem, Scaff, Istoria bisericii crestine).

Protopopul Milman, face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Istoria crestinatatii latine).

Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D., a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Istoria bisericii crestine). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Idem), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Idem). Dr. Phillip Schaff zice, „La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret, a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret, au strigat din toti rarunchii ‘Jos cu el, acest invatator al lui Nestor!’ Cei din tabara sa, raspunsera cu egala violenta: ‘Ne-au fortat la ‘Sinodul Talharilor’ sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte! Jos cu ucigasul de Dioscor! Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: ‘Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop!’ La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: „Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod!” Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.’ (Scaff, Istoria bisericii crestine).

La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.), a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un ‘Sinod de nebuni si posedati’ (Idem).

Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia: Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul, nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot, un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate, sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce a fost inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este . . . . .

IERONIM (420 A.D.) Acesta includea in Noul sau Testament catre Evrei si Apocalipsa lui Ioan bazandu-se pe autoritatea inaintasilor sai si nu pe ceea ce se citea curent pe timpul sau, aratand ca in acea perioada aceste carti erau adesea respinse. (Davidson, Canonul Bibliei). Asta ne apare ridicul in lumina celor citite mai inainte in legatura cu chinurile si sacrificiile la propriu pe care le prilejuiau Sinoadele tocmai pentru rezolvarea exact a acestui gen de probleme.

In alta lucrare de a sa, el da Epistola lui Barnabas la finalul unei liste canonice, exprimand dubii in legatura cu catre Filimon, A doua a lui Petru, A lui Iuda, A doua a lui Ioan si A treia a lui Ioan, carti azi considerate canonice. (Davidson, Canonul Bibliei). Tot el ne spune ca Prima Epistola a lui Clement care nu este acum in Biblie se citea in unele biserici.

Ieronim si Sfantul Augustin au fost cei mai influenti oameni ai Bisericii in fixarea Canonului Noului Testament (Davidson, Canonul Bibliei). Biserica Catolica l-a urmat pe ultimul, iar Luther si reformatorii l-au urmat pe primul. Cat despre competentele lor in problema fixarii Canonului, Prof. Davidson a zis: ‘Amandoi erau nepotriviti pentru cercetarea critica a unui astfel de subiect. Augustin era un om de spirit si talentat, lipsindu-i insa cultura si spiritul de independenta. Traditia era singura la care se raporta cand era vorba de carti dificile sau disputate . . . . . . Judecata sa critica era slaba, perspicacitate moderata, iar lipsa multilateralitatii sale intelectuale afectau calitatea gandirii sale critice. Ieronim pe de alta parte era invatat si cult, insa timid, lipsindu-i curajul de a aborda problemele frontal, temeinic si cu independenta necesara unei analize corecte.

Apartinand ambelor biserici, el recomanda practicarea uneia sau celeilalte. Si el era influentat intr-o maniera covarsitoare de traditie.’ (Davidson, Canonul Bibliei).

„CONSTITUTIILE APOSTOLICE”

Constitutiile Apostolice sunt o colectie de reguli, dedicate in special clerului. Ele dateaza din cel de-al cincilea secol si nu trebuie atribuite Apostolilor, numele lor fiind una din multele incercari de a da autoritate unor carti prin atasarea la ele de nume importante. Canoanele Constitutiilor Apostolice omit din Noul Testament Epistola lui Iacov, Prima a lui Petru, A doua a lui Petru, Prima a lui Ioan, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A lui Iuda si Apocalipsa dupa Ioan (Constitutiile Apostolice).

Asta este cu atat mai ridicul tinand cont ca acesta (Canonul Constitutiilor Apostolice) expliciteaza cu mare atentie si minutiozitate cum trebuie sa se desfasoare serviciul divin in biserici, si ce carti trebuie citite ! Include Prima Epistola a lui Clement, A doua Epistola a lui Clement (un fals recunoscut), si Constitutiile Clementine (Idem). Nimeni nu mai gaseste astazi aceste carti ca fiind incluse in Noul Testament.

n.t.: Vreau sa atrag atentia cititorului de traditie sau confesiune ortodoxa ca traducerea este facuta dupa un autor protestant, si normal ca reflecta si judeca ce considerau Sfintii Parinti ca si canonic sau ca fals, prin prisma Bibliei protestante, care exclude ‘Apocrifele’ cum le numesc ei, sau ceea ce pentru catolici si ortodocsi se numeste Deutero-canonul, adica ‘Canonul adaugat’, al doilea canon. [B.O.(R.), a canonizat cartile Deutero-canonului de abia la sinodurile de la Iasi (1642) si Ierusalim (1672), iar catolicii la 8 aprilie 1546, cand de altfel a fost publicata pentru prima data o lista a Canonului Vechiului Testament de catre un Conciliu Ecumenic); cele spuse, nu micsoreaza insa relevanta materialului, intrucat in peste 95 la suta din cazuri, observatiile autorului raman valabile, Canonul protestant pe de o parte si cel ortodox si catolic pe de cealalta, fiind aceleasi daca excluzi Deutero-canonul, carti pe care dealtfel B.O. le si considera de ‘greutate a autoritatii’ mai mica decat Proto-canonul, in ciuda faptului ca se gasesc in Biblia noastra. Deci cand se vorbeste de cei trei ‘Macabei’ de exemplu, sau de ‘Ieremia’ si ‘Baruh’, trebuie contextualizata afirmatia.